Maresal Alexandru Averescu

Alexandru Averescu (n. 9 martie 1859, Babele lângă Ismail, acum în Ucraina - d. 3 octombrie 1938, Bucureşti) a fost general de armată român şi comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial, fiind deseori creditat pentru victoria României din acel război. A fost de asemenea prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind şi ministru interimar de al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918). Averescu a fost autorul a peste 12 opere privitoare la chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului), membru de onoare al Academiei Române şi decorat cu Ordinul Mihai Viteazul.

Viaţa timpurie şi cariera

Alexandru Averescu a fost o figură atipică pentru viaţa politică a României interbelice. S-a născut în ţinutulBugeacului, lângă Ismail. Cariera sa militară a avut o traiectorie constant ascendentă. A făcut studii în Italia (laTorino) unde a fost Comandant al Şcolii Superioare de Război (1894-1895), a fost ataşat militar al României laBerlin (1895-1898) şi Şef al Marelui Stat Major (1911-1913). Partizan al ordinii şi legalităţii, a participat la reprimarea mişcărilor ţărăneşti din 1907. În 1913 ia parte în războiul balcanic, conducând ofensiva română pe pământul Bulgariei, până la Sofia.
Primul Război Mondial i-a adus glorie. Generalul de divizie Alexandru Averescu a îndeplinit funcţia de comandant al Armatei a II-a (14 - 26 august 1916, 26 septembrie 1916 - 30 ianuarie 1918). S-a remarcat printr-un spirit ingenios şi plin de iniţiativă, care l-a adus la conflicte cu Marele Cartier General, condus de generalul Prezan. A iniţiat celebra manevră de la Flămânda (1916), a condus Armata a II - a în bătăliile de la Mărăşti şi Oituz (1917). Un episod din timpul războiului a ramas întipărit în minţile istoricilor: în timpul războiului se zvonise că Averescu ar vrea să-l răstoarne pe rege şi să preia puterea. Jignit de neîncrederea suveranilor, Averescu şi-a dat demisia, dar peste câteva zile regina Maria îl cheamă în audienţă, declarând: "Ia-o înapoi! Îmi arde degetele."

Viaţa politică

Din tranşee, generalul va intra în viaţa politică. Prin unele conjucturi favorabile va fi în mai multe rânduri prim-ministru (ianuarie-martie 1918, 1920-1921, 1926-1927). Averescu a înfiinţat în 1918 şi a condus Liga Poporului (din 1920 va deveni Partidul Poporului).În anul 1930 Alexandru Averescu şi vechiul său rival, Constantin Prezan ajung la rangul de mareşali.
Viaţa sa politică nu a fost lipsită de tensiuni. În primul rând Alexandru Averescu a fost loial casei regale şi s-a luptat să îşi păstreze popularitatea pe treptele cele mai înalte în faţa declinului. A fost preţuit de către regele Ferdinand, iar o dovadă de preţuire a fost momentul unei destăinuri: când regele se afla pe patul de moarte a poruncit ca Averescu să vină la el şi să fie lăsaţi singuri. Înainte să moară, regele i-a declarat: "Averescu, multe s-au spus între noi; de mult însă n-am mai crezut nimic rău despre tine. Îţi fac această mărturisire ca să intru uşurat în groapă". Spre finele vieţii sale, bătrân şi bolnav se retrage din viaţa politică. Moare în octombrie 1938 la Bucureşti. A fost membru de onoare al Academiei Române.