Locotenent-colonel Rosco ADAMS

Rosco Adams s-a născut la 15 septembrie 1920, în Bucureşti, fiind primul copil al lui Eduard, născut la Washington D.C., şi Iordana, originară din România. Tatăl său s-a înscris voluntar în armata canadiană, participând la primul război mondial. După război s-a stabilit în România, unde a decedat, în anul 1937. Sora lui Rosco, Alice, decedată şi ea, a fost ziaristă. Rosco şi-a făcut studiile primare, gimnaziale şi liceale la Liceul „Titu Maiorescu” din Bucureşti.

În anii 1941-1943 a urmat cursurile Şcolii Militare de Ofi eri Artilerie, cu aprobarea mareşalului Ion Antonescu. Avansat la gradul de sublocotenent a fost numit şef Sec ie Artilerie în Bateria 5 a Regimentului 13 Artilerie Constan a. Sublocotenentul Rosco Adams a participat, după 23 august 1944, la dezarmarea trupelor germane din împrejurimile capitalei, despre care îşi aminteşte următoarele: „În după-amiaza zilei de 25 august 1944, efectivele Bateriei 5 au fost deplasate în împrejurimile capitalei, primind misiunea să sprijinim cu cele patru obuziere, calibru 100 mm, ac iunile unui batalion din Regimentul 40 Infanterie Medgidia, pe direc ia Tunari - Otopeni. Trupele germane se aflau la sud şi sud-est de localitatea Tunari, pregătite să bareze căile de acces spre aerodromul Otopeni.

În dimineta a zilei de 26 august 1944, unitatea din Medgidia a început atacul asupra trupelor germane cu sprijinul de foc al artileriştilor noştri, executând trageri de luptă asupra tunurilor antiaeriene inamice dispuse pe marginea comunei Tunari, în apropierea aerodromului Otopeni. Până la amiază noi am lichidat rezisten a inamicului, înaintând spre Otopeni şi ocupând o pozi ie favorabilă de luptă. Pe 27 august artileriştii noştri au lovit cazematele, cuiburile de arme automate şi piesele de artilerie inamice prin trageri directe, reuşind să le neutralizeze şi să împiedice avia ia germană să folosească aerodromul. Trupele germane s-au retras spre nord.” Împreună cu ceilal i ostaşi din Divizia 9 Infanterie, sublocotenentul Rosco Adams a participat la luptele desfăşurate la Oarba de Mureş. Marea unitate a primit, pe Dealul Sângeorgiu, un front de aproape 6 km lungime şi circa 2 km adâncime.

Luptele au durat opt zile. Întrucât Regimentele de Artilerie constăn ene 13 şi 18 au suferit pierderi mari, acestea s-au unit în septembrie 1944, formând Regimentul 18 Artilerie Constan a. Rosco Adams îndeplinea func ia de comandant sec ie şi observator baterie pentru trageri. În legătură cu aceste evenimente Rosco Adams îşi aminteşte: „În diminea a zilei de 26 septembrie 1944, Regimentului 18 Artilerie a desfăşurat timp de două ore pregătirea de artilerie pe Dealul Sângiorgiu. Am insistat pe lovirea cuiburilor inamice. Ostaşii germani erau avantaja i pe pozi ia de apărare de detaliile de relief şi de lucrările genistice executate cu mult timp înainte. Unită ile diviziei au trecut Mureşul pe timpul nop ii. Pentru ocuparea cotelor 463, 495, şi apoi 409 şi 435, supranumite „cotele blestemate”, s-au desfăşurat lupte crâncene. În rândurile românilor s-au produs mari pierderi, întrucât ostaşii români au atacat de jos în sus, în timp ce inamicul răspundea cu foc precis de sus în jos. A doua zi s-a reluat atacul, trupele noastre reuşind să cucerească par ial Dealul Sângeorgiu. În a treia zi a fost cucerită cota 463, iar în zilele de 1 şi 2 octombrie s-au desfăşurat lupte de uzură pe un teren devenit impracticabil, datorită ploilor ce au căzut fără întrerupere. Cea de a opta zi, 4 octombrie 1944, a început cu o masivă pregătire de artilerie. Infanteriştii noştri s-au luptat pe via ă şi pe moarte, obligând inamicul să se retragă. S-a lărgit capul de pod peste Mureş. Şiroaie de sânge au curs în cele opt zile de lupte dure, înroşind apa Mureşului”. După război, la Oarba de Mureş a fost amenajat un cimitir militar care adăposteşte osemintele celor 11.000 de eroi căzu i în luptele de pe cursul mijlociu al Mureşului. În cea de-a treia etapă a opera iei ofensive, desfăşurată în perioada 21-25 octombrie 1944, a fost eliberată ultima brazdă de pământ din partea de nord a Transilvaniei. Atacul pentru eliberarea oraşului Carei a fost declanşat în a doua jumătate a nop ii de 24/25 octombrie, printr-o manevră dublu învăluitoare: frontal cu Divizia 9 Infanterie, iar la sud cu Diviziile 18 şi 3 Infanterie din Corpul 6 Armată. Concomitent, Divizia 11 Infanterie din Corpul 2 Armată a manevrat pe la sud trupele inamice, dispuse în localitatea Satu Mare, ac ionând în cooperare cu Divizia 133 Infanterie din Armata 40 sovietică. Ultima brazdă de pământ românesc a fost eliberată la data de 25 octombrie 1944, în lupte remarcându-se şi ostaşii din componen a Diviziei 9 Infanterie. Divizia 9 Infanterie şi-a continuat înaintarea, depăşind grani a cu Ungaria şi îndeplinind misiuni de luptă în cadrul opera iilor militare din Nyiregyhaza şi din mun ii Hegyalja. Pe teritoriul Cehoslovaciei a participat la opera iunile militare Sena - Turna, Roznava, Zvolen - Banska Bystriça. Regimentul 18 Artilerie s-au remarcat în fiecare misiune de luptă primită. În ultimele zile ale lunii martie şi în prima decadă a lunii aprilie 1945, ostaşii Diviziei 9 Infanterie, comanda i de generalul Ion Stănculescu, s-au comportat eroic în luptele duse în mun ii Tatra Mare. Amintirile locotenentului-colonel Rosco Adams, care îndeplinea func ia de comandant de Sec ie şi Observator al Regimentului 18 Artilerie sunt emo ionante: „Îmi pierdusem în luptă un bun prieten, sublocotenentul Gheorghe Hamzu, fost coleg de liceu, şi l-am rugat pe domnul general Ion Stănculescu să-mi permită să mă deplasez în localitatea Zolna, unde a fost înmormântat, pentru a mă închina în fa a rămăşi elor lui. După înapoierea în dispozitivul de luptă, domnul general m-a sunat la telefon exprimându-şi regretul pentru pierderea prietenului şi m-a întrebat dacă mai pot rămâne la observator. I-am raportat că pot rămâne la post, fiind impresionat însă de delicate ea sa sufletească. În ziua de 9 mai 1945 efectivele Diviziei 9 Infanterie se aflau în apropierea Postului de radio Donau şi au luptat, până la 12 mai 1945, pentru lichidarea trupelor germane care păzeau acest obiectiv, de importan ă deosebită pentru propaganda desfăşurată de puterea hitleristă.”

Înapoiat în tară, sublocotenentul Rosco Adams a îndeplinit func ia de adjutant în Regimentul 13 Artilerie Constanta, revenit la vechea denumire. În anul 1947 a fost trecut în rezervă, pretextându-se că este de origine americană, situa ie care l-a determinat să se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1950.

După terminarea facultă ii a lucrat în functiile de şef serviciu şi contabil şef la Întreprinderea „Drum Nou” Bucov, până în anul 1980, când a fost pensionat. Recunoscându-i-se meritele din timpul participării la război, locotenentul-colonel în retragere Rosco Adams a fost decorat cu ordinele militare „Corona României” şi „Steaua României”, cu spade, panglică de virtute militară şi frunze de stejar, precum şi cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial. 1941-1945”.