Maresal Ion Antonescu

ion antonescu (născut la Piteşti 02 iunie 1882 – † 1 iunie 1946 închisoarea Jilava), militar şi om politic român. A fost şeful secţiei Operaţii de la Marele Cartier General în anii războiului pentru reîntregire, ataşat militar la Londra şi Paris, comandant al Şcolii Superioare de Război, şef al Marelui Stat Major, ministru de război.

Din 4 septembrie 1940 până pe 23 august 1944 a fost prim-ministru al României şi apoi şef al statului (conducator al statului). antonescua luat decizia de intrare a României in cel de al doilea război mondial, de partea şi sub comandamentul Germaniei.Tinereţea şi cariera militară
antonescu s-a născut într-o familie burgheză cu ceva tradiţii militare. a absolvit şcolile militare de la Craiova şi Iaşi.

A absolvit Şcoala de Cavalerie în 1904 şi Academia Militară de la Saint-Cyr în 1911 ca şef de promoţie.

Ca locotenent, Antonescu a luat parte la represiunea răscoalei ţărăneşti din 1907 din zona oraşului Galaţi. În 1913 a participat la luptele celui de al doilea război balcanic din Bulgaria, primind cea mai înaltă decoraţie militară românească. Pe durata luptelor de pe frontul de răsărit al primului război mondial (1916-1918), antonescu a avut funcţia de Şef de stat major al Mareşalului Constantin Prezan. În această funcţie el a fost creatorul planurilor de apărare cu succes a Moldovei în faţa invaziei trupelor germane conduse de Feldmareşalul Mackensen, din a doua jumătate a anului 1917, (în condiţiile în care restul României fusese deja ocupate de germani în anul 1916).Antonescu a avut reputaţia unui comandant militar foarte priceput şi pragmatic. Duritatea sa i-au adus porecla de Câinele roşu.


Între anii 1922 şi 1926, antonescu a fost ataşat militar al României în Franţa şi Marea Britanie.

După reîntoarcerea în România a fost promovat Comandant al "şcolii Superioare de Război" între 1927 şi 1930, Şef al Marelui Stat major al Armatei între 1933 şi 1934 şi Ministru de Război între 1937 şi 1938.

Generalul Antonescu a fost numit prim-ministru de către regele Carol al II-lea în septembrie 1940, după ce România fusese silită să cedeze Basarabia şi nordul Bucovinei Uniunii Sovietice (28 iunie 1940) şi nordul Transilvaniei Ungariei (30 august 1940). La numai două zile de la numirea sa în post, l-a silit pe regele Carol al II-lea să abdice. Fiul lui Carol, Mihai a devenit noul rege. antonescu s-a autoproclamat Conducător şi a preluat toată puterea în stat, lăsându-i regelui un rol pur decorativ.

În faţa perspectivei unui război pe trei fronturi, (Germania în vest, Uniunea Sovietică în est şi Bulgaria în sud), Antonescu a incheiat o alianţă cu Germania Nazistă, în speranţa că va putea recupera măcar teritoriile ocupate de sovietici. In plus, Germania a fost singura putere care garanta teritoriile ramase in granitele Romaniei. Acest parteneriat era dorit de germani datorită rezervelor de petrol foarte importante ale României.

In momentul preluarii puterii politice, singura formatiune care s-a aratat dispusa sa participe la guvernare a fost Garda de Fier. Astfel ca la 14 sept 1940, Romania este declarată "stat national legionar". Antonescu spera să poată aduce sub controlul său Garda de Fier, deoarece activităţile lor paramilitare subminau autoritatea statului. In cele din urmă, cum cererile legionarilor pentru creşterea rolului lor politic în guvern au fost în mod repetat respinse de antonescu, Garda de Fier s-a răsculat (Rebeliunea legionară 21-24 ianuarie 1941). Antonescu a zdrobit rapid rebeliunea gardistă, (având aprobarea tacită a germanilor, care doreau stabilitate economică în România), a scos în afara legii Garda de Fier şi a întemniţat pe toţi conducătorii acesteia care nu au reuşit să fugă din ţară.

Trupele române s-au alăturat Wehrmachtului german în atacul împotriva Uniunii Sovietice. La 22 iunie 1941 armata romana trece Prutul şi readuce în trupul ţării Basarabia.Este cucerit orasul Odessa. Antonescu a ordonat executarea fără judecată a evreilor şi comuniştilor din oraş ca represiune la aruncarea în aer a clădirii în care se afla Staul Major românesc (Masacrul de la Odessa).

După eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de nord, Antonescu a implicat Armata Română în războiul antisovietic dincolo de graniţele ţării, adânc în teritoriul URSS. Această hotărâre a dus la o mişcare de opoziţie printre politicienii si militarii români (inclusiv printre membrii Marelui Stat Major). În plus, ea a aruncat România în război împotriva tuturor Puterilor Aliate. După înfrângerea din bătălia de la Stalingrad, unde Armata Română a avut pierderi uriaşe, popularitatea lui Antonescu a scăzut dramatic.


Zona dintre Nistru şi Nipru, numită Transnistria, a intrat sub administraţie românească (guvernator: Ghe. Alexianu). Hitler a oferit lui antonescu, în schimbul teritoriilor cedate către Bulgaria şi Ungaria, Maramureşul de Nord (Rutenia) şi Banatul Sârbesc. Mareşalul antonescu s-a opus ocupării acestor zone, dar a pus condiţia ca administraţia Banatului Sârbesc să fie cea germană. "Vă cer să faceţi cunoscut Fuhrer-ului în cel mai scurt timp posibil avertismentul următor: dacă trupe ungureşti trebuie să pătrundă în Banatul iugoslav, eu nu voi ezita o singură secundă a pătrunde cu trupele, la rândul meu, şi a le combate!" (5 aprilie 1941). Hitler, care avea o stimă deosebită pentru Mareşal, a înţeles că ameninţarea era serioasă şi a dispus măsurile necesare.

În vara anului 1944, în vreme ce sovieticii avansau împingând înapoi frontul către graniţele României, Antonescu a refuzat să-şi schimbe poziţia şi să ceară un armistiţiu, (s-a spus că datorită simţuluionoarei, dar şi datorită lipsei de pricepere politică). De aceea, pe 23 august 1944, Regele Mihai, sprijinit de principalele partide politice, l-a destituit pe Antonescu şi l-a arestat.
Alte surse afirmă că arestarea mareşalului Ion Antonescu a fost facută la presiunile agenţilor sovietici Lucreţiu Pătrăşcanu, şi „inginerul Ceauşu“ (alias Emil Bodnăraş) tocmai datorită faptului că negocierile cu aliaţii erau în fază terminală iar mareşalul urma să se deplaseze a doua zi (24 august 1944) pe linia frontului tocmai pentru a supraveghea personal aplicarea acestui armistiţiu[necesită citare]. Or sovieticii nu-şi puteau permite aceasta deoarece ar fi pierdut influenţa asupra României dar şi asupra Bulgariei, şi poate chiar a Ungariei.

Rezultatul arestării pripite a mareşalului Ion Antonescu a fost căderea frontului din Moldova, ceea ce a dus la căderea în prizonierat a zeci de mii de soldaţi români şi a ocupării de către trupele sovietice a unei zone din Bucovina mai mare decât cea cedată în urma ultimatului din 1940 şi în plus a Ţinutului Herţa.

După ce a fost arestat, Antonescu a fost predat sovieticilor. Ostatic al sovieticilor, tinut in arest timp de doi ani in URSS, a fost readus in tara doar pentru a fi judecat "exemplar". Condamnat la moarte de instanţa "Tribunalului Poporului" la data de 17 mai 1946, a fost executat la Jilava alături de foşti colaboratori apropiaţi, la 1 iunie.

Raportul oficial a consemnat că "Ion Antonescu a cerut să fie executat de soldaţi ai armatei, nu de gardienii închisorii, dar a fost refuzat, iar el a replicat: "Canaliile, canaliile!"

După care s-a dat comanda pentru execuţie. Armele au fost încărcate şi atunci când s-a tras, Mareşalul a salutat ridicându-şi pălăria cu mâna dreaptă, după care a căzut. Mareşalul s-a ridicat imediat, sprijinindu-se într-un cot şi a spus: 'Nu m-aţi împuşcat, domnilor, foc!', după care gardianul şef s-a dus la Antonescu cu pistolul în mână şi l-a împuşcat în cap. Doctorul i-a examinat şi a spus că Antonescu şi Vasiliu erau încă în viaţă. Gardianul şef s-a dus din nou la Vasiliu, dar i s-a blocat pistolul când a încercat să tragă. A luat o puşcă de la unul dintre gardieni şi a tras un foc în capul lui Vasiliu, dar după aceia puşca s-a blocat şi ea."

"A schimbat puşca cu alta şi a mai tras alte trei focuri în diferite părţi ale corpului lui Vasilescu după care s-a dus la Mareşal şi i-a tras trei focuri în piept. Doctorul i-a examinat din nou şi a spus că Antonescu era mort, dar Vasiliu mai era în viaţa. Din nou, gardianul a tras un foc în capul lui Vasiliu. Creierii lui Vasiliu au fost împrăştiaţi, dar el mai mişca şi mai spunea ceva ce nu putea fi înţeles. Gardianul s-a dus din nou şi i-a mai tras două focuri in cap după care doctorul l-a declarat şi pe Vasiliu mort."