Plutonier-major Ioan DULĂ

Ion Dulă s-a născut la 22 ianuarie 1919, în Roşiorii de Vede, jude ul Teleorman, într-o familie de plugari înstări i. Tatăl său, Gheorghe, a construit biserica din cartierul în care locuia, împreună cu al i 4 gospodari. Mama sa, Janeta, s-a stins din via ă când copiii erau mici. Părin ii au dat ării cinci copii (trei fete şi doi băie i). Ioan a fost al doilea copil al familiei şi primul dintre cei doi băie i. Fratele său a îmbră işat cariera militară, ajungând până la gradul de locotenent-colonel de artilerie.

Gheorghe Dulă la tocmit pe fiul Ioan băiat de prăvălie la un hangiu, apoi la un stămbar şi, după ce a vândut o pereche de boi, i-a cumpărat o băcănie în cartierul de sud al oraşului. Acolo se întâlnea cu tineri din genera ia sa, împreună cu care participa la pregătirea premilitară. În 1938 Ioan Dulă a participat la şedin ele de pregătire care se ineau pe locul destinat oborului săptămânal. Comandantul plutonului era căpitanul în rezervă Bârlădeanu, farmacist în oraş, iar ca ajutor era sergentul în rezervă Toma Mateescu, care avea să-i devină naş de cununie, peste 11 ani. Ioan Dulă îşi aminteşte că uneori participau la munci în folosul comunită ii: cură area şan urilor la calea ferată, repararea unui pod etc. Instruc ia începea în centrul oraşului şi apoi, încolona i si interpretând cântece patriotice, se deplasau la marginea oraşului, spre râul Vedea, dincolo de calea ferată Roşiori - Turnu Măgurele, unde continuau pregătirea cu arme din lemn. După doi ani de pregătire premilitară, la data de 20 februarie 1941, a fost încorporat la Regimentul 20 Doroban i Teleorman, cu dislocarea în Turnu Măgurele. Ioan Dulă a fost încadrat puşcaş şi după o perioadă de instruc ie de trei luni era deja considerat instruit. Comandant al regimentului era colonelul Ducea.

În diminea a zilei de 1 iunie Regimentul 20 Doroban i, care făcea parte, împreună cu Regimentul 5 Doroban i Vlaşca şi Regimentul 21 Doroban i Ilfov, din Divizia 4 Infanterie, cu comandamentul în Bucureşti, s-a pus în marş pe itinerariul: Turnu Măgurele - Alexandria – Videle - Titu - Ploieşti. Până la începerea războiului, unită ile au executat pază în zona petrolieră, la vest de Ploieşti, împreună cu unită ile militare de artilerie antiaeriană germane. Regimentul a fost cartiruit, succesiv, în localitatea Târgşor, în pădurea de la Crângul lui Bot şi în cazarma din Ploieşti a Regimentului 32 Infanterie „Mircea”, care se găsea pe front. La începerea războiului s-au îmbunătă it organizarea şi dotarea regimentului. Soldatul Ioan Dulă a fost repartizat la plutonul de aruncătoare branduri de 61 mm, din cadrul Companiei 11 Puşcaşi. După instruire a devenit artilerist. În zona petrolieră a avut misiunea să lupte contra desantului aerian, a eventualilor diversionişti şi a avioanelor care ar fi bombardat instala iile petroliere. În luna octombrie 1941 Regimentul 20 Doroban i a plecat pe front. Divizia 4 Infanterie a primit misiunea să se constituie în trupe de ocupa ie. Căzuse Odessa şi frontul era înaintat. Succesiv au fost cercetate si cură ate de ostaşi inamici rămaşi în spatele frontului localită ile Tighina, Tiraspol şi Berezovka (până în ianuarie 1942). La data de 15 aprilie 1942 Divizia 4 Infanterie a fost introdusă în luptă, dincolo de Nipru (Nipropetrovsk). La începutul lunii mai divizia a înlocuit trupele germane care luptaseră toată iarna. Până la data de 1 iunie s-au dus lupte de apărare pe pozi ii. La data de 15 iulie 1942 Regimentul 20 Doroban i a trecut la atac. Ritmul ofensivei era sus inut, deoarece în fa ă erau unită i moto-mecanizate germane şi româneşti. S-au dat lupte crâncene pentru cucerirea localită ii Orelka. Împreună cu Regimentul 5 Doroban i Vlaşca şi Regimentul 21 Doroban i Ilfov, au for at Done ul şi, cu pierderi însemnate, au cucerit un cap de pod pe malul stâng al râului.

Atât soldatul Ioan Dulă cât şi ceilal i solda i şi ofi eri s-au purtat omeneşte cu popula ia civilă, care ieşea în întâmpinarea trupelor române. Copiilor li se dădeau bomboane, iar bătrânilor pâine şi igări. Pentru comunicare cu popula ia se foloseau translatori ad-hoc (basarabeni). Înaintarea a continuat până la sfârşitul lunii august 1942. În septembrie frontul s-a stabilizat, Regimentul 20 Doroban i ajungând la 70 km sud de Stalingrad, iar la 19 noiembrie 1942, frontul s-a spart. Divizia 4 Infanterie nu a căzut în încercuire, aşa cum s-a întâmplat cu majoritatea marilor unită i ale Armatei Române. Ioan Dulă ă i aminteşte:

„Pe timpul retragerii, la 27 decembrie 1942 am fost rănit la piciorul drept. Pe şosea erau coloane mixte, germane si române, de autocamioane şi căru e. O roată desprinsă de la un tun mi-a izbit puternic piciorul drept. M-am sprijinit de carabină ca de o cârjă, am desprins un cal de la un atelaj, l-am tras în şan ul de la marginea drumului, am urcat pe el şi am mers aşa o bucată de drum. Din cauza bubuiturilor exploziilor calul s-a speriat şi m-a aruncat la pământ. Am fost salvat de câ iva camarazi afla i într-o căru ă. Mi-au pus piciorul rănit între două atele improvizate. Am fost dus la trenul sanitar german apoi, după triere, la Spitalul Militar de Tranzi ie. A fost nevoie să mi se taie cizma pentru îndepărtarea de pe picior. Aici am fost tratat timp de 10 zile şi mutat, pe data de 10 ianuarie 1943, la Lemberg, în Polonia, unde am stat o săptămână. În luna februarie am fost adus la spitalul din Bacău şi la 1 martie am fost trimis în concediu medical timp de două luni. Concediul lam petrecut acasă, la părin i, cu speran a că se va întâmpla ceva şi nu va mai fi nevoie să particip la lupte. La data de 1 mai 1943 m-am prezentat la Partea Sedentară a Regimentului 20 Doroban i, în Turnu Măgurele, şi am fost mutat la Partea Activă a unită ii, retrasă de pe front pentru paza frontierei cu Iugoslavia, la Turnu Severin. Datorită pierderilor suferite în război Regimentul 20 Infanterie s-a unificat cu Regimentul 1 Grăniceri, primind denumirea de Regimentul 20 Infanterie. Unitatea a primit fâşia de pază Turnu Severin Timişoara. În septembrie 1943 unitatea a fost mutată la Remetea Mare.” În ziua de 23 decembrie 1943, prin Decretul Regal nr. 3315, drapelul Regimentului 20 Doroban i a fost decorat cu ordinul militar „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, „pentru actele de bravură săvârşite de ofi erii, subofi erii şi trupa acestui regiment pe timpul opera iunilor întreprinse între 1 mai si 31 august 1942, în luptele de la Orelka. De aceeaşi bravură au dat dovadă în ofensiva de la Done , în defensiva pe Oskol”. În ianuarie 1944 to i militarii regimentului au primit o lună de concediu. La data de 15 martie unitatea şi-a completat efectivele la Turnu Măgurele şi, la sfârşitul lunii, a plecat pe front, în Moldova, deplasarea făcându-se cu vaporul şi pe şlepuri. A debarcat lângă Brăila şi s-a pus în marş, pe itinerarul Târgu Frumos - Podul Iloaiei - Iaşi, în dispozitivul de luptă al Diviziei 4 Infanterie. Se duceau lupte de hăr uire. Ioan Dulă povesteşte: „Pe 22 august 1944 am fost depăşi i de trupele sovietice. Militarii ruşi ne strigau să ne deplasăm la Bucureşti. Pe 25 august 1944 am fost luat prizonier, împreună cu majoritatea camarazilor şi trimis în Caucaz, lângă Kirovobad. Cu mai multe coloane am lucrat la calea ferată, cu lopata, roaba, targa şi ciocanul pneumatic, din noiembrie 1944 până pe 15 august 1948, aproape de Cecenia, la Daghestan. Primii au pierit ofi erii nem i, apoi cei bolnavi şi în cele din urmă cei accidenta i. Când am plecat din ară, ca soldat, se vorbea cu „domnule”, iar la înapoierea din prizonierat, se vorbea cu „tovarăşe”. Eram deja pu in familiarizat deoarece în lagăr se adresau unul altuia cu apelativul „tavarişci”. În primăvara anului 1949 m-am căsătorit cu frumoasa cu ochi albaştri ca cerul, Maria Dobre, fiica unui agent de poli ie din Roşiorii de Vede. Împreună avem patru copii: Marian, Toma, Ioana şi Elena. La naşterea primului băiat, pe 28 decembrie, m-am gândit că ar fi bine să-l declar născut pe 2 ianuarie 1950, pentru a fi încorporat în armată mai vârstnic, mai puternic. Soarta a făcut ca Marian să urmeze o carieră militară, până la gradul de colonel. Copiii mi-au dat un număr de zece nepo i. După prizonierat băcănia pe care o avusesem a func ionat cu fratele Paul la tejghea, însă după trei ani a vândut-o. Am absolvit o şcoală de librari la Braşov şi am devenit librar la una dintre librăriile din oraş. Am fost promovat şef de raion papetărie, intrând în rândurile func ionarilor. În 1978 am ieşit la pensie de la acelaşi loc de muncă. Imediat după război era optica de a preamări faptele de arme ale celor care au luptat pe frontul de vest, iar despre cei care am luptat numai în est nu se vorbea nimic. Ba din contră, eram marginaliza i: ne ocoleau promovările, nu eram primi i în noul partid, P.M.R., nu eram puşi în func ii de răspundere. În anii ‘60 s-a înfiin at Asocia ia Veteranilor, e adevărat împreună cu luptătorii antifascişti. În această asocia ie nu au fost primi i combatan ii de pe frontul de est. Eu, împreună cu nişte prieteni, am format un nucleu al foştilor prizonieri în U.R.S.S., şi ne întâlneam duminicile, povesteam despre cele petrecute, ne interesam de camarazii rămaşi în lagăre, sărbătoream pe noii sosi i din prizonierat. De abia în 1990 m-am înscris în Liga Veteranilor de Război şi, pe baza legilor apărute, am fost înaintat în grad pentru faptele de arme săvârşite în campaniile militare: sergent (1991), sergent-major (1995), plutonier (2000), plutonier-major (2004). În cele din urmă am primit medalia „Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial. 1941-1945”.