General de brigadă Constantin TRESTIOREANU

Veteran al celui de al doilea război balcanic, din anul 1913, al primului şi al celui de-al doilea război mondial, generalul Constantin Trestioreanu a fost o remarcabilă personalitate a artileriei române. S-a născut la data de 18 iulie 1891 în localitatea Trestioara, jude ul Buzău, într-o familie de harnici lucrători ai pământului. Părin ii săi, Toma şi Alexandrina, i-au asigurat condi iile materiale necesare desfăşurării studiilor primare, în localitatea natală, şi 7 clase de liceu, în oraşul Buzău. După absolvirea liceului (1909) s-a înscris la Şcoala Militară de Ofi eri Artilerie, Geniu şi Marină din Bucureşti, la 1 septembrie 1909.

A terminat studiile al 3-lea din 42 elevi, la data de 1 iulie 1911, fiind avansat la gradul de sublocotenent şi numit şef Sec ie Artilerie în Regimentul 10 Artilerie. În notarea de serviciu din 1911, comandantului unită ii aprecia următoarele: „Ofi erul este sănătos şi rezistent, cu o înfă işare plăcută; pune suflet în instruirea tinerilor din sec ia pe care o comandă; la manevre şi exerci ii a îndeplinit bine misiunea de ofi er de legătură; este modest şi disciplinat în toate împrejurările.”

La data de 1 august 1911 a fost mutat la Regimentul 16 Artilerie Focşani, în func ia de şef de sec ie, unde a întrunit bune aprecieri din partea comandan ilor săi. În perioada 1 aprilie 1912 – 1 august 1914 sublocotenentul Constantin Trestioreanu a urmat cursurile Şcolii de Aplica ie Artilerie şi a ob inut rezultate „foarte bune”. Revenit la Regimentul 16 Artilerie, în func ia de adjutant al regimentului, a fost avansat locotenent, la data de 1 noiembrie 1914. În anul 1915 colonelul Gorgos, comandantul unită ii, îl nota astfel: „Ofi erul este sănătos, rezistent la eforturi fizice şi intelectuale prelungite; pune mare suflet în instruirea ostaşilor.”

Mobilizat, la 15 august 1916, ofi erul a participat la războiul pentru întregirea neamului românesc. A fost numit comandantul Bateriei 6 din Regimentul 11 Artilerie, remarcându-se în luptele de la Perşani. În anul 1917 a fost avansat la gradul de căpitan, la 1 aprilie, şi s-a distins în luptele de la Pralea, Mărăşeşti şi Soveja, notarea de serviciu fiind semnată de generalul Arghirescu, comandantul Diviziei 6 Infanterie. În anul 1918 a urmat cursurile Şcolii de Trageri Artilerie Chişinău, clasându-se printre primii ofi eri cursan i. În anul 1919 a îndeplinit func ia de comandant al Divizionului 1 din Regimentul 11 Artilerie. La 1 noiembrie 1919 a fost trimis la Şcoala de Trageri Artilerie Oradea.

Avansat la gradul de maior, la data de 1 aprilie 1920, Constantin Trestioreanu s-a înscris la Şcoala Superioară Război din Bucureşti, pe care a absolvit-o cu rezultate „foarte bune”, aşa cum rezultă din notarea locotenentului-colonel Ştefan Ionescu, directorul de studii. După absolvirea şcolii, în 1923, a desfăşurat stagiul la Statul Major din Comandamentul Diviziei 4 Infanterie. A fost atestat ofi er de stat major şi notat „foarte bine” de generalul Leventi. În anul 1924 a desfăşurat stagiul la Statul Major Regal, întrunind aprecieri „foarte bune” din partea şefilor direc i. În anul 1925 a îndeplinit „foarte bine” func ia de şef de Stat Major la Divizia 4 Infanterie, notarea fiindu-i semnată de colonelul Bolintineanu. În anii 1926-1927 a îndeplinit func ia de şef al Biroului 3 Instruc ie din Marele Stat Major, fiind notat „foarte bine”. În perioada 12 ianuarie 1928 – 1 octombrie 1933 a îndeplinit func ia de şef de Stat Major la Regimentul 2 Artilerie „Gheorghe Manu“. A condus „Cursul de pregătire militară a elevilor” din Şcoala Politehnică. La 10 mai 1929 a fost avansat la gradul de locotenent-colonel, fiind notat „foarte bine”. În perioada 1 octombrie 1933 – 1 mai 1935 a lucrat la Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului, în func ia de şef al Biroului Opera ii.

Împreună cu colonelul Nicolae Bădescu, şeful de Stat Major al Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului, au conlucrat cu Comisia Direc iei Generale a Telefoanelor, stabilind liniile telefonice necesare Serviciului de Pândă şi Alarmă, modul de adăpostire şi de folosire a centralelor telefonice, precum şi organizarea Apărării Pasive în România. Avansat la gradul de colonel, la data de 1 mai 1935, a fost numit la comanda Regimentului 38 Artilerie. La scurt timp (15 iunie 1935) a fost numit la comanda Regimentului 13 Artilerie Constan a. În notările de serviciu din anii 1938-1939, generalul Nicolae Macici, comandantul Diviziei 9 Infanterie Constan a, arăta: „Colonelul Constantin Trestioreanu este cel mai bun comandant de regiment din marea unitate şi-l propun pentru comanda unei brigăzi.” De la 1 iunie 1939, a îndeplinit func ia de şef de stat major la Corpul 2 Armată şi de la 15 decembrie 1939 a fost numit comandant al Brigăzii 9 Artilerie, pe care a comandat-o „foarte bine” până la 10 ianuarie 1941. La 10 mai 1941, Constantin Trestioreanu a fost avansat la gradul de general de brigadă şi numit comandant secund la Divizia 10 Infanterie Brăila. A participat la ac iunile militare desfăşurate pentru eliberarea Basarabiei, în perioada 22 iunie – 26 iulie 1941, şi la „Opera iunea Odessa”, fiind apreciat „bine” pentru conducerea trupelor. După moartea tragică a generalului Glogojanu, la Odessa, la 23 octombrie 1941, la comanda marii unită i a fost numit generalul Ghineraru, secund rămânând generalul Constantin Trestioreanu, până la data de 1 august 1942. În ziua de 1 august 1942, generalul de brigadă Constantin Trestioreanu a fost numit la comanda Diviziei 7 Infanterie Roman, pe care a comandat-o în luptele de la Cotul Donului. În perioada 27 ianuarie – 31 martie 1943 a comandat Gruparea de Marş nr. 3, formată din rămăşi e ale armatei române, care se retrăgea de la Cotul Donului. După înapoierea în ară, generalul Constantin Trestioreanu a lucrat la Ministerul de Război, în func ia de preşedinte al Comisiei de Reclama ii, până la 05.10.1943, când a fost numit la comanda Diviziei 10 Infanterie, care desfăşura lupte foarte grele, în retragerea din Crimeea.

A comandat marea unitate până la trecerea sa în rezervă, în mai 1944. Generalul Trestioreanu a fost decorat cu următoarele ordine şi medalii militare: ordinul „Steaua României”, cu spade, clasa a V-a, ordinul „Coroana României”, cu spade şi panglică de virtute militară, ordinul „Coroana României”, ordinul german „Crucea de fier”, medalia „Semnul Onorific de aur, pentru 25 ani de serviciu”, medalia „Avântul ării”, „Medalia Comemorativă a războiului 1916-1919”, medalia „Victoria”, medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, clasa I-a. A fost căsătorit cu Margareta Mititelu (1913), din Odobeşti, şi cu Elena Găinescu (1931), din Bucureşti.

A.M.R. – D.C.I., 1974, Dosar 16077.