16 noiembrie 2008

Sergent Filip DĂRESCU

Filip Dărescu, unchiul meu, s-a născut în anul 1907 în localitatea Valea Siliştei, comuna Ştioborăni, din jude ul Vaslui, fiind primul copil al lui Petrache şi al Mariei. A avut două surori, Ştefaneta, născută în anul 1912, decedată la data de 21 ianuarie 1941, şi Tasia, născută în anul 1913, decedată în 1925. Tatăl său, Petrache Dărescu, a participat la cel de-al doilea război balcanic, din 1913, cu Regimentul 25 Infanterie Vaslui, şi la războiul pentru întregirea ării şi a neamului românesc, cu Regimentul 65 Infanterie Vaslui (dublura Regimentul 25 Infanterie Vaslui). Părin ii lui Filip Dărescu au decedat în anii 1924 (tatăl), respectiv 1925 (mama). În aceste condi ii Filip Dărescu a devenit capul familiei şi s-a căsătorit cu, Ruxandra, o fată din localitatea vecină, Beneşti. În perioada anilor 1929-1931 a satisfăcut stagiul militar.

A fost concentrat (1939-1941) la Depozitul de Intenden ă al Diviziei 15 Infanterie. După 22 iunie 1941 a fost mobilizat la Sectorul 2 Etape şi Grupul 86 Servicii, care, după eliberarea Basarabiei, s-a stabilit la Tighina şi apoi la Odessa., În anul 1942 a participat la misiunile de aprovizionare a unită ilor şi marilor unită i ce desfăşurau lupte la Cotul Donului. De la 1 iulie 1943 a participat la aprovizionarea eşaloanelor militare, care au început retragerea treptată spre Bug şi apoi spre Nistru.

La data de 6 mai 1944 a fost detaşat la Detaşamentul de Premilitari de la Oteteleşani, jude ul Vâlcea, în calitate de instructor la premilitari, împreună cu Ion Negel, Constantin Ciolacu, Zaharia Cocuz, Năstase Cocuz, Ştefan Dărescu, Nicolae Ulea şi Neculai Ciobanu. În subordinea lor se aflau mul i premilitari din fosta comună Ştioborăni, precum şi din alte comune vecine: Vasile Dărescu, Iftenie Dărescu, Vasile Lefter, Dumitru Lefter, Mihai Ulea, Vasile Burghelea, Ion Palade, Vasile Sălăvăstru, Ion Savin, Neculai Băietu, Gheorghe Darie, Ion Arhire, Vasile Mardare, Constantin Pălădu ă, Jănică Pricop, Aurel Popovici, Vasile Vrânceanu, Ion Butuc.

Până în luna august 1944 au desfăşurat şedin e de instruc ie şi lucrări genistice de fortificare a teritoriului. Filip şi Ruxandra Dărescu au avut şapte copii: Vasile, Petrică, Aglaea, Maria, Veronica, Eleonora şi Emilia. Filip Dărescu a decedat în anul 1985, iar so ia sa în anul 1989, fiind regreta i de familie, nepo i, strănepo i şi prieteni.

Niciun comentariu: