Sublocotenent Aurelian MOŞOIU

Prezentând familia Moşoiu pot fi amintite legendele locale ce vorbesc despre un bătrân cu numele Bran, care avea mai mul i fii, şi a dăruit fiecăruia câte un sat. Astfel s-au format cele 15 aşezări ale Branului pe drumul care lega Braşovul de prima capitală a ării româneşti, Câmpulung-Muscel. Trecătoarea Branului con ine urme de locuire încă din paleolitic. Zona a căpătat importan ă strategică în secolul al XIII-lea când cavalerii teutoni au înăl at Castelul Bran. În această zonă s-a dezvoltat familia Moşoiu, urmaşa unui anume “Moşu-are”, după cum arată profesorii Alexandru Dragomirescu şi Marius Pop, în lucrarea „General Traian Moşoiu, Memorial de război (august-octombrie 1916)”, sau, mai degrabă, urmaşa lui Radu Mo coiu, iobag din Branul de Jos.

Acesta apare în Conscrip ia Urbarială din 1761 drept „colibaş ce se ocupa cu creşterea vitelor, procurându-şi hrana din ara Românească unde cobora, în fiecare an, la iernat cu animalele”. Informa iile prilejuite de revolu ia de la 1848-1849 sunt mult mai clare. Aron Moşoiu a devenit vicetribun al Branului, numit de Comitetul Na ional Român de la Braşov (Emil Stoian, „Portrete din Bran”, Editura Melcilor, Braşov, 2002, pag. 157). În 1848 brănenii au ocupat Castelul Bran. Magistrul Braşovului a trimis la fa a locului un inspector care comunica, în noiembrie 1848, că la Bran există totală anarhie şi localnicii l-au ales în calitate de jude pe Ioan Moşoiu, organizatorul gărzii na ionale din zonă (Dragomirescu şi Pop, opera citată, pag. 14). La 15 februarie 1849, când în zonă au pătruns trupele interven ioniste ruse, prin pasurile Branului şi Predealului, autoritătile habsburgice au reuşit să-şi reinstaleze administra ia şi să-l înlocuiască din functie pe „judele Ioan Moşoiu”, pe motiv de „incompetentă” (Ibidem).

În octombrie 1849 locuitorii Branului s-au adresat comandantului militar al Districtului Sibiu căruia îi cereau stăpânirea definitivă a Castelului Bran şi scoaterea zonei Branului de sub jurisdic ia Braşovului. Între cei care au semnat această jalbă se afla şi Aron Moşoiu. Drept urmare a eforturilor cetă enilor din zonă castelul Bran a ieşit de sub stăpânirea Braşovului, iar brănenii au devenit oameni liberi (Ibidem). Rezultă cu claritate că în organizarea şi desfăşurarea evenimentelor din anii 1848-1849 Aron, Ioan şi Moise Moşoiu s-au remarcat în mod deosebit, împreună cu al i brăneni, încât au fost re inu i de documentele vremii, şi au fost călăuzitori pentru urmaşii neamului Moşoiu. Moise şi Ana Moşoiu făceau parte din categoria oamenilor gospodari, înstări i şi respecta i. Moise Moşoiu, născut la Şimon (lângă Bran), s-a ocupat cu creşterea animalelor (avea 3.500 de oi). Ana s-a născut la Tohanul Nou şi a fost o foarte bună gospodină. Moise şi Ana Moşoiu au avut cinci copii: trei băie i (Traian, Aurelian şi Ioan) şi două fete (Paulina şi Maria). Educa ia părintească, dotarea nativă şi împrejurările timpului au făcut ca descenden ii lui Moise şi Ana Moşoiu să devină oameni respecta i: ofi eri, profesori, avoca i, ingineri, personalită i ale vie ii politice şi intelectuale româneşti. Primul fiu, Traian, născut la Tohanul Nou, lângă Braşov, în 1868, a urmat cursurile liceului „Andrei Şaguna” din Braşov. După absolvirea liceului a urmat cursurile Şcolii Militare Ofi eri Infanterie din Viena, fiind avansat sublocotenent în armata austro-ungară.

În anul 1893 a dezertat din armata austro-ungară, a trecut Carpa ii, şi s-a angajat în armata română, urcând treptele ierarhiei militare până la gradul de general. S-a remarcat în opera iunile militare din toamna anului 1916, din Transilvania, în ofensiva militară de la Mărăşti, din iulie 1917, în opera iunile militare din Transilvania, din 1918-1919, şi în Campania Militară din 1919, în Ungaria. A fost guvernator militar al Transilvaniei (1918) şi guvernator militar al teritoriilor ungare (1919). După trecerea în rezervă a fost ministru de Război, ministru al Comunica iilor şi Lucrărilor Publice şi senator liberal de drept. A încetat din via ă în 1932, în Bucureşti. Aurelian, cel de al doilea fiu al familiei Moşoiu, s-a născut la data de 23 aprilie 1872, tot în localitatea Tohanul Nou. A urmat cursurile Gimnaziului Mare Public (azi Liceul „Andrei Şaguna”, din Braşov) pe care le-a absolvit cu bacalaureat şi calificativul „foarte bine”.

Pentru instructia şi educa ia sa a avut profesori de mare clasă, precum luptătorul unionist Vasile Goldiş, care avea să prezinte Rezolu ia la Marea Adunare Na ională de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, pe fruntaşul mişcării na ionale din Transilvania, Valeriu Branişte, pe dr. Iosif Blaga. Niciodată nu s-a uitat faptul că Aurelian Moşoiu era „fiul sufletesc ale vestitelor şcoli din Braşov”. După încheierea studiilor liceale Aurelian Moşoiu a trecut mun ii în ara liberă a românilor. În anul 1896 absolvea, cu rezultate excelente („Magna cum Laude”), Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti. În teza de licen ă a abordat tema: „Via a şi caracterul poeziei lui Quintus Hora ius Flaccus”. Rector al Universită ii din Bucureşti, în acea perioadă, era Titu Maiorescu. Pe diploma de licen ă se preciza că Aurelian Moşoiu sa născut în anul 1872, în comuna Tohanul Nou, din Austro-Ungaria. Setea de cunoaştere şi perfec ionare l-a îndemnat pe Aurelian Moşoiu să se înscrie în anul universitar 1896-1897, imediat după încheierea studiilor filologice, la cursurile Facultă ii de Drept din Bucureşti. În anul 1897 Aurelian Moşoiu şi-a început activitatea didactică la Liceul „Carol I” din Craiova (azi Liceul „Nicolae Bălcescu”), ca profesor de limba latină. În anul 1901 Aurelian Moşoiu s-a căsătorit cu Aurelia Rădulescu, fiica profesorului de desen Nicolae Rădulescu (sora colonelului Dumitru Rădulescu) şi s-a stabilit, definitiv, la Ploieşti Şi-a început activitatea la Şcoala Comercială, al cărui director a devenit în anul 1904, contribuind la fundamentarea acestui tip de învă ământ în oraşul Ploieşti. Profesorul Aurelian Moşoiu şi-a demonstrat, în anul 1902, calită ile de bun cunoscător al limbii latine, de om meticulos şi ambi ios, traducând lucrarea lui C. Plinius Cecilius, „Panegericul împăratului Traian”. Din anul 1902 Aurelian Moşoiu devenea profesor şi la şcoala în care a făcut carieră şi s-a consacrat: Liceul „Sfin ii Apostoli Petru şi Pavel”. În 1908 a întemeiat Societatea Culturală „Ion Luca Caragiale”, pe care a condus-o timp de 30 de ani, până la pensionare. Sub auspiciile acestei societă i a patronat şi condus apari ia revistei „Curierul liceului”, una din cele mai prestigioase publica ii şcolăreşti din ară. Profesorul Aurelian Moşoiu s-a integrat complet în via a oraşului Ploieşti, devenind tatăl a doi copii care s-au instruit în domeniul juridic: Virgiliu, născut în 1902, şi Corneliu, născut în 1903. A construit o casă pe Calea Târgoviştei (acum Gh. Gr. Cantacuzino). Declanşarea primului război mondial l-a determinat pe Aurelian Moşoiu să se gândească la posibilitatea eliberării transilvănenilor din mijlocul cărora plecase la sfârşitul secolului al XIX-lea. Dorind să se înroleze voluntar în armata română (satisfăcuse stagiul militar în 1893, în armata austro-ungară), în calitate de translator pentru limba germană şi maghiară, a adresat, la 19 martie 1915, o cerere şefului Statului Major al Armatei Române, generalul Vasile Zottu. În aceeaşi zi cererea înregistrată la nr. 15.874/19.03.1915 a fost aprobată, fiind înscrisă la nr. 9 din tabelul cererilor. A doua zi i s-a comunicat rezolu ia de aprobare (A.M.R., Fond 5417, Dosar 293, Filele 60-61). Din coresponden a purtată cu fratele său, Traian Moşoiu (atunci locotenent-colonel, dislocat în zona Silistra cu Batalionul 7 Vânători-Infanterie), Aurelian Moşoiu era înştiin at, la 29 mai 1915, de iminen a intrării României în război: „Sunt informat că în trei săptămâni intrăm în ac iune. Îngrijeşte-te de haine militare”. În luna iulie 1916 profesorul Aurelian Moşoiu a fost luat în eviden a Marelui Cartier General, cu gradul de sublocotenent (A.M.R., Fond 5417, Dosar 293, fila 66). Din Liceul „Sfin ii Petru şi Pavel” au fost mobiliza i şi au participat la războiul pentru întregire statală şi na ională profesorii: Alexandria Popescu, Ernest Târ escu, Aurelian Moşoiu, Constantin Becescu, Traian Mihaiu, R. Bulfinschi, D. Munteanu-Râmnic, I. A. Basarabescu, Grigore Orăşanu, Gheorghe Gheorghiu, Constantin Niculescu, A. Berar, N. Henzel, Constantin Cerchez şi T. Gh. Tomescu.

Au mai fost mobiliza i servitorii: Dumitru Cristea, Dumitru Sumandra şi Andrei Gheorghe. Clădirile liceului au fost destinate pentru spital. In refugiul de la Iaşi, în condi ii de jale şi restrişte pentru întreaga na iune, s-a stins din via ă prima sa so ie. După încheierea opera iunilor militare de pe frontul din Moldova Aurelian Moşoiu s-a înapoiat acasă, la Ploieşti. Pentru serviciile aduse armatei române sublocotenentul Aurelian Moşoiu a fost decorat cu Ordinul „Coroana României”, în grad de cavaler, „pentru devotamentul deosebit de care a dat dovadă (…) şi zelul cu care şia îndeplinit însărcinările în tot timpul campaniei 1916-1919”. Din Liceul „Sfin ii Petru şi Pavel” şi-au pierdut via a profesorii: căpitan Ernest Târ escu (Regimentul 72 Infanterie Mizil, mutat de la Calafat, a murit în jude ul Argeş), locotenent Constantin Becescu (Regimentul 2 Cetate Bucureşti, mort de tifos în Moldova), locotenent Traian Mihai (mort de tifos în Moldova), elev t.r. Nicolae Henzel (Şcoala Militară Dorohoi, mort de tifos), locotenent Constantin Niculescu (Regimentul 28 Infanterie Piteşti, mort de tifos) şi sublocotenent Vasile Ionescu (Regimentul 32 Infanterie „Mircea” din Ploieşti, mort la Orăştie). To i participan ii la război au fost înscişi pe tablouri care s-au afişat în fiecare clasă, deasupra catedrei. Revenit la liceu, profesorul Aurelian Moşoiu, în calitate de membru al Comitetului de Ac iune, s-a implicat în ac iunea de refacere a localului, care suferise avarii. În anul 1919 Aurelian Moşoiu s-a recăsătorit cu doctorul Eufrosina Slăvcescu. În paralel cu activitatea de dascăl de excep ie la Liceul „Sfin ii Petru şi Pavel”, Aurelian Moşoiu a reorganizat Şcoala de Arte şi Meserii, în calitate de preşedinte al Comitetului Şcolar (1919-1937). A de inut aceeaşi calitate şi la Liceul de fete „Despina Doamna” şi la Comitetul Jude ean Şcolar. La 10 mai 1925 Aurelian Moşoiu a publicat a doua edi ie a traducerii lui C. Plinius Cecilius Secundus: „Panegiricul împăratului Traian”, care, în contextul realizării Marii Uniri din 1918, avea menirea de a înăl a sufletul românesc. Aurelian Moşoiu a fost numit membru al ordinului „Coroana României”, în grad de comandor, prin decretul semnat de regele Ferdinand şi I. G. Duca, ministrul Afacerilor Străine, la data de 1 mai 1926. Întreaga activitate a profesorului Aurelian Moşoiu a fost omagiată de conducerea şi colegii din Liceul „Sfin ii Petru şi Pavel” cu ocazia pensionării sale, în anul 1937, după 40 de ani de activitate socială şi didactică neîntreruptă.

Cu acel prilej profesorul Constantin Popescu Gruia, preşedintele Asocia iei Profesorilor Secundari, Sec ia Ploieşti, a inut o impresionantă cuvântare: „… relev acele momente din via a sa care îl ridică şi în ochii noştri, ai colegilor săi, pentru că e vorba de mândria corpului didactic şi îl va ridica în ochii genera iilor tinere, prezente şi viitoare, care trebuie să ştie şi să sape adânc în conştiin a lor, ca exemplu de urmat, că profesorul Aurelian Moşoiu la vârsta de 45 de ani şi-a părăsit so ia şi copiii şi din porunca lăuntrică a conştiin ei sale s-a înrolat ca voluntar în marele răsboi de întregirea neamului. Nu putea să rămână indiferent la chemarea supremă a patriei, la jertfa pe care o poruncea în acel ceas instinctul na ional, acela care de la catedră propagase iubirea de patrie şi ca toată genera ia sa imperativul idealului na ional. El n-a făcut acest act pentru că i-au impus legile ării, nefiind în cadrele armatei, ci pentru că i-a cerut sângele său şi conştiin a sa. I-a impus-o conştiin a sa de profesor îndrumător de neam, i-a impus-o sângele său, pentru că, să nu uităm, că el e urmaşul aceloraşi părin i care a dat naştere unui alt brav fiu, generalul Traian Moşoiu, cel care după atâtea biruin e în campania militară din 1916-1918, era menit să înfingă steagul românesc până la malurile Tisei, în expedi ia contra Ungariei bolşevizată şi răsvrătită. Asocia ia profesorilor secundari din Ploieşti, al cărei întâiul preşedinte a i fost dumneavoastră, cu autoritate şi prestigiu, m-a delegat pe mine, prezidentul ei de azi, să vă aduc omagiul nostru, al tuturor Doamnelor colege şi Domnilor colegi şi vă dorim să vă bucura i încă multă vreme de sănătate şi voioşie, iar noi vom păstra pururea scump inimilor noastre exemplul ce a i fost ca om, ca cetă ean şi ca profesor“ (text reprodus din Anuarul Liceului „Sfin ii Petru şi Pavel, astăzi Colegiul Na ional „Mihai Viteazul”, din Ploieşti, pe anul şcolar 1935-1936 şi câteva date din 1937, întocmit de directorul liceului, Stoica Teodorescu). În acelaşi an i s-a atribuit medalia „Răsplata Muncii”, pentru 25 de ani de muncă în serviciul statului. Profesorul Aurelian Moşoiu s-a implicat activ şi în via a publică. A fost în mai multe rânduri consilier al primăriei Ploieşti şi vice-primar. A de inut aproape în întreaga perioadă interbelică func ia de vicepreşedinte al Partidului Na ional Liberal Prahova.

După al doilea război mondial profesorul Aurelian Moşoiu a fost preşedinte de onoare al Partidului Na ional Liberal Prahova (frac iunea Gh. Tătărăscu). A fost ales, în două legislaturi, în Parlamentul României. S-a stins din via ă la data de 13 februarie 1946.A.M.R. - Fond 5417, Dosar 93, filele 60-61, 66. Gheorghe Calcan şi Cantemir Moşoiu: Profesorul şi senatorul Aurelian Moşoiu.