Locotenent-comandor Constantin DANCU

Constantin Dancu s-a născut la data de 14 septembrie 1927 în comuna Răcoasa, satul Verdea, jude ul Vrancea. Părin ii săi, Constantin şi Ecaterina, i-au asigurat condi ii materiale dintre cele mai bune şi căldura unui cămin liniştit, Constantin fiind singurul lor copil. S-a instruit la şcoala primară din localitatea natală şi apoi la Liceul Unirea din Focşani.

După absolvirea liceului s-a înscris la Şcoala Militară de Paraşutişti din Pantelimon (Bucureşti), reuşind la examenul de admitere pe pozi ia 48 din 120 de candida i. În ianuarie 1945 a absolvit Şcoala Militară, specializarea Mine şi Distrugeri, cu gradul de sergent. Locotenentul-comandor Constantin Dancu îşi aminteşte cu emo ie o seamă de episoade trăite pe câmpul de luptă: „În seara zilei de miercuri, 23 august 1944, împreună cu un camarad din Piteşti, am fost urcat într-un camion cu muni ii, care se deplasa în pădurea Tunari, sub comanda fostului adjutantmajor de paraşutişti, Grigore Baştan. A doua zi am fost încadra i într-o companie de infanterie şi am participat cu curaj la dezarmarea trupelor germane de pe aerodromul Băneasa. În noaptea de 27/28 august, ataşa i Regimentului 40 Infanterie Medgidia, am aruncat grenade asupra camioanelor armatei germane, producând panică în rândurile ostaşilor care şi-au părăsit în dezordine mijloacele de luptă.

Camioanele se deplasau pe şoseaua Căciula i şi erau încărcate cu muni ii şi benzină. Infanteriştii români au intervenit cu hotărâre dezarmând trupele germane. În seara de 29 augut am ajuns la cazarma paraşutiştilor şi am aflat că din rândurile camarazilor noştri căzuseră sublocotenentul Ion Pop, din Cluj, şi sergentul Nicolae Danciu. După desfiin area Batalionului de Paraşutişti Pantelimon, fiind instruit pe viu, am participat la misiunile de luptă din Cehoslovacia, în anul 1945. M-am prezentat pe cont propriu la comandantul Corpului Aerian Român, generalul de escadră Emanoil Ionescu, şi, recomandat de comandorul Anton Marin, fost comandant la Batalionul de Paraşutişti, am fost încadrat trăgător şi observator în Escadrila de Bombardament Greu. Am îndeplinit misiuni de mitraliere a obiectivelor duşmane terestre şi am realizat ambuscade în luptele aeriene cu avioanele inamice. Pentru a mă proteja mi-am prins la piept o crati ă, luată din bucătăria popotei, iar pe cap mi-am pus o cască germană. Ac ionam lăsând avionul german să se apropie. Când pilotul inamic mă vedea în uniformă germană era derutat, oferindu-mi posibilitatea să ripostez cu focul mitralierei şi să dobor avionul. Îmi amintesc două misiuni reuşite, cu câte cinci-şase avioane inamice lovite. În noaptea de 7/8 mai 1945 am scos două vagoane cu prizonieri români dintr-un tren de 40 de vagoane-marfă situate în gara Olomuc, la vest de Ostrava. Împreună cu un camarad am fost paraşuta i dintr-un avion Fleett, în apropierea sta iei Olomuc. Echipa i cu uniforme militare germane am reuşit să inducem în eroare cele patru santinele, pe care le-am înjunghiat cu ajutorul cu itelor de paraşutişti, din dotare. Am deschis cele două vagoane cu prizonieri, indicându-le să fugă în pădurea din apropiere. Întrucât şeful gării a observat dispari ia prizonierilor români, a sesizat Comandamentul Miliar German, care a trimis 4 avioane să bombardeze pădurea. Împreună cu prizonierii slobozi i ne-am retras în zona eliberată de armata română. Rătăcindu-mă de baza Corpului 1 de Avia ie, m-am îndreptat spre ară, întrucât am auzit că în ziua de 9 mai 1945, Germania a capitulat. Deplasându-mă în etape, mă odihneam în glugi de coceni şi căpi e de fân, iar hrana o cerşeam de la popula ia civilă, care mă în elegea prin semne şi mă ajuta cu multă în elegere. Am traversat râuri şi localită i din Cehoslovacia şi Ungaria, mai ales pe timpul întunericului, cu ajutorul barcagiilor, al catârilor şi pe jos. Într-o seară ploioasă, la data de 29 iulie, trecând grani a în România, am căzut într-o baltă şi mi-am pierdut cunoştin a. Când mi-am revenit mă aflam la un pichet de grăniceri. Aceştia mi-au spus că am fost salvat de patrula grănicerească din zona Episcopia Bihor.

Cercetat de comandantul pichetului am fost trimis cu înso itor la unitatea de grăniceri din Oradea, unde am fost din nou anchetat şi, după convorbirea telefonică efectuată la Bucureşti, la Cotroceni, de la Secretariatul Aerului şi Marinei s-a primit confirmarea că fusesem declarat „erou”. Am fost trimis cu un înso itor la Bucureşti. În ziua de 2 august 1945 am fost prezentat în fata forma iei ofi erilor, felicitat şi îmbră işat de către generalul de escadră Emanoil Ionescu şi comandorul Anton Marin, care mă considera copilul lui încă din timpul luptelor desfăşurate în august 1944, la Băneasa. I-am raportat domnului general că am îndeplinit misiunea de la Olomuc, iar dânsul mi-a răspuns că ştie şi că va trebui să anuleze brevetele de decorare post-mortem cu unele pentru „vii”. Astfel războiul s-a terminat şi pentru mine şi am uitat prin câte am trecut, sfidând de multe ori moartea. După o şedere de două zile la Cotroceni am fost trimis acasă, la părin i. În 1946 am fost rechemat şi repartizat la Şcoala Militară de Avia ie Tecuci, în calitate de instructor pentru ini ierea şi pregătirea trăgătorilor aerieni din unită ile militare de avia ie din armata română. În anul 1953 am fost mutat la Batalionul de Paraşutişti, comandat de către colonelul Grigore Baştan, fostul adjutant, în func ia de instructor militar de paraşutişti.” Trecut în rezervă în anul 1971, locotenentul-comandor Constantin Dancu a lucrat în calitate de sef serviciu la Direc ia Comercială Vrancea, până în anul 1989. Din anul 1990 s-a stabilit cu domiciliul în municipiul Ploieşti, înscriindu-se în Asocia ia Na ională a Veteranilor de Război. Aici a îndeplinit, până în anul 1999, func ia de preşedinte pe municipiul Ploieşti.

Este membru al Asocia iei Na ionale „Cultul Eroilor”, filiala Prahova şi a Asocia iei Na ionale a Paraşutiştilor. Publică periodic în presă materiale dedicate tradi iilor de luptă a paraşutiştilor. Locotenentul-comandor Dancu a fost căsătorit cu Zoe Ştefănescu, care a decedat în anul 1971. Cu ea are doi băie i, Sorin şi Valentin, ambii ingineri, stabili i în Braşov. S-a recăsătorit cu Florica ăruş cu care are un fiu, Corneliu-Cristian, func ionar în Ploieşti.

În anul 1992 a rămas din nou văduv, singura sa mângâiere fiind familia, prietenii şi frumoasele amintiri făurite în cei 78 de ani de via ă. Ac iunile curajoase îndeplinite în perioada războiului şi a serviciului militar i-au fost recompensate cu distinc iile militare: ordinul „Virtutea Aeronautică”, clasa crucii de aur, cu spade, ordinul „Steaua Republicii”, clasa a V-a, medalia „Crucea Serviciul Credincios”, clasa a IIa, cu spade, primită de două ori, medalia „Eliberarea de sub jugul fascist”, medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, clasa a II-a, cu spade, medalia „Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial. 1941-1945”.