Colonel Dumitru RĂDULESCU

Tatăl colonelului Dumitru Rădulescu, Nicolae Rădulescu, s-a născut la 4 februarie 1855 în comuna Di eşti, plasa Filipeşti, jude ul Prahova (a fost al doilea între cei cinci copii ai familiei, trei băie i şi două fete). În anul 1859 familia lui Nicolae Rădulescu s-au mutat în Ploieşti, pe strada Câmpinei, ocupându-se cu comercializarea băuturilor alcoolice. În 1871, după absolvirea şcolii primare, Nicolae a fost recomandat de tatăl său pictorului G. Pompilian, care în acel an restaura biserica „Sfântul Vasile” din Ploieşti. Supus unei probe artistice, Nicolae Rădulescu a fost acceptat ucenic în meşteşugul zugrăvelii. În anul 1872, după ce l-a instruit aproape doi ani, pictorul Pompilian l-a înscris pe elevul său la Şcoala de Belle Artes din Bucureşti, încredin ându-l marelui pictor Theodor Aman. Nicolae Rădulescu a absolvit facultatea la vârsta de 22 de ani, în anul 1877, atunci când România îşi proclama independen a na ională. Devenind profesor, Nicolae Rădulescu s-a prezentat la catedră în oraşul Craiova, la sugestia profesorului şi mentorului său, Theodor Aman.

A predat la Şcoala Comercială din Craiova (din 1877), Liceul Externat de Fete (din 1879), Şcoala Fiilor de Militari (din 1891, când a devenit liceu militar) şi Liceul „Carol I” (din 1892), unde şi-a desfăşurat activitatea didactică până la pensionare. S-a căsătorit cu craioveanca Ecaterina şi a avut doi copii: Aurelia (născută în 1883, căsătorită cu profesorul şi senatorul Aurelian Moşoiu, stabilită în Ploieşti) şi Dumitru (născut la 11 octombrie 1882). Ecaterina a murit în anul 1889 şi profesorul s-a recăsătorit, în 1891, cu Maria Grigorescu, institutoare la Craiova, şi împreună au mai avut doi copii: Elisabeta-Elisa (născută în 1893, căsătorită cu generalul Grigore Georgescu, fost ministru, mort în închisoarea de la Aiud) şi Constantin-Mircea (născut în 1897). Profesorul Nicolae Rădulescu a desfăşurat o intensă activitate cultural-artistică, devenind, în anul 1887, membru al Societă ii „Revista Literară”. A prezentat tablouri la mai multe expozi ii de pictură, împreună cu Theodor Aman şi Nicolae Grigorescu.

În anul 1889 a participat la Expozi ia Universală de la Paris, care inaugura şi celebrul turn Eiffel. A expus lucrări la Craiova, în anii 1903, 1904-1906, 1909 (împreună cu fiul său, Dumitru Rădulescu), 1911 şi 1914. A murit la 10 iunie 1916, lovit de un cancer necrutător. Nicolae Rădulescu a sesizat din timp că Dumitru are chemare pentru meseria armelor, fapt pentru care l-a înscris în liceul Militar din Craiova, pe care l-a absolvit în anul 1902. La 20 iulie 1902 Dumitru Rădulescu a fost admis la Şcoala Militară de Ofi eri Activi Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti, pe care a absolvit-o, cu rezultate bune, la 1 iulie 1904, fiind avansat la gradul de sublocotenent şi repartizat în Regimentul 26 Infanterie „Rovine” Craiova, în func ia de comandant de pluton. După un an de muncă la plutonul de recru i a urmat cursurile Şcolii de Fortifica ii din Huşi, fiind bine apreciat de către şeful şcolii. Înapoiat la unitate s-a înscris cu multă hotărâre în programul de instruire a recru ilor. Cu aprobarea comandantului unită ii s-a înscris la Şcoala de Belle Arte din Craiova, impresionându-şi profesorii prin talentul său la desen, grafică şi pictură. În aprecierile de serviciu din anii 1904-1908, se re in: „Ofi erul este sănătos, inteligent şi cu bună judecată, disciplinat şi ordonat, plin de ini iativă, călăreşte şi trage bine. Se ocupă cu multă aten ie şi grijă de via a solda ilor. În afara serviciului se ocupă de desen, grafică şi pictură”. Aprecierile au fost semnate de coloneii Şendrea şi Găluşcă. În anul 1909 ofi erul (fusese avansat locotenent în 1908) a îndeplinit bine func ia de adjutant al Regimentului 26 Infanterie şi lucrător la Biroul Mobilizare. Fiind conştiincios şi perseverent „ofi erul şi-a îndeplinit foarte bine atribu iunile func ionale, de aprovizionare a unită ii cu bunuri materiale, în anii 1910-1911”, aprecia colonelul Demetriad, comandantul Regimentului 26 Infanterie „Rovine”. Talentul şi preocupările sale pentru desen, grafică şi pictură i-au determinat pe şefii ierarhici să-l promoveze, la 15 martie 1912, în func ia de ataşat la Serviciul Geografic al Armatei din Bucureşti.

Timp de doi ani ofi erul a contribuit la realizarea hăr ilor topografice, care s-au dovedit utile în momentul înscrierii României în războiul de eliberare na ională şi întregire statală (1916-1919), fiind notat bine pentru realizarea lucrărilor. În baza raportului personal, la data de 1 octombrie 1913 locotenentul Dumitru Rădulescu a fost mutat mai aproape de familie, la Regimentul 2 Infanterie Vâlcea. Comandantul unită ii, colonelul Ion Mihăilescu, îl nota în anul 1914: „Ofi erul a îndeplinit cu mult zel atribu iunile func ionale, instruind foarte bine trupa.

A fost avansat la gradul de căpitan.”. Mobilizat la 15 august 1916, căpitanul Dumitru Rădulescu a comandat o companie din Regimentul 42 Infanterie Drăgăşani (dublura Regimentului 2 Infanterie) în luptele duse în toamna anului 1916 pe Valea Oltului şi în Transilvania, remarcându-se pe muntele Negru, la Şelimbăr şi pe muntele Băiaşu, după cum apreciau comandantul Regimentului 42 Infanterie, colonelul Apostol Dumitrescu, şi comandantul Diviziei 23 Infanterie, colonelul Traian Moşoiu. În bătălia de la Mărăşti (9 – 21 iulie 1917) a comandat Batalionul 2 din regiment, remarcându-se în crâncenele lupte desfăşurate pe Dealul Muncelul, aşa cum aprecia generalul Broşteanu din Divizia 11 Infanterie. Avansat la gradul de maior, la 1 aprilie 1917, ofi erul şi-a continuat activitatea în aceeaşi unitate până la 25 iulie 1918, când a fost ataşat la Serviciul Geografic al Armatei, unde a contribuit la realizarea noilor hăr i topografice. La data de 1 decembrie 1918 a fost mutat în func ia de şef Serviciu Geografic la Divizia 1 Vânători (Infanterie) Chişinău. Apreciindu-i-se eforturile depuse pentru rezolvarea atribu iunilor func ionale a fost avansat la gradul de locotenent-colonel şi numit şeful Sec iei Topografice din Comandamentul Trupelor Transilvania şi şeful Societă ii Mormintelor Eroilor din Sibiu (la data de 1 aprilie 1919). Pentru modul în care şi-a desfăşurat activitatea profesională, generalii Dumitrescu şi Mărdărescu îl notau cu calificativul foarte bine. În perioada 1920-1926 locotenentul-colonel Dumitru Rădulescu a lucrat la Comandamentul Corpului 7 Armată Sibiu, unde a condus, succesiv, Sec ia Topografică, Societatea Mormintelor Eroilor şi Biroul Pensiilor, „ob inând rezultate bune şi comportându-se demn fa ă de superiori şi inferiori”, cum apreciau generalii Mironescu şi Mărdărescu. Dorind să-şi perfec ioneze deprinderile la comandă de unitate a fost mutat la comanda Batalionului 3 din Regimentul 3 Infanterie „Olt” Slatina, pe care l-a comandat foarte bine în aplica ia de pe Valea Oltului (1927), cum aprecia comandantul Brigăzii 11 Infanterie, generalul Oprescu. În anul 1928 locotentul-colonel Dumitru Rădulescu a comandat Batalionul 3 Infanterie, mutat la Balş. „A aranjat foarte bine cazarma, care fusese lăsată „la pământ”. A realizat şi manutan ă în cazarmă. A condus foarte bine aplica iile în teren”, aprecia generalul Constantin Dumitrescu.

Avansat colonel, la data de 1 octombrie 1928, Dumitru Rădulescu a fost promovat în func ia de comandant al Regimentului 95 Infanterie Turnu Severin, „… comandându-l cu multă autoritate şi tact. La călătoria de comandament a brigăzii a executat lucrări foarte bune”, aprecia generalul Dumitru Popescu, comandantul Brigăzii 11 Infanterie. Sperând într-o îmbunătă ire a sănătă ii so iei, colonelul Dumitru Rădulescu a solicitat mutarea în garnizoana Sibiu unde erau specialişti în domeniul sănătă ii. Dând curs raportului său, ofi erul a fost mutat, în anul 1932, la comanda Regimentului 96 Infanterie din oraşul Sibiu. Deprimarea sufletească determinată de accentuarea bolii so iei, precum şi insuficientul aport adus de Adjutantul Regimentului în conducerea unită ii, au determinat şefii direc i sa-l înlocuiască din func ia de comandant al unită ii, la sfârşitul anului 1932. Colonelul Dumitru Rădulescu a fost mutat, la data de 1 octombrie 1932, la comanda Pie ei din oraşul Piteşti. Decesul so iei sale, la data de 15 aprilie 1933, l-a decep ionat profund. Totuşi comandantul Garnizoanei Militare Piteşti l-a apreciat, în anul 1933, cu calificativul bine şi i-a aprobat raportul de mutare, la 1 octombrie 1934, la comanda Cercului de Recrutare Ciuc. Timp de trei ani ofi erul şi-a îndeplinit bine atribu iunile func ionale la Cercul de Recrutare din Miercurea Ciuc. Aprecierile au fost semnate de coloneii Herescu şi Bucescu, inspectori pentru Cercurile de Recrutare, şi de generalul Iacob, comandantul Corpului 5 Teritorial Prahova. Colonelul Dumitru Rădulescu a fost un bun militar de carieră. Depresiile suferite ca urmare a îmbolnăvirii şi apoi a pierderii so iei l-au împiedecat să fie avansat la gradul de general.

În cursul carierei militare, a fost decorat cu medalia jubiliară „Carol I” (1906), medalia „Avântul ării” (1913), Ordinul „Coroana României”, în grad de ofi er (1918), Ordinul „Steaua României”, în grad de ofi er (1929), „Semnul onorific de aur pentru 25 ani de serviciu” (1929). A avut un fiu, Mihai Rădulescu, care a fost stomatolog militar şi civil. Datele biografice au fost culese din Arhivele Militare Române din Piteşti şi au fost întregite cu ajutorul strănepotului său, profesorul Cantemir Moşoiu, un talentat profesor de desen, grafician şi pictor.

A.M.R. - Memorii Bătrâni, Dosar 19.