General de divizie Gheorghe IONITĂ

S-a născut la data de 7 mai 1921 în oraşul culturii şi al luminii, Iaşi. Gheorghe Ioni ă, primul băiat din cei şase copii pe care i-au avut Dumitru şi Floarea Ioni ă, îşi aminteşte, cu mari emo ii, momente semnificative din via ă: „Am absolvit clasa a VII-a, în anul 1940, la Liceul Na ional din Iaşi, prestigioasă şi binecuvântată institu ie de învă ământ, care a dat ării numeroşi academicieni, savan i, oameni de cultură şi artă. Profesorii liceului erau personalită i marcante, apreciate pentru calitatea învă ământului pe care-l desfăşurau. În primăvara anului 1940 oraşul Iaşi dormita şi îşi depăna amintirile. Vechea cetate de scaun a Moldovei, Iaşi, a rămas cu pecetea privilegiată a locurilor în care se hotăra soarta ării. După Unirea Principatelor Române în anul 1859, ca o compensa ie a ştirbirii prerogativelor sale politice, oraşul Iaşi a continuat să fie capitala spirituală a ării. Numeroşi bărba i de seamă, băştinaşi sau veni i din alte inuturi româneşti, şi-au legat numele de urbea moldavă care le-a limpezit min ile şi le-a luminat sufletele. Unii au rămas aici definitiv, fiind încânta i de frumuse ea locurilor şi a oamenilor, de farmecul limbii române rostită într-un fel aparte, moale şi muzical.

Vorba moldovenilor era asemuită unui fagure de miere, dulce sau amar, precum sim ămintele pe care le exprima. Ştefan cel Mare, Alexandru Lăpuşneanu, Dimitrie Cantemir, Grigore Ghica, Cetă uia, Galata, Turnul Goliei, Universitatea „Al. I. Cuza”, Teatrul Na ional „Vasile Alecsandri”, Biserica „Trei Ierarhi”, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Copou, Socola, Sărărie, Galata etc., nume sonore încărcate de istorie şi poezie, definesc identitatea oraşului situat pe şapte coline, străbătut de Bahlui. În luna iunie 1940 cetatea moldoveană, ca şi celelalte localită i din Moldova şi din România, era tulburată de nelinişte şi nedumerire. Odată cu preocupările pentru învă ătură, via a elevilor era influen ată de senza ionalul evenimentelor interna ionale şi de frământările oraşului.

Cel de al doilea război mondial începuse în Europa la data de 1 septembrie 1939 iar noi, elevii, împăr i i în două „tabere”, filo-francezi şi filogermani, am primit cu surprindere vestea capitulării armatei franceze, la data de 22 iunie 1940. Nu puteam pricepe cum armata care a triumfat în primul război mondial a putut să fie aşa de uşor înfrântă. Dincolo de aceste evenimente, mai îndepărtate de spa iul nostru geografic, erau altele care s-au petrecut mai aproape de noi: creşterea influen ei mişcării legionare în rândurile popula iei şi vestea ultimatumului sovietic din seara zilei de 26 iunie 1940, care a căzut ca un trăsnet peste noi. Teama de comunism şi hotărârea conducerii politice a ării de a evacua Basarabia şi partea de nord a Bucovinei au determinat o stare de groază în mintea popula iei. Vestea că ruşii au trecut grani a înainte de termenul stabilit a stârnit indignare, dar şi nedumerire generatoare de noi tensiuni. Nu ştiam dacă ruşii se vor opri la Prut. Noi ştiam că încă din 1359 şi 1400 grani a Moldovei a fost fixată pe Nistru şi Rusia exista sub forma unui principat în jurul Moscovei. Rusia a ajuns la grani a noastră prin expansiune politică şi militară, prin anexări teritoriale succesive. Preten ia Uniunii Sovietice asupra Basarabiei era nejustificată istoriceşte. A urmat o învălmăşeală în gândurile şi în sufletele ieşenilor. Oraşul a fost înghesuit de puhoiul refugia ilor. Institu iile administrative evacuate din teritoriile Basarabiei şi Bucovinei de Nord îşi căutau noi sedii. Veştile despre comportamentul trupelor sovietice devansau înaintarea lor şi izbeau ca nişte ciocane în urechile oamenilor (jafuri, schingiuiri, deportări). La sfârşitul lunii iunie au sosit şi unită ile militare. Ostaşii se revărsau pe străzi cu armament de infanterie, artilerie şi cavalerie. Oamenii îi priveau cu mustrare, însă pe chipurile lor se distingea oboseală şi încrâncenare, umilin ă şi dezamăgire. Noi ne întrebam de ce nu au fost lăsa i să lupte? Revolta fa ă de nedreptatea şi drama prin care trecea ara mi-au grăbit op iunile pentru via ă. M-am decis să îmbră işez cariera armelor. Ca atare m-am prezentat la examenele de admitere în clasa a VIII-a a Liceului Militar „General de Divizie Makarovici”, din Iaşi, constatând că mul i tineri, unii foşti colegi de clasă, au judecat la fel ca mine. Candida ii erau numeroşi, locurile limitate, iar examenul sever. Totuşi, am reuşit. Cu documentul doveditor în buzunar am plecat în vacan ă, în satul Hârtoape, situat lângă Paşcani, unde se stabiliseră în 1925 părin ii, întrucât în Iaşi nu se puteau descurca din punct de vedere material. Revenit în localitatea natală, tata s-a angajat lucrător la Depoul Căilor Ferate Române din Paşcani, unde a lucrat 30 de ani. Aflat pe malul stâng al Siretului, între Lespezi şi Paşcani, satul avea circa 300 de case risipite pe dealuri.

Sfârşitul verii a multiplicat doliul din sufletele românilor. La 30 august 1940, prin „arbitrajul” de la Viena, partea de nord a Transilvaniei a fost smulsă din trupul ării, în beneficiul Ungariei horthyste. În luna septembrie a fost „cedat” şi Cadrilaterul, statului bulgar. În toamna anului 1940 am plecat la Liceul Militar „D. A. Sturdza” din Craiova, fiindcă la Liceul Militar din Iaşi nu mai erau locuri. În cursul lunii ianuarie 1941 via a oraşului a fost tulburată de evenimente interne cu urmări catastrofale pentru ară. S-a produs rebeliunea legionară, această mişcare dorind să guverneze singură ara. Generalul Ion Antonescu a ripostat, confruntarea armată durând trei zile, după care ara a cunoscut o relativă linişte. Am absolvit clasa a VIII-a, cu bacalaureat, mai devreme. Am plecat în vacan ă, dar războiul se apropia cu paşi repezi. În toamna anului 1941 am plecat la Şcoala Militară de Ofi eri de Artilerie „Regele Carol I”, care se afla în garnizoana Piteşti. Am început să desluşesc tainele artileriei în timpul când trupele române asediau rezisten ele sovietice din fortifica iile Odessei. După doi ani de instruire, de pe băncile şcolii am fost trimişi, direct, în focul războiului. Ne asumasem un destin fără constrângere, cu mândrie şi nemărginită dragoste de ară”. Sublocotenentul Gheorghe Ioni ă s-a prezentat, la 1 august 1943, la Regimentul 4 Artilerie Grea Moto din oraşul Bacău. După absolvirea unui curs scurt la Centrul de Instruc ie Motomecanizat din Bucureşti, ofi erul a fost încadrat în func ia de comandant sec ie (pluton) la Divizionul 14 Artilerie Grea Independent. În vara anului 1944 sublocotenentul Gheorghe Ioni ă a participat, cu acest regiment, la luptele din Moldova. În ziua de 26 aprilie a ocupat pozi ie de tragere la sud de Strunga (localitate aflată la 10 km sud-vest de Târgu Frumos). Astăzi, la vârsta de 85 de ani, generalul Ioni ă îşi aminteşte că cele mai grele lupte cu trupele ruseşti le-a purtat la începutul lunii mai 1944, dar şi în lunile iunie şi august 1944. Ca urmare a desfiin ării Divizionului 14 Artilerie Grea Independent, la începutul lunii octombrie 1944 sublocotenentul Ioni ă a fost mutat şef de sec ie la Bateria 8, din Divizionul 3 Artilerie al Regimentului 6 Artilerie Călărea ă, din Divizia 9 Cavalerie. Cu acest divizion a participat la luptele din Defileul Mureşului, din Ungaria şi din Cehoslovacia. Pentru comportarea eroică în război a fost decorat cu Ordinul „Coroana României”, clasa a V-a. În ultimele zile de război l-a pierdut pe cel mai bun camarad, fost coleg la Liceul Internat din Iaşi, sublocotenentul Ştefan Nacu.

După revenirea în ară, sublocotenentul Gheorghe Ioni ă a fost încadrat comandant de sec ie (pluton) la Bateria a 2-a elevi, din Şcoala Militară Ofi eri artilerie Piteşti. La data de 16 ianuarie 1946 a fost avansat la gradul de locotenent. Avansat ulterior la gradul de căpitan, la 30 decembrie 1948, Gheorghe Ioni ă a fost promovat comandant baterie elevi. În toamna anului 1949 căpitanul Gheorghe Ioni ă a fost trimis la Academia Militară, absolvindu-i cursurile în 1951. Ulterior a fost numit la Sec ia Opera ii din Marele Stat Major. Avansat la gradele de maior (30 decembrie 1952) şi locotenent-colonel (30 decembrie 1956), la data de 1 octombrie 1957 Gheorghe Ioni ă a fost numit şef de stat major la Regimentul 13 Artilerie Medgidia. Au urmat alte promovări în func ii: la 1 octombrie 1959 în statul major al artileriei Brigăzii de Artilerie din Târgovişte, de la 1 august 1962 a fost numit loc iitor al comandantului Brigăzii 17 Artilerie din Bârlad şi, după avansarea la gradul de colonel, în func ia de comandant al brigăzii, pe care a condus-o, cu profesionalism, până la 1 noiembrie 1963, când a fost promovat în func ia de şef al Sec iei Pregătire de Luptă în comandamentul artileriei For elor Armate. Şase ani mai târziu, în toamna anului 1969, a fost numit în func ia de loc iitor al Comandantului Artileriei For elor Armate. Avansat la gradul de general de brigadă, la date de 9 mai 1977, Gheorghe Ionită a muncit cu dăruire şi competen ă în Comandamentul Artileriei For elor Armatei, pensionându-se la 19 februarie 1982, la vârsta de 61 de ani. Respectat veteran de război, Gheorghe Ioni ă, avansat la gradul de general de divizie în ziua de 9 mai 1982, desfăşoară o bogată activitate de cercetare arhivistică şi publicistică.

Şi-a adus aportul la publicarea lucrării memorialistice „Veterani pe drumul onoarei şi jertfei (1941-1945)”. Cele opt volume publicate aduc o contribu ie esen ială la dezvoltarea istoriografiei şi memorialisticii militare româneşti, bucurându-se de aprecierea cititorilor români, militari şi civili. Activitatea desfăşurată timp de aproape patru decenii pentru dezvoltarea artileriei armatei române îl situează pe generalul de divizie Gheorghe Ioni ă în rândurile personalită ilor artileriei şi oştirii române.