Veterani din comuna Fulga, judetul Prahova

Localitatea Fulga este situată în zona de şes din sud-estul jude ului Prahova, acolo unde râul Bălana formează limanul Fulga. Fulga se învecinează la est cu jude ul Buzău, la sud-est cu comuna BoldeştiGradiştea, la sud cu Ciorani, la vest cu comuna Colceag, şi la nord cu comuna Baba Ana. Numele vechi, atestat de documente, era Zmârciu sau Smârciul şi semnifica smârc, mocirlă sau mlaştină. Suprafa a comunei este de 6.247 ha, din care 5.667 ha suprafa ă agricolă. Istoricul comunei este vechi. Numeroasele movile din preajma comunei, atribuite de tradi ie tătarilor, sunt după unii autori „mormintele strămoşilor traco-ge i, iar originea satului de azi se pierde în negura vremii”. În mod cert satul este vechi, însă data atestării este 1 iunie 1526. Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova păstrează în patrimoniul său un fond de documente din secolul al XV-lea, care se referă la procesul de dezmembrare a obştii săteşti. Printre ele este zapisul din 21 ianuarie 1640 dat de jupâneasa Zamfira „la mâna lui Stanciu Manii Smărceanul” pentru vânzarea unei ocini „ot sel Smârciul din hotarul lui Drăghici…”. În acelaşi an, la 21 iunie, Radu Armaşu vindea moşia sa de la Gorgănaşe fratelui său, Preda, pentru 15 unghii (galbeni ungureşti de aur), în valoare de 200 de bani vechi unghiul. La 11 aprilie 1645 „Drăghici logofătul, sin Dragului ot Afuma i” vindea, mai multor megieşi din Smârciu, jumătatea sa de „ocină de la Smârciu (…) ce merge din apa Cricovului până la Amarul”. La 6 august 1652 „văleat 7160, Udrea, feciorul Balei ot Ruşi ot sud Ilfov” vindea, la rândul său, uncheaşului Radu Podgoreanu, partea sa de moşie „de în Afomăciorii cei Mici de la Amarul şi de la Călmă uiu, de în jude ul Săcuianilor”. Un alt document, din data de 6 martie 1656, atestă vânzarea a 40 stânjeni din moşia Afomăciorii cei Mici, de către fra ii Dobre şi Dragu, „feciorii lui Stan Albie ot Fin eşti”, către un anume Neagoe. Documentele men ionează că tot cu acel prilej vindea şi „Călin sin Bocsii, iar frate cu Dobre şi cu Dragu ot Fin eşti moşie Afumăciorii cei Mici, stânjeni 18 (…) alături cu ceia stânjeni care sântu mai sus scrişi şi tot de întru moş.”. La 20 aprilie 1661 „feciorii Buei portariul ot Brăneşti ot sud Saac” Dima, Duca şi Micu vindeau lui Constandin Căpitanul, „feciorul Negului portarului ot Vaideei ot sud Prahova” 150 de stânjeni din moşia „den Zmărci, den partea To ească, aleasă şi împietrită (marcată) încă de părin ii noştri. Însă se ştie semnele în lungul, den valea lui Voico până la Petra Alecsie despre Cricov…”. La 24 decembrie 1662 fra ii Iane şi Preda, „feciorii Nicăi logofătul ot Tătuleşti”, vindeau „lui Neagoe şi a fie-său Radului de sat den Podgoreani (…) 240 de stânjeni de moşie de câmp den Călmă uiu până în marginea Sărătorilor în tufe, care moşie să chiamă şutitilea, care iaste alăturea cu moşia mănăstirii Brebului pe din jos“. La 7 octombrie 1669 un anume Şerbu vindea lui „Drăghici sin ego Dobre o moşie la Smărci, multă- pu ină, cât să vă alege (…) cu ştirea fra ilor şi den sus şi den jos”. La 30 martie 1682 apare pe aceste meleaguri, în calitate de cumpărător de moşii, aga Constantin Bălăceanu, ginerele lui Şerban Cantacuzino. El a cumpărat de la „Drăgan, feciorul lui Dobre Zmărceanul, Vărul său Dumitru-feciorul lui Stan Zmârceanul, Iane, Stan şi Stoica, feciorii Bordii celui mic, Badea-socrul lui Drăghici, Stan şi Sâmbotin-feciorii lui Ciocârlan şi Coica zet Băran toate păr ile lor de moşie den Zmărciu (…), care moşie ne iaste şi nouă de la moşi şi de la părin ii noştri şi de cumpărătoare din hotarul ce să chiamă Tuliceasca şi din hotarul lui Moş şi din hotarul lui Drăghici şi din hotarul Feşteleascăi”. Făcând şi alte cumpărături, Constantin Bălăceanu ajunge să stăpânească, în anul 1682, peste 1201 stânjeni de pământ în această zonă. După asediul Vienei din anul 1683, Constantin Bălăceanu s-a înscris în oastea austriecilor cu gradul de colonel. Noul domnitor, Constantin Brâncoveanu, l-a acuzat de „hiclenie” (viclenie) şi i-a confiscat averea. El a căzut în luptele cu oastea ării Româneşti, de la Zărneşti, din 1690. În secolul al XVIII-lea s-a ivit un nou cumpărător de terenuri în zonă, în persoana marelui ban Dimitrache Ghica. Mănăstirea Brebu a făcut schimb de terenuri agricole cu banul Ghica, cedându-i terenurile din zona Fulga, în schimbul unei vii roditoare din „dealul Bucovului pe piscul văii lui Gratie”. Este primul document care atestă denumirea de Fulga. Ulterior moşia a trecut în stăpânirea beizadelei Grigore Ghica. ăranii din Fulga au atacat conacul lui Grigore Ghica în 1821 dar, după ajungerea la domnie a acestuia, în 1825, mul i dintre ărani au fost condamnaşi la ocnă. Ridicări la luptă a ăranilor din Fulga, împotriva moşierilor, vor mai avea loc în 1848, 1898, 1907 şi 1910. Ocupa ia de bază a locuitorilor comunei Fulga o constituie agricultura, creşterea animalelor, piscicultura şi apicultura. Şcoala a fost înfiin ată în anul 1848, fiind cunoscu i învă ătorii Du ă Sorescu şi Teodor Ioni ă (1861). La sfărşitul secolului al XIX-lea erau 208 ştiutori de carte în comună. În această localitate a avut moşie şi specialistul în agricultură, economie şi politică liberală, Petre Aurelian. De aici a descins şi scriitorul Lauren iu Fulga (1916-1985). Biserica a fost ctitorită, în anul 1834, de către vătaful Iordache Rusescu şi postelnicul Dimache, împreună cu so ia sa, Rali a. În satele Fulga de Jos şi Fulga de Sus sunt amplasate două monumente ale eroilor. Datele au fost culese din Dic oinarul Istoric al Jude ului Prahova, autor profesor Mihai Apostol, Editura „Ploieşti-Mileniul III”, 2004. Mul i dintre locuitorii din Fulga au participat la luptele celui de al doilea război mondial. Dintre aceştia, în această lucrare sunt prezenta i numai trei participa i la această mare conflagra ie mondială, ceilal i urmând a apărea într-un alt volum.

1. Caporal Gheorghe ARION - fiul lui Ioan şi Elisabeta, s-a născut la 15 noiembrie 1914. Tatăl său, Ioan Arion, a fost preot la parohiile din Gradiştea, Tătaru şi Fulga. Împreună cu so ia sa, Elisabeta, a avut 7 copii: Elena, Virginia şi Eugenia, toate căsătorite cu preo i, Gheorghe, Ilie (seminarist, decedat în anul 4 de studii, la Seminarul „Nifon” din Bucureşti), Petre, Ecaterina şi Nicolae. Caporalul Gheorghe Arion a participat la campania militară din est cu Regimentul 7 Doroban i (Infanterie) Prahova, căzând în crâncenele lupte de la Odessa, din octombrie 1941. Gheorghe Arion a fost căsătorit cu Ioana Iancu, născută în anul 1922. Împreună au dat via ă unicului fiu, Leon, la data de 15 decembrie 1940. Mama lui Leon, rămasă văduvă la vârsta de 19 ani, l-a crescut foarte greu pe copilul lipsit de sprijinul şi de căldura unui cămin cu fra i şi surori. Ioana, evlavioasă din fire, şi-a petrecut toată via a îmbrăcată în negru. A muncit din greu pământul pentru a putea plăti impozitele şi a achita cotele mari de produse agricole către stat. Fiul său, ajuns preot, îşi aminteşte cu mare triste e că mama vindea în fiecare an, înainte de Crăciun, porcul, şi înainte de Paşti, mieii, pentru a putea supravie ui. Leon a urmat şcoala generală în comuna natală. În peioada 19541959 a urmat cursurile Seminarului Teologic din Buzău, către care fusese îndrumat de mama sa, care a îndeplinit dorin a testamentară a bunicului Ioan, decedat în 1941. Premiant la Seminar, Leon a urmat cursurile Institutului Teologic din Bucureşti, în perioada 1959-1963, luându-şi licen a cu teza „Problematica socială a predicii secolului al XIV-lea”. Inteligent şi ambi ios, Leon a urmat, în anii 1963-1966, la cadrul aceluiaşi institut, cursurile de doctorat, la zi, specializându-se în studiul Noului Testament. În anul 1968 a sus inut examenul aprofundat de admitere la teza de doctorat. Preotul Leon Arion şi-a început cariera preo ească în luna iulie 1967, la Parohia „Sfântul Gheorghe Nou”, din municipiul Ploieşti, unde slujeşte şi în prezent. Prin eforturi proprii, sus inute de enoriaşi, în anii 1971-1973 a fost rezidită biserica parohială, fostă ruină timp de 30 de ani, care fusese distrusă par ial în timpul bombardamentului anglo-american din 4 aprilie 1944. A fost finalizată biserica cea nouă, la data de 6 august 1974, iar târnosirea s-a făcut la data de 8 mai 1985. A fost refăcută şi completată, în anii 1973-1975, Casa Parohială din Strada Boldescu, nr. 16, care timp de 30 de ani a func ionat în calitate de Capelă Parohială. În anii 1990-1994 preotul Leon Arion a fost ales protopop al Protoeriei Ploieşti. Preotul a func ionat şi ca lector la Institutul Teologic Bucureşti, în anul universitar 1976-1977, predând Studiul Noului Testament. Din anul 1991 a func ionat ca lector în cadrul Universită ii Oradea. Absolvind examenul de doctorat, la data de 7 februarie 1995, la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din cadrul Universită ii „Lucian Blaga” din Sibiu, cu teza „Epistola I Sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, introducere, traducere şi comentariu”, apreciată cu calificativul „foarte bine”, a fost promovat conferen iar la Facultatea de Teologie din cadrul Universită ii Oradea, din anul 1996. Aici a func ionat neîntrerupt, până la data de 1 decembrie 2000, când s-a transferat, pe acelaşi post şi cu acelaşi grad didactic, la Facultatea de Teologie din cadrul Universită ii „Valahia” din Târgovişte. În anul universitar 2001-2002 a primit titlul de profesor universitar, iar în anul universitar 2003-2004 a fost numit şef de catedră la specialitatea Asisten ă Socială. Preotul Leon Arion a publicat 6 căr i şi peste 20 de studii de specialitate în reviste teologice româneşti şi străine. În anul 1991 preotul Leon Arion a participat la Congresul Diaconal din Aix-en-Provence, din Fran a, sus inând, în limba franceză, un referat care a fost publicat în revista „Communion et Diaconie”, în numărul din iulie-august 1991. Preotul doctor Leon Arion este căsătorit cu Rodica Puia, casnică, împreună având 4 copii: Mihai (preot), Alexandru (lector universitar, doctor în teologie), Ioan (preot) şi Elena (teolog, asistent al directorului economic Ghea ă de la Rafinăria VEGA).

2. Caporal Ion DUMITRU - s-a născut în anul 1920. A satisfăcut stagiul militar în Regimentul 72 Infanterie Mizil, în anul 1942. După efectuarea perioadei de instruc ie a fost mobilizat şi a participat la război împreună cu trupele Regimentului 32 Doroban i (Infanterie) „Mircea” din Ploieşti, fiind luat prizonier la data de 19 noiembrie 1942. A decedat în vagonul de marfă care-i transporta pe prizonieri spre lagărul Oranki. Ion Dumitru a fost căsătorit cu Tudora Dimache, având împreună doi copii: Ecaterina (casnică) şi Tănase (agricultor). So ia îşi aminteşte cu multă durere de ultima îmbră işare primită de la so ul său: „În luna iunie 1942 Regimentul 32 Doroban i desfăşura o aplica ie pe raza comunei Fulga. Eu, înso ită de feti ă şi de băiat, ne deplasam la ogor şi Ionel ne-a văzut. Fără să ceară permisiunea comandantului de pluton a ieşit din forma ie şi ne-a îmbră işat, fapt pentru care a fost pedepsit să alerge în jurul forma iei plutonului de zeci de ori”. Excesul de zel al comandantului de pluton le-au marcat via a pentru totdeauna, so iei şi copiilor, gest amplificat de dispari ia lui în război. Datele au fost furnizate de fratele caporalului Ion Dumitru, plutonierul-adjutant Ştefan Dumitru, care este tată a două fete: Cornelia (inginer, lucrează în Spania) şi Eugenia (economistă).

3. Caporal Petre STOIAN - fiul lui Dionisie şi Ioana-Maria, sa născut în anul 1916. A rămas orfan de tată în vara anului 1917, atunci când Dionisie, tatăl sau, a căzut în luptele de la Mărăşeşti. Petre Stoian a satisfăcut stagiul militar, în anul 1938, în Regimentul 32 Doroban i (Infanterie) „Mircea” din Ploieşti. Mobilizat în aceeaşi unitate, ca observator-cercetaş, caporalul Petre Stoian a căzut în de luptele de la Cotul Donului, la data de 19 noiembrie 1942.