"Eroii nu mor niciodata"

General de corp de armată Victor DOMBROVSKI

2008-12-06T13:41:00.000+01:00

S-a născut la data de 30 mai 1887 în localitatea Curteşti, jude ul Botoşani. Părin ii săi, Sigmund şi Etela, s-au străduit să-i asigure fiului lor o copilărie fericită şi condi iile materiale pentru a urma cursurile şcolii primare în localitatea natală şi ale liceului „August Treboniu Laurian” din Botoşani. După absolvirea liceului, cu rezultate meritorii, la îndemnul dirigintelui şi profesorului de istorie a urmat cursurile Şcolii Militare Ofi eri Infanterie şi Cavalerie, specialitatea Cavalerie, din Bucureşti, pe care a absolvit-o cu media 8,36, în anul 1908, cu gradul de sublocotenent. A evoluat bine pe treptele ierarhiei militare: locotenent (1911), căpitan (1916), maior (înainte de termen, 1917), locotenent- colonel (1923), colonel (1932), general de brigadă (1938), general de divizie în rezervă (1944) şi general de corp armată (1947). Victor Dombrovski şi-a început cariera militară la Regimentul 2 Roşiori din Bârlad, la 1 august 1908, comandând un pluton de recru i din jude ul Tutova. Acest regiment s-a acoperit de glorie în războiul pentru întregire statală şi eliberare na ională (1916-1919), având la activ legendarul atac (şarja de cavalerie) de la Prunaru, jude ul Teleorman. Dorind să se apropie de familie, ofi erul a fost mutat, la cerere, la data de 1 octombrie 1908, în Regimentul 8 Roşiori din Botoşani, la comanda unui pluton de recru i din jude ele Botoşani, Baia şi Dorohoi. Timp de doi ani şia format deprinderile de instructor şi educator, prin desfăşurarea instruc iei cu recru ii în cazarmă şi pe terenurile de instruc ie din împrejurimele oraşului Botoşani, precum şi prin participarea la manevrele regale. Şefii direc i i-au remarcat pasiunea pentru arma cavaleriei şi l-au trimis, în anul 1910, la specializare în Şcoala Specială a Cavaleriei. A absolvit cursurile cu media generală 8,56. Rezultatele ob inute în pregătirea militară generală şi de specialitate, în formarea unei bogate culturi generale şi a unei conduite exemplare la serviciu şi în societate i-au convins pe şefii direc i să-l propună pentru înaintare la gradul de locotenent, în anul 1911.

Până în anul 1916 Victor Dombrovski a instruit recru i şi rezervişti din jude ele Botoşani, Baia şi Dorohoi, îndeplinind periodic şi func ii prin cumul, pentru aprovizionarea unită ii cu produse alimentare, gospodărirea escadronului de roşiori şi ajutor al şefului Biroului de eviden ă grada isolda i. Împreună cu ceilal i camarazi a participat la cel de al doilea război balcanic (1913), la aplica ii şi manevre regale în zona viitoarelor ac iuni probabile de ac iune. Ofi erul a fost trimis, în anul 1914, la stagiu la Regimentul 2 Cavalerie din Gali ia, unde a ob inut rezultate bune (cunoştea limba poloneză, după cum nota colonelul Niculcea). În anul 1916 Victor Dombrovski a fost numit la comanda Escadronului 2 Roşiori din Regimentul 8 Roşiori, pe care „l-a comandat cu mult curaj în luptele de eliberare a Transilvaniei şi la Oituz” (după cum nota comandantul Regimentului 8 Roşiori, colonelul Laschievici). După o perioadă de refacere din punct de vedere organizatoric, al completării efectivelor de luptători şi mijloacelor de luptă, precum şi al instruc iei efectivelor de ostaşi, căpitanul Victor Dombrovski a participat, cu Escadronul 5, pe care l-a comandat, la crâncenele lupte de la Oituz, din lunile iulie - august 1917. Remarcat de către şefii direc i pentru curajul, devotamentul şi înaltul spirit de sacrificiu în lupte (rănit a refuzat internarea în spital, tratându-se ambulatoriu), şefii direc i l-au propus şi a fost avansat, înainte de termen, la gradul de maior, la data de 1 septembrie 1917. După avansare maiorul Dombrovski a fost mutat la comanda Escadronului 5 Şcoală, din Regimentul 2 Roşiori Bârlad, la 1 septembrie 1917. Aici a fost bine reprimit şi apreciat de către şefii direc i pentru modul în care instruia ostaşii. La data de 26 iunie 1918 a fost mutat la Şcoala Militară a Infanteriei din Bucureşti, aici predând bine Tactica Cavaleriei, după cum îl nota comandantul Regimentului Elevi, colonelul Stângaciu. De la data de 3 ianuarie 1919 a fost mutat la Chişinău, pentru instruirea tinerilor militari basarabeni. A fost apreciat foarte bine de către comandantul Şcoalelor Militare, generalul Scărlătescu. La 24 martie 1920 a fost numit comandant de escadron şi, în 1921, comandant de divizion în Regimentul 10 Roşiori, fiind apreciat foarte bine de comandantul unită ii, colonelul Stan Radu. În 1922 a fost numit ajutor al comandantului şi comandant de Divizion 1 în Regimentul 11 Roşiori Basarabia, fiind foarte bine apreciat, în conducerea aplica iei cu regimentul, de către comandantul Comandamentului Militar al Basarabiei, generalul Popovici. Locotenentul-colonel Victor Dombrovski a condus, în anii 19251926, Centrul de Recrutare Băl i, „punându-se repede la punct cu specificul muncii”, nota colonelul Dumbravă, Inspector pentru Cercuri de Recrutare.

De la 31 decembrie 1926 şi până la 30 septembrie 1930 a lucrat în Regimentul 6 Roşiori Băl i, în func ia de ajutor al comandantului şi comandant de divizion, ocupându-se de administra ia unită ii, organizarea şi conducerea manevrelor de brigadă şi divizie. Tot în această perioadă a absolvit cursul de locoten i-colonei. A fost apreciat foarte bine, din toate punctele de vedere, de colonelul Mărculescu. La 1 octombrie 1930 a fost mutat în Regimentul 7 Călăraşi Botoşani, îndeplinind foarte bine, timp de doi ani, func ia de ajutor al comandantului de unitate. A organizat aplica iile şi manevrele unită ii „ca la carte”, aprecia colonelul Băleanu, comandantul regimentului. La data de 1 septembrie 1932 colonelul Victor Dombrovski a fost numit la comanda Regimentului 7 Roşiori din Iaşi, reuşind în patru ani de zile să aducă îmbunătă iri în activitatea unită ii, din toate punctele de vedere, după cum aprecia generalul Ressel. Sfârşitul anului 1933 i-a adus colonelului Victor Dombrovski numirea în func ia de comandant al Regimentului Escadră Regală, din Bucureşti, şi, după doi ani, a devenit comandant al Brigăzii 1 Cavalerie Independente, „reuşind să le dea o valoare de corpuri de elită”, aprecia generalul Ilasievici, comandantul Diviziei Cavalerie Gardă. În anul 1937 a absolvit şi cursul de generali de brigadă, cu rezultate bune, apreciate de generalii Manu, preşedintele comisiei, şi Argeşeanu, comandantul Diviziei Gardă. Avansat general de brigadă, Victor Dombrovschi a fost numit Comandant al Pie ei Bucureşti, conducând instruc ia pe garnizoana Bucureşti. Concomitent a îndeplinit şi atribu iunile de prefect al Prefecturii Ilfov şi primar al Capitalei, de la 27 septembrie 1938 şi până la 10 septembrie 1940, când a fost trecut în rezervă, cu drept de pensie.

În cursul activită ii generalul Victor Dembrovski a decorat cu următoarele distinc ii: „Medalia Jubiliară (1906), medalia „Virtutea Militară la pace” (1908), medalia „Avântul ării” (1914), medalia „Crucea Comemorativă a Războiului. 1916-1919”, medalia „Semnul Onorific pentru 25 ani de serviciu”, ordinul „Coroana României”, cu spade, în grad de cavaler, ordinul „Coroana României”, în grad de ofi er, şi ordinul „Steaua României”, cu spade, în grad de ofi er.

General de corp de armată Nicolae SAMSONOVICI

2008-12-06T13:39:00.001+01:00

Nicolae Samsonovici s-a născut în comuna Ştefăneşti, jude ul Dorohoi, la data de 7 august 1877, în anul marilor victorii ob inute de oştirea română la Grivi a, Rahova şi Vidin. A îmbră işat cariera militară la vârsta de 16 ani, urmând cursurile Şcolii Militare Ofi eri Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti, în anii 1895-1897. La data de 1 iulie 1897, prin decret regal, a fost avansat în gradul de sublocotenent de infanterie şi repartizat în func ia de comandant de pluton puşcaşi, la Regimentul 14 Doroban i Roman. Şi-a desfăşurat activitatea în această unitate timp de 13 ani, fiind avansat la gradul de locotenent (7 aprilie 1900) şi, apoi, căpitan (10 mai 1907).

Aici a deprins tainele comandantului de pluton, instruind tineri din 12 contigente de recru i, veni i din satele jude elor Roman şi Neam pentru satisfacerea stagiului militar. Ca urmare a bunelor rezultate ob inute pe câmpul de instruc ie de la periferia oraşului Roman, în poligonul de tragere cu armamentul din dotarea infanteriei şi la Manevrele Regale, ofi erul a fost trimis, în toamna anului 1910, să-şi completeze pregătirea militară în Şcoala Superioară de Război, pe care a absolvit-o în anul 1912, numele său fiind înscris pe tabla de onoare a şcolii ca şef de promo ie. Rezultatele foarte bune ob inute în şcoală şi practica desfăşurată în unitatea de la Roman au fost argumentele pentru repartizarea sa în Marele Stat Major, lucrând aici până în vara anului 1916 la Sec ia Opera ii, cu o mică întrerupere, în anul 1913, când a fost avansat la gradul de maior şi a comandat un batalion din Regimentul 14 Doroban i Roman, în cel de al doilea război balcanic. În preajma intrării României în războiul pentru întregire statală şi na ională, Nicolae Samsonovici a fost numit în func ia de şef de stat major al Diviziei a 7-a Infanterie Roman. La 15 august 1916, în ziua declanşării ostilită ilor dintre armata română şi armatele Puterilor Centrale, ofi erul a fost înaintat în gradul de locotenent-colonel şi numit în func ia de şef de stat-major al Corpului 6 Armată. În această calitate a coordonat, cu pricepere, ac iunile de luptă ale marilor unită i subordonate. La 1 aprilie 1917 a fost avansat colonel, iar la 26 iulie 1917 a fost promovat în func ia de şef de stat-major al Armatei 1-a române, comandată la acea dată de generalul de divizie Constantin Cristescu. Referindu-se la contribu ia colonelului Nicolae Samsonovici la reuşita luptelor, generalul Eremia Grigorescu, noul comandant al Armatei 1-a române, scria: „În bătălia de la Mărăşeşti colonelul Nicolae Samsonovici a luat parte activă la conducerea bătăliei, transformând în ordine precise şi clare inten iile comandamentului armatei pentru a asigura frumosul câştig al bătăliei”. Nicolae Samsonovici a fost apreciat foarte bine pentru activitatea de stat-major în primul război mondial, fiind distins cu numeroase ordine şi medalii româneşti şi străine: „Coroana României”, clasa a V-a, „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, „Sfântul Vladimir” şi „Sfântul Stanislav” (ambele ruseşti), „Legiunea de Onoare”, în grad de ofi er, şi „Crucea de Război” (ambele franceze), „Sfântul Mihail”, în grad de comandor (Anglia), „Vulturul Alb”, clasa a II-a (Serbia), „Polonia Restituită”, clasa a II-a (Polonia), şi multe altele. Avansat general de brigadă, la 30 martie 1919, Nicolae Samsonovici a fost numit profesor de tactică, istorie şi strategie militară (1919-1921) în Şcoala Superioară de Război şi apoi comandant al acesteia (1 ianuarie 1922 - 1 ianuarie 1926). În calitate de profesor de tactică a îmbunătă it cursul cu învă ămintele reieşite din analiza ac iunilor militare desfăşurate în special de armata română în timpul primului război mondial, iar ca profesor de istorie militară a aprofundat studierea documentelor de arhivă şi articolele publicate în revistele străine, referitoare la marile bătălii desfăşurate în anii 1914-1919, pe diferite teatre de ac iuni, în special în Fran a şi Peninsula Balcanică, precum şi apari ia pe câmpul de luptă a avia iei şi a tancurilor. A publicat, în trei volume, lucrarea „Conferin e şi aplica iuni de tactică generală”, premiată de Marele Stat Major pentru învă ămintele privind lupta în ofensivă şi defensivă. În calitate de comandant al Ş.S.R. s-a preocupat de perfec ionarea continuă a procesului de învă ământ. După un stagiu de un an de zile efectuat la Divizia 19 Infanterie Turnu Severin (1 iunie 1926 - 1 iunie 1927) şi de aproape un an de zile în Marele Stat Major (1 iunie 1927 - 1 aprilie 1928), Nicolae Samsonovici a fost avansat la gradul de general de divizie, la data de 1 aprilie 1928, de la 15 noiembrie 1928 fiind promovat în func ia de Şef al Marelui Stat Major al Armatei Române.

Timp de aproape patru ani a îndeplinit această func ie, urmărind cu perseveren ă îmbunătă irea legisla iei militare, a structurii organizatorice a armatei, dotarea cu tehnică de luptă la nivelul celorlalte state europene, echiparea şi hrănirea militarilor în termen, îmbunătă irea cazării acestora prin construirea de noi cazărmi şi pregătirea cadrelor de comandă prin şcoli şi cursuri de perfec ionare, instruirea grada ilor şi trupei în condi ii cât mai apropiate câmpului de luptă, conform noilor principii ale războiului. În anul 1930 ministrul de Război, generalul de divizie Nicolae Condeescu men iona: „În această grea şi plină de răspundere func ie Nicolae Samsonovici răspunde cu cea mai desăvârşită competen ă, cu mult tact şi demnitate. Sesizează nevoile oştirii, îndrumează instruc ia şi pregătirea ei de război spre deplina mea mul umire”. În toamna anului 1931 şi generalul C. Ştefănescu scria: „Este tipul ofi erului care a ajuns la această înaltă demnitate în armată numai prin meritele sale. Inteligent, cult şi serios, satisface cu prisosin ă la toate gradele cerin ele ce îi incumbă postul său de şef al Marelui Stat Major”. O mare aten ie a acordat generalul Nicolae Samsonovici dezvoltării rela iilor cu armatele Poloniei, Cehoslovaciei, Iugoslaviei, Fran ei şi Marii Britanii. La data de 12 august 1932 generalul de divizie Nicolae Samsonovici a fost investit în înalta func ie de ministru al apărării na ionale, preocupându-se cu răspundere de dezvoltarea for elor armatei şi întărirea continuă a capacită ii de apărare a ării. La data de 11 decembrie 1934, a fost numit din nou Şef al Marelui Stat Major, pe care l-a condus cu bune rezultate până la 21 februarie 1937.

Intrând în conflict cu câteva personalită i ale vremii, care nu în elegeau necesitatea creşterii bugetului pentru apărarea patriei, a demisionat din cadrele active ale armatei, după 42 de ani de muncă devotată în armată. La 1 iunie 1938 a fost avansat la gradul de general de corp de armată, numele său rămânând în conştiin a cadrelor armatei de la toate eşaloanele. Generalul Nicolae Samsonovici a încetat din via ă la 15 octombrie 1950, când împlinea 83 de ani.

General de armată Paul CHELER

2008-12-06T13:37:00.001+01:00

Generalul de armată Paul Cheler este o mare personalitate a armatei române. Fiu al unui veteran care a luptat în războiul pentru întregirea neamului românesc (1916-1919), participant la instruc ie premilitară în anul 1944, Paul Cheler s-a născut la data de 28 noiembrie 1928 în satul Ripiceni, comuna Movila Ruptă, jude ul Botoşani. Absolvind şcoala primară în satul natal (1939), gimnaziul la Botoşani (1944) şi liceul la Târgovişte (1947), Paul Cheler a lucrat ca mecanic de locomotivă la C.F.R. Înscriindu-se la Şcoala Militară Ofi eri de Artilerie, a absolvit-o în anul 1949 cu gradul de sublocotenent, evoluând permanent în ierarhia militară: locotenent (1949), locotenent-major (1952), căpitan (1953), maior (1954), locotenent-colonel (1956), colonel (1962), general-maior (1967), general-locotenent (1977), general-colonel (7 februarie 1990), general de armată (25 octombrie 1994). După şcoala militară a absolvit Şcoala Superioară de Ofi eri Tancuri şi Autotunuri (1951, în U.R.S.S.), Cursul de Perfec ionare pentru comandan ii de regimente (1965) şi Academia Militară (1957-1959, în U.R.S.S.), cu calificativul foarte bine şi Medalia de Aur. În anul 1981 a ob inut titlul de doctor în ştiin e militare, specialitatea strategie militară. Paul Cheler şi-a început cariera militară în anul 1949, urcând toate treptele ierarhice, de la comandant de pluton, până la comandant de armată. Au urmat func iile de comandant de baterie de artilerie anti-tanc (19491950), comandant de batalion (1952-1953), comandant al Regimentului 227 Tancuri şi Autotunuri Independent (1953-1955), comandant al Brigăzii 94 Tancuri (1955-1957), comandant al Diviziei 11 Mecanizată „Carei” (19591960), comandant al Brigăzii 20 Tancuri (1960-1961), şef Sec ie Tancuri şi Auto şi apoi şef Sec ie Opera ii la Armata a 3-a (1961-1968), comandant al Diviziei 6 Tancuri „Horia, Cloşca şi Crişan” (1968-1972), loc iitor pentru infanterie şi apoi pentru tancuri al comandantului la Comandamentul Infanteriei şi Tancurilor, Bucureşti (1972-1975). În august 1968 s-a aflat la Praga, trăind „pe viu” dramaticele evenimente cauzate de invadarea Cehoslovaciei de către ările Tratatului de la Varşovia, cu excep ia României.

Generalul Paul Cheler a îndeplinit func ia de înlocuitor la comanda Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor (1977-1981) la aplica iile operativ-strategice din cadrul Tratatului de la Varşovia şi a fost de patru ori comandantul „Frontului Român”, fiind apreciat de fiecare dată cu calificativul foarte bine. Totodată, pe fondul unor suspiciuni şi zvonuri care încercau să acrediteze ideea că transportorul amfibiu blindat românesc nu ar fi competitiv, generalul Cheler a organizat şi prezentat, în 1978, prima aplica ie de for are a Dunării, angajând în ac iune 1135 de maşini blindate, cu echipaje complete, care „s-au comportat excep ional”. Cu acel prilej s-a prezentat şi podul operativ peste Dunăre, cu trei căi de rulare (o cale pentru tancuri), construit de geniştii români. La acea grandioasă demonstra ie a luat parte şeful statului român şi întreaga conducere a armatei, fiind invita i să participe to i comandan ii de structuri militare, de la batalion în sus. Ulterior, în zona Gala i, la Dunăre, s-au mai făcut 8-10 exerci ii demonstrative, de mai mică amploare. Din anul 1972 şi până în 1985 generalul Cheler a coordonat apari ia a patru regulamente de luptă pentru arme întrunite şi tancuri, două regulamente de tragere cu armamentul de infanterie şi de pe tanc, un regulament pentru conducerea maşinilor de luptă, două volume de generalizare a experien ei în pregătirea de luptă a trupelor. A îndrumat realizarea a două simulatoare cu televiziune cu circuit închis pentru trageri cu armamentul de pe tanc şi conducerea maşinilor de luptă, ambele brevetate ca inven ii. A publicat frecvent articole pe teme profesionale în ziarele şi revistele militare. În 1984, cu prilejul pregătirilor pentru defilarea trupelor de la 23 august, Ziua Na ională a României, ca urmare a unor dispute profesionale cu ministrul apărării na ionale, cărora li s-a dat şi o interpretare politică, a fost trecut în rezervă, prin Decretul nr. 30, din 28 februarie 1985. Generalul Paul Cheler a fost rechemat în armată în timpul desfăşurării revolu iei din decembrie 1989, îndeplinind func iile: comandant al Diviziei 1 Tancuri din Bucureşti (23 decembrie 1989 - 9 ianuarie 1990), comandant al Armatei a 2-a (9 ianuarie - 7 februarie 1990) şi comandant al Armatei a 4-a „Transilvania” (7 februarie 1990 - 5 octombrie 1995). În func iile îndeplinite a militat pentru optimizarea actului de comandă şi de cultură militară, pentru ridicarea nivelului de instruire polivalentă a ofi erului, educarea patriotică, civică şi ostăşească a militarilor.

După 1989 a continuat să publice în mass-media articole, studii şi interviuri pe teme de doctrină, artă şi istorie militară, reformă în armată, modernizarea şi profesionalizarea organismului militar, procesul educativ din unită i, precum şi despre integrarea României în structurile de securitate europene şi euro-atlantice. Pe fondul instabilită ii politice din prima parte a anului 1990, generalul Paul Cheler a ini iat şi sus inut crearea la Comandamentul Armatei a 4-a „Transilvania” a „Comitetului de Ac iune pentru Stabilitatea Armatei” (C.A.S.A.), care a elaborat şi publicat un Apel, adevărat document programatic, cu mare rezonan ă în epocă, subliniindu-se rolul şi locul armatei în noul stat de drept, contribu ia ei la succesul revolu iei din decembrie 1989 şi nevoia ca armata să fie unită şi subordonată numai interesului na ional. Totodată, prin măsurile adoptate la Târgu Mureş, în martie 1990, în timpul evenimentelor etnice, generalul Paul Cheler a contribuit la aplanarea conflictelor comunitare şi la prevenirea extinderii şi agravării lor, descurajând orice provocare la instabilitate şi orice amenin are la adresa integrită ii teritoriale a statului na ional unitar român. Generalul Paul Cheler a derulat procesul de restructurare, redislocare, desfiin are sau subordonare a efectivelor Armatei a 4-a „Transilvania”, în conformitate cu graficele reformei în domeniu. În februarie 1992 au fost înfiin ate şi dislocate, la ini iativa generalului Cheler, în garnizoanele Chişinău Criş, Salonta şi Marghita, şi ulterior şi în Carei şi Satu Mare, batalioane de infanterie, câte o companie de tancuri, subunită i de asigurare a luptei şi de logistică, nuclee care s-au transformat în batalioane mecanizate. Totodată, în perioada noiembrie 1993 - mai 1995, s-au înfiin at Comandamentele Corpurilor 5, 6, şi 7 Armată, în garnizoanele Timişoara, Târgu Mureş şi Dej, pe structura fostelor divizii. Au fost create centrele de instruc ie şi depozitare, comandamentele de brigadă şi unele mari unită i şi unită i de armată sau de arme. În mai 1994 trupele teritoriale au trecut în subordinea Trupelor de Uscat. Regimentele de artilerie s-au transformat în brigăzi, regimentele mecanizate s-au restructurat, singurele structuri de regiment rămânând doar la transmisiuni şi geniu. La 1 august 1995 Armata a 4-a „Transilvania” includea trei corpuri de armată şi 23 de mari unită i, forma iuni şi unită i direct subordonate. Comandantul Armatei a 4-a a întreprins măsuri ferme pentru intensificarea procesului de instructie.

Anual se desfăşurau una sau două aplica ii mari, cu cadre active şi rezervişti, militari în termen şi tehnică suficientă pentru instruire, activită i la care au fost invita i să participe observatori militari şi oficialită i locale, care au eviden iat eforturile de gândire şi organizatorice ale cadrelor militare de la toate eşaloanele. Până la trecerea la pensie a generalului Paul Cheler, Armata a 4-a „Transilvania” a cunoscut înnoiri şi în planul vie ii spirituale. La data de 1 august 1990 s-a reînfiin at ziarul „Scutul Patriei”, fondat la 12 februarie 1948 şi desfiin at de două ori, pe perioade scurte, în cursul existen ei sale. Din aprilie 1991 se organizează primele emisiuni săptămânale permanente, la posturile locale de radio şi televiziune. La data de 6 noiembrie 1991 s-au înfiin at Sec ii de Istorie Militară în garnizoanele Cluj-Napoca, Oradea şi Timişoara, cu subfiliale în principalele garnizoane, sec ii care reprezentau în teritoriu Comisia Română de Istorie Militară. În ziua de 25 octombrie 1994 s-a inaugurat, la Cercul Militar din Cluj-Napoca, Festivalul Na ional al Cântecului de Cătănie. Semnificative sunt şi ac iunile de atribuire a denumirilor istorice unor comandamente de unită i, de sărbătorire a zilei armelor şi de înmânare a noilor drapele de luptă (din mai 1995), cu ceremonialuri militare şi religioase în pie e publice, de ridicare în unită i a unor monumente şi busturi pentru unele personalită i militare. Prin anii 1992-1993 au demarat lucrările pentru construirea unui cimitir militar şi a unei biserici. Comandamentul Armatei a 4-a a organizat festivită ile de sărbătorire a Zilei Na ionale a României, la Alba Iulia, a tribunului Avram Iancu, la ebea, şi a Zilei Armatei, la Carei. Generalul Paul Cheler a ini iat sau sprijinit ac iunile educative la Cercurile Militare, biblioteci şi unită i militare, fiind considerat un mentor al continuării bunelor tradi ii culturale şi educative ale armatei române. În cursul carierei militare a fost decorat cu 9 ordine şi 15 medalii militare şi comemorative, româneşti şi ale altor state. În anul 1955 a fost declarat cetă ean de onoare al oraşului Botoşani.

Aprecieri de serviciu General de armată Ion Tutoveanu (1963): „Cheler, unde este pus face treabă excelentă.” General-maior Vasile Milea (1968): „Îmi mentin aprecierea de foarte bine referitoare la pregătirea tactic-operativă a generalului Cheler. Este un om cu mare capacitate organizatorică. Exercită actul de comandă cu competen ă şi flexibilitate.”

General de armată Dumitru PENCIUC

2008-12-06T13:35:00.002+01:00

Născut la data de 6 august 1925 în comuna Tudora, jude ul Botoşani, într-o familie de ărani cu o stare materială modestă, a rămas orfan de tată la vârsta de şase săptămâni, fiind crescut cu mari greută i de bunicii săi, de la care a primit o educa ie aleasă şi dragoste de carte. După absolvirea şcolii primare, în comuna natală, a urmat cursurile Liceului Comercial din Botoşani şi ale Liceului „Aron Pumnul” din Cernău i. La vârsta de 17 ani s-a înrolat, cu dispensă de vârstă, voluntar, în Regimentul 11 Roşiori din Cernău i, fiind încadrat în escadronul transmisiuni. S-a instruit în specialitatea radiotelegrafist. În luna martie 1944 a plecat cu regimentul pe frontul din Moldova, fiind încadrat radiotelegrafist la Comandamentul Diviziei 1-a Cavalerie.

. Fiind avansat la gradul de sergent t.r. Dumitru Penciuc a participat, după 23 august 1944, cu Comandamentul Diviziei a 5-a Cavalerie, la ac iunile de luptă pentru dezarmarea trupelor germane. De la data de 5 septembrie 1944 a participat la luptele pentru eliberarea păr ii de nord a Transilvaniei, răpită în mod samavolnic prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940. Cu emo ie îşi aminteşte şi de participarea la crâncenele lupte pentru eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei. Pentru faptele de arme săvârşite pe câmpurile de luptă a fost decorat cu medalii româneşti, cehoslovace şi sovietice. După încheierea războiului Dumitru Penciuc a urmat cursurile Şcolii Militare Ofi eri Jandarmi, în anul 1948 fiind declarat şef al ultimei promo ii de ofi eri de jandarmi (şcoala de jandarmi s-a desfiin at în luna octombrie 1948). Tânărul ofi er şi-a început cariera militară la Centrul de Instruc ie Jandarmi din Botoşani, fiind numit comandant de companie instruc ie. În anul 1953, după absolvirea cursului de comandan i de unită i, ca şef de promo ie, în Centrul de Instruc ie al Ministerului Afacerilor Interne din Botoşani, ofi erul a fost promovat lector în această unitate. La scurt timp locotenentul-major Dumitru Penciuc a fost avansat la gradul de căpitan şi promovat Şef Birou Pregătire de Luptă la Regimentul de Securitate din Bucureşti.

Înapoiat în ară Dumitru Penciuc a fost avansat la gradul de maior, înainte de termen, şi numit prim-loc iitor al comandantului Şcolii Militare Ofi eri al Ministerului Afacerilor Interne din Oradea. Afirmându-se ca ofi er cu o bună pregătire şi deosebite calită i de conducere, în anul 1963 a fost înaintat la gradul de locotenent-colonel, înainte de termen. Desfiin ându-se şcoala, în anul 1963, ofi erul a fost numit la Comandamentul Trupelor din Ministerul Afacerilor Interne, îndeplinind succesiv func iile de Şef Sec ie Organizare Mobilizare şi Şef Sec ie Pregătire de Luptă. A fost avansat în anul 1968 la gradul de colonel, înainte de termen, şi promovat în func ia de Şef Serviciu în Direc ia Învă ământ a Ministerului de Interne, iar în 1970 a fost numit în func ia de Şef de Stat Major al Trupelor de Pază Obiective. În anul 1971 trupele de pază s-au unificat cu trupele de securitate, ofi erul fiind numit Şef de Stat Major al Comandamentului Trupelor de Securitate. În anul 1982 colonelul Dumitru Penciuc a ob inut titlul de doctor în Ştiin e Militare, cu o teză apreciată în mod deosebit pentru faptul că, în premieră, a analizat rolul Jandarmeriei în război (după desfiin area acesteia în 1949) şi formula propuneri cu privire la structura, dotarea şi misiunile trupelor Ministerului de Interne în război şi în situa ii de criză, care n-au fost acceptate de forurile de resort din Ministerul de Interne. Colonelul Dumitru Penciuc a fost suspectat, în anul 1984, că avea rela ii cu persoane militare şi civile care manifestau pozi ii anticeauşiste. La această acuza ie se adăuga şi faptul că era singurul ofi er din fosta jandarmerie rămas în activitate. Cumulate, aceste motive au constituit baza de trecere în rezervă „la nevoile Ministerului de Interne”. După trecerea în rezervă colonelul Dumitru Penciuc a fost supravegheat de organele de securitate, interzicându-i-se accesul în unită ile Ministerului de Interne. Aderând la mişcarea anticomunistă Dumitru Penciuc a primit sarcini cu privire la întrebuin area trupelor de securitate în eventualitatea desfăşurării unor ac iuni de înlăturare a familiei dictatoriale.

Conform declaratiilor unor personalităti politice participante la Revolutia din decembrie 1989 şi a unor consemnări în unele lucrări referitoare la revolu ie, „la trecerea trupelor de securitate, chiar din primele momente ale ac iunilor populare, de partea acestora, un rol important l-a avut col. (rz.) Dumitru Penciuc”. Începând cu ziua de 22 decembrie 1989 el s-a aflat în principalele puncte fierbin i ale revolu iei: Radiodifuziune, Televiziunea Română şi sediul fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român. După 1989 a fost distins cu medalia şi brevetul de „Luptător cu merite deosebite în Revolu ia din decembrie 1989”. În luna ianuarie 1990 colonelul Dumitru Penciuc a fost rechemat în activitate, acordându-i-se gradul de general de brigadă, şi a fost numit Şef de Stat Major al Poli iei Române. Alături de regretatul general de corp de armată Jan Moldoveanu, Şeful Inspectoratului General de Poli ie, şi de al i generali din conducerea poli iei, generalul Dumitru Penciuc a contribuit la ini ierea programelor de democratizare şi reformare a Poli iei Române. El a insistat pentru readucerea trupelor de pază şi ordine (fostele trupe de securitate) din subordinea Ministerului Apărării Na ionale, la Ministerul de Interne, în vederea întăririi dispozitivelor de securitate ale noilor obiective şi organelor puterii de stat. După resubordonarea trupelor de pază şi ordine Ministerului de Interne, în martie 1990, generalul Dumitru Penciuc a fost comandantul acestora, ini iind reorganizarea lor pentru executarea noilor misiuni. Împreună cu generalul Jan Moldoveanu a propus transformarea acestora în trupe de jandarmi, deziderat realizat la 1 septembrie 1990. Apreciindu-se capacitatea organizatorică şi de ac iune şi rezultatele ob inute în numai câteva luni de la reactivarea sa, generalul Dumitru Penciuc a fost promovat la sfârşitul lunii aprilie 1990 în func ia de Şef de Stat Major şi Adjunct al Ministrului de Interne. Modificându-se func iile din conducerea Ministerului de Interne, generalul Dumitru Penciuc a fost numit Secretar de Stat, Şef al Departamentului Organizare, Coordonare şi Rela ii Publice, contribuind nemijlocit la demersurile de democratizare şi modernizare ale Ministerului de Interne. A fost promotorul primelor deschideri ale Ministerului de Interne al României către ările Europei Occidentale. Concomitent, a participat la constituirea Uniunii Sportive a Poli iştilor din Balcani, fiind ales primul ei preşedinte. A participat la înfiin area în Ministerul de Interne a Comitetului pentru Drept Umanitar şi Drepturile Omului, fiind numit preşedintele acestui organism. În anul 1991 a fost numit, prin Hotărâre de Guvern, preşedinte din partea României în Comisia Mixtă Româno-Iugoslavă în probleme de frontieră. În anul 1992 a fost trecut în rezervă, la cerere, cu drept de pensie. Din anul 1990 generalul Dumitru Penciuc a coordonat înfiin area Asocia iilor Veteranilor de Război din Ministerul de Interne. A fost ales preşedinte de onoare al acesteia, devenind, din 1994, preşedinte executiv. În anul 2000 a fost ales şi prim-vicepreşedinte al Asocia iei Na ionale a Veteranilor de Război din Ministerul Apărării Na ionale. Generalul Dumitru Penciuc este ini iatorul unui complex de măsuri şi ac iuni pentru restabilirea adevărului istoric despre fosta Jandarmerie, pentru recunoaşterea şi aprecierea rolului şi meritelor ei în statul de drept din România (până la desfiin are în anul 1949). S-a preocupat şi continuă să se preocupe de reabilitarea şi repunerea în drepturi a cadrelor care au făcut parte din Jandarmerie, victime ale regimului comunist, şi pentru acordarea de repara ii materiale şi, mai ales, morale. Este coautor al legisla iei cu privire la Statutul şi drepturile Veteranilor de Război, fiind preocupat de acordarea drepturilor cuvenite acestora. Generalul Dumitru Penciuc este coordonator al lucrării memoralistice „Nemuritorii” a Asocia iei Veteranilor de Război din Ministerul Administra iei şi Internelor, colaborator la volumele VII şi VIII ale lucrării memoralistice „Veterani pe drumul onoarei şi jertfei”, realizată de Asocia ia Na ională a Veteranilor de Război. Generalul Dumitru Penciuc este consultant pentru elaborarea primei Legi a Jandarmeriei, după reînfiin area acesteia, colaborator la „Revista Jandarmeriei” şi Revista „Veteranul”.

Este membru fondator al Ligii Na ionale al Luptătorilor din decembrie 1989 şi membru al Consiliului Na ional al persoanelor vârstnice, preşedinte de onoare al Asocia iei Na ionale de Luptă împotriva drogurilor, cetă ean de onoare al comunei Tudora, jude ul Botoşani şi a oraşelor Tăndărei şi Călăraşi. Pentru prestigioasa activitate desfăşurată, la data de 1 decembrie 1991 a fost avansat la gradul de general de divizie şi la 1 decembrie 1994 la gradul de general de corp de armată.

A fost decorat, la 1 decembrie 2000, cu Ordinul Na ional „Serviciul Credincios”, în grad de ofi er, iar la 9 mai 2003, pentru faptele de arme săvârşite pe front, a fost înaintat în gradul de general de armată.

General de armată Gheorghe AVRAMESCU

2008-12-06T13:33:00.000+01:00

S-a născut la data de 26 ianuarie 1884 în oraşul Botoşani, jude ul Botoşani, care se situează pe locul unu în ară, din punct de vedere al personalită ilor politice şi culturale date României. După absolvirea liceului Gheorghe Avramescu a urmat Şcoala Militară Ofi eri Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti (1906-1908) şi Şcoala Superioară de Război (anul unu în perioada 1913-1914 şi anul doi în perioada 1919-1920, studiile fiind întrerupte din cauza primului război mondial). Evolu ia pe scara ierarhiei militare a fost una normală: sublocotenent (1908), locotenent (1911), căpitan (1916), maior (1917), locotenent-colonel (1923), colonel (1929), general de brigadă (1936), general de divizie (1940), general de corp de armată (1942) şi general de armată (1945).

Atât în şcoala militară, cât şi în şcoala superioară de război şi la comanda trupei ofi erul s-a remarcat prin ambi ie şi perseveren ă, prin voin a de a-şi construi o carieră militară prin muncă şi valorificarea calită ilor sale umane, confirmând încrederea care i s-a acordat într-o func ie sau alta: comandant de pluton, comandant de companie, comandant de batalion, comandant de divizie. Pe frontul de est a comandat Corpul de munte (în perioada 1941-1943, în cadrul Armatei a 3-a, având în subordine Brigăzile 1, 2 şi 4 Mixte Munte şi Divizia a 7-a Infanterie), Corpul 3 Armată (în perioada 1943-1944, având ini ial în organică Diviziile 5, 14, 15, 21 şi 24 Infanterie) şi Corpul 6 Armată (în anul 1944, în cadrul Armatei a 4-a, pe frontul din Moldova, până la 1 august 1944).

Înlocuindu-l la comandă pe generalul Mihail Racovi ă, generalul Gheorghe Avramescu a comandat Armata a 4-a română în perioada 1-23 august 1944, când acest eşalon operativ făcea parte din Gruparea General Wohler, împreună cu Armata a 8-a germană, din Grupul de Armate „Ucraina de Sud”, care ac iona între Kuty şi vestul Corneştiului, înVeterani din jude ul Botoşani 9 Basarabia. Cu Corpurile 1, 4, 5, 6 şi 7 Armată intercalate în dispozitivul de luptă german, în partea nord-estică a ării, între Prut şi mun ii Carpa i, Armata a 4-a se găsea, la începutul lunii august 1944, într-o situa ie foarte grea. Marile unită i române duceau lupte înverşunate de pozi ie şi se repliau continuu sub puternica presiune a armatei sovietice. Până la 23 august 1944 în spa iul dintre Prut şi Siret, Diviziile 3, 5, 7 şi 18 Infanterie, împreună cu Comandamentele 101 şi 102 Munte se aflau în retragere spre sud, cu capetele coloanelor pe aliniamentul Bacău - Bârlad. Diviziile 11 Infanterie şi 5 Cavalerie se aflau în pericol de a fi încercuite la est de Iaşi, iar Diviziile 1, 4, 6, 8, 13 şi 20 Infanterie, Divizia de gardă, Divizia Blindată şi Comandamentele 103 şi 104 Munte se aflau la nord de aliniamentul Roman - Târgu Neam , între râurile Siret şi Prut.

Principala misiune a generalului Avramescu în acele zile a fost coordonarea retragerii prin luptă a for elor din subordine, către aliniamente mai favorabile, şi desprinderea pe anumite direc ii de contactul direct cu trupele sovietice. În raportul colonelului Nicolae Dragomir, şeful de stat major al Armatei a 4-a, din 17 august 1944, înaintat generalului Gheorghe Avramescu, se arăta: „În momentele decisive ce vor urma este indispensabil să luăm în mâini româneşti frânele trupelor de pe frontul român. Aceasta ne va da posibilitatea de a realiza pe deplin manevra militară şi politică pe care o poate impune situa ia interna ională în curs de răsturnare.” Colonelul Nicolae Dragomir a intuit soarta tristă a cadrelor militare şi solda ilor români, care au fost lua i prizonieri de război de către comandamentele militare sovietice şi după întoarcerea armelor împotriva armatei germane, la 23 august 1944. În seara zilei de 23 august 1944, în ajunul loviturii de stat care se prefigura, generalul Gheorghe Avramescu a fost înlocuit de la comanda Armatei a 4-a cu generalul Ilie Şteflea, fost şef al Marelui Stat Major în perioada 23 ianuarie 1942 – 23 august 1944.

Generalul Gheorghe Avramescu a fost readus la comanda Armatei a 4-a române la data de 4 septembrie 1944, când unită ile şi marile unită i subordonate se deplasau din zona de nord a Ploieştiului în Transilvania, spre fâşia de ac iune a Armatei 1-a române, cu scopul ca într-o primă etapă să întărească dispozitivul de acoperire şi să realizeze gruparea de for e necesară trecerii la ofensivă. Conform Directivei Operative nr. 51, din 30 august 1944, responsabilitatea operativă pentru ducerea opera iei de acoperire în Podişul Transilvaniei s-a încredin at Armatei a 4-a, într-o fâşie

Maresal Ion Antonescu

2008-11-23T10:28:00.002+01:00

ion antonescu (născut la Piteşti 02 iunie 1882 – † 1 iunie 1946 închisoarea Jilava), militar şi om politic român. A fost şeful secţiei Operaţii de la Marele Cartier General în anii războiului pentru reîntregire, ataşat militar la Londra şi Paris, comandant al Şcolii Superioare de Război, şef al Marelui Stat Major, ministru de război.

Din 4 septembrie 1940 până pe 23 august 1944 a fost prim-ministru al României şi apoi şef al statului (conducator al statului). antonescua luat decizia de intrare a României in cel de al doilea război mondial, de partea şi sub comandamentul Germaniei.Tinereţea şi cariera militară
antonescu s-a născut într-o familie burgheză cu ceva tradiţii militare. a absolvit şcolile militare de la Craiova şi Iaşi.

A absolvit Şcoala de Cavalerie în 1904 şi Academia Militară de la Saint-Cyr în 1911 ca şef de promoţie.

Ca locotenent, Antonescu a luat parte la represiunea răscoalei ţărăneşti din 1907 din zona oraşului Galaţi. În 1913 a participat la luptele celui de al doilea război balcanic din Bulgaria, primind cea mai înaltă decoraţie militară românească. Pe durata luptelor de pe frontul de răsărit al primului război mondial (1916-1918), antonescu a avut funcţia de Şef de stat major al Mareşalului Constantin Prezan. În această funcţie el a fost creatorul planurilor de apărare cu succes a Moldovei în faţa invaziei trupelor germane conduse de Feldmareşalul Mackensen, din a doua jumătate a anului 1917, (în condiţiile în care restul României fusese deja ocupate de germani în anul 1916).Antonescu a avut reputaţia unui comandant militar foarte priceput şi pragmatic. Duritatea sa i-au adus porecla de Câinele roşu.

Între anii 1922 şi 1926, antonescu a fost ataşat militar al României în Franţa şi Marea Britanie.

După reîntoarcerea în România a fost promovat Comandant al "şcolii Superioare de Război" între 1927 şi 1930, Şef al Marelui Stat major al Armatei între 1933 şi 1934 şi Ministru de Război între 1937 şi 1938.

Generalul Antonescu a fost numit prim-ministru de către regele Carol al II-lea în septembrie 1940, după ce România fusese silită să cedeze Basarabia şi nordul Bucovinei Uniunii Sovietice (28 iunie 1940) şi nordul Transilvaniei Ungariei (30 august 1940). La numai două zile de la numirea sa în post, l-a silit pe regele Carol al II-lea să abdice. Fiul lui Carol, Mihai a devenit noul rege. antonescu s-a autoproclamat Conducător şi a preluat toată puterea în stat, lăsându-i regelui un rol pur decorativ.

În faţa perspectivei unui război pe trei fronturi, (Germania în vest, Uniunea Sovietică în est şi Bulgaria în sud), Antonescu a incheiat o alianţă cu Germania Nazistă, în speranţa că va putea recupera măcar teritoriile ocupate de sovietici. In plus, Germania a fost singura putere care garanta teritoriile ramase in granitele Romaniei. Acest parteneriat era dorit de germani datorită rezervelor de petrol foarte importante ale României.

In momentul preluarii puterii politice, singura formatiune care s-a aratat dispusa sa participe la guvernare a fost Garda de Fier. Astfel ca la 14 sept 1940, Romania este declarată "stat national legionar". Antonescu spera să poată aduce sub controlul său Garda de Fier, deoarece activităţile lor paramilitare subminau autoritatea statului. In cele din urmă, cum cererile legionarilor pentru creşterea rolului lor politic în guvern au fost în mod repetat respinse de antonescu, Garda de Fier s-a răsculat (Rebeliunea legionară 21-24 ianuarie 1941). Antonescu a zdrobit rapid rebeliunea gardistă, (având aprobarea tacită a germanilor, care doreau stabilitate economică în România), a scos în afara legii Garda de Fier şi a întemniţat pe toţi conducătorii acesteia care nu au reuşit să fugă din ţară.

Trupele române s-au alăturat Wehrmachtului german în atacul împotriva Uniunii Sovietice. La 22 iunie 1941 armata romana trece Prutul şi readuce în trupul ţării Basarabia.Este cucerit orasul Odessa. Antonescu a ordonat executarea fără judecată a evreilor şi comuniştilor din oraş ca represiune la aruncarea în aer a clădirii în care se afla Staul Major românesc (Masacrul de la Odessa).

După eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de nord, Antonescu a implicat Armata Română în războiul antisovietic dincolo de graniţele ţării, adânc în teritoriul URSS. Această hotărâre a dus la o mişcare de opoziţie printre politicienii si militarii români (inclusiv printre membrii Marelui Stat Major). În plus, ea a aruncat România în război împotriva tuturor Puterilor Aliate. După înfrângerea din bătălia de la Stalingrad, unde Armata Română a avut pierderi uriaşe, popularitatea lui Antonescu a scăzut dramatic.

Zona dintre Nistru şi Nipru, numită Transnistria, a intrat sub administraţie românească (guvernator: Ghe. Alexianu). Hitler a oferit lui antonescu, în schimbul teritoriilor cedate către Bulgaria şi Ungaria, Maramureşul de Nord (Rutenia) şi Banatul Sârbesc. Mareşalul antonescu s-a opus ocupării acestor zone, dar a pus condiţia ca administraţia Banatului Sârbesc să fie cea germană. "Vă cer să faceţi cunoscut Fuhrer-ului în cel mai scurt timp posibil avertismentul următor: dacă trupe ungureşti trebuie să pătrundă în Banatul iugoslav, eu nu voi ezita o singură secundă a pătrunde cu trupele, la rândul meu, şi a le combate!" (5 aprilie 1941). Hitler, care avea o stimă deosebită pentru Mareşal, a înţeles că ameninţarea era serioasă şi a dispus măsurile necesare.

În vara anului 1944, în vreme ce sovieticii avansau împingând înapoi frontul către graniţele României, Antonescu a refuzat să-şi schimbe poziţia şi să ceară un armistiţiu, (s-a spus că datorită simţuluionoarei, dar şi datorită lipsei de pricepere politică). De aceea, pe 23 august 1944, Regele Mihai, sprijinit de principalele partide politice, l-a destituit pe Antonescu şi l-a arestat.
Alte surse afirmă că arestarea mareşalului Ion Antonescu a fost facută la presiunile agenţilor sovietici Lucreţiu Pătrăşcanu, şi „inginerul Ceauşu“ (alias Emil Bodnăraş) tocmai datorită faptului că negocierile cu aliaţii erau în fază terminală iar mareşalul urma să se deplaseze a doua zi (24 august 1944) pe linia frontului tocmai pentru a supraveghea personal aplicarea acestui armistiţiu[necesită citare]. Or sovieticii nu-şi puteau permite aceasta deoarece ar fi pierdut influenţa asupra României dar şi asupra Bulgariei, şi poate chiar a Ungariei.

Rezultatul arestării pripite a mareşalului Ion Antonescu a fost căderea frontului din Moldova, ceea ce a dus la căderea în prizonierat a zeci de mii de soldaţi români şi a ocupării de către trupele sovietice a unei zone din Bucovina mai mare decât cea cedată în urma ultimatului din 1940 şi în plus a Ţinutului Herţa.

După ce a fost arestat, Antonescu a fost predat sovieticilor. Ostatic al sovieticilor, tinut in arest timp de doi ani in URSS, a fost readus in tara doar pentru a fi judecat "exemplar". Condamnat la moarte de instanţa "Tribunalului Poporului" la data de 17 mai 1946, a fost executat la Jilava alături de foşti colaboratori apropiaţi, la 1 iunie.

Raportul oficial a consemnat că "Ion Antonescu a cerut să fie executat de soldaţi ai armatei, nu de gardienii închisorii, dar a fost refuzat, iar el a replicat: "Canaliile, canaliile!"

După care s-a dat comanda pentru execuţie. Armele au fost încărcate şi atunci când s-a tras, Mareşalul a salutat ridicându-şi pălăria cu mâna dreaptă, după care a căzut. Mareşalul s-a ridicat imediat, sprijinindu-se într-un cot şi a spus: 'Nu m-aţi împuşcat, domnilor, foc!', după care gardianul şef s-a dus la Antonescu cu pistolul în mână şi l-a împuşcat în cap. Doctorul i-a examinat şi a spus că Antonescu şi Vasiliu erau încă în viaţă. Gardianul şef s-a dus din nou la Vasiliu, dar i s-a blocat pistolul când a încercat să tragă. A luat o puşcă de la unul dintre gardieni şi a tras un foc în capul lui Vasiliu, dar după aceia puşca s-a blocat şi ea."

"A schimbat puşca cu alta şi a mai tras alte trei focuri în diferite părţi ale corpului lui Vasilescu după care s-a dus la Mareşal şi i-a tras trei focuri în piept. Doctorul i-a examinat din nou şi a spus că Antonescu era mort, dar Vasiliu mai era în viaţa. Din nou, gardianul a tras un foc în capul lui Vasiliu. Creierii lui Vasiliu au fost împrăştiaţi, dar el mai mişca şi mai spunea ceva ce nu putea fi înţeles. Gardianul s-a dus din nou şi i-a mai tras două focuri in cap după care doctorul l-a declarat şi pe Vasiliu mort."

Maresal Constantin Prezan

2008-11-23T10:26:00.000+01:00

Constantin Prezan (n. 27 ianuarie 1861, satul Sterianul de Mijloc, comuna Butimanu, plasa Snagov, districtul Ilfov, în prezent judeţul Dâmboviţa - d. 27 august 1943) a fost unul din cei şase mareşali ai Armatei Române din toate timpurile, erou al Marelui Război de Reîntregire a României. A fost membru de onoare al Academiei Romane.

Biografie

-> Sergentul Constantin Prezan se înscrie la Şcoala de Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti, pe data de 1 septrmbrie 1877. După absolvire, urmează Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu din Fontainbleau, de unde absolvă în 1886 ca ofiţer de stat major brevetat.
-> Următorii doi ani, cu gradul de locotenent-colonel, Constantin Prezan este profesor de fortificaţii la Şcoala de Cavalerie din Bucureşti, fiind în acelaşi timp şi Comandant al Cetăţii Bucureşti.
-> Prezan a luat comanda Armatei IV Române (de Nord) în luptele din Transilvania (15 august - 9 noiembrie1916), fiind pe toată durata războiului şef al Marelui Cartier General al Armatei şi rival al ingeniosului general Averescu.
-> În perioada 11-13 noiembrie 1916 a îndeplinit funcţia de comandant al Armatei 1.
->Fiind specialist în arma geniului, a coordonat planul campaniei din 1917, adică a faimoaselor bătălii de laMărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.
-> După război ajunge în fruntea Marelui Stat Major al Armatei Române pentru doi ani (1918 - 1920).
-> A fost înălţat la rangul de mareşal al României împreună cu Alexandru Averescu în 1930.
-> Moare 13 ani mai târziu, în 1943.
În localitatea Schinetea se află conacul ce a aparţinut mareşalului Constantin Prezan, unde este înmormântat împreună cu soţia sa, Olga.

Maresal Alexandru Averescu

2008-11-23T10:24:00.001+01:00

Alexandru Averescu (n. 9 martie 1859, Babele lângă Ismail, acum în Ucraina - d. 3 octombrie 1938, Bucureşti) a fost general de armată român şi comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial, fiind deseori creditat pentru victoria României din acel război. A fost de asemenea prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind şi ministru interimar de al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918). Averescu a fost autorul a peste 12 opere privitoare la chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului), membru de onoare al Academiei Române şi decorat cu Ordinul Mihai Viteazul.

Viaţa timpurie şi cariera

Alexandru Averescu a fost o figură atipică pentru viaţa politică a României interbelice. S-a născut în ţinutulBugeacului, lângă Ismail. Cariera sa militară a avut o traiectorie constant ascendentă. A făcut studii în Italia (laTorino) unde a fost Comandant al Şcolii Superioare de Război (1894-1895), a fost ataşat militar al României laBerlin (1895-1898) şi Şef al Marelui Stat Major (1911-1913). Partizan al ordinii şi legalităţii, a participat la reprimarea mişcărilor ţărăneşti din 1907. În 1913 ia parte în războiul balcanic, conducând ofensiva română pe pământul Bulgariei, până la Sofia.
Primul Război Mondial i-a adus glorie. Generalul de divizie Alexandru Averescu a îndeplinit funcţia de comandant al Armatei a II-a (14 - 26 august 1916, 26 septembrie 1916 - 30 ianuarie 1918). S-a remarcat printr-un spirit ingenios şi plin de iniţiativă, care l-a adus la conflicte cu Marele Cartier General, condus de generalul Prezan. A iniţiat celebra manevră de la Flămânda (1916), a condus Armata a II - a în bătăliile de la Mărăşti şi Oituz (1917). Un episod din timpul războiului a ramas întipărit în minţile istoricilor: în timpul războiului se zvonise că Averescu ar vrea să-l răstoarne pe rege şi să preia puterea. Jignit de neîncrederea suveranilor, Averescu şi-a dat demisia, dar peste câteva zile regina Maria îl cheamă în audienţă, declarând: "Ia-o înapoi! Îmi arde degetele."

Viaţa politică

Din tranşee, generalul va intra în viaţa politică. Prin unele conjucturi favorabile va fi în mai multe rânduri prim-ministru (ianuarie-martie 1918, 1920-1921, 1926-1927). Averescu a înfiinţat în 1918 şi a condus Liga Poporului (din 1920 va deveni Partidul Poporului).În anul 1930 Alexandru Averescu şi vechiul său rival, Constantin Prezan ajung la rangul de mareşali.
Viaţa sa politică nu a fost lipsită de tensiuni. În primul rând Alexandru Averescu a fost loial casei regale şi s-a luptat să îşi păstreze popularitatea pe treptele cele mai înalte în faţa declinului. A fost preţuit de către regele Ferdinand, iar o dovadă de preţuire a fost momentul unei destăinuri: când regele se afla pe patul de moarte a poruncit ca Averescu să vină la el şi să fie lăsaţi singuri. Înainte să moară, regele i-a declarat: "Averescu, multe s-au spus între noi; de mult însă n-am mai crezut nimic rău despre tine. Îţi fac această mărturisire ca să intru uşurat în groapă". Spre finele vieţii sale, bătrân şi bolnav se retrage din viaţa politică. Moare în octombrie 1938 la Bucureşti. A fost membru de onoare al Academiei Române.

Veterani din comuna Pungeşti, judetul Vaslui

2008-11-18T09:07:00.002+01:00

Localitatea Armăşoaia

1. Soldat Vasile BĂLĂNUTĂ - fiul lui Vasile şi Elena, s-a născut la 31 decembrie 1908. A fost concentrat în anul 1939 şi mobilizat în iunie 1941, în Regimentul 23 Artilerie Bârlad, participând la luptele de eliberare a Basarabiei, în luptele din Ucraina, de la Odessa, în bătălia de la Cotul Donului şi la cele de pe calea de înapoiere pe frontul din Moldova.

2. Soldat Gheorghe VASLUIANU - fiul lui Simion şi Catinca, s-a născut la 22 februarie 1911. În anii 1933-1934 a satisfăcut stagiul militar în Regimentul 25 Doroban i „General Constantin Prezan” Vaslui. Concentrat în anul 1939 şi mobilizat în iunie 1941 în aceeaşi unitate, a participat la eliberarea Basarabiei. A murint în ziua de 12 iulie 1941, în timpul luptelor de la Lăpuşna.

3. Soldat Neculai GÂZĂ - fiul lui Gheorghe şi Anica, s-a născut la 21 noiembrie 1911. A satisfăcut stagiul militar în Regimentul 25 „General Constantin Prezan” Vaslui, în anii 1933-1934. A fost concentrat în anul 1939 şi mobilizat în iunie 1941, în aceeaşi unitate, participând la luptele pentru eliberarea Basarabiei, la opera iunea Odessa din Ucraina şi în bătălia de la Cotul Donului, fiind grav rănit, în ziua de 20 noiembrie 1942.

4. Soldat Neculai VASLUIANU - fiul lui Neculai şi Catinca, s-a născut la 6 septembrie 1916. A participat la război în anii 1941-1944, cu Regimentul 7 Roşiori Iaşi. Unitatea s-a înfiin at în anul 1913 şi a participat la războiul pentru întregirea statului român şi a neamului românesc (19161919). În cel de al doilea război mondial, unitatea a participat la luptele pentru eliberarea păr ii de Nord a Bucovinei şi Basarabiei, la cele din Ucraina, din mun ii Caucaz, Crimeea, Cotul Donului şi Stepa Calmucă, la vest şi sud de Stalingrad, precum şi pe calea de înapoiere în patrie.

5. Soldat Ion FLOREA - fiul lui Ion şi Catinca, s-a născut la 8 iunie 1911. A participat la război, în anii 1941-1945, cu Regimentul 12 Doroban i „Cantemir” Bârlad. Unitatea s-a înfiin at la 1 ianuarie 1877 din Batalionul 1 Doroban i Tutova-Bârlad şi Batalionul 2 Dorobanti Fălciu Huşi. A participat la războiul de independen ă (1877-1878) sub denumirea de Regimentul 12 Doroban i Tutova-Fălciu. La 5 aprilie 1880 din această unitate s-au înfiin at Regimentul 12 Doroban i Bârlad şi Regimentul 26 Doroban i Huşi. Regimentul 12 Doroban i a participat la cel de al doilea război balcanic (1913), la războiul pentru întregire statală şi na ională (1916-1919), precum şi la cel de al doilea război mondial (1941-1945).

6. Soldat Gheorghe LAVRIC - fiul lui Ion şi Marghioala, s-a născut la 12 iunie 1911. În anii 1935-1936 a satisfăcut stagiul militar în Regimentul 25 Doroban i „General Constantin Prezan” Vaslui. A participat la război cu Regimentul 15 Doroban i „Războieni” Piatra Neamt şi a fost rănit în luptele din Ucraina, la Dalnic, în ziua de 13 octombrie 1941.

7. Soldat Ioan RUSU - fiul lui Vasile şi Anica, s-a născut la 18 septembrie 1911. În anii 1933-1934 a satisfăcut stagiul militar în Regimentul 3 Vânători (Infanterie) din Bolgrad. Participând la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui a fost rănit, la data de 27 august 1941, în luptele din Ucraina.

. 8. Soldat Constantin ICHIM - fiul lui Ioan şi Marghioala, s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 23 Artilerie Bârlad.

9. Soldat Ioan ZAHARIA - fiul lui Constantin şi Marghioala, s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 23 Artilerie Bârlad.

10. Soldat Vasile BRAŞOVEANU - fiul lui Toader şi Aristi a, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui, fiind rănit la Cotul Donului, la data de 19 noiembrie 1942.

11. Soldat Ioan GROSU - fiul lui Gheorghe şi Tasia, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 6 Roşiori Tecuci, fiind rănit în luptele din Ucraina, la 13 martie 1942, şi clasat cu invaliditate 60%.

12. Soldat Alexandru POIANĂ - fiul lui Constantin şi Anica, s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 6 Grăniceri, fiind dat dispărut la Cotul Donului, la data de 22 noiembrie 1942.

13. Soldat Vasile VASLUIANU - fiul lui Simion şi Catinca, s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. Rănit în Ucraina, a murit în spital, în Severinovka, la 29 septembrie 1941.

. 14. Sergent Constantin CIOBANU - s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. Dispărând la Cotul Donului, la 20 noiembrie 1942, a revenit la data de 26 octombrie 1945.

15. Soldat Pavel ŞTEFĂNESCU - fiul lui Neculai şi Marghioala, s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A murit în luptele din Ucraina, la data de 3 septembrie 1941.

16. Caporal Gheorghe ŞTEFĂNESCU - s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui, fiind rănit în Ucraina şi dispărând la Cotul Donului, la data de 15 septembrie 1942.

17. Soldat Ioan CĂRARE - fiul lui Ioan şi Elena, s-a născut în anul 1922. A participat la război cu Regimentul 12 Doroban i „Cantemir” Bârlad, fiind luat prizonier de către trupele ruseşti, la 23 august 1944.

18. Soldat Gheorghe DULGHERU - fiul lui Simion şi Maria, s-a născut în 1922. A participat la război cu Regimentul 24 Doroban i Tecuci, fiind dat dispărut, la data de 23 august 1944, în Basarabia.

Localitatea Curseşti

1. Soldat Sava CHIPER - fiul lui Neculai şi Elena, s-a născut la 22 iulie 1911. În anii 1932-1933 a satisfăcut serviciul militar în Regimentul 25 Doroban i „General Constantin Prezan” Vaslui. Concentrat în anul 1939 şi mobilizat în iunie 1941 în aceeaşi unitate, a participat la eliberarea Basarabiei (22 iunie - 26 iulie 1941) şi la luptele din Ucraina (1 august - 16 octombrie 1941), fiind rănit, la 15 septembrie 1941, la Krimidovka.

2. Soldat Gheorghe-Ioan MIHAI - fiul lui Radu şi Elena, s-a născut la 29 decembrie 1911. A satisfăcut stagiul militar în Regimentul 25 Doroban i „General Constantin Prezan” Vaslui. Mobilizat, în iunie 1941, în aceeaşi unitate, Gheorghe Mihai a participat la luptele din Basarabia şi din Ucraina, fiind rănit mortal, la data de 20 septembrie 1941.

3. Soldat Dumitru LAZURCĂ - fiul lui Ion şi Zamfira, s-a născut la 20 ianuarie 1911. Stagiul militar l-a satisfăcut în anii 1933-1934 la Regimentul 10 Vânători (Infanterie) din Chişinău. Mobilizat în iunie 1941 la aceeaşi unitate, a participat la luptele din Basarabia şi din Ucraina, fiind rănit la maxilar, la data de 24 septembrie 1941.

4. Caporal Constantin OLARIU - fiul lui Ion şi Marghioala, s-a născut la 18 iulie 1911, în localitatea Pungeşti. Mobilizat în iunie 1941 la Regimentul 25 Doroban i „General Constantin Prezan” Vaslui, a fost rănit mortal în Ucraina, la data de 24 septembrie 1941.

5. Soldat Gheorghe ANTOHI - fiul lui Ioan şi Anica, s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui, fiind rănit mortal, la data de 30 septembrie 1941, în luptele purtate în Ucraina.

6. Soldat Neculai BĂISAN - fiul lui Vasile şi Zoi a, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui, fiind rănit în luptele din Basarabia, la Bahni a, la data de 4 iulie 1941.

7. Fruntaş Gheorghe COCUZ - fiul lui Constantin şi Tasia, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 7 Roşiori Iaşi.

8. Sergent Ioan DEDIU - fiul lui Ioan şi Frăsina, s-a născut în 1912. A luptat cu Regimentul 23 Artilerie, dispărând la Cotul Donului.

9. Soldat Vasile MANDU - s-a născut în 1912. A luptat în război cu Compania 10 Jandarmi, decedând în Ucraina, la 1 septembrie 1941.

10. Fruntaş Vasile MIHAI - fiul lui Gheorghe şi Ioana, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 10 Vânători din Chişinău, dispărând la Cotul Donului, la data de 22 noiembrie 1942.

11. Soldat Alexandru STAMATE - fiul lui Nicu şi Elena, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 35 infanterie Constan a, fiind rănit în luptele din Ucraina, la data de 27 august 1941.

12. Soldat Vasile BOTAN - s-a născut în anul 1912. A luptat în război cu Regimentul 6 Grăniceri, fiind rănit în Basarabia, la 11 iulie 1941.

13. Soldat Ştefan CHIPER - fiul lui Ştefan şi Profira, s-a născut în anul 1920. A participat la război cu Regimentul 24 Doroban i Tecuci, fiind dat dispărut, la data de 23 august 1944, în Basarabia.

14. Soldat Dumitru DOHOTARU - fiul lui Ioan şi Mărioara, s-a născut în anul 1922. A participat la război cu Regimentul 24 Doroban i Tecuci, fiind dat dispărut, la data de 23 august 1944, în Basarabia.

15. Soldat Gheorghe CRISTEA - fiul lui Vasile şi Catinca, s-a născut în 1922. A participant la război cu Regimentul 24 Doroban i Tecuci, fiind dat dispărut, la data de 23 august 1944, în Basarabia.

16. Soldat Dumitru BÂRZU – s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 6 Grăniceri, fiind rănit, la data de 23 decembrie 1942, şi decorat cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, clasa a II-a.

17. Soldat Ştefan COJOCARU - fiul lui Simion şi Elena, s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 7 Roşiori Iaşi. A fost rănit mortal în zona satului Vulturi, jude ul Iaşi, la data de 22 august 1944.

18. Soldat Gheorghe HATMANU - s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 35 Infanterie Constan a, fiind dat dispărut în luptele din Ucraina, la data de 19 septembrie 1941.

19. Soldat Vasile MOROŞANU - fiul Ion şi Elena, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 7 Roşiori Iaşi, fiind decorat cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, cu spade, clasa a III-a.

20. Soldat Ioan SIMION - fiul lui Dumitru şi Soltana, s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 12 Doroban i, fiind luat prizonier de război în Basarabia, de către „noii alia i”, la 23 august 1944.

21. Soldat Vasile URSACHE - s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i „General Constantin Prezan” Vaslui. A murit în luptele din Ucraina, la data de 31 august 1941.

22. Sergent t.r. Octav HUTU - fiul lui Vasile şi Elena, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A fost rănit în luptele din Ucraina, la data de 20 august 1941, şi a fost decorat cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, cu panglică, clasa a II-a.

23. Caporal Constantin OLARIU - fiul lui Ioan şi Marghioala, s-a născut în anul 1911. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A murit în luptele din Ucraina, la data de 29 septembrie 1941.

Veterani din comuna Onceşti, judetul Bacău

2008-11-18T09:05:00.001+01:00

Ion Ştir şi Ion Tarălungă, veterani ai războiului pentru întregire statală şi na ională (1916-1919), au participat la luptele din Transilvania şi de la Oituz, din toamna anului 1916, şi de la Oituz - Târgu Ocna, în vara şi toamna anului 1917. Amândoi au murit în luptele de la Târgu Ocna, în luna august 1917. Au fost decora i, post-mortem, cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, clasa a III-a. Aceşti eroi au fost bunicii după tată şi mamă ai comisarului şef (rz.) Mihai Ştir. Mihai Ştir s-a născut la 4 decembrie 1937 în satul Dealul Perjului, comuna Onceşti, jude ul Bacău. Părin ii săi, Iancu şi Catinca, deceda i, au fost răzeşi de o moralitate de excep ie. Ei au avut zece copii, opt băie i şi două fete, dintre cei opt băie i mai fiind în via ă doar trei. Mama a fost decorată cu medalia „Mamă Eroină”. Mihai, al treilea în ordinea naşterii, este primul, în ordinea vârstei, dintre cei afla i în via ă. Un frate mai mic, Grigore, născut în încercatul an 1944, este pensionar militar şi locuieşte în oraşul Comăneşti, jude ul Bacău, iar ultimul frate, Constantin, născut în anul 1946, s-a remarcat prin fapte deosebite, ca luptător pentru victoria Revolu iei Române din decembrie 1989. Mihai Ştir a urmat cursul primar la şcoala din satul natal, cu stima ii învă ători Nicolae şi Augustina Păvălu ă, cursul gimnazial la şcoala din Laz, amintindu-şi cu deosebit respect de profesorii Georgică şi Elena Prosie, Geta Glod şi Panaite Zisu. Din anul 1952 a urmat Liceul de Băie i din Bacău, încadrat cu profesori de elită: Adrian Olinic, Dumitru Alistar, Ion Grigoriu, Emanuel Schmsltzer, Mircea arălungă şi al ii. A absolvit Facultatea de Drept din Bucureşti şi cursul postuniversitar al acestei facultă i, păstrând amintiri alese pentru profesorii Camil Suciu, Nicolae Volonciu, Moise Terbancea, Romulus Ionescu ş.a. În domeniul militar a absolvit Şcoala de Ofi eri de Poli ie din Bucureşti, cu profesori de excep ie: Frosa Andrei, Nicolae Dăscălescu, Teodoru, Tătărăscu, Dudaş, Elena Purice, Ion Matache şi al ii. Comisarul şef Mihai Ştir păstrează amintiri frumoase despre colegii pe care i-a avut în toate treptele de învă ământ pe care le-a urmat, precum cei care aveau să devină profesori (Vasile Tofan, Savel Pavel, Cornel Grosu şi Genoveva Curteanu-Chiriac), economişti (Florin Hilohi şi Vasile Şimon), avoca i (Liviu Trandafirescu şi Gheorghe Biriu), chestori M.A.I. (Corneliu Diamandescu, Iulian Medrea şi Marin Lazăr), inginerul Radu Gafta, comandorul de avia ie Ion Diaconu, precum şi generalul-maior Gheorghe Cernat de la Ministerul Apărării Na ionale. Dragostea pentru comuna natală şi oamenii săi continuă să ocupe un loc important în viziunea comisarului şef Mihai Ştir, care îşi aminteşte cu deosebit respect de mul i consăteni precum Gogu Curteanu (fostul primar), Gheorghe Baban (actualul primar), preotul Toma Popescu şi Marin Ştefan, fostul şef de post de poli ie, care într-o zi de Sfântul Ilie l-a sfătuit să se înscrie la examenul de admitere la şcoala de ofi eri de mili ie. So ia sa, Dimitrina Bulboacă, născută în comuna Poiana, jude ul Gala i, fostă vatră a cetă ii dacice Piroporidava, a fost şi este fiin a care a contribuit şi contribuie permanent la men inerea unui echilibru normal, armonios, în familia comisarului şef Mihai Ştir. Fiica lor, Mihaela-Carmen, este cadru militar activ în Ministerul Administra iei şi Internelor. Nu întâmplător s-a familiarizat, încă din copilărie, cu criminalistica, îndrumată de fostul mare profesor Camil Suciu. În prezent studiază în detaliu această disciplină la o facultate din Bucureşti. Ca o coincide ă a sor ii, şi părin ii so iei au avut zece copii: opt fiice şi doi fii, dintre care sunt în via ă şase fiice şi doi fii. Cel mai mare dintre to i, Ionel Bulboacă, în vârstă de 82 de ani, este pensionar militar. Mama lor a primit medalia „Mamă Eroină”. Şi familia so iei a trăit cumplite dureri în primul război mondial. Tudorache Tălmaciu, bunicul după mamă al so iei, cu numele adevărat Stavarache, a primit porecla Tălmaciu, care i-a rămas ca nume, de la faptul că traducea căr i din limbile greacă şi slavonă. Tudorache a luptat în războiul de independen ă (1877-1878), în cel de al doilea război balcanic (1913) şi în războiul pentru întregire statală şi na ională a României, cu Regimentul 11 Infanterie „Siret” Gala i. A murit în luptele de la Mărăşti, pentru eliberarea localită ii Câmpurile, în luna iulie 1917. În satul natal mai trăieşte unchiul Ion arălungă, veteran din al doilea război mondial, rănit grav în luptele de la Zvolen, din Cehia, care astăzi suportă greu urmele schijelor care i-au străpuns o mare parte a corpului. Pe linie profesională, comisarul şef Mihai Ştir a parcurs mai toate treptele ierarhice, îndeplinind cu mare responsabilitate func ia de şef serviciu la Direc ia Cercetări Penale din Inspectoratul General al Poli iei Române, precum şi pe accea de director adjunct la Direc ia Organizare, Cordonare şi Rela ii Publice şi la Direc ia Antidrog, Arme şi Explozivi din cadrul aceluiaşi inspectorat, fiind pensionat la limită de vârstă, la data de 15 noiembrie 1995, după aproape 40 de ani de activitate în Poli ia Română. Din aprecierile de serviciu rezultă că pe parcursul activită ii profesionale a manifestat o exemplară pregătire juridică şi de specialitate, neprecupe ind nici un efort pentru îndeplinirea, în cele mai bune condi ii, a sarcinilor încredin ate pe linia apărării ordinii publice, a valorilor statului de drept. Drept urmare, în majoritatea anilor de serviciu a fost apreciat cu calificativul „foarte bun”, acordându-i-se şi numeroase distinc ii: ordinul „Meritul Militar”, clasa I-a, Diplomă de Excelen ă şi Diplomă de Onoare din partea Interna ional Police Association, Sec ia Română. Când discu i cu comisarul şef Mihai Ştir despre şefii săi pe care i-a avut în întreaga carieră militară, îi face plăcere să-i men ioneze pe comisarii şefi Florea Boştinaru, Samuil Şu u, Aurel Damian, Nicolae Coca, Octavian Mihăilescu, Stănică Tudor, Ion Alecsandru şi Pavel Proca, pe chestorii Marin Zavera, Octavian Pop, Jean Moldoveanu, Gheorghe Scarlet, Valeriu Buzea, Costică Voicu, Nicolae Berechet, Eugen Sandu, Ovidius Păun, Pavel Abraham, Constantin Dârnă, Lucian Ciobănescu şi Dumitru Penciuc. În toamna anului 2000, fiind pensionar, Mihai Ştir a fost angajat, prin concurs, în func ia de consilier la Primăria Sectorului 1 Bucureşti. Domnul profesor Vasile Gherasim, primar în acel timp, l-a caracterizat pentru eforturile depuse în cei patru ani de activitate: „Calită ile profesionale ale lui Mihai Ştir, în plan teoretic şi practic, au fost apreciate foarte bine. A dat dovadă de o mare mobilitate în gândire, concomitent cu realizarea sarcinilor specifice func iei, manifestând şi un ataşament pentru îndeplinirea unor activită i de cinstire a memoriei eroilor şi martirilor, care s-au jertfit pentru apărarea gliei străbune şi înfăptuirea marilor idealuri ale Neamului Românesc.”. În perioada care a lucrat la primărie, Mihai Ştir şi-a adus un important aport pe linia protejării monumentelor şi operelor comemorative de război: apărarea şi între inerea monumentelor, amplasarea de reflectoare, împrejmuirea cu gard viu ori metalic, eforturi bine apreciate de către Asocia ia Na ională „Cultul Eroilor”. Anual i-au fost conferite diplome de onoare. A fost cooptat ca membru de onoare în organul de conducere, iar în anul 2004 a fost ales membru al Consiliului Director Central. I-au fost acordate două plachete: „500 de ani de la trecerea în veşnicie a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt” şi „Victoria Na iunilor Unite împotriva coali iei Antifasciste”. Comisarul şef Mihai Ştir îl apreciază la superlativ pe profesorul, sociologul şi juristul Gheorghe Gherasim, fost primar la Primăria Sectorului 1 din Bucureşti, care a fost un şef model, coordonator şi îndrumător ideal al tinerilor care lucrau în administra ia publică. Are frumoase aprecieri şi pentru colegii colaboratori: Ştefan-Lucian Mureşan, Vasile Baroi, Adrian Toma, Adina Stan, Marian-Dumitru Costache, Viorel-Ilie Pârvu oiu şi al ii. În aceeaşi perioadă s-au înfiripat şi consolidat rela iile cu cadrele care lucrează în cadrul Asocia iei Na ionale „Cultul Eroilor”.

Veterani din oraşul Negreşti, judetul Vaslui

2008-11-18T09:02:00.001+01:00

1. Caporal Gheorghe BĂRBOSU - s-a născut în anul 1907. A participat la război cu Batalionul 13 Vânători Munte, fiind rănit la Sevastopol, la data de 27 iunie 1942. A fost decorat cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, clasa a III-a.

2. Caporal Gheorghe BELEUZĂ - s-a născut în anul 1910. A participat la război cu Regimentul 23 Artilerie Bârlad, care fusese înfiin at la 1 aprilie 1914 în Ploieşti. Unitatea a participat la războiul pentru întregire statală şi na ională (1916-1919). În anul 1923 unitatea a fost dislocată în garnizoana Bârlad şi a participat la cel de al doilea război mondial (19411945). Împreună cu tatăl meu, Ioan Chiper, a reuşit să evadeze din încercuirea de la Cotul Donului, la sfârşitul lunii noiembrie 1942, şi, înfruntând numeroase greută i (ambuscade, ninsori abundente şi geruri extreme) a ajuns la Bârlad, în cazarma de bază a unită ii, la sfârşitul lunii februarie 1943.

3. Caporal Iancu CÂMPANU - fiul lui Vasile şi Catinca, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i (Infanterie) „General Constantin Prezan” din Vaslui. A murit în luptele din Ucraina, la Blagodarnaia, la data de 26 august 1941.

4. Caporal Neculai CORZAC - fiul lui Vasile şi Anica, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 10 Vânători (Infanterie) Chişinău. A murit în luptele din Ucraina, la data de 29 august 1941.

5. Caporal Ion VASILIU - fiul lui Vasile şi Tasia, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 12 Doroban i (Infanterie) „Cantemir” Bârlad. A murit în luptele din Ucraina, la 18 septembrie 1941.

6. Sergent Gheorghe ZERU - fiul lui Vasile şi Casandra, s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 10 Doroban i Focşani. Rănit, la 12 aprilie 1944, a murit în Spitalul Militar Sărata, la 22 aprilie.

7. Soldat Gheorghe GRIGORAŞ - fiul lui Năstasă şi Aristi a, s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A fost rănit în luptele din Ucraina. Luat prizonier la Cotul Donului, la 19 noiembrie 1942, s-a înapoiat din captivitate la data de 31 octombrie 1945.

8. Fruntaş Toader BĂLAN - fiul lui Toader şi Aglaea, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. Luat prizonier de către armata boşevică, s-a înapoiat la 20 noiembrie 1945.

9. Sergent Neculai CIOATĂ - fiul lui Gheorghe şi Mărioara, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui, dispărând la Cotul Donului, la data de 19 noiembrie 1942.

10. Soldat Gheorghe ZOTÂNGĂ - fiul lui Costachi şi Paraschiva, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui, fiind rănit în luptele din Ucraina, la data de 16 septembrie 1941.

11. Soldat Gheorghe RADA - fiul lui Toader şi Anica, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Vaslui, fiind rănit în luptele din Ucraina, la data de 9 septembrie 1941.

12. Fruntaş Costache CĂLDĂRARIU - fiul lui Vasile şi Catinca, s-a născut în anul 1913. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui, decedând în Ucraina, la 20 septembrie 1941 (Extract 413/1941).

13. Sergent Ioan CONDURACHE - s-a născut în 1913. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. Luat prizonier la Cotul Donului, la 20 noiembrie 1942, s-a înapoiat la 22 octombrie 1945.

14. Soldat Nicolae CONDURACHE - fiul lui Vasile şi Mărioara, s-a născut în 1913. A participat la război cu Regimentul 25 Vaslui. A decedat în luptele din Ucraina, la 1 septembrie 1941 (Extract 253/1941).

15. Soldat Costache FERARIU - s-a născut în anul 1913. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. Fiind rănit în Ucraina, a murit în Spitalul Severinovka, la 31 august 1941 (Extract 171).

16. Soldat Constantin CRISTACHE - fiul lui Vasile şi Aneta, s-a născut în 1913. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A fost rănit în Ucraina, la 28 august 1941. Internat în Spitalul Militar de Campanie nr. 9 Severinovka, a murit la 31 august 1941 (Extract 132/1941).

17. Fruntaş Dumitru ISPIR - fiul lui Costache şi Ruxandra, s-a născut în anul 1913. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A murit în luptele din Ucraina, la data de 21 august 1941.

18. Sergent Nicolae NĂSTASĂ - fiul lui Gheorghe şi Zamfira, s-a născut în 1913. A participant la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A murit în luptele din Ucraina, la 9 septembrie 1941

Veterani din comuna Micleşti, judetul Vaslui

2008-11-18T08:59:00.002+01:00

1. Soldat Ştefan BAHRIN - s-a născut la data de 25 noiembrie 1905. A satisfăcut stagiul militar la Regimentul 35 Infanterie Constan a. Mobilizat, în iunie 1941, la Batalionul 13 Vânători de Munte, unitate înfiin ată în anul 1937, subordonată Brigăzii 4 Mixte Munte din Aiud, Ştefan Bahrin a participat la luptele pentru eliberarea păr ii de Nord a Bucovinei şi Basarabiei, la luptele din Ucraina şi în Crimeea, fiind rănit, la 26 iunie 1942, în bătălia de la Sevastopol.

2. Soldat Ştefan BURSUC - s-a născut la 27 noiembrie 1908. A satisfăcut stagiul militar în Regimentul 25 Doroban i „General Constantin Prezan” Vaslui. Mobilizat, în iunie 1941, la Regimentul 28 Artilerie Fortifica ii, a fost mutat, în 1943, în Regimentul 10 Vânători din Chişinău.

3. Soldat Costache TOMA - fiul lui Costache şi Ioana, s-a născut la data de 25 iunie 1908. A fost mobilizat, în iunie 1941, la Regimentul 25 Doroban i (Infanterie) Vaslui. Participând la luptele din Basarabia şi Ucraina, soldatul Costache Toma a dispărut, la data de 15 septembrie 1941, în timpul opera iei Odessa.

4. Plutonier Gheorghe LUCA - fiul lui Vasile şi Elena, s-a născut la 18 martie 1912. În anul 1926 s-a înscris copil de trupă în Regimentul 25 Doroban i Vaslui, iar în anul 1930 s-a înscris voluntar pentru satisfacerea stagiului militar în aceeaşi unitate, fiind avansat până la gradul de sergent, în anul 1932. În anul 1934 a absolvit cursul de subinstructori muzican i şi a fost angajat în Regimentul 25 Doroban i „General Constantin Prezan” Vaslui. La data de 1 octombrie 1936 a fost transferat în Regimentul Gardă Călare din Bucureşti, fiind avansat plutonier de muzică, în anul 1939. Mobilizat în această unitate, Gheorghe Luca a fost omorât de bombardamentul avia iei anglo-americane din data de 4 aprilie 1944.

5. Soldat Costache SABADAC - fiul lui Toader şi Elisabeta, s-a născut în anul 1911. Mobilizat, în 1941, a participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A decedând la data de 14 august 1941, în luptele de la Sverdlovka, din Ucraina (lângă Odessa).

6. Soldat Ioan BOITAN - fiul lui Alecu şi Marghioala, s-a născut la 4 ianuarie 1911. Instruit şi mobilizat de Regimentul 25 Doroban i Vaslui, a murit în luptele din Ucraina, în ziua de 20 august 1941.

7. Soldat Neculai URLEA - fiul lui Vasile şi Zoi a, s-a născut la 31 ianuarie 1911. A satisfăcut stagiul militar şi a participat la război cu Regimentul 6 Grăniceri, fiind rănit în luptele de la Berezovka, din Ucraina, în timpul opera iunii militare Odessa, în ziua de 17 august 1941.

8. Fruntaş Ion BAHRIN - fiul lui Ştefan şi Zamfira, s-a născut la data de 12 august 1911. A satisfăcut stagiul militar şi a participat la război cu Regimentul 30 Obuziere din Chişinău.

9. Soldat Vasile BĂHNĂREANU - fiul lui Constantin şi Zamfira, s-a născut la 17 aprilie 1911. A satisfăcut stagiul militar şi a participat la război cu Regimentul 7 Roşiori din Iaşi, subordonat Diviziei 5 Roşiori. A participat la luptele pentru eliberarea păr ii de Nord a Bucovinei şi Basarabiei, la luptele din Ucraina, Crimeea şi Kerci, fiind rănit în anul 1943 la Kerci. După însănătoşire a fost mutat în Regimentul 3 Roşiori Bârlad.

10. Soldat Toader CURULE - fiul lui Ştefan şi Dafina, s-a născut la 3 august 1911. A satisfăcut stagiul militar în Regimentul 10 Vânători (Infanterie) din Chişinău. Mobilizat în aceeaşi unitate, în iunie 1941, a participat la eliberarea Basarabiei, fiind rănit în ziua de 4 iulie 1941, la Lăpuşna. După însănătoşire a fost mutat în Regimentul 25 Doroban i Vaslui şi, în decembrie 1944, în Regimentul 4 Căi Ferate.

11. Caporal Ioan DAVID - fiul lui Teodor şi Catrina, s-a născut la 7 mai 1911. Mobilizat în anul 1941 în Regimentul 25 Doroban i Vaslui, a participat la luptele din Basarabia, Ucraina şi Cotul Donului, căzând prizonier, în ziua de 22 noiembrie 1942, şi dus în Lagărul Oranki. S-a înscris benevol în Divizia de Voluntari „Tudor Vladimirescu”, înfiin ată pe teritoriul Rusiei, la 2 octombrie 1943, din prizonieri români. Divizia a participat la luptele de despresurare a zonei de est a oraşului Ploieşti (31 august 1944), la luptele de la Sfântu Gheorghe - Covasna (8 septembrie 1944), la eliberarea oraşului Oradea (10-12 octombrie 1944), a oraşului Debre in (20 octombrie 1944) şi apoi la luptele de eliberare a Ungariei şi Cehoslovaciei. A fost lăsat la vatră la data de 15 octombrie 1945.

12. Fruntaş Toader SABADAC - fiul lui Gheorghe şi Maria, s-a născut la 30 iulie 1911. A satisfăcut stagiul militar şi a participat la război cu Regimentul 30 Obuziere din Chişinău. 13. Soldat Vasile CRE U - fiul lui Toader şi Maria, s-a născut în anul 1910. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i (Infanterie) Vaslui. A fost dat dispărut în luptele de la Bujalâc, la 1 august 1941. 14. Sergent Mihai BANDAC - fiul lui Ion şi Ruxandra, s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui, fiind rănit mortal în luptele din Ucraina, la Krimidovka, la 31 august 1941.

15. Sergent t.r. Vasile TĂLPĂLARU - învă ător, absolvent al Şcolii Normale din Vaslui, fiul lui Constantin şi Elena, s-a născut în 1912. A luptat cu Regimentul 25 Doroban i „General Constantin Prezan” Vaslui. Rănit în luptele din Ucraina, la 8 septembrie 1941, a murit în Spitalul Militar nr. 9 Severinovka, în ziua de 25 septembrie 1941. A fost decorat, post-mortem, cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, cu panglică, clasa I-a.

16. Soldat Mihai IGNAT - fiul lui Teodor şi Profira, s-a născut în anul 1913. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i (Infanterie) Vaslui. A fost rănit mortal, în ziua de 1 septembrie 1941, în Ucraina (Extract 249/1941).

17. Sergent Vasile CÂMPANU – s-a născut în anul 1915. A participat la război cu Regimentul 12 Doroban i „Cantemir” Bârlad şi a decedat în ziua de 24 septembrie 1941, în Ucraina (Extract 305/1941).

18. Caporal Ion BĂHNĂREANU - fiul lui Ion şi Tasia, s-a născut în anul 1919. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A dispărut în luptele de la Cotul Donului, la data de 20 noiembrie 1942.

19. Sergent Vasile LUCA - fiul lui Gheorghe şi Maranda, s-a născut în anul 1912. A luptat cu Regimentul 7 Roşiori Iaşi, fiind rănit în Caucaz, în ziua de 27 februarie 1942. A fost clasat invalid de război 60%.

20. Caporal Teodor MORARU - s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A fost rănit în ultima zi a luptelor din Basarabia, la 26 iulie 1941, şi clasat invalid de război 60%.

21. Sergent Vasile BURSUC - absolvent al Şcolii Normale Vaslui, fiul lui Costache şi Catinca, s-a născut în anul 1913. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i (Infanterie) „General Constantin Prezan” Vaslui. A fost rănit în luptele din Ucraina, la data de 26 august 1941.

Veterani din comuna Grivita, judetul Vaslui

2008-11-18T08:55:00.002+01:00

Comuna Grivita, localitate situată la sud-est de municipiul Bârlad, din jude ul Vaslui, este populată cu oameni harnici, urmaşi ai răzeşilor împroprietări i de voievozii Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare şi urmaşii lor, pentru credincioasele servicii îndeplinite în oştirea Moldovei. Urmând exemplul înaintaşilor, familia Bursucanu, cu puternice rădăcini pe aceste meleaguri, a răspuns chemărilor patriei, trimi ându-şi bărba ii în războiul pentru întregire statală şi na ională (1916-1919) şi în războiul pentru reîntregire statală şi na ională (1941-1945), to i devenind eroi, începând cu tatăl, Constantin Bursucanu, şi continuând cu cei trei fii: Teodor, Gheorghe şi Ioan.

1. Sergent Constantin BURSUCANU - s-a născut în anul 1898 în localitatea Odaia Bursucani. A satisfăcut stagiul militar, în perioada anilor 1910-1913, în cadrul Regimentului 52 Infanterie Bârlad (dublura Regimentului 12 Infanterie „Dimitrie Cantemir” din Bârlad). Divizia 6 Infanterie Focşani, compusă din Brigada 11 Infanterie (Regimentele 10 Infanterie Focşani şi 24 Infanterie Tecuci), Brigada 12 Infanterie (Regimentele 11 Infanterie Gala i şi 12 Infanterie Bârlad) şi Brigada 36 Infanterie (Regimentele de Infanterie 51 Gala i, 52 Bârlad şi 49 Râmnicu Sărat) a fost mobilizată, la data de 15 august 1916, ora 24:00, pentru a desfăşura lupte în Transilvania, în scopul eliberării românilor afla i sub stăpânirea Austro-Ungariei încă din anul 1867. Sergentul Constantin Bursucanu se afla încă din luna iunie 1916 în zona Nehoiu, jude ul Buzău. De aici unitatea a fost dislocată la Broasca şi a înaintat, până la sfârşitul lunii septembrie 1916, prin lupte dârze, până la Uzun, Prejmer şi Bod. Primind ordin să se retragă spre Întorsura Buzăului, Regimentul 52 Infanterie s-a stabilit în apărare pe Dealul Seciu. În ziua de 27 septembrie regimentul s-a retras, prin lupte grele, în mun i, la Tabla Bu ii, apoi la Gura Siriului şi Broasca. În lunile octombrie şi noiembrie 1916 efectivele unită ii au desfăşurat lupte grele, în apărare, pe Dealurile Şoimului şi Frunzelor. La data de 23 noiembrie 1916 Regimentul 52 Infanterie şi celelalte efective din Brigada 36 Infanterie s-au retras, prin lupte, pe Valea Buzăului, ajutând unită ile care se retrăgeau din Muntenia, în Moldova. Regimentul 52 Infanterie s-a retras în Moldova, în luna decembrie 1916, reorganizându-se şi unindu-se cu Regimentul 51 Infanterie Gala i. În perioada 25 iulie - 22 august 1917 efectivele Regimentului 51/52 Infanterie au participat în luptele de la Mărăşeşti. Bravul sergent Constantin Bursucanu a căzut în luptele din pădurea „La Răzoare” (Mărăşeşti), în ziua de 6 august 1917, fiind decorat, post-mortem, cu medalia „Virtutea Militară”.

2. Căpitan Teodor BURSUCANU - s-a născut la data de 18 februarie 1909, în comuna Docani (azi Grivi a), jude ul Tutova (azi jude ul Vaslui). Şi-a făcut studiile în satul natal şi în oraşul Bârlad, absolvind şcoala normală ca premiant între cei 82 absolven i. Chemat la stagiul militar, în noiembrie 1930, a fost trimis la Şcoala de Ofi eri în Rezervă nr. 1 din Ploieşti, pe care a absolvit-o, cu gradul de sublocotenent, la data de 15 septembrie 1931. În anul 1932 sublocotenentul (rz.) Teodor Bursucanu a fost mutat în Regimentul 11 Doroban i (Infanterie) „Siret”. Învă ător merituos, a fost numit la post în localitatea Cetatea Albă (Basarabia). De aici a fost mutat la Şcoala Primară din localitatea Băcioiu, jude ul Lăpuşna. Director de şcoală şi de cămin cultural, precum şi comandant al Subcentrului Militar Băcioiu, Teodor Bursucanu a fost un bun sfătuitor şi instructor al ărănimii, precum şi un învă ător demn de respect. Concentrat, în anul 1938, în Regimentul 11 „Siret”, pentru completarea cunoştin elor militare, a fost avansat locotenent (rz.), la data de 8 iunie 1938. Înapoiat din concentrare a lucrat cot la cot cu premilitarii din Băcioiu, pentru realizarea şan urilor de pe marginea şoselei Băcioiu-Chişinău, fiind eviden iat de către prefectul jude ului Lăpuşna. La data de 11 septembrie 1939 a fost concentrat în cadrul Regimentului 11 Doroban i Gala i şi a comandat, în aplica ie, Compania de Mitraliere. Răpirea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, la 28 iunie 1940, şi repatrierea foarte grea a familiei sale, au însemnat pentru învă ătorul concentrat în luna martie 1940, pentru a-şi completa cunoştin ele militare, şi apoi mobilizat, la data de 26 iunie 1940, în Regimentul 11 Doroban i (Infanterie) „Siret” Gala i, angajamente ferme pentru a lupta cu bărbă ie pentru eliberarea Basarabiei. Visa vechiul său cămin, dorea satul şi oamenii pentru care a lucrat alături de so ia sa, învă ătoarea Iuliana Bronschi, din Ialpuzeni, Tighina, care l-a urmat cu vrednicie. Mobilizat, la data de 20 iunie 1941, în cadrul Regimentului 11 Doroban i „Siret”, locotenentul (rz.) Teodor Bursucanu a trăit un sentiment de destindere pentru durerea sa şi a tuturor românilor. A trecut Prutul în fruntea plutonului pe care-l comanda, cu dorin a de a contribui la readucerea Basarabiei în trupul ării. A luptat vitejeşte până în momentul care un proiectil de brand i-a curmat via a, în timpul ac iunilor de cucerire a pozi iilor inamice de pe Dealul Stoieneşti, lângă iganca, la data de 8 iulie 1941. Trupul său a fost înhumat în cimitirul din localitatea Fălciu, jude ul Vaslui. Prin Decretul nr.1386, din 8 mai 1942, publicat în Monitorul Oficial nr. 110, din 13 mai 1942, locotenentul (rz.) Teodor Bursucanu a fost înăl at, post-mortem, la gradul de căpitan, pe data de 8 iulie 1941, pentru merite deosebite în războiul contra bolşevicilor. Datele au fost culese din A.M.R. Piteşti, Fond Memorii Bătrâni, Curent 1110, şi din însemnările pe care le păstrează fiul său, economistul Corneliu Bursucanu, născut la data de 8 noiembrie 1936, în localitatea Băcioiu, Lăpuşna. Corneliu, domiciliat în Ploieşti, este căsătorit cu Aurelia Bărbu , din Drăgăşani, Vâlcea, împreună având doi copii: Călin (sculptor în lemn) şi Anca-Iuliana (inginer chimist, căsătorită cu Camil Mateescu).

3. Căpitan Gheorghe BURSUCANU - s-a născut la data de 18 august 1911 în localitatea Trestiana, comuna Docani (azi Grivi a), jude ul Tutova (azi jude ul Vaslui). A absolvit 5 clase în localitatea natală şi apoi a urmat Liceul Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu, lângă Târgovişte. După absolvirea liceului a urmat cursurile Şcolii Militare de Ofi eri Infanterie Sibiu, pe care a absolvit-o cu rezultate bune, fiind avansat la gradul sublocotenent, la data de 15 iulie 1933, şi repartizat la Regimentul 7 Vânători (Infanterie) Gala i, detaşat la Chişinău. În perioada 1 septembrie 1935 - 1 septembrie 1936, a urmat, cu rezultate bune, Şcoala de Aplica ie Infanterie din Sibiu. Avansat la gradul de locotenent, la 31 martie 1938, a muncit în cadrul Batalionului 2 Doroban i Orhei, care era subordonat Regimentului 7 Vânători. Din foile de apreciere ale comandan ilor de regiment din anii 1933-1940 rezultă că ofi erul era „plăcut la înfă işare, inteligent, conştiincios şi perseverent în muncă, disciplinat şi politicos în rela iile cu superiorii şi inferiorii, bine pregătit profesional şi devotat armatei române”. În cei doi ani de activitate de la Orhei a îndeplinit func ia de comandant de Companie Apărare Antiaeriană Divizionară (Divizia 15 Infanterie Chişinău). Prin cumul a îndeplinit şi func iile: şef Serviciu Aprovizionare, şef Serviciu Cazarmare şi şef Serviciu de Trageri. Mobilizat, la data de 22 iunie 1941, a condus Compania Apărare Antiaeriană a Diviziei 15 Infanterie în luptele din Basarabia, de la Odessa şi de la Cotul Donului, fiind apreciat „foarte bine” de comandantul Diviziei 15 Infanterie, generalul Popescu. Avansat la gradul de căpitan, la data de 1 noiembrie 1942, Gheorghe Bursucanu a decedat în timpul luptelor de la Cotul Donului, la data de 24 noiembrie 1942 şi a fost decorat cu Ordinul „Coroana României”, clasa a III-a, cu spade. A fost căsătorit cu Vera Bumbac, func ionară în Chişinău. Nu a avut copii. Datele au fost culese de la A.M.R. Piteşti, Fond Memorii Tineri, Curent 19.

4. Sergent IOAN BURSUCANU - s-a născut în anul 1913 în localitatea Trestieni, comuna Docani (azi Grivi a), jude ul Tutova (azi Vaslui). A absolvit 5 clase primare în localitatea natală şi Liceul Comercial din Bârlad. Venindu-i timpul satisfacerii stagiului militar, în anul 1935, ajutat de fratele său, Gheorghe, a fost încorporat în cadrul Regimentului 7 Vânători Infanterie, încheind perioada stagiului militar în anul 1937, cu gradul de sergent. A fost mobilizat în această unitate şi a participat la luptele din Basarabia, Odessa şi de la Cotul Donului. A murit la data de 22 noiembrie 1942, cu două zile înaintea fratelui său.

5. Plutonier-major Nicolae PĂŞCĂNEANU - s-a născut la data de 14 iulie 1910 în localitatea Ialpugeni, jude ul Tighina, în Basarabia. A fost cumnatul căpitanului Teodor Bursucanu. Cadru militar activ, a participat la război în campaniile militare din est şi vest, împreună cu Regimentul 3 Roşiori Bârlad. A decedat în anul 1996. Pentru comportarea curajoasă în lupte a fost decorat cu medaliile: „Bărbă ie şi Credin ă”, cu spade, clasa a II-a (15.09.1941), „Crucea Serviciul Credincios”, cu spade, clasa a III-a (04.03.1944), „Bărbă ie şi Credin ă”, cu spade, clasa I-a (12.05.1945), „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”. S-a retras din Basarabia în anul 1940. Datele au fost asigurate de către A.M.R. Piteşti, cu adresa 5.695, din 14 ianuarie 2005.

Veterani din comuna Fulga, judetul Prahova

2008-11-18T08:52:00.001+01:00

Localitatea Fulga este situată în zona de şes din sud-estul jude ului Prahova, acolo unde râul Bălana formează limanul Fulga. Fulga se învecinează la est cu jude ul Buzău, la sud-est cu comuna BoldeştiGradiştea, la sud cu Ciorani, la vest cu comuna Colceag, şi la nord cu comuna Baba Ana. Numele vechi, atestat de documente, era Zmârciu sau Smârciul şi semnifica smârc, mocirlă sau mlaştină. Suprafa a comunei este de 6.247 ha, din care 5.667 ha suprafa ă agricolă. Istoricul comunei este vechi. Numeroasele movile din preajma comunei, atribuite de tradi ie tătarilor, sunt după unii autori „mormintele strămoşilor traco-ge i, iar originea satului de azi se pierde în negura vremii”. În mod cert satul este vechi, însă data atestării este 1 iunie 1526. Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova păstrează în patrimoniul său un fond de documente din secolul al XV-lea, care se referă la procesul de dezmembrare a obştii săteşti. Printre ele este zapisul din 21 ianuarie 1640 dat de jupâneasa Zamfira „la mâna lui Stanciu Manii Smărceanul” pentru vânzarea unei ocini „ot sel Smârciul din hotarul lui Drăghici…”. În acelaşi an, la 21 iunie, Radu Armaşu vindea moşia sa de la Gorgănaşe fratelui său, Preda, pentru 15 unghii (galbeni ungureşti de aur), în valoare de 200 de bani vechi unghiul. La 11 aprilie 1645 „Drăghici logofătul, sin Dragului ot Afuma i” vindea, mai multor megieşi din Smârciu, jumătatea sa de „ocină de la Smârciu (…) ce merge din apa Cricovului până la Amarul”. La 6 august 1652 „văleat 7160, Udrea, feciorul Balei ot Ruşi ot sud Ilfov” vindea, la rândul său, uncheaşului Radu Podgoreanu, partea sa de moşie „de în Afomăciorii cei Mici de la Amarul şi de la Călmă uiu, de în jude ul Săcuianilor”. Un alt document, din data de 6 martie 1656, atestă vânzarea a 40 stânjeni din moşia Afomăciorii cei Mici, de către fra ii Dobre şi Dragu, „feciorii lui Stan Albie ot Fin eşti”, către un anume Neagoe. Documentele men ionează că tot cu acel prilej vindea şi „Călin sin Bocsii, iar frate cu Dobre şi cu Dragu ot Fin eşti moşie Afumăciorii cei Mici, stânjeni 18 (…) alături cu ceia stânjeni care sântu mai sus scrişi şi tot de întru moş.”. La 20 aprilie 1661 „feciorii Buei portariul ot Brăneşti ot sud Saac” Dima, Duca şi Micu vindeau lui Constandin Căpitanul, „feciorul Negului portarului ot Vaideei ot sud Prahova” 150 de stânjeni din moşia „den Zmărci, den partea To ească, aleasă şi împietrită (marcată) încă de părin ii noştri. Însă se ştie semnele în lungul, den valea lui Voico până la Petra Alecsie despre Cricov…”. La 24 decembrie 1662 fra ii Iane şi Preda, „feciorii Nicăi logofătul ot Tătuleşti”, vindeau „lui Neagoe şi a fie-său Radului de sat den Podgoreani (…) 240 de stânjeni de moşie de câmp den Călmă uiu până în marginea Sărătorilor în tufe, care moşie să chiamă şutitilea, care iaste alăturea cu moşia mănăstirii Brebului pe din jos“. La 7 octombrie 1669 un anume Şerbu vindea lui „Drăghici sin ego Dobre o moşie la Smărci, multă- pu ină, cât să vă alege (…) cu ştirea fra ilor şi den sus şi den jos”. La 30 martie 1682 apare pe aceste meleaguri, în calitate de cumpărător de moşii, aga Constantin Bălăceanu, ginerele lui Şerban Cantacuzino. El a cumpărat de la „Drăgan, feciorul lui Dobre Zmărceanul, Vărul său Dumitru-feciorul lui Stan Zmârceanul, Iane, Stan şi Stoica, feciorii Bordii celui mic, Badea-socrul lui Drăghici, Stan şi Sâmbotin-feciorii lui Ciocârlan şi Coica zet Băran toate păr ile lor de moşie den Zmărciu (…), care moşie ne iaste şi nouă de la moşi şi de la părin ii noştri şi de cumpărătoare din hotarul ce să chiamă Tuliceasca şi din hotarul lui Moş şi din hotarul lui Drăghici şi din hotarul Feşteleascăi”. Făcând şi alte cumpărături, Constantin Bălăceanu ajunge să stăpânească, în anul 1682, peste 1201 stânjeni de pământ în această zonă. După asediul Vienei din anul 1683, Constantin Bălăceanu s-a înscris în oastea austriecilor cu gradul de colonel. Noul domnitor, Constantin Brâncoveanu, l-a acuzat de „hiclenie” (viclenie) şi i-a confiscat averea. El a căzut în luptele cu oastea ării Româneşti, de la Zărneşti, din 1690. În secolul al XVIII-lea s-a ivit un nou cumpărător de terenuri în zonă, în persoana marelui ban Dimitrache Ghica. Mănăstirea Brebu a făcut schimb de terenuri agricole cu banul Ghica, cedându-i terenurile din zona Fulga, în schimbul unei vii roditoare din „dealul Bucovului pe piscul văii lui Gratie”. Este primul document care atestă denumirea de Fulga. Ulterior moşia a trecut în stăpânirea beizadelei Grigore Ghica. ăranii din Fulga au atacat conacul lui Grigore Ghica în 1821 dar, după ajungerea la domnie a acestuia, în 1825, mul i dintre ărani au fost condamnaşi la ocnă. Ridicări la luptă a ăranilor din Fulga, împotriva moşierilor, vor mai avea loc în 1848, 1898, 1907 şi 1910. Ocupa ia de bază a locuitorilor comunei Fulga o constituie agricultura, creşterea animalelor, piscicultura şi apicultura. Şcoala a fost înfiin ată în anul 1848, fiind cunoscu i învă ătorii Du ă Sorescu şi Teodor Ioni ă (1861). La sfărşitul secolului al XIX-lea erau 208 ştiutori de carte în comună. În această localitate a avut moşie şi specialistul în agricultură, economie şi politică liberală, Petre Aurelian. De aici a descins şi scriitorul Lauren iu Fulga (1916-1985). Biserica a fost ctitorită, în anul 1834, de către vătaful Iordache Rusescu şi postelnicul Dimache, împreună cu so ia sa, Rali a. În satele Fulga de Jos şi Fulga de Sus sunt amplasate două monumente ale eroilor. Datele au fost culese din Dic oinarul Istoric al Jude ului Prahova, autor profesor Mihai Apostol, Editura „Ploieşti-Mileniul III”, 2004. Mul i dintre locuitorii din Fulga au participat la luptele celui de al doilea război mondial. Dintre aceştia, în această lucrare sunt prezenta i numai trei participa i la această mare conflagra ie mondială, ceilal i urmând a apărea într-un alt volum.

1. Caporal Gheorghe ARION - fiul lui Ioan şi Elisabeta, s-a născut la 15 noiembrie 1914. Tatăl său, Ioan Arion, a fost preot la parohiile din Gradiştea, Tătaru şi Fulga. Împreună cu so ia sa, Elisabeta, a avut 7 copii: Elena, Virginia şi Eugenia, toate căsătorite cu preo i, Gheorghe, Ilie (seminarist, decedat în anul 4 de studii, la Seminarul „Nifon” din Bucureşti), Petre, Ecaterina şi Nicolae. Caporalul Gheorghe Arion a participat la campania militară din est cu Regimentul 7 Doroban i (Infanterie) Prahova, căzând în crâncenele lupte de la Odessa, din octombrie 1941. Gheorghe Arion a fost căsătorit cu Ioana Iancu, născută în anul 1922. Împreună au dat via ă unicului fiu, Leon, la data de 15 decembrie 1940. Mama lui Leon, rămasă văduvă la vârsta de 19 ani, l-a crescut foarte greu pe copilul lipsit de sprijinul şi de căldura unui cămin cu fra i şi surori. Ioana, evlavioasă din fire, şi-a petrecut toată via a îmbrăcată în negru. A muncit din greu pământul pentru a putea plăti impozitele şi a achita cotele mari de produse agricole către stat. Fiul său, ajuns preot, îşi aminteşte cu mare triste e că mama vindea în fiecare an, înainte de Crăciun, porcul, şi înainte de Paşti, mieii, pentru a putea supravie ui. Leon a urmat şcoala generală în comuna natală. În peioada 19541959 a urmat cursurile Seminarului Teologic din Buzău, către care fusese îndrumat de mama sa, care a îndeplinit dorin a testamentară a bunicului Ioan, decedat în 1941. Premiant la Seminar, Leon a urmat cursurile Institutului Teologic din Bucureşti, în perioada 1959-1963, luându-şi licen a cu teza „Problematica socială a predicii secolului al XIV-lea”. Inteligent şi ambi ios, Leon a urmat, în anii 1963-1966, la cadrul aceluiaşi institut, cursurile de doctorat, la zi, specializându-se în studiul Noului Testament. În anul 1968 a sus inut examenul aprofundat de admitere la teza de doctorat. Preotul Leon Arion şi-a început cariera preo ească în luna iulie 1967, la Parohia „Sfântul Gheorghe Nou”, din municipiul Ploieşti, unde slujeşte şi în prezent. Prin eforturi proprii, sus inute de enoriaşi, în anii 1971-1973 a fost rezidită biserica parohială, fostă ruină timp de 30 de ani, care fusese distrusă par ial în timpul bombardamentului anglo-american din 4 aprilie 1944. A fost finalizată biserica cea nouă, la data de 6 august 1974, iar târnosirea s-a făcut la data de 8 mai 1985. A fost refăcută şi completată, în anii 1973-1975, Casa Parohială din Strada Boldescu, nr. 16, care timp de 30 de ani a func ionat în calitate de Capelă Parohială. În anii 1990-1994 preotul Leon Arion a fost ales protopop al Protoeriei Ploieşti. Preotul a func ionat şi ca lector la Institutul Teologic Bucureşti, în anul universitar 1976-1977, predând Studiul Noului Testament. Din anul 1991 a func ionat ca lector în cadrul Universită ii Oradea. Absolvind examenul de doctorat, la data de 7 februarie 1995, la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din cadrul Universită ii „Lucian Blaga” din Sibiu, cu teza „Epistola I Sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, introducere, traducere şi comentariu”, apreciată cu calificativul „foarte bine”, a fost promovat conferen iar la Facultatea de Teologie din cadrul Universită ii Oradea, din anul 1996. Aici a func ionat neîntrerupt, până la data de 1 decembrie 2000, când s-a transferat, pe acelaşi post şi cu acelaşi grad didactic, la Facultatea de Teologie din cadrul Universită ii „Valahia” din Târgovişte. În anul universitar 2001-2002 a primit titlul de profesor universitar, iar în anul universitar 2003-2004 a fost numit şef de catedră la specialitatea Asisten ă Socială. Preotul Leon Arion a publicat 6 căr i şi peste 20 de studii de specialitate în reviste teologice româneşti şi străine. În anul 1991 preotul Leon Arion a participat la Congresul Diaconal din Aix-en-Provence, din Fran a, sus inând, în limba franceză, un referat care a fost publicat în revista „Communion et Diaconie”, în numărul din iulie-august 1991. Preotul doctor Leon Arion este căsătorit cu Rodica Puia, casnică, împreună având 4 copii: Mihai (preot), Alexandru (lector universitar, doctor în teologie), Ioan (preot) şi Elena (teolog, asistent al directorului economic Ghea ă de la Rafinăria VEGA).

2. Caporal Ion DUMITRU - s-a născut în anul 1920. A satisfăcut stagiul militar în Regimentul 72 Infanterie Mizil, în anul 1942. După efectuarea perioadei de instruc ie a fost mobilizat şi a participat la război împreună cu trupele Regimentului 32 Doroban i (Infanterie) „Mircea” din Ploieşti, fiind luat prizonier la data de 19 noiembrie 1942. A decedat în vagonul de marfă care-i transporta pe prizonieri spre lagărul Oranki. Ion Dumitru a fost căsătorit cu Tudora Dimache, având împreună doi copii: Ecaterina (casnică) şi Tănase (agricultor). So ia îşi aminteşte cu multă durere de ultima îmbră işare primită de la so ul său: „În luna iunie 1942 Regimentul 32 Doroban i desfăşura o aplica ie pe raza comunei Fulga. Eu, înso ită de feti ă şi de băiat, ne deplasam la ogor şi Ionel ne-a văzut. Fără să ceară permisiunea comandantului de pluton a ieşit din forma ie şi ne-a îmbră işat, fapt pentru care a fost pedepsit să alerge în jurul forma iei plutonului de zeci de ori”. Excesul de zel al comandantului de pluton le-au marcat via a pentru totdeauna, so iei şi copiilor, gest amplificat de dispari ia lui în război. Datele au fost furnizate de fratele caporalului Ion Dumitru, plutonierul-adjutant Ştefan Dumitru, care este tată a două fete: Cornelia (inginer, lucrează în Spania) şi Eugenia (economistă).

3. Caporal Petre STOIAN - fiul lui Dionisie şi Ioana-Maria, sa născut în anul 1916. A rămas orfan de tată în vara anului 1917, atunci când Dionisie, tatăl sau, a căzut în luptele de la Mărăşeşti. Petre Stoian a satisfăcut stagiul militar, în anul 1938, în Regimentul 32 Doroban i (Infanterie) „Mircea” din Ploieşti. Mobilizat în aceeaşi unitate, ca observator-cercetaş, caporalul Petre Stoian a căzut în de luptele de la Cotul Donului, la data de 19 noiembrie 1942.

Veterani din comuna Fereşti, judetul Vaslui

2008-11-18T08:50:00.001+01:00

1. Sergent Gheorghe MAZILU - fiul lui Vasile şi Frăsina, s-a născut la data de 14 noiembrie 1908 în localitatea Tătărăni, comuna Fereşti, jude ul Vaslui. A absolvit Şcoala Normală „Ştefan cel Mare” din Vaslui. În septembrie 1930 a fost încorporat, pentru satisfacerea stagiului militar cu termen redus, în Regimentul 10 Vânători (Infanterie) Chişinău (Matricola 1334/1930). La încheierea stagiului a fost avansat la gradul de sergent. A fost mobilizat, la data de 20 iunie 1941, la Batalionul 20 Vânători de Munte şi a participat la luptele pentru eliberarea păr ii de Nord a Bucovinei şi Basarabiei şi la luptele din Ucraina (Nistru, Bug, Nipru) şi Crimeea, fiind decorat, în anul 1943, cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă” clasa I-a, iar în anul 1994 cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”. Întors de pe front a fost angajat învă ător. S-a căsătorit cu învă ătoarea Eleonora Cocuz, din localitatea Valea Siliştei, comuna Soleşti, din mariajul lor rezultând unicul fiu, Leonard (Lulu), născut pe data de 9 septembrie 1936, care le-a adus o mare decep ie când a decedat prematur. Lulu a absolvit Şcoala Militară de Ofi eri Radioloca ie şi, după un an de muncă la Unitatea Radiotehnică din Dumbrăveni, Suceava, a fost trecut în rezervă, întrucât s-a îmbolnăvit. Şi-a continuat studiile la Facultatea de Matematică din cadrul Universită ii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. A lucrat ani buni la Filiala Băncii Na ionale din Vaslui şi apoi a fost contabil şef la Fabrica de Confec ii din Vaslui. O boală necru ătoare i-a curmat via a, tocmai când fiii lui aveau mare nevoie de ajutor. Sergentul Gheorghe Mazilu a trăit ani frumoşi în calitate de învă ător, profesor şi director la şcolile din Fereşti, Soleşti, Valea Siliştei şi Ştioborăni, pregătind pentru via ă serii întregi de tineri. A decedat la o vârstă respectabilă, lăsând în urma sa multe regrete.

2. Fruntaş Spiridon MAZILU - cel de al doilea fiu al lui Vasile şi Frăsina, s-a născut la data de 2 august 1912. A participat la război în rândurile Regimentului 12 Doroban i (Infanterie) „Cantemir” din Bârlad. A fost dat dispărut în timpul luptelor de la Cotul Donului, în ziua de 19 noiembrie 1942.

3. Soldat Ilie CHIPER - fiul lui Gheorghe şi Maranda, s-a născut la 14 octombrie 1910. A fost mobilizat, în anul 1941, la Inspectoratul de Jandarmi Constan a, şi apoi a fost vărsat, în anul 1942, la Legiunea de Jandarmi Bucureşti.

4. Fruntaş Vasile ANDRONIC - fiul lui Ion şi Ileana, s-a născut în anul 1912. A participat la război alături de trupele Regimentul 25 Doroban i (Infanterie) „General Constantin Prezan” Vaslui. A fost rănit în abdomen şi la coapsa stângă, la data de 30 august 1941.

5. Sergent Gheorghe CIUREANU - fiul lui Dumitru şi Profira, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Vaslui, fiind rănit în luptele din Ucraina, la 24 august 1941, şi clasat invalid 40%.

6. Fruntaş Nicolae JEREBE - fiul lui Neculai şi Maranda, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 7 Roşiori Iaşi, fiind rănit în mun ii Caucaz, în ziua de 25 mai 1942.

7. Caporal Mihai POPA - fiul lui Neculai şi Zoi a, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i (Infanterie) Vaslui. A fost rănit în luptele din Ucraina, la data de 29 septembrie 1941. După vindecare a participat la luptele de la Cotul Donului, fiind dat dispărut în ziua de 20 noiembrie 1942.

8. Fruntaş Ion SANDU - fiul lui Gheorghe şi Elena, s-a născut în anul 1913. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A murit în luptele din Ucraina, la Cubanca, în ziua de 25 septembrie 1941, (Extract 517/1941).

9. Caporal Neculai GĂINĂ - fiul lui Nicolae şi Elena, s-a născut în 1914. A participat la război cu Regimentul 10 Vânători, căzând în luptele din Ucraina, la Alexandrovka, în ziua de 11 septembrie 1941.

10. Soldat Dumitru VĂDĂNESCU - fiul lui Gheorghe şi Sofronia, s-a născut în anul 1914. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A murit în luptele de la Grigorovka, la 1 august 1941.

11. Soldat Dumitru GRĂDINARU - fiul lui Ion şi Catinca, s-a născut în 1913. A participant la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A murit în Ucraina, la 17 septembrie 1941, fiind înmormântat la Bujalâc.

12. Soldat Vasile BOHAN - fiul lui Vasile şi Paraschiva, s-a născut în 1919. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A murit, în ziua de 2 septembrie 1941, în Spitalul nr. 9 Spiridonovka.

Veterani din comuna Dobrovăt , judetul Vaslui

2008-11-18T08:44:00.002+01:00

1. Soldat Pavel ADUMITROAEI - fiul lui Constantin şi Marghioala, s-a născut la 29 iulie 1908. În luna iunie 1941 a fost mobilizat la Batalionul 17 Vânători de Munte, înfiin at în anul 1939, subordonat Grupului 9 Vânători de Munte şi Brigăzii 4 Mixte, cu dislocarea în Aiud. În luptele pentru eliberarea păr ii de Nord a Bucovinei şi Basarabiei, apoi în Ucraina şi Crimeea s-a subordonat Corpului de Munte. Pavel Adumitroaiei a participat la luptele pentru eliberarea păr ii de Nord a Bucovinei şi Basarabiei, la cele dintre Nistru, Bug şi Nipru şi la cele din Crimeea. Rănit la 26 martie 1942 a fost internat în Spitalul din Azuga.

2. Soldat Ioan ADOCHIEI - fiul lui Nicolae şi Rari a, s-a născut la 20 august 1908. A fost concentrat şi mobilizat în Regimentul 3 Pionieri, participând la eliberarea Basarabiei, la luptele din Ucraina, la bătălia de la Cotul Donului şi la cele de înapoiere pe frontul din Moldova. A participat şi la luptele din partea de Nord a Transilvaniei (15 septembrie - 25 octombrie 1944) şi Ungariei (26 octombrie - 18 decembrie 1944), fiind rănit, la data de 21 noiembrie 1944.

3. Soldat Neculai BEJAN - fiul lui Gheorghe şi Georgeta, s-a născut la 16 mai 1908. În anii 1930-1931 a satisfăcut stagiul militar, în Regimentul 10 Vânători (Infanterie) din Chişinău. Concentrat în anul 1939 şi mobilizat în iunie 1941, în Regimentul 24 Infanterie Tecuci, Neculai Bejan a participat la campania militară din Est, fiind luat prizonier de către Comandamentul Militar sovietic, la data de 25 august 1944. După deten ia în lagărele ruseşti a fost eliberat, la data de 20 mai 1946.

4. Soldat Mihalache CASAPU - fiul lui Ion şi Ioana, s-a născut la 4 aprilie 1908. În anii 1930-1931 a satisfăcut stagiul militar, în Regimentul 2 Grăniceri. Mobilizat, în iunie 1941, Mihalache Casapu a participat, cu Regimentul 12 Doroban i „Cantemir” Bârlad, la campania militară din Est şi la luptele pentru eliberarea păr ii de Nord a Transilvaniei şi a Ungariei. La data de 10 noiembrie 1944 a fost vărsat în Compania 4 Sanitară. Regimentul 12 Doroban i „Cantemir” Bârlad fusese înfiin at în anul 1880, pe osatura Batalionului 1 Doroban i Tutova, care a participat la războiul de îndependen ă împreună cu Batalionul 2 Doroban i Fălciu (împreună au constituit Regimentul 12 Doroban i Tutova-Fălciu). Regimentul 12 Doroban i Bârlad a participat la cel de al doilea război balcanic (1913), la primul şi la cel de al doilea război mondial.

5. Soldat Neculai CRETU - fiul lui Vasile şi Ioana, s-a născut la 8 septembrie 1908. A fost mobilizat, în iunie 1941, în Regimentul 24 Infanterie Tecuci. Participând la eliberarea Basarabiei şi la luptele de la Odessa, Neculai Cre u a fost rănit, în ziua de 28 august 1941.

6. Soldat Gheorghe DONTU - fiul lui Vasile şi Ioana, s-a născut la 24 aprilie 1908. A fost mobilizat, în iunie 1941, în Regimentul 25 Doroban i „General Constantin Prezan” din Vaslui, care fusese înfiin at la data de 5 aprilie 1880. Baza de constituire a fost Batalionul 2 Doroban i Vaslui, care, împreună cu Batalionul 1 Doroban i Iaşi, a format Regimentul 13 Doroban i Vaslui-Iaşi, acoperindu-se de glorie în timpul războiului de independen ă. Regimentul 25 Doroban i a participat la cel de al doilea război balcanic (1913), la războiul pentru întregirea ării şi a neamului românesc (1916-1919) şi la războiul pentru reîntregirea ării şi a neamului românesc (1941-1945). Gheorghe Don u a participat la luptele pentru eliberarea Basarabiei şi la cele de la Odessa, fiind rănit mortal, în ziua de 28 august 1941.

7. Soldat Iosif LAMBADĂ - fiul lui Ioan şi Elena, s-a născut la 19 decembrie 1908. A fost mobilizat, în iunie 1941, la Regimentul 12 Doroban i „Cantemir” Bârlad, participând la luptele duse pentru eliberarea Basarabiei şi la cele de la Odessa. A murit în timpul luptelor crâncene din 22 septembrie 1941.

8. Sergent Ionită ABOGHIOAEI - fiul lui Costache şi Ruxandra, s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 7 Roşiori Iaşi. A murit în luptele din Crimeea, în ziua de 8 septembrie 1942.

9. Fruntaş Mihai AdOCHIEI - fiul lui Costache şi Frăsina, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 6 Grăniceri, fiind rănit în luptele din Ucraina, la Alexandrovka, în ziua de 30 august 1941. A fost decorat cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, cu panglică, clasa a II-a.

10. Soldat Ioan BEJAN - fiul lui Vasile şi Marghioala, s-a născut în anul 1912. A participat la război împreună cu trupele Regimentului 12 Doroban i „Cantemir” Bârlad. A fost rănit la mâna stângă, la data de 29 august 1941, la Freudenthal, în Ucraina.

11. Soldat Vasile LAIU - fiul lui Simion şi Cristina, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 7 Roşiori Iaşi. În anul 1943 a fost decorat cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, cu panglică, clasa a III-a.

12. Soldat Constantin OLARIU - s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 12 Doroban i „Cantemir” Bârlad, fiind rănit în luptele de la Cotul Donului, în ziua de 11 noiembrie 1942.

13. Soldat Neculai MIRON - fiul lui Vasile şi Tasia, s-a născut în anul 1911. A participat la război cu Regimentul 7 Vânători (Infanterie) Gala i, fiind rănit în luptele din Ucraina, la Bujalâc. Revenit la unitate, după vindecare, a fost dat dispărut, în ziua de 30 martie 1943.

14. Soldat Dumitru OLARIU - fiul lui Vasile şi Ioana, s-a născut în anul 1910. A participat la război cu Regimentul 10 Vânători (Infanterie) Chişinău, fiind rănit la Alexandrovka, la data de 28 august 1941.

15. Soldat Simion SAMSON - fiul lui Petrea şi Axinia, s-a născut în 1914. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i „General Constantin Prezan” Vaslui. A murit în ziua de 4 iulie 1941, în luptele de eliberare a Basarabiei, la Cotul Morii, jude ul Lăpuşna (Extract 26/1941).

16. Caporal Gheorghe DIMA - fiul lui Dumitru şi Profira, s-a născut în anul 1915. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A murit în luptele din Basarabia, la data de 4 iulie 1941, la Cotul Morii (Extract nr. 13).

17. Soldat Petru TESLĂRAŞU - fiul lui Neculai şi Catinca, s-a născut în anul 1915 A participat la război cu Regimentul 15 Doroban i (Infanterie) „Războieni” Piatra Neam . Unitatea fusese înfiin ată în anul 1880, cu ajutorul Batalionului 2 Doroban i Piatra Neam , care a participat la războiul de independen ă împreună cu Batalionul 1 Doroban i Roman (împreună au format Regimentul 14 Dorobanti Roman-Neamt ). Regimentul 15 Doroban i (Infanterie) „Războieni” Neamt a participat la al doilea război balcanic (1913), la războiul pentru întregire statală şi na ională (1916-1919) şi la războiul pentru reîntregire statală şi na ională (1941-1945). Petru Teslăraşu a murit în luptele din Ucraina, la data de 16 octombrie 1941, în ziua când a capitulat Odessa, (Extract 354/1941). A fost decorat cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, cu panglică, clasa a III-a.

18. Sergent Ioan MOCANU - s-a născut în anul 1917. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i (Infanterie) Vaslui. A murit în luptele din Ucraina, în ziua de 22 septembrie 1941 (Extract 475/1941). A fost decorat, post-mortem, cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, clasa a III-a.

19. Soldat Gheorghe BĂLĂŞANU - s-a născut în anul 1919. A participat la război cu Regimentul 12 Doroban i „Cantemir” din Bârlad. A murit în luptele din Ucraina, la 16 noiembrie 1943 (Extract 10/1943).

20. Soldat Vasile BOGHIU - s-a născut în anul 1919. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A murit în luptele din Ucraina, la Grimidovka, la 21 august 1941 (Extract 191/1941). A fost decorat, post-mortem, cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, clasa a III-a.

21. Soldat Pavel CASAPU - fiul lui Petru şi Catinca, s-a născut în anul 1919. A participat la război cu Regimentul 25 Vaslui. A murit în Basarabia, la Dealul Ruşeni-Lăpuşna, la data de 13 iulie 1941 (Extract 64).

22. Soldat Vasile CIOBANU - fiul lui Petrache şi Ioana, s-a născut în anul 1919. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A murit în luptele de la Cotul Donului, la data de 16 noiembrie 1942 (Extract 5/1942), şi a fost decorat post-mortem cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, cu panglică, clasa a III-a.

23. Soldat Grigore MACAROV - fiul lui Neculai şi Anghelina s-a născut în 1919. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A murit în luptele de la Cotul Morii, jude ul Lăpuşna, la 4 iulie 1941. A fost decorat, post-mortem, cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, clasa a III-a.

24. Soldat Petrache POSTU - fiul lui Costache şi Axinia, s-a născut în anul 1919. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A murit în Basarabia, la 23 iulie 1941, şi a fost decorat, postmortem, cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, cu panglică, clasa a III-a.

25. Soldat Gheorghe PETROVICI - s-a născut în anul 1919. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A murit în luptele din Basarabia, la data de 12 iulie 1941 (Extract 35/1941), fiind decorat, post-mortem, cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, clasa a III-a.

Veterani din comuna Deleni, judetul Vaslui

2008-11-18T08:39:00.002+01:00

1. Soldat Gheorghe CHITIC - fiul lui Ioan şi Tudora, s-a născut la 14 aprilie 1909. A satisfăcut stagiul militar, în anii 1931-1932, în Regimentul 6 Grăniceri. A fost concentrat în anul 1939 şi mobilizat în iunie 1941, la Batalionul 20 Vânători de Munte. Această unitate fusese înfiin ată la 15 martie 1939, fiind subordonată Brigăzii 4 Mixte Munte, cu punctul de comandă la Aiud. Introdusă în dispozitivul de luptă, la 22 iunie 1941, în subordinea Corpului de Munte, Brigada 4 Mixtă Munte împreună cu Brigada 1 Mixtă Munte au atins Nistrul, în ziua de 7 iulie 1941. Efectivele Brigăzii 4 Mixte Munte au reuşit să traverseze Nistrul şi să străpungă linia fortificată „Stalin”, cu pre ul unor mari pierderi în oameni. În noaptea de 19/20 august vânătorii de munte au traversat Bugul şi, între 15 şi 19 septembrie 1941, au trecut Niprul şi s-au angajat în lupte dure cu trupele sovietice care ac ionau între Nipru şi Marea de Azov. De la 10 octombrie 1941 Brigada 4 Mixtă Munte, care suferise cele mai mari pierderi (25% din efective) şi primise aprobare să se înapoieze în ară pentru refacere, a fost întoarsă din drum şi dirijată în Crimeea, fiind concentrată în raionul Simferopol, Bitak, Aluşta. La 15 martie 1942 brigăzile mixte de munte au fost transformate în Divizii de Munte. Divizia 4 Munte a pătrus în Sevastopol, alături de mari unită i germane, în ziua de 2 iulie 1942. Gheorghe Chitic a participat la luptele pentru eliberarea păr ii de Nord a Bucovinei şi Basarabiei, la luptele dintre Nistru, Bug şi Nipru, precum şi la cele din Crimeea, fiind rănit mortal, în ziua de 24 iunie 1942, în zona Sevastopol, (Extract nr. 147, din 4 iulie 1942). A fost decorat, postmortem, cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, clasa a II-a). Gheorghe Chitic a fost căsătorit şi a avut doi copii, pe care i-a lăsat orfani: Vasile, absolvent al Liceului de Mecanică din Iaşi (fost coleg de clasă cu mine) şi Tudori a, absolventă a Liceului Pedagogic din Vaslui.

2. Soldat Nicolai CRĂCIUN - fiul lui Vasile şi Zoi a, s-a născut la data de 25 iulie 1909. În anii 1931-1932 a satisfăcut stagiul militar, în Regimentul 7 Vânători (Infanterie) din Gala i. Mobilizat, în iunie 1941, în Regimentul 35 infanterie „Matei Basarab” Constan a, Nicolai Crăciun a participat la luptele din Basarabia, de la Odessa şi de la Cotul Donului,118 precum şi la cele duse pe calea de înapoiere în Moldova, fiind rănit în ziua de 1 iunie 1943. A fost internat în Spitalul Militar Bucureşti şi decorat cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, clasa a III-a.

3. Soldat Gheorghe MAVROIAN - s-a născut la data de 3 iulie 1909. Stagiul militar l-a satisfăcut, în anii 1931-1933, în Regimentul 7 Vânători (Infanterie) din Gala i. A participat la război cu Regimentul 35 Infanterie „Matei Basarab” Constan a, fiind rănit în luptele de eliberare a Basarabiei, în ziua de 10 iulie 1941.

4. Soldat Ioan MORARIU - fiul lui Vasile şi Soltana, s-a născut la 15 august 1909. Stagiul militar l-a satisfăcut, în anii 1931-1932, în Regimentul 30 Obuziere din Chişinău. Mobilizat, în iunie 1941, la Regimentul 23 Artilerie Bârlad, a participat la luptele pentru eliberarea Basarabiei, la cele din Ucraina (opera ia Odessa), de la Cotul Donului şi la misiuni de pază în Ucraina (zona Mării Negre), fiind rănit mortal în ziua de 6 august 1943.

5. Soldat Nicolai MAFTEI - fiul lui Vasile şi Ioana, s-a născut la 18 septembrie 1909. A satisfăcut stagiul militar şi a participat la război cu Regimentul 7 Vânători (Infanterie) Gala i, fiind rănit la piciorul stâng, în ziua de 31 iulie 1941, în zona Bujalâc din Ucraina.

6. Soldat Mihai TIGHECI - fiul lui Nistor şi Safta, s-a născut la 8 iunie 1909. A satisfăcut stagiul militar, în anii 1931-1932, în Regimentul 7 Vânători Gala i. Concentrat în anul 1939 şi mobilizat în iunie 1941 în aceeaşi unitate, a participat la eliberarea Basarabiei şi la luptele din Ucraina, fiind rănit, în ziua de 12 august 1941, în zona Sverdlovka.

7. Caporal Nicolae ALEXA - fiul lui Dumitru şi Anica, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. Rănit, în iulie 1941, pe Dealul Lăpuşna, a fost internat în spital. După vindecare s-a înapoiat la unitate şi a participat la luptele de la Cotul Donului, dispărând în ziua de 20 noiembrie 1942.

8. Soldat Vasile NĂFORNITĂ - fiul lui Vasile şi Maria, s-a născut în anul 1912. A participat la război împreună cu Regimentul 12 Doroban i (Infanterie) „Cantemir” Bârlad. A fost rănit în luptele de eliberare a Basarabiei, la iganca, în ziua de 10 iulie 1941.

9. Soldat Spiridon BOT- fiul lui Constantin şi Catinca, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui „General Constantin Prezan”, fiind rănit în Ucraina, la data de 30 august 1941. A murit în Spitalul Severinovka, la 1 septembrie 1941.

10. Soldat Ilie PINTILIE - fiul lui Gheorghe şi Maria, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A decedat în luptele din Ucraina, în ziua de 28 august 1941.

11. Fruntaş Nicolae POPA - fiul lui Vasile şi Ioana, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A fost rănit la Cotul Donului, în ziua de 19 noiembrie 1942.

12. Caporal Ioan RUSU - fiul lui Alexandru şi Ruxandra, s-a născut în 1912. A luptat în război în Regimentul 23 Infanterie Călăraşi.

13. Caporal Toader OAJDEA - fiul lui Ştefan şi Catinca, s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui.

14. Soldat Nicolae PATRICHI - fiul lui Ioan şi Catinca, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 7 Roşiori Iaşi, fiind decorat cu Medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, cu panglică, clasa a III-a.

15. Fruntaş Iordachi VULPE - fiul lui Gheorghe şi Anica, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 6 Roşiori Tecuci. A fost dat dispărut la 21 noiembrie 1942, în luptele de la Abgenerovka.

16. Fruntaş Nicolae DONOSĂ - fiul lui Toader şi Arama, s-a născut în 1917. A participat la război cu Regimentul 3 Roşiori Bârlad. A murit în luptele din Ucraina, la data de 28 septembrie 1941. A fost decorat, post-mortem, cu medaliile „Bărbă ie şi Credin ă”, clasa a III-a şi „Virtutea Militară de Război”.

17. Fruntaş Ioan IACOB - fiul lui Mihai şi Margareta, s-a născut în anul 1919. A participat la război cu Regimentul 30 Artilerie Chişinău, fiind rănit mortal în ziua de 13 iulie 1941.

18. Fruntaş Ioan POPA - fiul lui Toader şi Anica, s-a născut în anul 1919. A participat la război cu Regimentul 35 Infanterie Constan a. Rănit în luptele din Ucraina, a murit în ziua de 30 august 1941, în Spitalul Spiridonovka.

19. Caporal Costică SERAFIM - fiul lui Dumitru şi Ioana, s-a născut în anul 1923. A participat la război cu Regimentul 34 Infanterie Constan a, remarcându-se în luptele pentru eliberarea păr ii de Nord a Transilvaniei. Este căsătorit cu Varvara Smântână, împreună având patru copii: Costică, Fănică, Maria şi Mihai.120

Veterani din comuna Cotu-Vameş, judetul Neamt

2008-11-18T08:37:00.001+01:00

Localitatea Cotu-Vameş datează din anul 1409. Este populată cu oameni gospodari, preocupa i din cele mai vechi timpuri de lucrul pământului, cultivând cereale, legume şi zarzavaturi, pomi fructiferi şi vi ă de vie, crescând animale, practicând albinăritul, precum şi pescuitul, în cele două râuri care străjuiesc localitatea, Moldova şi Siretul.

În ultimii 50 de ani multi locuitori din comună au lucrat în diferite întreprinderi industriale din oraşul Roman: Întreprinderea de Maşini Roman, Fabrica de Zahăr, Fabrica de evi, Fabrica de Mobilă, Întreprinderea de Prelucrarea Laptelui, Întreprinderea de Confec ii şi altele. Zilnic, mul i dintre localnici traversau râul Moldova pe puntea de legătură sau pe şoseaua dintre Cotu-Vameş şi Roman, asigurându-şi venituri materiale decente sau completându-şi instruirea la cunoscutul Liceu „Roman Vodă” (azi Colegiu Na ional), Liceul de Fete, Liceul Industrial de Construc ii de Maşini şi Liceul Industrial de Construc ii Edilitare. Copiii învă au mai intâi în Şcoala cu opt clase „Otilia Cazimir”. Se poate deduce lesne că Otilia Cazimir s-a născut şi a copilărit aici, în această străveche localitate moldavă.

Localnicii au participat cu multă însufletire la evenimentele de ordin politic şi militar. Ei s-au înregimentat în oştile voievozilor moldoveni Bogdan I, întemeietorul Principatului Moldova (1359), a lui Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Ion Vodă cel Viteaz şi al ii, alungând hoardele tătare şi otomane, dar şi alte semin ii care nesocoteau drepturile românilor la libertate şi via ă paşnică. Noi dimensiuni au cunoscut participările la luptă ale localnicilor în epoca modernă, pentru întemeierea statului na ional român modern, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza (24 ianuarie 1859), câştigarea prin luptă a independen ei de stat a României (1877-1878), desăvârşirea unită ii statale şi na ionale a românilor (19161919) şi pentru reîntregirea statală şi na ională (1941-1945).

Multi dintre locuitorii din Cotu-Vameş au participat la luptele celui de al doilea război mondial. Dintre aceştia, în această lucrare sunt prezenta i numai patru participa i la această mare conflagra ie mondială, ceilal i urmând a apărea într-un alt volum.

1. Plutonier-major Grigore BACIU - fiul lui Neculai şi Maranda, s-a născut în anul 1914. A avut doi fra i şi trei surori: Neculai (decedat), Constantin (decedat), Frăsina, Anica şi Eftimi a. A luptat în rândul trupelor Regimentului 4 Artilerie Roman şi Regimentului 1 Artilerie Gardă Roman, care au fost subordonate Diviziei 7 Infanterie Roman. A participat la luptele pentru eliberarea Basarabiei şi la luptele din Crimeea, remarcându-se, în mod deosebit, în calitate de comandant de tun, în luptele crâncene de la Sevastopol. A fost decorat cu medalia „Virtutea Militară de Război” şi cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”. Respectatul veteran de război, în vârstă de 92 de ani, îşi aminteşte cu mândrie că era apreciat, de către şefi şi camarazi, ca fiind cel mai bun sergent din unitate. În anul 1945 a fost împroprietărit cu 1 ha de pământ arabil. Îşi mai aminteşte cu respect de căpitanul Costin Nicolae, comandantul de divizion, şi de camaradul Ioan Avasilcăi, din localitatea Ruginoasa, jude ul Iaşi. De asemenea îşi aminteşte cu emo ie de inspec ia pe care a desfăşurat-o pe front mareşalul Ion Antonescu, care şi-a creat timp pentru a discuta şi cu solda ii. Grigore Baciu a fost căsătorit cu Maria Bordei, decedată, împreună având patru copii: Constantin (decedat), Maria (care îl îngrijeşte, căsătorită cu Gheorghe Corban, împreună cu care are patru copii), Elena şi Grigore. A fost avansat de A.N.V.R. la gradul de plutonier-major.

2. Soldat Neculai BACIU - fratele plutonierului-major Grigore Baciu, a participat la război cu Regimentul 14 Doroban i (Infanterie) din oraşul Roman şi a murit în luptele grele de la Cotul Donului, la data de 19 noiembrie 1942. Cel de al treilea frate, Constantin Baciu, decedat în anul 2000, a fost colonel de pompieri, îndeplinind ierarhic mai multe fuc ii, până la func ia de comandant al unită ii de pompieri din Iaşi. Datele au fost furnizate de profesorul universitar doctor inginer Constantin Baciu, de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Facultatea de Ştiin a şi Ingineria Materialelor, Departamentul Securitate şi Sănătate în Muncă, nepotul celor doi eroi. Constantin Baciu este căsătorit cu Maria Mitache, originară din Suceava, profesoară la Universitatea „Gheorghe Asaachi” din Iaşi, împreună având doi copii: Raluca, medic stomatolog, şi Claudiu, informatician.

3. Caporal Constantin SAMOILĂ - fiul lui Ioan şi Elena, s-a născut în anul 1926. A participat la război cu Regimentul 14 Doroban i (Infanterie) Roman, căzând în luptele din Basarabia, la înapoierea de la Cotul Donului, la data de 12 aprilie 1944. A fost căsătorit cu Iftini a Baciu, cu care a avut o fiică, Jana. După decesul so iei s-a recăsătorit cu Maria Damian, din Trifeşti, cu care a avut doi fii, Constantin şi Vasile. Constantin Samoilă a avut cinci fra i şi surori. 4. Soldat Ioan SAMOILĂ - a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie din Roman şi a căzut în luptele de eliberare a păr ii de Nord a Transilvaniei, în luna octombrie 1944. Dintre ceilal i patru fra i nu se mai află în via ă decît Gheorghe Gheorghe, gospodar în Cotu-Vameş, căsătorit cu Maria Miron, din CotuVameş, împreună cu care are patru copii: Maria (pensionară), Rodica (economistă în Roman), Elena (specialist în psihologie la Casa de Pensii din Piatra Neam ), Ioan (electrician în Roman), Gheorghe (mecanic auto în Roman). Anica, Dumitru şi Frăsina au decedat. Datele au fost furnizate de so ii Maria şi Costică Rusu.

Veterani din comuna Codăeşti, judetul Vaslui

2008-11-18T08:35:00.002+01:00

1. Soldat Neculai CIOBANU - fiul lui Neculai şi Elena, s-a născut la 4 octombrie 1908. În anii 1930-1931 a satisfăcut serviciul militar în Regimentul 7 Vânători (Infanterie) din Gala i. Concentrat în anul 1939 şi mobilizat în iunie 1941, Neculai Ciobanu a participat la eliberarea Basarabiei, cu Regimentul 25 Doroban i „General Constantin Prezan” din Vaslui, fiind rănit, în ziua de 25 iulie, cu numai o zi înainte de eliberarea completă a Basarabiei. A primit primul ajutor şi apoi a fost transportat şi internat în Spitalul „Radu Iorgu” din Bârlad.

2. Soldat Gheorghe LICA - fiul lui Gheorghe şi Marghioala, s-a născut la 2 mai 1908. A satisfăcut stagiul militar în Regimentul 10 Vânători (Infanterie) Chişinău, în anii 1930-1931. Mobilizat în iunie 1941 la Regimentul 25 Doroban i „General Constantin Prezan” Vaslui, Gheorghe Lica a participat la eliberarea Basarabiei (22.06 - 26.07.1941) şi în luptele din Ucraina (opera iunea Odessa), fiind rănit în ziua de 4 septembrie 1941.

3. Caporal Gheorghe ADAM - fiul lui Ioan şi Maria, născut la 1 noiembrie 1911. A participat la război în Regimentul 22 Artilerie.

4. Caporal Dumitru CÂMPANU - fiul lui Grigore şi Paraschiva, născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 12 Doroban i (Infanterie) „Dimitrie Cantemir” din Bârlad, fiind dat dispărut în luptele de la Cotul Donului, în ziua de 19 noiembrie 1942.

5. Fruntaş Vasile OLARU - fiul lui Costache şi Floarea, s-a născut la 31 octombrie 1912. A participat la război cu Regimentul 7 Roşiori Iaşi, fiind decorat cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, cu panglică, clasa a III-a. A fost luat prizonier de către ruşi, în ziua de 28 iulie 1944, şi s-a înapoiat din lagărele sovietice la data de 17 noiembrie 1945.

6. Caporal Ioan PĂTRAŞCU - fiul lui Ioan şi Susana, s-a născut la data de 31 iulie 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i (Infanterie) „General Constantin Prezan” Vaslui, fiind luat prizonier de război la Cotul Donului, la 20 noiembrie 1942. S-a înapoiat din lagărele ruseşti la data de 22 noiembrie 1942.

7. Soldat Dumitru TOMA - fiul lui Ion şi Catinca, s-a născut la data de 10 august 1912. A participat la război cu Regimentul 10 Vânători Chişinău, fiind dat dispărut la Cotul Donului, la 20 noiembrie 1942.

8. Sergent-major Neculai TOMA - s-a născut la data de 5 decembrie 1912. A participat la război cu Legiunea de Jandarmi Putna. A căzut prizonier de război, la data de 12 iunie 1942, şi s-a înscris în Divizia de Voluntari „Tudor Vladimirescu”, care s-a înfiin at pe teritoriul Uniunii Sovietice, la data de 2 octombrie 1943 (s-a constituit cu prizonieri români). A participat cu această mare unitate la luptele din zona Sfântu Gheorghe Braşov, apoi în Bihor, în Ungaria şi Cehoslovacia.

9. Soldat Ştefan BOURUC - fiul lui Andrei şi Ioana, s-a născut la data de 22 septembrie 1912. A participat la război cu Regimentul 35 infanterie „Matei Basarab” din Constan a.

10. Soldat Mihai CRAIU - fiul lui Ilie şi Ruxandra, s-a născut la data de 27 martie 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i (Infanterie) „General Constantin Prezan” Vaslui. A decedat în ziua de 8 septembrie 1941, în luptele de la Odessa (extract de deces, numărul 33, din 10 septembrie 1941).

11. Soldat Gheorghe BĂLU - fiul lui Gheorghe şi Paraschiva, s-a născut la data de 24 februarie 1917. A participat la război cu Regimentul 35 Infanterie „Matei Basarab” din Constan a, căzând în luptele pentru eliberarea Cehoslovaciei, în ziua de 25 februarie 1945.

Veterani din comuna Albeşti, judetul Vaslui

2008-11-17T08:39:00.003+01:00

1. Sergent-major Andrei LUPU - s-a născut la 22 iunie 1907. A participat la război şi a fost decorat cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”. A decedat în anul 2005.

2. Plutonier Haralambie LEFTER - s-a născut la data de 7 februarie 1912. A participat la al doilea război mondial şi a fost decorat cu medalia „Serviciul Credincios”, clasa a III-a.

3. Sergent-major Alec CUREA - s-a născut la 22 iunie 1914, în localitatea Crasna. A participat la război, fiind decorat cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

4. Sergent-major Aurel NICA - s-a născut la data de 12 ianuarie 1914. A participat la al doilea război mondial fiind decorat cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

5. Sergent-major Dumitru VALCIU - s-a născut la 25 iulie 1914. A participat la război şi a fost decorat cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

6. Sergent-major Mihai ANDONI - s-a născut la data de 9 noiembrie 1915. A participat la război, fiind decorat cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”. A decedat în anul 2005.

7. Sergent-major Ioan PRICOP - s-a născut la 1 mai 1916. A participat la război, fiind decorat cu „Crucea Serviciului Credincios”.

8. Plutonier-adjutant Nicolae-Gavril ROMAN - s-a născut la 25 iulie 1916. A participat la război, fiind decorat cu „Bărbă ie şi Credin ă”.

9. Sergent-major Alexandru LEFTER - s-a născut la 16 februarie 1917. A participat la război, fiind decorat cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

10. Sergent-major Emilian ICHIM - s-a născut la 20 august 1919. A participat la război fiind decorat cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”.

11. Plutonier Sterian MOGÂLDEA - s-a născut la 23 aprilie 1919. A participat la război fiind decorat cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”.

12. Sergent-major Ion BĂLAN - s-a născut la data de 26 iulie 1920. A participat la război şi a fost decorat cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

13. Sergent-major Radu PRICOP - s-a născut la 14 iunie 1920. A participat la război, fiind decorat cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

14. Plutonier-major Gheorghe ICHIM - s-a născut la 9 aprilie 1921. Invalid de război gradul 2, decorat cu „Serviciul Credincios”.

15. Sergent-major Vasile P. LEFTER - s-a născut la 26 ianuarie 1921 în localitatea Gura Albeşti. Participant la război, decorat cu „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

16. Plutonier Dumitru MOGÂLDEA - s-a născut la 26 martie 1921. Participant la război, decorat cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

17. Sergent-major Gheorghe POPA - s-a născut la 3 octombrie 1921. Participant la război, decorat cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

18. Sergent-major Ştefan BRÂILEANU - născut la 25 octombrie 1922. Participant la război, decorat cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

19. Sergent-major Simion ENACHE - născut la 6 decembrie 1922. Invalid de război gradul 1, decorat cu medaliile „Virtutea Militară” şi „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

20. Sergent-major Ion LAPTEŞ - născut la 25 martie 1922. Participant la război, decorat cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

21. Sergent-major Constantin POPA - născut la 28 martie 1922. Participant la război, decorat cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

22. Plutonier Gheorghe PINTILIE - născut la 5 august 1922 Invalid de război gradul 2, decorat cu medalia „Virtutea Militară”.

23. Plutonier Vasile SPANACHE - născut la 18 ianuarie 1922. Participant la război, decorat cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”.

24. Sergent-major Constantin VASILACHE - născut la 30 iulie 1922. Participant la război, decorat cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”. A decedat în anul 2005.

25. Sergent-major Gavrilă POPA - născut la 31 octombrie 1922. Participant la război, decorat cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

26. Sergent-major Constantin BĂLAN - născut la 2 octombrie 1923. Participant la război, decorat cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”. A decedat în anul 2005.

27. Sergent-major Dumitru BURGHELEA - născut la 4 aprilie 1923. Participant la război, decorat cu „Bărbă ie şi Credin ă” şi „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

28. Sergent-major Gheorghe BULGARU - născut la 15 ianuarie 1923. Participant la război, decorat cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

29. Sergent-major Gheorghe CATINCA - născut la 7 martie 1923, în localitatea Corni. Participant la război, decorat cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

30. Plutonier Gheorghe ICHIM (2) - născut la 1 august 1923. Participant la război, decorat cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

31. Sergent-major Constantin LEON - născut la 21 aprilie 1923, în localitatea Crasna. Participant la război, decorat cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

32. Sergent-major Vasile Liciu - născut la 11 octombrie 1923, în localitatea Corni. Participant la război, decorat cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

33. Sergent-major Ion Mihalache - născut la 19 iunie 1923, în localitatea Corni. Participant la război, decorat cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

34. Sergent-major Ioan PRUNĂ - născut la 22 noiembrie 1923. Participant la război, decorat cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

Soldat Ioan MUNTEANU

2008-11-17T08:38:00.001+01:00

Soldatul Ioan Munteanu s-a născut în localitatea Răchi i, jude ul Botoşani, la data de 23 iunie 1915, într-o familie de oameni iubitori de muncă şi păstrători de pământ. După terminarea cursurilor şcolii elementare a desfăşurat diverse activită i ca lucrător al pământului, salariat al primăriei, muncitor la Sec ia de Drumuri şi Poduri, colector, maistru brigadier şi, în final, muncitor la Oficiul de Îmbunătă iri Funciare Botoşani, de unde a ieşit la pensie. A luptat în cel de-al doilea război mondial pe frontul din est, participând, împreună cu camarazii din Regimentul 37 Doroban i „Alexandru cel Bun” din Botoşani, la eliberarea Basarabiei, la luptele din Ucraina şi de la Cotul Donului, unde a reuşit să scape din încercuire. S-a căsătorit cu Elena, născută în anul 1920 în localitatea Răchi i, jude ul Botoşani. Împreună au avut 8 copii, născu i în Stăuceni, jude ul Botoşani, dintre care doi au murit de mici. I-au crescut cu drag pe cei care cu voia lui Dumnezeu au ajuns mari şi de folos ării. Primul copil, Mihai, s-a născut la data de 1 noiembrie 1943. După absolvirea şcolii elementare, a urmat Facultatea „Tehnologia Construc iilor de Maşini” din Suceava şi a lucrat 16 ani în Inspectoratul de Poli ie Suceava. Apoi a fost director la Şcoala de Şoferi din Suceava. Al doilea copil, Adela, s-a născut în anul 1945. A urmat cursurile şcolii generale din localitate după care s-a căsătorit, luând numele de Feciuc, şi a lucrat la o şcoală specială din Suceava. Cel de al treilea copil, Mircea, s-a născut la data de 7 iunie 1948. După ce a parcurs ciclul de învă ământ general şi profesional a îndeplinit func ia de maistru instructor, lucrând, în ultima perioadă, chiar la Şcoala de Şoferi unde director era fratele său, Mihai. A decedat în anul 1999. Al patrulea copil al familiei Munteanu, Adrian, s-a născut la data de 19 iulie 1952. A urmat cursurile şcolii generale din localitatea natală, apoi a mers la Iaşi la o şcoală profesională, devenind electrician de for ă. În prezent este pensionar. Ioan Munteanu, cel de-al cincilea copil, s-a născut la data de 18 iunie 1954. A urmat cariera militară, trecând prin toate gradele, de la soldat la colonel. Ini ial ofi er de radioloca ie, specializat ulterior ca rachetist antiaerian, în urma absolvirii Academiei de Înalte Studii Militare, a urmat aproape toate formele de pregătire ce le poate parcurge un ofi er: Şcoala Militară de Ofi eri de Artilerie Antiaeriană şi Radioloca ie, Academia de Înalte Studii Militare, Colegiul Na ional de Apărare, cursuri de specializare, reuşind să ob ină titlul de Doctor în Istorie, iar ulterior să devină profesor universitar al Universită ii Na ionale de Apărare şi unul dintre profesorii de bază ai Colegiului Na ional de Apărare. Pentru scurt timp a fost şeful Colegiului Na ional de Apărare. A servit cu pricepere şi înaltă răspundere în structuri militare izolate, cum ar fi Batalionul de Radioloca ie Sulina, dar şi în centre şi institu ii de învă ământ militar cu rang înalt din Ploieşti (Centrul de Instruc ie al Trupelor Radiotehnice) şi Bucureşti. S-a căsătorit cu Marinela Marinescu, din Ploieşti, subinginer tehnolog petrolist, din mariajul lor rezultând fiica Evelina-Mihaela. Colonelul-profesor Ioan Munteanu a publicat numeroase articole şi lucrări de specialitate, una dintre acestea vizând importan a strategică a spa iului dobrogean şi a Mării Negre. A plecat prematur dintre cei ce-l respectau şi iubeau, la 15 mai 2005, în urma unei boli nemiloase. Al şaselea copil, Petru, s-a născut la 2 aprilie 1958. După absolvirea liceului a urmat cursuri de specializare în contabilitate. A lucrat în func ii de contabil şi revizor contabil la „Rulmentul” Suceava. Veteranul Ioan Munteanu a fost un model de comportare în armată, familie şi societate, fiind respectat de consăteni, de copii şi de oficialită i. A fost decorat cu medalia militară „Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial. 1941-1945”. Soldatul Ioan Munteanu a decedat la data de 6 august 2003, îndoliind sufletele rudelor.

Caporal Ioan STĂNESCU

2008-11-17T08:37:00.002+01:00

Ioan Stănescu s-a născut la data de 8 februarie 1918, în pitoreasca localitate Văleni de Munte. A absolvit 7 clase în localitatea natală. S-a pregătit pentru meseria de frizer, printr-un stagiu de ucenicie, şi, de la vârsta de 15 ani, s-a încadrat în muncă. La data de 15 martie 1940 Ioan Stănescu a fost încorporat, pentru satisfacerea stagiului militar, în Regimentul 32 Doroban i (Infanterie) „Mircea” din Ploieşti, una dintre cele mai prestigioase unită i luptătoare din Armata Română. După încheierea perioadei de instruc ie tânărul ostaş a fost concentrat, în Partea Operativă a unită ii, participând la instruc ie în zona viitoarelor ac iuni probabile de luptă. La data de 20 iunie 1941 Ioan Stănescu a fost mobilizat şi a participat la luptele dârze de eliberare a Basarabiei (22 iunie - 26 iulie 1941), la luptele din opera iunea militară Odessa (1 august - 16 octombrie 1941) şi la luptele de la Cotul Donului (15 august 1942 - 3 februarie 1943). Luptătorul Ioan Stănescu s-a comportat eroic în luptele din Basarabia, de la Odessa şi de la Cotul Donului, precum şi pe calea de înapoiere pe frontul din Moldova, fiind avansat la gradul de caporal şi decorat cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, cu panglică, clasa a III-a. Cu atât mai mare i-a fost deziluzia, la data de 9 august 1944, când a fost luat prizonier de război şi dus în lagărele dure de pe teritoriul sovietic. A fost eliberat din deten ie la data de 15 iunie 1946. Revenit în ară s-a căsătorit cu Constan a Radu, coafeză, cu care a avut doi copii pe care i-a ajutat să se realizeze din punct de vedere moral şi profesional: Petru a-Anisia (absolventă a Facultă ii de Filologie, profesoară de Limba Română la Şcoala nr. 6 „Matei Basarab”) şi Dan (absolvent al Institutului Politehnic din Bucureşti, de profesie inginer electronist). Din noti ele respectatului veteran de război, decedat în anul 1993, am desprins câteva amintiri de război: „În lagăr am mâncat cartofi cruzi şi coajă de copaci. Am rezistat fiindcă oamenii civili din zona lagărului ne mai dădeau de mâncare când eram scoşi la muncă. În încercuirea de la Cotul Donului am căutat să ne salvăm. Cei care sau îndreptat spre unită ile germane au fost împuşca i, întrucât erau acuza i de trădare, iar cei care ne-am îndreptat spre ruşi am fost lua i prizonieri de război.”

Caporal Nicolae MARINESCU

2008-11-17T08:37:00.001+01:00

Nicolae, fiul lui Constantin şi al Ecaterinei Marinescu, s-a născut în localitatea Calvini, jude ul Buzău, la data de 1 martie 1921, într-o familie de oameni gospodari, respecta i de consăteni şi aprecia i de autorită i. A urmat cursurile şcolii elementare în localitatea natală. Încorporat, la data de 20 februarie 1943, la Batalionul Specialită i Moto Piteşti, a fost avansat fruntaş, la data de 25 martie 1943, şi caporal, la 31 octombrie 1944. La data de 14 februarie 1945 a fost mutat în Batalionul 6 Instruc ie - Repara ii Auto, remarcându-se prin dârzenie şi corectitudine în îndeplinirea misiunilor de luptă pe care le-a primit în luptele din Ucraina, Transilvania, Ungaria şi Cehoslovacia. Desconcentrat, la data de 15 mai 1945, cu calificarea de conducător auto, a muncit în Ploieşti, la Întreprinderea de Transporturi Auto, în calitate de conducător auto şi mecanic. A decedat la vârsta de 79 de ani, la data de 2 iunie 2000. Nicolae Marinescu a fost căsătorit cu Eugenia, din mariajul lor rezultând două fiice. Primul lor copil, Florentina, s-a născut la data de 18 iunie 1951 în localitatea Ploieşti, jude ul Prahova. După absolvirea şcolii elementare a urmat liceul şi apoi s-a încadrat la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti. Marinela, cel de-al doilea copil, născută la data de 1 noiembrie 1953, în oraşul Ploieşti, jude ul Prahova, a absolvit cursurile elementare, liceale şi universitare în Ploieşti (a urmat Institutul de Petrol şi Gaze). În prezent este subinginer tehnolog la Rafinăria „ASTRA” Ploieşti. Căsătorită cu colonelul Ioan Munteanu, profesor la Universitatea Na ională de Apărare (decedat după o grea suferin ă în anul 2005), a născut-o pe EvelinaMihaela. Pentru comportamentul său din timpul războiului, caporalul Nicolae Marinescu a fost decorat cu medaliile „Virtutea Militară” şi „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

Caporal Teodor JIPA

2008-11-17T08:36:00.001+01:00

Teodor, fiul lui Costache şi al Velicăi Jipa, s-a născut la data de 24 martie 1911 în oraşul Ploieşti, jude ul Prahova. După absolvirea şcolii primare nr. 11 din oraşul Ploieşti, Teodor Jipa s-a angajat băiat de prăvălie la diferite magazine alimentare şi de coloniale din urbea natală. Ulterior s-a calificat în meseria de ospătar şi a lucrat la Restaurantul „Trocadero” din Ploieşti, până în anul 1935, când a fost încorporat, pentru satisfacerea stagiului militar, la Regimentul 1 Transmisiuni, Batalionul 2 Transmisiuni. Înapoiat la vatră după satisfacerea serviciului militar, cu gradul de fruntaş, Teodor Jipa a lucrat, de la data de 1 septembrie 1937, în diferite restaurante din oraşul Ploieşti, în meseria de ospătar. Teodor Jipa a fost concentrat, în anul 1939, la Regimentul 1 Transmisiuni, Batalionul 2 Transmisiuni. A fost avansat la gradul de caporal şi a participat la campaniile militare din est, în perioada 22 iunie 15 aprilie 1943 (eliberarea Basarabiei, luptele de la Odessa şi de la Cotul Donului). A fost grav rănit în luptele din ziua de 15 aprilie 1943. Pe frontul de est a luptat şi fratele său mai mic, Grigore, încadrat în Regimentul 7 Doroban i Prahova, care a murit la Cotul Donului, fiind lovit, în zona capului şi a stomacului, de schijele unui brand. Fratele lor, Tache, primul dintre copii, a participat la războiul pentru întregire statală şi na ională (1916-1919), cu Regimentul 32 Infanterie „Mircea”, şi a murit în ziua de 27 iulie 1917, la Mărăşeşti. Lăsat la vatră în luna mai 1943, caporalul Teodor Jipa s-a căsătorit cu văduva Alexandrina Trandafirescu, care avea 2 copii. El i-a înfiiat pe copii şi, împreună cu so ia sa, i-au crescut cu multă dragoste. Deoarece Alexandrina era de profesie bucătar, so ii Jipa au deschis un restaurant în localitatea Blejoi, jude ul Prahova, iar după anul 1948, după na ionalizarea mijloacelor de produc ie, au lucrat la stat, ajutându-şi copiii să se realizeze profesional. Caporalul Teodor Jipa a decedat la data de 5 mai 1986 şi a fost înmormântat în Cimitirul Bolovani din Ploieşti.

Caporal Gheorghe BEJENARU

2008-11-17T08:35:00.002+01:00

Român şi creştin ortodox până în ultima sa picătură de suflet şi via ă, Gheorghe s-a născut în localitatea Răuşeni, jude ul Botoşani, la data de 28 aprilie 1923, în familia lui Ion şi Elena Bejenaru, oameni cu legătură de pământ şi cu drag de copii şi de ară. Părin ii caporalului Gheorghe Bejenaru au crescut şapte copii: cinci băie i şi două fete. Cel mai mare dintre ei, Alexandru a căzut în luptele de la Cotul Donului. Al doilea ca vârstă, Ilie, a reuşit să fugă din asprul prizonierat sovietic, ajungând pe locurile natale mutilat, după ce a pribegit, ascuns prin sate şi păduri de dincolo şi de dincoace de Nistru, trecând înot Prutul. Gheorghe este al treilea fiul al lui moş Ion Bejenaru. A fost încorporat, în anul 1944, la Regimentul 8 Roşiori Botoşani. Conform Înaltului Decret Regal, nr. 985, din 31 martie 1908, s-a înfiin at Regimentul 8 Roşiori prin transformarea Regimentului 8 Călăraşi Buzău. În baza Înaltului Decret Regal, nr. 5878, din 7 octombrie 1913, Regimentul 8 Roşiori a fost transferat în garnizoana Botoşani. A participat la războiul pentru întregire statală şi na ională din anii 1916-1919 şi, apoi, la cel de al doilea război mondial (1941-1945). În luptele pentru eliberarea Basarabiei şi a păr ii de Nord a Bucovinei, Regimentul 8 Roşiori a făcut parte din Brigada 5 Roşiori Iaşi. După traversarea Nistrului, cavaleriştii şi vânătorii de munte au înaintat spre Bug, apoi spre Nipru şi au luptat cu dârzenie şi înalt spirit de sacrificiu în mun ii Caucaz şi Crimeea. La data de 15 martie 1942 brigăzile s-au transformat în divizii. Diviziile 5 şi 8 Cavalerie au participat şi la luptele de Cotul Donului, iar ulterior, pe calea de înapoiere, pe frontul din Moldova. Împreună cu ceilal i fra i mai mici, Costică şi Mihai, cu bani ascunşi în chimir, au urmat drumul grosului armatei române, participând la ac iuni specifice de luptă sau de pregătire şi refacere. Gheorghe Bejenaru a fost trimis, pentru patru luni, la Şcoala de Şoferi din Batalionul 7 Auto Sibiu, după care a îndeplinit diverse misiuni, timp de doi ani de zile, la Batalionul 5 Auto Timişoara, Batalionul 8 Auto Craiova şi la Batalionul 3 Auto Roman. Evenimentele de la 23 august 1944 l-au prins în Timişoara, în Pia a Traian, participând la îndeplinirea misiunilor de luptă ale Batalionului 8 Auto. După război s-a întors în satul natal, lucrând cele 5 ha de pământ, avere săracă şi bun de pre , fără de care nimeni nu putea vedea ziua de mâine. Pentru că nu s-a înscris niciodată la colectiv şi nu a lucrat nici o zi la Cooperativa Agricolă de Produc ie, acest pământ avea să-i aducă mari necazuri şi grele chinuri în perioada colectivizării din primăvara anului 1962 şi apoi, mult timp după aceea, până la căderea comunismului. În anii 1986-1987, fiind hăr uit în mod nedrept pentru câ iva ari de pământ în plus din grădina de lângă casă, a avut tăria să se judece cu Cooperativa Agricolă de Produc ie, câştigând procesul, aspect singular şi de neînchipuit în perioada aceea. Împreună cu Eugenia, so ia sa, decedată în luna februarie a anului 2006, a avut doi băie i şi patru fete: Elena (născută la 12 aprilie 1950, absolventă de liceu, profesând în calitate de învă ător şi profesor suplinitor în Răuseni, jude ul Botoşani şi Voineşti, jude ul Iaşi, a decedat la vârsta de 42 de ani, datorită unei afec iuni grave la inimă), Petru (născut la data de 9 iunie 1954, a urmat cariera militară, trecând prin toate gradele, de la soldat la general), Maria (născută la 20 aprilie 1956, a rămas lângă părin i, în satul natal, datorită unor afec iuni medicale), Gheorghe (născut la data de 10 aprilie 1988, a urmat cursurile unei şcoli profesionale, apoi a lucrat în Combinatul de Articole Tehnice din Cauciuc Piteşti, iar din anul 2000, lucrează în Italia, lângă Torino), Silvia (născută la data de 2 iulie 1967, absolventă a Universită ii din Iaşi, căsătorită, în România, cu cetă eanul de origine italiană Lo Giudice Onofrio, în prezent locuieşte la Palermo), Livia (născută la data de 20 mai 1969, absolventă de liceu în Iaşi, căsătorită cu Constantin Micu, lucrează în Italia, în localitatea Foglizzo, lângă Torino). Ofi er de radioloca ie Petru Bejenariu, specializat ini ial ca rachetist antiaerian, în urma absolvirii Academiei de Înalte Studii Militare, a urmat toate formele de pregătire ce le poate parcurge un ofi er - Şcoala Militară de Ofi eri de Artilerie Antiaeriană şi Radioloca ie din Braşov, Academia de Înalte Studii Militare Bucureşti, Colegiul de Război în Universitatea Na ională de Apărare Bucureşti, cursuri de specializare în Colegiile Na ionale de Apărare din Turcia, Germania şi Canada - ajungând să ob ină, în anul 2005, titlul de doctor în Ştiin e Militare. A parcurs trepte de comandă, de la comandant de pluton şi tehnic de sta ie de radioloca ie până la comandant de brigadă logistică. Generalul de brigadă Petru Bejenaru a lucrat cu pricepere şi înaltă răspundere în structuri de stat major la Comandamentul Apărării Antiaeriene şi Statul Major al Avia iei şi Apărării Antiaeriene, în cabinetul a trei şefi ai Statului Major General, inclusiv ca şef al cabinetului şi secretariatului Statului Major General. Este căsătorit cu Aurelia, inginer chimist, şi au o fiică, sublocotenent în Armata României, specialist în mediu, absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Generalul Bejenaru a publicat articole şi lucrări în domeniul militar dar şi un volum de versuri, intitulat „Sclav fericit”, care eviden iază o sensibilitate nostalgică şi un spirit patriotic ce trădează armonia cutezan ei unui suflet de militar cultivat şi recunoscător celor prin ajutorul cărora s-a format. Fericit că a trăit să-şi vadă cei cinci nepo i şi strănepotul, Gheorghe Bejenaru, îşi duce traiul pe picioare alături de fiica Maria, muncind pământul pe care l-a iubit ca pe propriii copii (l-a pierdut pentru o perioadă de timp şi l-a recăpătat atunci când puterile nu mai erau pe măsura voin ei şi dorin ei de a-l munci după plac). Veteranul Gheorghe Bejenaru este un autodidact, citeşte cu regularitate şi pioşenie Biblia, respectă cu străşnicie posturile şi sărbătorile religioase. A fost şi este un model de comportament în familie şi societate, fiind respectat de consăteni, de copii şi de oficialită i. A lucrat mul i ani la o Întreprindere Agricolă de Stat, la Întreprinderea Drumuri şi Poduri şi la Căile Ferate Române, în prezent fiind pensionar. A fost decorat cu medaliile militare „Eliberarea de sub jugul fascist” şi „Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial. 1941-1945”.

Caporal Constantin ACĂLINEI

2008-11-17T08:35:00.001+01:00

Constantin Acălinei s-a născut în anul 1919, în localitatea Vereşti, jude ul Suceava, important nod de cale ferată. În anul naşterii sale tatăl participa la luptele din Bucovina, contribuind la înfrângerea trupelor ucrainiene. Costică a aflat, începând de la vârsta de 5 ani, despre eroismul şi dârzenia cu care au luptat bunicii şi tatăl său în războiul pentru făurirea României, când aceştia îi povesteau scene de luptă la care au participat. Au urmat apoi anii de şcoală, când a în eles şi mai bine semnifica ia participării românilor la luptele de întregire statală şi na ională. După absolvirea celor 7 clase primare la şcoala din localitatea natală, Constantin Acălinei a lucrat pământul împreună cu părin ii. Întrucât România a fost obligată de către statele vecine să se înscrie în cel de al doilea război mondial, după rapturile teritoriale din anul 1940, Constantin Acălinei a fost chemat, în luna martie 1941, să-şi satisfacă stagiul militar în cadrul Regimentului 15 Dorobanti (Infanterie) „Războieni” din Piatra Neam . La data de 20 iunie 1941 unitatea, subordonată Diviziei 6 Infanterie Focşani, a fost mobilizată pentru a participa la luptele din partea de nord a Basarabiei. Unitatea s-a deplasat spre Dorohoi, ulterior trecând Prutul şi apoi Nistrul, şi remarcându-se în luptele de la Otachi şi Moghilev. De la data de 6 august unitatea a continuat înaintarea spre Bug. În opera iunea militară Odessa unitatea s-a remarcat în luptele de la Oktiabri, Dalnik şi Vişnea. În perioada 15 august – 22 septembrie 1942 efectivele unită ii au participat în luptele de la Cotul Donului, care au fost extrem de dure. Unitatea a fost încercuită la Raspopinskaia, la data de 20 noiembrie 1942, reuşind să scape din încercuire, cu efective reduse, şi să se înapoieze, prin lupte succesive, pe frontul din Moldova, în primăvara anului 1944. Caporalul Constantin Acălinei a participat şi la luptele din partea de nord a Transilvaniei, din Ungaria şi din Cehoslovacia, cu Regimentul 11 Doroban i (Infanterie) „Siret” din Gala i. A fost decorat cu medalia „Eliberarea de sub jugul fascist”. S-a căsătorit cu Roza Vieru, împreună având trei fete şi un băiat: Viorica, Elena, Rodica şi Neculai.

Sergent Gheorghe TĂNASE

2008-11-17T08:34:00.000+01:00

Gheorghe Tănase s-a născut în anul 1907 în localitatea Cre eşti, jude ul Vaslui. A participat la războiul pentru reîntregirea statului român şi a neamului românesc (1941-1945), fiind încorporat în Regimentul 23 Artilerie Bârlad. Regimentul 23 Artilerie din Bârlad s-a înfiin at la 1 septembrie 1914, în garnizoana Ploieşti, însă, din lipsa spa iului de cazare, a fost cartiruit în cazarma Regimentelor 11 şi 16 Artilerie Focşani. La 25 octombrie 1915 regimentul a fost mutat în garnizoana Buzău. A participat la luptele din toamna anului 1916, din Transilvania, şi din vara anului 1917, de la Mărăşeşti. În 1918 efectivele regimentului au contribuit la alungarea trupelor ruseşti şi ucrainiene peste Nistru. În 1919 a participat la campania militară din Ungaria. La data de 27 noiembrie 1923 regimentul a fost mutat în garnizoana Bârlad. Gheorhe Tănase s-a eviden iat în luptele grele duse pentru eliberarea Basarabiei, în perioada 26 iunie – 26 iulie 1941. De la 1 august 1941 a fost trecut la Partea Sedentară a Regimentului 23 Artilerie, fiind lăsat la vatră, la data de 15 martie 1943, cu gradul de sergent. Gheorghe Tănase a fost agricultor. A fost căsătorit şi din prima căsnicie a avut patru copii: Vasile (de profesie agricultor, participant la război cu Regimentul 25 Doroban i (Infanterie) „General Constantin Prezan” Vaslui, a fost grav rănit în luptele din Ucraina, pierzându-şi ambele picioare), Paraschiv (pensionar, a fost mecanizator la Sta iunea de Maşini Agricole), Petru (decedat de tânăr) şi Tinca (casnică). Din a doua căsnicie Gheorghe Tănase a avut cinci copii: Ortansa (telefonistă la Primăria comunei Cre eşti), Gheorghe (operator chimist la Brăila), Petru (mecanic la Combinatul de Fire Sintetice Vaslui), Maria (telefonistă în municipiul Vaslui) şi Aurica (inginer mecanic în Buzău).

Sergent Dumitru STĂNESCU

2008-11-17T08:33:00.000+01:00

Neculai, primul fiu al familiei Stănescu, din Huşi, absolvent al Academiei Comerciale, a fost mobilizat, pentru participarea la cel de-al doilea război mondial, cu gradul de sublocotenent (comandant de pluton) în Regimentul 25 Doroban i (Infanterie) „General Constantin Prezan” Vaslui. A participat la luptele din Basarabia, Ucraina (opera iunea militară Odessa) şi de la Cotul Donului, fiind rănit mortal, în ziua de 20 noiembrie 1942. Dumitru, cel de al doilea fiu al familiei Stănescu, născut la data de 7 ianuarie 1923, a fost încorporat, la data de 15 martie 1944, pentru satisfacerea stagiului militar în cadrul Regimentului 25 Doroban i (Infanterie) „General Constantin Prezan” Vaslui. După efectuarea perioadei de instruc ie a fost trimis la Partea Operativă a unită ii, care desfăşura lupte foarte dure în Basarabia. Desfiin ându-se unitatea, în luna noiembrie 1944, în baza Instruc iunilor Speciale al Marelui Stat Major, nr. 70.200, efectivele ei au fost vărsate la Regimentul 24 Doroban i Tecuci. Caporalul Dumitru Stănescu a participat la luptele de eliberare a Ungariei şi Cehoslovaciei, fiind lăsat la vatră, cu gradul de sergent, în luna august 1945. Înapoiat la Huşi a lucrat în calitate de frizer şi s-a căsătorit cu Elena Mocanu, din Huşi, func ionară la aceeaşi frizerie. În anul 1963 familia Stănescu s-a mutat în municipiul Ploieşti şi a lucrat la Cooperativa „Higiena”. Fiul lor, Ioan-Eugen, s-a născut la data de 24 iunie 1949, în localitatea Huşi, jude ul Vaslui. A urmat cursurile Liceului „Mihai Viteazul” din Ploieşti, iar din 1969 şi până în 1973 Facultatea de Istorie a Universită ii Bucureşti, specialitatea Istorie Contemporană. După terminarea studiilor a fost repartizat la Muzeul Jude ean de Istorie şi Arheologie Prahova, fiind încadrat în func ia de muzeograf, specialitatea istorie contemporană. La data de 1 noiembrie 1988 a fost promovat muzeograf principal şi la 1 iulie 1990 şeful Sec iei Istorie. În decembrie 1991 a fost promovat director adjunct la Muzeul Jude ean de Istorie şi Arheologie Prahova, din septembrie 2001 a fost numit director ştiin ific şi în ianuarie 2004 a devenit director general adjunct. Eugen Stănescu a urmat cursuri de perfec ionare în specialitatea istorie modernă şi contemporană la Centrul Special de Perfec ionare a cadrelor de pe lângă Ministerul Culturii. În anul 1978 a fost admis la doctorat. Înbolnăvindu-se, nu a mai sus inut teza de doctorat.

Eugen Stănescu a acordat mare aten ie documentării de specialitate la Arhivele Na ionale ale Statului, Filiala Ploieşti, Arhivele Na ionale ale Statului Bucureşti, Biblioteca Academiei Române, Arhiva Istorică Centrală, Muzeul Militar Na ional, Arhivele Militare Române, Muzeul Na ional de Istorie a României şi Arhivele Ministerului Afacerilor Externe. A publicat 5 lucrări ştiin ifice de specialitate şi 16 studii şi articole în diferite reviste de specialitate. În colaborare cu al i autori a publicat 10 căr i ştiin ifice: „Izvoare istorice prahovene, culegere de documente din anii 1918-1928”, vol. 1, Ploieşti, 1975, „Izvoare istorice prahovene, culegere de documente din anii 1929-1933”, vol. 2, Ploieşti, 1976, „Petrol şi bombe la Ploieşti”, Editura Imprimex, Ploieşti, 1994, „România mare Puterea Politică”, Editura Imprimex, Ploieşti, 1995, „Cavaleri ai Ordinului „Mihai Viteazul”, coordonator comandor Ilie Manole, în colec ia Revista de Istorie Militară, Editura Universal Cartfil, Ploieşti, 1996, „România Mare Puterea Politică”, Edi ia a II-a, Editura Mectis, Ploieşti, 1998, „Liberalii - o istorie în date, documente şi personalită i, 1875-1947”, Editura Mectis, Ploieşti, 1999, „Alexandru Cretzianu - un diplomat de carieră în misiune pentru pregătirea ieşirii României din Axă”, Editura Mectis, Ploieşti, 1999, „Regimentul 32 „Mircea” - jurnal de opera ii (15.08.1916 - 31.12.1917)”, Editura Printeuro, Ploieşti, 2002, „Colonelul (generalul) Nicolae Zăgănescu şi Regimentul 9 Artilerie Antiaeriană”, Editura Printeuro, Ploieşti, 2003. Împreună cu al i specialişti a fondat Societatea Cultural-Istorică „Mihai Viteazul”, fiind prim-vicepreşedinte al acestei societă i ştiin ifice. Eugen Stănescu este căsătorit cu Iulia-Viorica Hagiu, absolventă a Facultă ii de Istorie, fost muzeograf şi şef de sec ie la Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova, în prezent pensionară.

Sergent Gheorghe RĂDULESCU

2008-11-17T08:32:00.002+01:00

Localitatea Mărgineni este aşezată pe malul stâng al pârâului Provi a, în vestul comunei Filipeşti Târg. Aşezarea a apărut în documentele ării Româneşti la 6 august 1440, în hrisovul lui Vlad Dracul pentru Drăghici a lui Stoica din Mărgineni. Aşezarea este men ionată şi în hrisovul din 27 mai 1510 prin care voievodul Vlad cel Tânăr (1510-1512) dăruia „cinstitului vlastelin jupân Neagoe al lui Drăghici cu fiii lui (…), ce să le fie satele anume Mărginenii to i…”. Mărginenii de Jos este împăr it în două: una a pământenilor propriu-zişi şi alta a iganilor aduşi, cândva, de pe valea Ruda-Ederile (astăzi în jude ul Dâmbovi a), de unde şi numele de „Pârli i”, semnalat de Alexandru Zagori . În localitate se găsesc ruinele casei Mihai Cantacuzino, casa spătarului Mihai Cantacuzino, o biserică din secolul a XVIII-lea, ctitorie a spătarului Toma Cantacuzino. În prezent satul este subordonat comunei Filipeşti Târg. Aceste date au fost preluate din Dic ionarul Istoric al Jude ului Prahova, Mihai Apostol, Editura „PloieştiMileniul III”, 2004. Familia Ion şi Maria Rădulescu, oameni harnici şi gospodari ai localită ii Mărgineni, jude ul Dâmbovi a (în prezent jude ul Prahova), a avut cinci copii: Constantin (născut în 1909), Gheorghe (născut în 1914), Grigore (născut în 1917), Vasilica (născută în 1919) şi Smaranda (născută în 1921). În anul 1921 Ion Rădulescu a fost lovit de o boală nemiloasă şi a decedat. Primii doi copii au fost obliga i să muncească la câmp, alături de mama lor, pentru a-şi asigura cele necesare traiului de zi cu zi. Gheorghe Rădulescu a absolvit cursurile şcolii primare din localitatea natală. În anul 1936 a fost încorporat, pentru satisfacerea stagiului militar, în Centrul de Instruc ie Jandarmi din Odorhei, jude ul Covasna. După şase luni de şcoală a fost avansat la gradul de sergent şi transferat la Comandamentul Legiunii de Jandarmi din oraşul Cetatea Albă. În luna aprilie 1939 a fost lăsat la vatră, însă subprefectul jude ului Cetatea Albă, din Basarabia, care îi fusese comandant la Centrul de Instruc ie din Odorhei, l-a angajat la Centrala Telefonică a Prefecturii din oraşul Cetatea Albă. Întrucât pe cerul Europei pluteau norii negri ai celui de al doilea război mondial, sergentul Gheorghe Rădulescu a fost concentrat la Legiunea de Jandarmi din Cetatea Albă, la centrala telefonică, la 15 septembrie 1939. Prima Notă Ultimativă a guvernului sovietic, din 26 iunie 1940 (se înscria în prevederile anexelor secrete ale Pactului RibentroppMolotov, din 23 august 1939), a produs stupoare în sufletele românilor. Guvernul sovietic cerea guvernului României să ia măsuri de retragere de pe teritoriul Basarabiei a administra iei şi a armatei, până la 30 iunie. Şi aceste prevederi au fost încălcate, trupele ruseşti trecând Nistrul în ziua de 28 iunie, după ora 10:00, creând mari greută i în retragerea administra iei, armatei şi a popula iei civile. Sergentul Gheorghe Rădulescu îşi aminteşte, cu multă durere, de umilin ele la care a fost supus de ruşi: „Am părăsit ultimul unitatea, în ziua de 28 iunie 1940, după ce m-am echipat în haine civile (ostaşii şi o parte din cadrele militare, originare din Basarabia au rămas în oraş sau au mers la familiile lor). Cu mijloace de transport ocazionale am ajuns la Ungheni, pe data de 2 iulie, ora 16:00. Aici am fost arestat de grănicerii ruşi şi trimis cu un tren de marfă la Odessa, unde am fost judecat, împreună cu al i români, de un complet de judecată criminal, care m-a condamnat la 8 ani de închisoare, la muncă silnică în Siberia, fiind acuzat că eram împotriva comunismului. În anul 1948 am fost eliberat din lagărul de la Viatca şi mi s-a stabilit domiciliu for at în Republica Kazahă, în oraşul Kustanai. În acest oraş am fost angajat în Combinatul nr. 514. Aici am cunoscut-o pe Serafima Russchih, văduvă de război, şi m-am căsătorit cu ea. Ca urmare a în elegerilor stabilite între guvernul sovietic, reprezentat de Hruşciov, şi guvernul SUA, au fost elibera i o parte dintre prizonieri, între care şi eu. Eliberat la data de 20 noiembrie 1955 am plecat spre România, cu familia mea. Am ajuns în România pe data de 2 ianuarie 1956, împreună cu so ia şi copii: Zenaida, Alexandru, Valentina şi Victor. La scurt timp am primit casă în strada Găgeni, la nr. 105 B, unde aici domiciliez şi în prezent, şi serviciu la Întreprinderea Cimentări şi Opera iuni Speciale Sonde, unde am lucrat ca operator. Împreună cu so ia am crescut copiii, care au reuşit să-şi găsească un rost în via ă: Zenaida, func ionară (în prezent pensionară), Alexandru, inginer (împreună cu so ia lui, Mariana, mă îngrijeşte, fiindcă sunt în vârstă şi so ia mi-a decedat), Valentina, asistentă sanitar, şi Victor, muncitor. Nu am participat la război, însă am pătimit foarte mult, timp de 15 ani. Văzând ororile pricinuite de cel mai pustiitor război mă rog bunului Dumnezeu să ferească omenirea de războaie, care aduc un cortegiu de suferin e pentru oameni.”

Sergent Vasile PETRESCU

2008-11-17T08:32:00.001+01:00

S-a născut la data de 21 ianuarie 1921 în localitatea Puchenii Moşneni, jude ul Prahova. A fost încorporat pentru satisfacerea stagiului militar, la data de 1 martie 1941, în Regimentul 14 Doroban i Roman. Unitatea s-a înfiin at în anul 1880 pe scheletul Batalionului 1 Doroban i, din fostul Regiment 14 Doroban i Roman, care a participat la războiul de independen ă din anii 1877-1878. Regimentul 14 Doroban i Roman a participat la cel de al doilea război balcanic (1913), la războiul pentru întregirea neamului românesc (1916-1919) şi la cel de al doilea război mondial (1941-1945).

După încheierea perioadei de instruc ie Vasile Petrescu a fost mobilizat şi a participat la eliberarea Basarabiei, răpită în mod samavolnic prin Nota Ultimativă a guvernului sovietic, din 26 iunie 1940. Retras la Partea Sedentară, după data de 26 iulie 1941, întrucât s-a îmbolnăvit, Vasile Petrescu a fost internat şi tratat în Spitalul Militar Central din Bucureşti. Comisia Medicală din spital l-a clasat „apt limitat pentru război” şi a fost lăsat la vatră. La 15 martie 1942 Vasile Petrescu a fost vărsat la Detaşamentul Pază, în zona petrolieră Prahova.

Despre misiunile îndeplinite pentru paza zonei petroliere îşi aminteşte cu emo ie şi astăzi. I-au rămas în memorie distrugerile pricinuite popula iei civile, gărilor de cale ferată, rafinăriilor şi uzinelor de către avia a anglo-americană, în anii 1942-1944. După încheierea celui de al doilea război mondial Vasile Petrescu a fost lăsat la vatră şi s-a căsătorit, în anul 1946, din mariajul său rezultând un băiat, Nicolae, născut în anul 1951. Nicolae a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universită ii Bucureşti, în anul 1976, în prezent fiind inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar al jude ului Prahova.

Fiul său, Stelu-Claudiu, absolvent al Facultă ii de Administra ie Publică, este inspector la Primăria Municipiului Bucureşti. Apreciindu-i contribu ia la îndeplinirea misiunilor de luptă în perioada războiului, Asocia ia Na ională a Veteranilor de Război l-a înscris pe sergentul Vasile Petrescu în rândurile sale, cu calitatea de membru, A fost decorat cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

Sergent Dumitru PETRESCU

2008-11-17T08:31:00.001+01:00

S-a născut în anul 1887 în localitatea Vierşani, jude ul Gorj. A satisfăcut stagiul militar, în perioada anilor 1909-1911, în Regimentul Gorj nr. 18, din Târgu Jiu. A participat la cel de al doilea război balcanic (1913) şi la războiul pentru întregire statală şi na ională (1916-1919) cu aceeaşi unitate. Regimentul a desfăşurat lupte foarte grele în lungul Văii Jiului, pentru a deschide trecătorile Surduc şi Vulcan. Prin ac iunile desfăşurate de armata română, până la 24 august 1916, au fost eliberate localită ile Petroşani şi Lupeni şi s-a pus stăpânire pe defileul Merişor, smulgându-i-se inamicului un important bazin carbonifer. Întrucât inamicul şi-a suplimentat for ele până la 1 septembrie 1916, trupele române au fost nevoite să se replieze pe pozi ia de la frontieră. Ofensiva inamicului a obligat trupele române să se retragă, prin lupte, spre Târgu Jiu. Sergentul Dumitru Petrescu a fost grav rănit în luptele din zona mănăstirii Lainici. Internat în Spitalul Militar din Craiova, sergentul Dumitru Petrescu a fost clasat invalid de război şi lăsat la vatră, în luna ianuarie 1917. Dumitru Petrescu a fost căsătorit şi a avut patru băie i şi patru fete. Între ei Ion, născut la 1 martie 1932, a frecventat liceul „Tudor Vladimirescu” din oraşul Târgu Jiu, încheind ultimul an de liceu, cu bacalaureat, la Colegiul Na ional „Nicolae Bălcescu” din Craiova. După absolvirea liceului Ion Petrescu s-a înscris, în anul 1953, la Şcoala Militară de Ofi eri de Artilerie Antiaeriană şi Radioloca ie din Braşov. Întrucât în luna decembrie 1955 s-a înfiin at în Bucureşti, în Drumul Taberei, Şcoala Militară de Ofi eri Radioloca ie, a încheiat anul trei în această şcoală, clasându-se primul în promo ie, şi fiind avansat la gradul de locotenent, la data de 2 octombrie 1956. Dornic să-şi aprofundeze pregătirea militară generală şi de specialitate, ofi erul s-a înscris, în anul 1963, la Academia Militară Bucureşti, Facultatea Artilerie Antiaeriană şi Radioloca ie, Sec ia Radioloca ie, pe care a absolvit-o, în anul 1966, clasându-se al doilea în promo ie. În anul 1980 a urmat cursul postacademic, absolvit cu calificativul „foarte bine”. În decursul carierei militare ofi erul a îndeplinit func ii de mare răspundere: func ia de tehnic şi şef de sta ie de radioloca ie, ofi er în Biroul Exploatare a tehnicii de radioloca ie în Regimentul 87 Radiotehnic Timişoara, ofi er 1 în Biroul Pregătire de Luptă şi şef al Biroului Operatii la Brigada 41 Radiotehnică Timişoara. Remarcându-se ca un ofi er inteligent, perseverent şi consecvent în muncă, foarte bine pregătit militar şi profesional, colonelul Ion Petrescu a fost numit, în anul 1976, în func ia de şef de stat major la Brigada 46 Radiotehnică din Ploieşti, reuşind să-şi îndeplinească foarte bine atribu iunile func ionale. După cinci ani de muncă rodnică a fost numit, la data de 9 septembrie 1981, la comanda Centrului de Instruc ie al Trupelor Radiotehnice Ploieşti. Muncind în această func ie până la data de 2 februarie 1987, ofi erul a reuşit, împreună cu şeful de stat major, colonelul Ion Selejan, loc iitorii politici, coloneii Ion Safta şi Constantin Chiper, loc iitorul tehnic, colonelul Constantin Munteanu, loc iitorul pentru servicii, colonelul Mihai Năforni ă, cu ceilal i şefi de compartimente, coloneii Ion Popescu, Nicolae Enache, Tudor Ilina, Mihai Şupeală, Ion Gheorghe, Ştefan Dumitru, Constantin Vaida şi cu multe alte cadre militare din unitate să ob ină primul titlu de „unitate de frunte”, care a fost păstrat în continuare de către întregul personal. Colonelul Ion Petrescu a fost un exemplu de dăruire pentru organizarea şi desfăşurarea procesului de învă ământ cu cursan ii, elevii Şcolii Ofi eri de Rezervă şi militarii cu termen redus din Batalionul de Instruc ie militari cu termen redus, conducând personal şedin ele de pregătire tactică şi aplica ii în teren. Împreună cu şefii de compartimente s-a ocupat de dezvoltarea bazei materiale a învă ământului şi instruc iei şi folosirea ei corectă în pregătirea cadrelor active din Trupele Radiotehnice şi a celor care au devenit cadre în rezerva armei. Nevoit să se pensioneze după 34 de ani de muncă în armată, în plenitudinea for elor fizice şi psihice, întrucât o rudă apropiată a părăsit România, optând pentru un stat din occident, fără aprobarea organelor puterii de stat comuniste, colonelul Ion Petrescu s-a stabilit la Timişoara, oraş de care-l leagă multe amintiri din cariera militară. În activitatea desfăşurată în armată ofi erul a fost decorat cu medalii şi ordine militare şi civile de stat: „Meritul Militar”, clasele I-a, a IIa şi a III-a, şi „Tudor Vladimirescu”, clasa a IV-a. Ofi erul are un fiu, Dan, care are trei copii: doi băie i şi o fată.

Sergent Serju NITICĂ

2008-11-17T08:30:00.000+01:00

S-a născut la data de 11 august 1924 în oraşul Piatra Neamt , judetul Neamt . Oraşul adăposteşte vestigii ale epocii vechi, ale evului mediu şi ale istoriei moderne şi contemporane. Serju Ni ică, în cei 82 de ani trăi i pe aceste meleaguri, a fost martor al tuturor schimbărilor care au intervenit în via a materială şi spirituală a municipiului Piatra Neam .

Din fragedă tinere e Serju Ni ică a muncit alături de părin i, pentru a-şi asigura traiul zilnic. Din anul 1950 şi până la pensionare, în anul 1980, a lucrat în func iile de muncitor şi, apoi, administrator la renumita Fabrică de hârtie „Reconstruc ia” din municipiul Piatra Neam . Norii negri ai celui de al doilea război mondial au afectat şi via a lui Serju Ni ică. În luna martie 1940 a fost concentrat în Detaşamentul de Premilitari din Piatra Neam şi a participat la instruirea teoretică şi practică, pentru a fi în măsură să participe la luptele pentru apărarea patriei. Din luna martie 1944 a fost concentrat în Detaşamentul de Lucru de la Târgu Neam , participând la realizarea lucrărilor genistice de apărare pe linia frontului, în zona Târgu Neam , după ce trupele ruseşti din Frontul 2 Ucrainian au pătruns în partea de nord a Moldovei, în luna martie 1944. Serju Ni ică este apreciat în termeni elogioşi, de către foştii camarazi, pentru comportamentul şi eforturile depuse pe Şantierul de Lucru de la Târgu Neam .

În perioada anilor 1945-1948 a satisfăcut stagiul militar la Regimentul de Gardă al României, înapoindu-se la vatră cu gradul de sergent. S-a căsătorit cu Veronica Ciubotaru, respectată muncitoare la Fabrica de Tricotaje „8 Martie” (azi „Ema”) din Piatra Neamt , împreună cu care are doi copii: Ioan (colonel, şeful Inspectoratului pentru Situa ii de Urgen ă din Piatra Neamt , absolvent al Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” Breaza, al Şcolii Militare de Ofi eri de Transmisiuni Sibiu şi al Academiei Militare din Bucureşti) şi Mariana (absolventă a Facultătii de Tehnologia şi Chimia Textilelor din Iaşi, tehnoredactor la Muzeul de Artă din Ploieşti).

Sergent Ioan NICOLAE

2008-11-17T08:29:00.002+01:00

Comuna Brazi este situată în zona de câmpie din sud-vestul jude ului Prahova, pe malul stâng al Leaotului. Se învecinează cu municipiul Ploieşti la nord, cu comuna Târgşorul Vechi la nord-vest, cu comuna Măneşti la sud-vest, cu comuna Şirna la sud, cu comuna Tinosu la sud, cu comuna Puchenii Mari la sud-est şi cu comuna Bărcăneşti la est. Denumirea localită ii derivă de la topografia trecută a locului, „brazi” semnificând pădure tânără şi foarte deasă. Comuna este formată din satele: Brazii de Sus (reşedin ă, situată în sud), Băteşti, Brazii de Jos, Negoieşti, Popeşti şi Stejaru. Suprafa a comunei este de 4.542 ha, din care 3.378 ha suprafa ă agricolă. Pe teritoriul comunei s-au descoperit vestigii din neolitic, la Negoieşti, din prima treaptă a fierului, la Popeşti, din perioada daco-ge ilor şi din cea a formării poporului român, la Băteşti, sec. V-VII d.H. Atestarea documentară datează de pe la începutul secolului al XV-lea când Mircea cel Bătrân a întărit, prin 14001403, fiilor lui Batea şi celor ai lui Neagotă locurile numite „la Mociuri e” (cu timpul au devenit Băteşti), scutindu-i de dări şi slujbe, în afară de oaste. Satul Negoieşti apare atestat pe la 30 septembrie 1454-1455, când Vladislav al II-lea a ratificat lui Dragomir, Coman, Stano şi lui Iancu, cu fiii lor, ocină la Negoieşti. În prima jumătate a secolului al XVI-lea, în 1537, Radu Paisie validează grămăticului Vuia şi fratelui său Luca ocine „în Popeşti, două ogoare şi un vad de moară lângă hotarul de lângă Negoieşti … în Crângul lui Manea un loc de vie, cât poate un om să arunce în patru păr i cu bă ul”. Popeştii constituie satul de baştină al domnitorului Antonie Vodă (16691672), mazilit de turci după trei ani de domnie. În aceste locuri s-au implicat, prin măsuri sociale, economice şi politice, domnitorii Mihai Viteazul (1593-1600), Radu Şerban (1602-1610), Alexandru Iliaş, Grigore Ghica, Matei Basarab. În 1776 s-a înfiin at o manufactură de hârtie, pe moşia Băteşti, situată pe Leaot, iar în 1841 la Popeşti s-a înfiin at o fabrică de tutun. În aprilie 1934 Societatea Creditul Minier (înfiin ată în 1919 la Bucureşti) a început construirea unei rafinării la Brazi, pe care a dat-o în func iune la 15 iunie 1935. Bombardată de anglo-americani în timpul războiului, rafinăria a fost reparată după război şi na ionalizată, la 11 iunie 1948. După 1960 la Brazi s-a construit una dintre cele mai mari şi moderne platforme petrochimice şi o mare centrală termo-electrică. Cei peste 9.000 de locuitori ai comunei se ocupă cu agricultura, olăritul şi lucrul în industrie. Şcoala a fost înfiin ată în anul 1838 şi a evoluat permanent. În comună există cămin cultural, bibliotecă şi au fost ridicate monumente ale eroilor din primul şi al doilea război mondial. Datele au fost selectate din Dic ionarul Istoric al Jude ului Prahova, autor Mihai Apostol, Editura „Ploieşti-Mileniul III”, 2004. Ioan Nicolae s-a născut la 27 iulie 1912 în localitatea Brazi. A satisfăcut stagiul militar, în perioada anilor 1934-1936, în Regimentul 7 Doroban i (Infanterie) Prahova. Mobilizat, la 20 iunie 1941, Ion Nicolae a participat la luptele pentru eliberarea Basarabiei, în luptele de la Odessa şi de la Cotul Donului. În perioada 25 februarie 1943 - 10 martie 1944 a îndeplinit misiuni de pază în zona petrolieră. De la 15 martie şi până la 30 iulie 1944 a participat la ac iuni de luptă pe frontul din Moldova, în zona Târgu Frumos. După 23 august 1944 a participat la eliberarea zonei petroliere, ac ionând la Boldeşti şi Lipăneşti. Din luna octombrie 1944 sergentul Ion Nicolae a fost mutat la o unitate de căi ferate, care efectua repararea şi între inerea liniilor de pe Valea Prahovei. A fost decorat cu medaliile „Bărbă ie şi Credin ă”, cu panglică, clasa a III-a, şi „Eliberarea de sub jugul fascist”. După lăsarea la vatră, în iulie 1945, Ion Nicolae a lucrat la căile ferate. În anul 1954 a absolvit Şcoala de Acari – Frânari, din cadrul Grupului Şcolar Grivi a Bucureşti. A lucrat în Căile Ferate Române până în anul 1965, când a decedat, în urma unui ulcer duodenal, cernind sufletele so iei Steliana şi celor şapte copii. Din mariajul lui Ioan Nicolae cu Steliana Petrache au rezultat şapte copii: Gheorghe (pensionar, a lucrat la Combinatul Petrochimic Brazi şi este căsătorit cu Alexandrina, cu care are doi băie i şi două fete), Frusina (pensionară, a lucrat ca bucătăreasă şi este căsătorită cu Gheorghe Gheorghe, cu care are doi băie i şi o fată), Anghel (pensionar, a lucrat ca zidar la Combinatul Petrochimic Brazi şi este căsătorit cu Niculina, cu care are două fete şi un băiat), Marin (pensionar, a lucrat ca zidar şi este căsătorit cu Elena, cu care are doi băie i), Ştefan, Ana (pensionară, a lucrat la Combinatul Petrochimic Brazi şi a fost căsătorită cu Valentin Stoica, cu care are două fete; Valentin Stoica, fost şofer de TIR, a decedat într-un tragic accident de circula ie în localitatea Călineşti, din jude ul Argeş) şi Petre (lăcătuş mecanic la Combinatul Petrochimic Brazi, este căsătorit cu Niculina şi au două fete şi un băiat. Dintre cei şapte copii ai sergentului Ioan Nicolae numai Ştefan, cel de al cincilea, a îmbră işat cariera militară. S-a născut la data de 17 august 1948. Urmându-şi tatăl, a absolvit Şcoala Profesională a Căilor Ferate Române în anul 1965. A lucrat trei ani la electrificarea şi centralizarea Căilor Ferate. După absolvirea Şcolii de Maiştri Militari Radioloca ie din Braşov, în anul 1970, a fost repartizat la Centrul de Instruc ie al Trupelor Radiotehnice. În anul 1972 a fost detaşat la Batalionul Radiotehnic Chitila, pentru doi ani de zile. În anul 1974 a fost mutat la Atelierul de Repara ii Tehnică de Radioloca ie al Brigăzii 46 Radiotehnice Berceni. După înfiin area Sec iei de Reparat Tehnică de Radioloca ie şi Artilerie Berceni, din cadrul Diviziei 16 Apărare Antiaeriană Ploieşti, a fost mutat în această unitate. Timp de 27 de ani a lucrat la repara ia tuturor tipurilor de tehnică de radioloca ie. De asemenea, timp de 10 ani a executat interven ii pentru punerea în capacitatea de luptă a tehnicii din subunită ile Diviziei 16 Apărare Antiaeriană. În decursul carierei militare a fost notat „bine” şi „foarte bine”. În aprilie 2002 a fost trecut în rezervă, cu drept de pensie. Ştefan Nicolae s-a căsătorit cu Mariana Sârbu, în anul 1975, împreună având doi copii. Cadru militar în rezervă, tenace şi perseverent, îndeplineşte în prezent func ia de secretar al Asocia iei Profesionale „Verşina”, a cadrelor de radioloca ie din Ploieşti, al cărui membru fondator este.

Sergent Gheorghe MARIN

2008-11-17T08:29:00.001+01:00

S-a născut în anul 1909 în comuna Greci, jude ul Tulcea. În localitate este cunoscut şi sub numele de Gheorghe Stoicu. Gheorghe Marin a satisfăcut stagiul militar, în anii 1931-1932, în Regimentul 33 Doroban i Tulcea. A participat la războiul de reîntregire statală şi na ională, contribuind la eliberarea Basarabiei. Unitatea s-a înfiin at în anul 1883 sub denumirea de Batalionul de Doroban i Tulcea. În anul 1888 batalionul s-a transformat în Regimentul 33 Doroban i (Infanterie Teritorială) Tulcea. Unitatea a fost subordonată în 1916 Diviziei 10 Infanterie Brăila. La începutul războiului de întregire statală şi na ională Divizia 10 Infanterie, inclusiv Regimentul 33 Infanterie, a făcut parte din rezerva strategică, împreună cu Divizia 15 Infanterie, fiind subordonate Corpului 5 Armată (erau dispuse în zona Crevedia – Fălcoianca – Cre uleşti – Brătuleşti – Tâncăbeşti). După participarea la luptele din zona Bucureşti – Neajlov, din toamna anului 1916, Regimentul 33 a fost retras, împreună cu celelalte unită i din Divizia 10 Infanterie, în zona Brăila. În vara anului 1917 Regimentul 33 Infanterie a participat, împreună cu celelalte unită i din Divizia 10 Infanterie, la luptele de la Mărăşeşti, remarcându-se în luptele de la Răzoare şi viile Negroponte. Datorită eroismului şi vitejiei cu care au luptat ostaşii la Mărăşeşti, drapelul de luptă al diviziei a fost decorat cu ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a. Regimentul a participat şi la cel de al doilea război mondial (1941-1945), contribuind la eliberarea sudului Basarabiei şi în luptele de Odessa şi din Caucaz. Sergentul Gheorghe Marin a fost căsătorit şi a avut doi copii: Paulina-Ecaterina (căsătorită Stere, este medic O.R.L. în Brăila) şi Mihai Marin (inginer, directorul Astral S.A. din Ploieşti, care are două fiice: Monica, arhitect, şi Mihaela, jurist).

Sergent TR Ioan GHITĂ

2008-11-17T08:27:00.003+01:00

S-a născut la data de 20 august 1896 în comuna Târgşorul Nou, jude ul Prahova. A copilărit şi a urmat şcoala primară în localitatea natală şi apoi gimnaziul industrial din localitatea Buftea, cu examen de capacitate. În războiul pentru întregire na ională şi statală (1916-1919) Ioan Ghi ă a fost încorporat, în calitate de militar cu termen redus, la Arsenalul Armatei.

După efectuarea perioadei de instruire a fost mobilizat în unitate, participând la construirea armamentului de luptă pentru front. Fiind un meseriaş harnic, priceput în meserie şi disciplinat, Ioan Ghi ă a fost avansat, succesiv, până la gradul de sergent cu termen redus. După demobilizarea armatei române, la data de 1 aprilie 1921, Ioan Ghi ă s-a angajat ca lăcătuş la Rafinăria „Astra Română” din Ploieşti. Cunoştea toată rafinăria şi a lucrat aici până în anul 1933, când a fost concediat, ca urmare a aplicării curbelor de sacrificiu.

Din anul 1934 şi până în 1938 a lucrat la Rafinăria Brazi, în aceeaşi calitate. La scurt timp sa angajat la Uzina de Armament „Concordia” din Ploieşti, care construia tunuri antitanc, calibru 47 mm şi obuze de 47 mm, 75 mm şi 100 mm. În această uzină a lucrat până în anul 1942. Ioan Ghi ă s-a căsătorit în anul 1920 cu Ioana Jipa, împreună având 7 copii: Pavel (general de brigadă, în retragere, la M.A.I., pensionar, preşedinte al Asocia iei Veteranilor de Război, Filiala Prahova din M.A.I., animatorul activită ilor organizatorice, cultural-educative şi de ordin social a veteranilor şi urmaşilor lor, decorat cu medalia na ională „Serviciul Credincios”, clasa a III-a), Ioan (tehnician metalurgist), Gheorghe (tehnician mecanic), Crăciun (economist, căpitan în rezervă la M.Ap.N.), Victoria (profesoară de filozofie şi limba română, căsătorită cu Alexandru Dima). Doi dintre copii, o fată şi un băiat, au decedat la o vârstă fragedă.

Sergentul TR Ioan Ghită a murit când era tânăr, lasând pe umerii so iei şi a primilor doi băie i povara creşterii celorlaltor cinci copii mici.

Date furnizate de generalul de brigadă ,în retragere, Pavel Ghită.

Sergent Pericle DIACONESCU

2008-11-17T08:27:00.001+01:00

S-a născut la data de 4 octombrie 1898 în oraşul Slobozia, jude ul Ialomi a. Rămânând orfan de părin i de la vârsta de 2 ani, Pericle Diaconescu a fost crescut de bunici. După absolvirea şcolii primare în oraşul Slobozia, la vârsta de 17 ani s-a înscris voluntar, pentru satisfacerea serviciului militar, în Regimentul 2 Grăniceri din Brăila. Mobilizat în aceeaşi unitate, Pericle Diaconescu a participat la războiul pentru întregire statală şi na ională din anii 1916-1919, eviden iindu-se în luptele din vara anului 1917, când a fost rănit de o schijă de obuz la omoplatul drept. Pentru comportarea dârză şi curajoasă în lupte a fost avansat, succesiv, până la gradul de sergent şi decorat cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, clasa a III-a. După demobilizarea armatei române, la data de 1 aprilie 1921, Pericle Diaconescu a lucrat ca mecanic la Atelierele C.F.R. Ploieşti-Triaj. În anii celui de al doilea război mondial Pericle Diaconescu a fost mobilizat pe loc, contribuind la transportul de produse petroliere necesare Flotilei 2 Avia ie de Vânătoare Târgşor, Regimentelor 7 şi 9 Artilerie Antiaeriană din Ploieşti şi altor unită i militare dislocate în Prahova. Din carne elul cu însemnări personale ale lui Pericle Diaconescu, păstrat de fiica sa, Florica Ghi ă, rezultă următorul episod: în ziua de 4 aprilie 1944, în timpul bombardamentului avia iei anglo-americane asupra Ploieştiului, a fost lovit un tren cu vagoane cisternă încărcate cu benzină. Mecanicul de locomotivă a fost omorât şi Pericle Diaconescu a detaşat vagoanele aprinse şi a condus trenul în afara zonei periculoase, salvând de la distrugere cartierul de locuin e Ploieşti Sud (trenul se afla garat pe linia de încărcare din incinta Rafinăriei „Astra Română”). Pericle Diaconescu a fost căsătorit cu Maria Nicolau, din mariajul lor rezultând trei copii: Dumitru (colonel, cu ultimul loc de muncă la Direc ia Infanterie şi Tancuri Bucureşti, decedat în anul 1990), Ioan (colonel în M.A.I., pensionar) şi Florica (func ionară în M.A.I., pensionară, căsătorită cu generalul de brigadă, în rezervă, Pavel Ghi ă).

Sergent Radu BURLACU

2008-11-17T08:26:00.000+01:00

Fiul lui Constantin şi al Anicăi Burlacu, Radu Burlacu s-a născut la data de 3 noiembrie 1922 în comuna Nicoleşti, jude ul Râmnicu-Sărat (azi jude ul Buzău). De la o vârstă fragedă părin ii săi l-au dat la un atelier de croitorie şi până la vârsta de 21 de ani a practicat meseria de croitor în localitatea natală. Recrutat pentru satisfacerea stagiului militar la data de 1 aprilie 1943, Radu Burlacu a fost repartizat pentru instruire la Partea Sedentară a Regimentului 2 Transmisiuni, care era dislocat în garnizoana Iaşi. Regimentul avea o istorie interesantă.

La data de 24 ianuarie 1932 Inspectoratul General al Geniului, prin Ordinul nr. 334 – în conformitate cu Înaltul Decret, nr. 497/1932 şi cu Ordinul Marelui Stat Major, Sec ia I-a, nr. 4.338 şi 965/1932 – dispunea înfiin area Regimentului 2 Transmisiuni Câmpina. Tot în acea perioadă se cumulaseră batalioanele de transmisiuni din Regimentele 1, 3 şi 4 Pionieri. Comanda Regimentului 2 Transmisiuni şi Batalioanele 1 şi 2 au fost cazate în clădirea principală a fostei fabrici de bijuterii, iar Batalionul 3 în clădirea rafinăriei „Steaua Română”.

Şcoala de radiotelegrafişti a fost dislocată într-o clădire a primăriei din Câmpina. Prin Ordinul Marelui Stat Major, nr. 8.640, din 27 martie 1933, s-a dispus dislocarea regimentului de la Câmpina, la Iaşi. La 1 aprilie 1933 Regimentul 2 Transmisiuni a fost mutat în garnizoana Iaşi, în cazarma Regimentului 1 Căi Ferate. În această cazarmă s-au instruit efectivele şi apoi au participat la campaniile militare din est şi vest, asigurând legăturile fir şi radio ale unită ilor şi marilor unită i militare cu care a cooperat. În baza Ordinului nr. 51.620, din 30 iunie 1946, Regimentul 2 Transmisiuni a primit ordin să se mute din garnizoana Alexandria, unde se stabilise după participarea la război, la Câmpina.

Mai târziu, în baza Ordinului Marelui Stat Major, Sec ia I-a, nr. 51.716, din 17 august 1948, regimentul a fost dislocat din Câmpina la Someşeni, jude ul Cluj, în cazarma Regimentului 5 Artilerie Antiaeriană. Cu o parte din efectivele acestei unită i s-a înfiin at, în anul 1948, Regimentul 4 Transmisiuni din oraşul Vaslui. După efectuarea perioadei de instruire a soldatului şi a perioadei de instruc ie de specialitate, Radu Burlacu a fost mobilizat pe front, în zona de opera ii a Batalionului 53 Transmisiuni, la data de 16 septembrie 1943.

Împreună cu ceilal i camarazi din unitate asigura legăturile fir şi radio ale Comandamentului 4 Armată, care desfăşura lupte foarte grele cu efectivele armatei sovietice, aflate într-o puternică ofensivă. Comportarea curajoasă şi dârză în misiunile de luptă primite i-a determinat pe şefii direc i să-l propună pe Radu Burlacu pentru decorare cu medalia „Cruciada împotiva comunismului”, pe care a primit-o la data de 31 martie 1943. La data de 1 decembrie 1944 fruntaşul Radu Burlacu a fost mutat de la Compania a 2-a Transmisiuni la Compania 1-a Transmisiuni din aceeaşi unitate, comportându-se la fel de curajos în îndeplinirea grelelor misiuni, în luptele cu trupele germane, pe teritoriile Ungariei şi Cehoslovaciei. Şefii direc i l-au propus pe fruntaşul Radu Burlacu pentru decorare cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, clasa a III-a, pe care a primit-o la data de 6 februarie 1945.

Până la capitularea armatei germane, la 9 mai 1945, fruntaşul Radu Burlacu şi camarazii din Batalionul 54 Transmisiuni au reuşit să asigure, permanent, legăturile de transmisiuni cu eşaloanele subordonate Corpului 4 Armată. La 14 septembrie 1945 fruntaşul Radu Burlacu s-a prezentat la Partea Sedentară a unită ii şi, de aici, a fost repartizat la Corpul 3 Armată.

Fiind bolnav a fost trimis în concediu medical, până la 1 ianuarie 1945. Refăcut din punct de vedere fizic, fruntaşul Radu Burlacu a fost mutat la Compania Depozit a Corpului 3 Armată. De la data de 1 aprilie şi până la data de 7 iulie 1946 proaspătul caporal a participat la instruirea recru ilor din unitate, ajutându-i la însuşirea specialită ilor de telefonist şi radiotelegrafist. Desconcentrat, la 7 iulie 1946, Radu Burlacu şi-a reluat munca de croitor în localitatea natală, până la 24 ianuarie 1949, când a fost concentrat la Regimentul 4 Transmisiuni din Vaslui.

După o perioadă de instruire de trei luni, Radu Burlacu a fost avansat la gradul de sergent şi apoi s-a înapoiat la familie, refuzând să se angajeze în armată. Până la decesul său, la 7 martie 1993, Radu Burlacu a profesat cu succes meseria de croitor, fiind bine-cunoscut în satele din jur. Radu Burlacu s-a căsătorit în anul 1946 cu Niculina Tudor, din mariajul lor rezultând doi copii: Ionel, născut la data de 2 iulie 1947, şi Vasile, născut la data de 23 octombrie 1950. Ionel Burlacu a absolvit şcoala primară în localitatea Dăscăleşti, şcoala generală în localitatea Nicoleşti şi Liceul „Alexandru Vlahu ă” în Râmnicu-Sărat.La data de 1 august 1965 s-a angajat arhivar civil la Arhivele Militare din Râmnicu-Sărat. La 1 iulie 1972 Arhivele Militare au fost mutate de la RâmnicuSărat, la Piteşti. Ionel Burlacu şi-a urmat destinul, angajându-se arhivar civil la Arhivele Militare din Piteşti (U.M. 02405).

De la 1 mai 1982 Ionel Burlacu îndeplineşte func ia de custode la sala de studiu, dând dovadă de mult tact în rela iile cu cei care se documentează în această institu ie, care păstrează documente, de mare valoare ştiin ifică, cu caracter militar, politic, social şi economic. Ionel Burlacu s-a căsătorit la data de 18 iulie 1968 cu Elena Burlăcescu, din comuna Pardoşi, jude ul Buzău, împreună având o fiică, Daniela, născută la data de 18 septembrie 1969. Vasile Burlacu, cel de al doilea copil al so ilor Radu şi Niculina Burlacu, a lucrat ca maistru la Turnătoria din Râmnicu-Sărat până în anul 1999, când s-a pensionat. Are doi copii, căsători i în Focşani.

Sergent Ion ALDEA

2008-11-17T08:25:00.000+01:00

Ion Aldea s-a născut la data de 9 septembrie 1889 în localitatea Di eşti, comuna Filipeşti de Pădure, din jude ul Prahova. Este fiul lui Lixandru şi al Frusinei Aldea. A fost căsătorit şi a avut 7 copii. În anul 1912 a fost încorporat, pentru satisfacerea serviciului militar, la Batalionul 3 Vânători Infanterie din Ploieşti.

În luna iulie 1916 a fost concentrat la Regimentul 3 Vânători (unitatea fusese ridicată la rang de regiment), subordonat Diviziei 5 Infanterie Buzău. În seara zilei de 14 august 1916, ora 21:00, pe când fruntaşul Ion Aldea se găsea, împreună cu camarazii din regiment, în dispozitivul de luptă de pe grani ă, în zona Măneciu-Pământeni, au fost declanşate, prin surprindere, luptele cu inamicul. Deşi luptele au fost dure, ostaşii români au pătruns, cu mult curaj, în dispozitivul inamic, reuşind să înainteze, până la 15 septembrie, în zona Braşov. Schimbarea situa iei pe frontul de sud precum şi suplimentarea for elor germane şi maghiare în partea de nord a Transilvaniei au fost motivele care au determinat Statul Major al Armatei române să oprească ofensiva trupelor române şi apoi să le retragă treptat, prin luptă.

Ostaşii Regimentului 3 Vânători au fost puşi la dispozi ia Diviziei 6 Infanterie Focşani, la data de 19 septembrie, şi s-au retras pe Valea Siriului şi Valea Buzăului. Unitatea a respins inamicul la Pătârlagele, asigurând retragerea Diviziei 6 Infanterie pe Valea Buzăului. În continuare unitatea a desfăşurat lupte grele la Odobeşti şi Pralea. În luna ianuarie 1917 regimentul a fost trimis, pentru refacere, în comuna Truşeşti, din jude ul Botoşani. Ion Aldea a fost avansat caporal şi numit comandant de grupă, întrucât s-a comportat curajos în luptele desfăşurate în 1916. În ziua de 24 iulie 1917 a început marea bătălie pentru apărarea Mărăşeştilor. Unită ile militare din Prahova au participat şi ele în această bătălie.

Ostaşii Regimentului 3 Vânători s-au acoperit de glorie în legendarele lupte de apărare de la Cosmeşti şi Doaga, îndeosebi în zilele de 25, 27, 28, 30 iulie şi 6 august 1917. Pentru faptele de eroism săvârşite la Doaga, drapelul Regimentului 3 Vânători a fost decorat cu ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, conform Î. D., nr. 1171, din 9 octombrie 1917. La sfârşitul lunii ianuarie 1918 regimentul a fost trimis în Basarabia unde, până la sfârşitul lunii iunie, a contribuit la cură area Basarabiei de trupe bolşevice ruseşti şi ucrainiene.

După remobilizarea armatei, la data de 28 octombrie 1918, Regimentul 3 Vânători a fost subordonat Diviziei 2 Vânători din Chişinău şi a participat la dezarmarea trupelor maghiare din Transilvania, la capturarea armamentului şi a muni iilor de la civili, precum şi la asigurarea liniştii publice. Regimentul 3 Vânători a participat la campania militară din Ungaria, din anul 1919. Trecerea armatei române pe picior de pace, la data de 1 aprilie 1921, i-a găsit pe bravii ostaşi infanterişti din Regimentul 3 Vânători la Huedin. Concentra ii au fost demobiliza i. Ion Aldea a fost avansat la gradul de sergent şi decorat cu medaliile „Bărbă ie şi Credin ă” şi „Virtutea Militară”, pentru comportarea curajoasă şi dârză în luptele de la Doaga. În anul 1923, Regimentul 3 Vânători a fot dislocat la Bolgrad şi în octombrie 1940 a fost desfiin at, deoarece sovieticii i-au dezarmat ostaşii, la sfârşitul lunii iunie 1940. Între urmaşii lui Ion Aldea se remarcă Elisaveta, căsătorită cu Ion Croitoru, maistru construc ii petroliere, decedat şi înhumat la Moineşti.

Fiul lor, Constantin Croitoru, a îmbră işat cariera militară. Datorită meritelor sale a fost avansat până la gradul de general de divizie şi încadrat într-o func ie importantă la Statul Major General al Armatei României. Generalul Croitoru are un fiu, absolvent al Facultă ii de Drept din Bucureşti. Sergentul Ioan Aldea a decedat la data de 1 ianuarie 1974, fiind regretat de familie şi prieteni.

Sergent-major Vasile STĂNCUTU

2008-11-17T08:24:00.000+01:00

Comuna argeşeană Mozăceni este atestată documentar la 19 iunie 1620, când Gavril Movilă voievod întăreşte eliberarea din rumânie (robie) a locuitorilor satului. „Cu mila lui Dumnezeu, Io Gavril Moghilă voievod şi domn a toată ara Ungrovlahiei, feciorul marelui şi preabunului, răposatului Io Simion Moghilă voievod. Dă domnia mea această poruncă a domniei mele satului Mozăceni în jude ul Vlaşca… Şi iată le dăm întreg satul Mozăceni cu tot hotarul şi cu tot venitul şi din câmp şi din apă şi din pădure şi de peste tot hotarul”. Aici s-a născut Vasile Stăncu u, la data de 15 ianuarie 1922. Părin ii săi, Stancu şi Anghelina, au avut o fiică şi 4 fii: Voica, Stan, Radu, Ion şi Vasile. Oameni gospodari, so ii Stăncu u şi-au crescut copii în spiritul cinstei şi al demnită ii. Vasile Stăncu u a copilărit şi absolvit şcoala primară în localitatea natală, lucrând apoi în agricultură, alături de părin i şi fra i.

S-a căsătorit cu consăteanca sa, Constantina Baldar, în anul 1947. Venindu-i timpul să satisfacă stagiul militar, Vasile Stăncu u a fost încorporat, la 1 aprilie 1943, în Regimentul 1 Vânători (Infanterie), Partea Sedentară, dislocată în garnizoana Piteşti. Această unitate s-a înfiin at în anul 1830, în garnizoana Craiova, cu cadre recrutate din rândul pandurilor care au participat la războiul împotriva turcilor, în anii 1828 şi 1829. În anul 1848 a păzit grani a de sud a ării.

Regimentul a fost reorganizat sub domnitorii Alexandru Ioan Cuza şi Carol de Hohenzolern, participând la războiul de independen ă (1877-1878), la cel de al doilea război balcanic (1913), la războiul pentru întregirea statului şi a neamului românesc (19161919) şi la războiul de reîntregire statală şi na ională (1941-1945). Avansat la gradul de caporal, Vasile Stăncu u a fost trimis, la data de 13 aprilie 1944, pe frontul Iaşi - Chişinău, participând la luptele din zona iganca - Fălciu. A îndeplinit func iile de servant, ochitor şi comandant de tun (după avansarea la gradul de sergent, în septembrie 1944).

După 23 august 1944 Vasile Stăncu u a participat, împreună cu camarazii săi, la dezarmarea trupelor germane şi eliberarea păr ii de nord a Transilvaniei, remarcându-se în luptele de pe cursul mijlociu al Mureşului şi în zona Marghita - Oradea. De la 20 octombrie 1944 a participat la luptele din Ungaria, fiind rănit. Tratat în Spitalul de la Miscoltz, s-a înapoiat la unitate la 15 ianuarie 1945. Împreună cu camarazii săi a participat la luptele din Cehoslovacia (masivul Zvolen, râurile Hron, Morava şi Brno), fiind rănit în ziua de 2 aprilie 1945. Refuzând să fie trimis în spital, a fost tratat ambulatoriu şi a luptat până la 12 mai (deşi Germania a capitulat la 9 mai 1945, rezisten a unor unită i militare germane a durat până la 12 mai). Pentru comportarea curajoasă în război Vasile Stăncu u a fost decorat cu medaliile: „Bărbă ie şi Credin ă”, clasa a III-a, „Eliberarea de sub jugul fascist” şi „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”. După anul 1989, Asocia ia Na ională a Veteranilor de Război l-a avansat la gradul de sergent- major. Vasile Stăncu u a fost lăsat la vatră la 1 aprilie 1944 şi, după căsătorie, a lucrat în agricultură, împreună cu so ia şi copiii. Vasile şi Constantina Stăncu u au avut 7 copii: Gheorghe (născut în anul 1949, este colonel rtr. la M.Ap.N. şi are 2 copii), Marin (născut în 1951, este contabil şi îndeplineşte func ia de secretar al Primăriei Mozăceni),

Florea (născut în 1954, este maistru lăcătuş la Uzina de Autoturisme Piteşti şi are un copil), Alexandrina (născută în 1957, căsătorită Bunda, este laborant şef Parc Sonde Petrom Piteşti şi are 2 copii), Ştefan (născut în 1959, este maistru electrician la Rafinăria Piteşti şi are 2 copii), Dumitru (născut în 1962, este maistru electronist la Rafinăria Piteşti şi are 2 copii), Ilie (născut în 1964, este maistru electrician la Rafinăria Petromidia Năvodari şi are 2 copii).

Sergent-major Ion GHEORGHE

2008-11-17T08:23:00.001+01:00

Târgşorul Vechi, comună de şes amplasată pe malurile canalului Leaotu („afluent” artificial al Prahovei, pe stânga), se învecinează la nord cu municipiul Ploieşti, la sud-est cu comuna Brazi, la sud-vest cu comuna Măneşti, la nord-vest cu comuna Ariceşti Rahtivani şi la nord cu comuna Blejoi. Comuna este formată din satele: Strejnic (reşedin ă de comună), Stănceşti, Târgşorul Vechi şi Zalhanaua.

Suprafa a comunei însumează 4.843 ha, din care 4.027 ha reprezintă suprafa a agricolă. La circa 500 m vest de moara din Târgşorul Vechi s-a depistat o aşezare tracică, numită Tei, bogată în materiale arheologice. Satul apare atestat documentar abia la 25 august 1413, în salvoconductul comercial pe care Mircea cel Bătrân (1386-1418) îl reînnoieşte pentru braşoveni sub denumirea de „Novum Forum” (Târgul cel Nou), spre a fi deosebit de Târgovişte. La 22 august 1456, Vlad epeş înfrânge la Târgşor oştile lui Vladislav al II-lea. Importan a economică a târgului care se ridica a determinat o creştere a însemnătă ii sale politice sub Neagoe Basarab (1512-1521), când devine oraş de scaun.

În privilegiul acordat braşovenilor, în anul 1517, acesta îi îndeamnă „să târguiască numai unde este scaunul domniei mele, la Târgovişte şi la Câmpulung şi la Târgşor”. Solii braşovenilor găsesc pe voievodul Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577), de asemenea, la Târgşor. În anii 1537, 1538 sau 1540 Radu Paisie (Petru de la Argeş), în anul 1598 Mihai Viteazul, iar în 1622 Radu Mihnea emiteau hrisoave din reşedin a de la Târgşor. Localitatea a jucat un rol important în secolele XVI-XIX.

Se pare că aici a existat o şcoală începând din secolul al XV-lea. Între monumentele din localitate se remarcă termele romane ale castrului Legiunii a XI-a Claudia Pia Fidelis, ruinele bisericii albe (biserica veche, ctitorită de Vladislav al II-lea), ruinele cur ii domneşti, conacul Moruzi, monumentul memorial „Nicolae Iorga”, cu inscrip ia: „În acest loc a fost asasinat de către legionari, la 28 noiembrie 1940, savantul de reputa ie mondială Nicolae Iorga (născut în anul 1871)”.

Datele au fost culese din Dic ionarul Istoric al Jude ului Prahova, autor profesor Mihai Apostol, Editura „Ploieşti-Mileniul III”, 2004.

Plutonier Grigore JIPA

2008-11-17T08:22:00.001+01:00

S-au scurs 65 de ani de la istorica poruncă a generalului Ion Antonescu, comandantul Armatei Române în cel de al doilea război mondial, de participare la lupte, pe care bunicii şi părin ii noştri au sperat să fie duse pentru eliberarea Basarabiei, Bucovinei, inutului Her ei şi Transilvaniei: „Ostaşi: Vă ordon, trece i Prutul!”. Sute de mii de români au pus mâna pe arme şi s-au înscris într-un război pustiitor.

Între ei s-a aflat şi Grigore Jipa, mezinul familiei Costache şi Velica Jipa, din Ploieşti. Fratele său, Tache, primul dintre copii, căzuse în luptă în timpul primului război mondial, la Mărăşeşeti. Cel de al doilea frate, Teodor, se afla pe front. Grigore a lăsat în pragul casei o mamă bătrână, cu lacrimi de jale în ochi, sora şi nepo ii. Aruncânduşi o privire în curtea casei a rostit cuvintele creştineşti „Doamne-ajută!” şi, cu semnul crucii, a pornit în întâmpinarea soartei. Grigore Jipa a participat la război de la data de 22 iunie 1941, fiind încadrat în Regimentul 7 Doroban i Prahova, Compania Cercetare. A contribuit la eliberarea Basarabiei.

A luptat apoi în opera iunile militare de la Odessa şi de la Cotul Donului, căzând eroic în luptele de la Cota 140, situată la 7 km de satul Raspopinskaia. A fost lovit mortal, la cap şi în zona stomacului, de schije de brand, rămânând la inamic neînmormântat de către camarazii săi. A fost decorat, post-mortem, cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, clasa a II-a, cu spade, şi avansat la gradul de plutonier, prin I. D. nr. 2829, din 22 septembrie 1942.

La interven ia generalului de brigadă în rezervă Pavel Ghi ă, făcută la comandantul garnizoanei militare Ploieşti, generalul de flotilă aeriană Gheorghe Constantin, şi cu sprijinul comandantului Inspectoratului Jude ean de Poli ie Prahova, colonelul Constantin Chirilă, s-a ridicat o cruce în Cimitirul Eroilor „Bolovani”, cu inscrip ia: „Plutonier PostMortem Jipa Grigore din Regimentul 7 Infanterie Prahova, mort la data de 17.09.1942, în luptele de la Cotul Donului”. Monumentul a fost dezvelit în ziua de 25 octombrie 2000, de ziua armatei României.

Plutonier Neculai GOAGĂ

2008-11-17T08:21:00.000+01:00

Localitatea montană Pietriceaua este situată în nord-estul comunei Brebu, din jude ul Prahova, la o altitudine cuprinsă între 700 şi 950 de metri fa ă de nivelul mării. În partea de nord a satului se înal ă vârful Barbeş, de 1012 metri, care face parte din Mun ii Grohotiş. Denumirea localită ii derivă din conforma ia solului montan pe care este amplasată.

Vechimea localită ii este atestată de un document din data de 29 mai 1562, emis de Petru cel Tânăr pentru a consfin i stăpânirea „Stanciului cu feciorii lui…, ca să le fie moşie în vârful Petricelii (…), pe plaiul Pietricelii până între stâni, iar de aici înainte să le fie pă unde este aleasă de boierii care au hotărnicit.”. În 1872 se men ionează aşezarea ca fiind subordonată comunei Brebu.

De asemenea, în 1897 localitatea era subordonată comunei Brebu şi avea 619 locuitori, fapt care pledează pentru vechimea sa. În perioada interbelică situa ia administrativ-teritorială se men ine aceeaşi, ipostază care persistă şi după război, până în zilele noastre. Datele au fost selectate din Dic ionarul Istoric al Jude ului Prahova, autor profesor Mihai Apostol, Editura „Ploieşti-Mileniul III”, 2004. Neculai Goagă, fiul lui Gheorghe şi al Mariei Goagă, s-a născut la data de 5 septembrie 1915 în Pietriceaua. A avut un frate, Constantin (decedat), şi o soră, Maria (decedată). Nu şi-a cunoscut tatăl, mobilizat în Regimentul 47 Infanterie Ploieşti, căzut în luptele pentru întregirea neamului românesc la Câineni, în octombrie 1916. Neculai Goagă a satisfăcut stagiul militar în perioada 10 martie – 15 octombrie 1938, în Plutonul 1 Mitraliori, din Compania a 4-a, Regimentul 84 Infanterie Bistri a-Năsăud.

După efectuarea perioadei de instruc ie a fost repartizat la Batalionul 2 Pază Căile Ferate Române, Compania a 3-a, Cluj, cu gradul de sergent. Până în februarie 1939 a asigurat, împreună cu grupa sa, paza la un tunel C.F.R., unde erau două posturi de santinelă. De la data de 15 februarie 1939 a fost mutat la Compania a 3-a C.F.R. Cluj, în func ia de furier. După cedarea Transilvaniei prin Dictatul de la Viena, la 30 august 1940, Batalionul C.F.R. a fost mutat la Sibiu. Din septembrie 1940 şi până la 25 mai 1945 sergentul Neculai Goagă a fost mobilizat la aceeaşi unitate, îndeplinind misiuni de pază şi serviciul de furier la Compania a 3-a. După lăsarea la vatră, în anul 1945, Neculai Goagă a lucrat, până la data pensionării, la Compania de Pompieri din Municipiul Câmpina.

Neculai Goagă s-a căsătorit, în anul 1942, cu Silvia Puiu (decedată în anul 1990), împreună având cinci copii: Petre (pensionar, fost inginer electrotehnist în municipiul Gala i, căsătorit cu Liliana Talpă, din Bârlad, fostă inginer, pensionară şi ea), Mioara (pensionară, fostă profesor de matematică la şcoala din Pietriceaua), Dorin (profesor-inginer electrotehnist în Bucureşti, căsătorit cu Aneta, profesor de fizică şi chimie), Maria (func ionară, stabilită în Câmpina, căsătorită cu Gheorghe Rotaru) şi Zina (inginer mecanică fină în Ploieşti, căsătorită cu Liviu Chiper, inginer electronist).

Neculai Goagă a fost avansat la gradul de plutonier, cu sprijinul Asocia iei Na ionale a Veteranilor de Război. A fost decorat cu medaliile „Eliberarea de sub jugul fascist” şi „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

Plutonier-major Ştefan ŞOLCAN

2008-11-17T08:20:00.000+01:00

Ştefan Şolcan s-a născut la data de 6 iulie 1914 în frumoasa localitate Cislău, jude ul Buzău. A fost primul copil al lui Dumitru şi al Mariei Şolcan, oameni harnici şi respecta i de locuitorii din Cislău. Ştefan a avut un frate, Oprea, şi trei surori, Anica, Irina şi Di a. După absolvirea şcolii primare în localitatea natală, la vârsta de 11 ani, s-a înscris voluntar, copil de trupă, la Herghelia Cislău, unde a activat în perioada anilor 1925-1932. În perioada 1932-1934 a satisfăcut stagiul militar, în cadrul Regimentului 11 Roşiori Cernău i.

Recomandat de comandantul regimentului, caporalul Ştefan Şolcan a urmat în anii 19341935 cursurile Şcolii de Subofi eri Veterinari, de pe lângă Spitalul Militar Veterinar Bucureşti, pe care le-a absolvit cu rezultate bune. Avansat la gradul de sergent-major, Ştefan Şolcan a fost încadrat, în septembrie 1935, la Herghelia Militară Jegălia, fiind notat în foile de apreciere cu calificative bune şi foarte bune pentru îndeplinirea cu multă răspundere a atribu iunilor func ionale şi comportament demn în serviciu, societate şi familie. La data de 20 iunie 1941 a fost avansat la gradul de plutonier şi mobilizat, pe loc, în cadrul Hergheliei Jegălia. Plutonierul Ştefan Şolcan a fost mobilizat la data de 1 noiembrie 1943 pentru participarea la luptele din Crimeea, împreună cu trupele Batalionului 1 Vânători de Munte din Sinaia. La data de 1 aprilie 1944 a fost rănit şi, după spitalizare, a fost trecut la Partea Sedentară a unită ii.

De la data de 23 august 1944 plutonierul Şolcan a participat, împreună cu camarazii săi, la dezarmarea trupelor germane din oraşul Braşov şi împrejurimi. După 26 august, Batalioanele 1 şi 4 Vânători de Munte au îndeplinit misiuni de închidere a trecătorilor văii Prahovei şi, de la sfârşitul lunii august, în dispozitivul de acoperire Întorsura Buzăului spre Homorod. După 1 septembrie efectivele Diviziei 1 Munte, din care făcea parte şi Batalionul 1 Vânători Munte, în cooperare cu Divizia 3 Infanterie (împreună formau Corpul de Munte) şi cu Corpul 33 Armată sovietic (în subordinea sa se găsea şi Divizia 1 Infanterie de voluntari români „Tudor Vladimirescu”, înfiin ată la 2 octombrie 1943 pe teritoriul Rusiei, din prizonieri români), au trecut la ofensivă pe direc ia Ormeniş - Aita Seacă 70 Bibor eni.

A fost eliberat oraşul Sfântul Gheorghe, în ziua de 8 septembrie 1944. În continuare vânătorii de munte au contribuit la eliberarea altor localită i, între ele înscriindu-se şi oraşul Târgu Mureş, la 28 septembrie 1944. În luna noiembrie 1944 plutonierul Şolcan a fost mutat în Regimentul 9 Călăraşi, participând la luptele din Ungaria şi Cehoslovacia. În aprecierile şefilor săi se eviden ia deosebita grijă a plutonierului Şolcan pentru îngrijirea cailor.

La 27 iulie 1945 plutonierul Şolcan a fost demobilizat şi trimis la Herghelia Jegălia, unde a dovedit o mare grijă pentru vindecarea şi îngrijirea cailor înapoia i de pe front cu sechele. Trecut în rezervă la 15 august 1946, Ştefan Şolcan s-a angajat tehnician veterinar în cadrul Sec iei Agricole Raionale din Feteşti. Din 1 septembrie 1948 şi până la 1 septembrie 1974, când s-a pensionat, a lucrat în func ia de tehnician veterinar la Ferma Cegani Dunăre.

Ştefan Şolcan s-a căsătorit la data de 1 octombrie 1940 cu Elena Banu (învă ătoare), împreună având doi fii: Dan, tehnician energetic, şi Valerică, economist. A fost decorat cu medaliile „Bărbă ie şi Credin ă”, cu panglică, clasa a III-a, şi „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

Plutonier-major Ioan DUMBRAVĂ

2008-11-17T08:19:00.001+01:00

S-a născut la data de 1 august 1914 în pitoreasca localitate montană Doroteia, jude ul Câmpulung-Moldovenesc (azi jude ul Suceava). Părin ii săi, Nicolae şi Ioana, oameni harnici şi gospodari, au avut patru copii: Ioan, Vladimir, Floarea şi Veronica. Ioan (Ni ă, cum îi spuneau rudele şi prietenii) a avut înclina ii spre carte, absolvind cu rezultate bune şapte clase în localitatea natală.

Până la vârsta majoratului şi-a ajutat părin ii la muncile din gospodărie. Venindu-i timpul satisfacerii serviciului militar, Ioan Dumbravă a fost încorporat, la data de 20 aprilie 1936, la Centrul de Instruc ie nr. 4 Jandarmi Cernău i. La data de 22 februarie 1937 a fost mutat la Legiunea de Jandarmi Bucureşti, Forma ia Căilor Ferate Române, unde a îndeplinit misiuni de pază şi ordine. După trei luni a fost readus la Centrul de Instruc ie nr. 4 Jandarmi Cernău i. Perseverent, disciplinat şi politicos în rela iile cu şefii şi camarazii săi, soldatul Ioan Dumbravă a fost avansat la gradul de fruntaş, la data de 1 octombrie 1938. Ca urmare a apari iei pe cerul Europei a norilor negri ai celui de al doilea război mondial, la data de 1 aprilie 1939 fruntaşul Ioan Dumbravă a fost concentrat, pentru completarea instruc iei, la Legiunea de Jandarmi „Someş” Cluj. După numai o lună petrecută la Cluj a fost mutat la Legiunea de Jandarmi din oraşul Suceava. Obligativitatea cedării de către România a unor teritorii din trupul ării, în vara anului 1940, către Uniunea Sovietică (Basarabia, inutul Her ei, partea de nord a Bucovinei), Ungaria (partea de nord a Transilvaniei) şi Bulgaria (Cadrilaterul) a îndurerat profund poporul român şi pe to i ostaşii armatei române.

În aceste circumstan e sumbre, fruntaşul Ioan Dumbravă a fost mobilizat, la data de 26 iunie 1940, în ziua când guvernul Uniunii Sovietice a adresat guvernului României prima Notă Ultimativă de cedare a Basarabiei.

Demobilizat în octombrie 1940, Ioan Dumbravă a fost concentrat, la data de 22 februarie 1941, şi apoi mobilizat, la 20 iunie 1941, în cadrul Legiunii de Jandarmi Suceava. Avansat la gradul de caporal a participat la luptele de eliberare a păr ii de nord a Bucovinei. În ziua de 1 septembrie 1941 a fost mutat la Inspectoratul de Jandarmi Cernău i, unde a îndeplinit misiuni de pază şi asigurare a ordinii publice. De la data de 1 noiembrie a fost mutat la Compania 86 Poli ie Odessa, unde a îndeplinit misiuni de asigurare a ordinii publice şi întocmirea documentelor de eviden ă, în calitate de furier la Biroul Eviden ă Grada i-Solda i. Avansat la gradul de sergent, Ioan Dumbravă a fost mutat la Centrul de Instruc ie nr. 3 Jandarmi Iaşi, îndeplinind func ia de furier la Biroul Eviden ă Grada i-Solda i până la mutarea la Inspectoratul de Jandarmi Suceava, la data de 9 octombrie 1946. Refuzând propunerea de angajare în armată a fost trecut în rezervă, cu gradul de sergent. În anul 1941 a fost decorat cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, cu panglică, clasa a III-a, şi în anul 1995 cu medalia „Crucea Comemorativă al celui de al doilea război mondial. 1941-1945”. Asocia ia Na ională a Veteranilor de Război l-a ajutat să fie avansat până la gradul de plutoniermajor, să primească pământ şi pensie de veteran de război. Ni ă Dumbravă s-a căsătorit, la data de 17 martie 1945, cu Paraschiva Băi an, din Zahareşti, comuna Stroieşti, jude ul Suceava, împreună având un fiu, Dumitru, şi o fiică, Elena. Om harnic, Ni ă Dumbravă a lucrat în calitate de oficiant poştal şi poştaş la Oficiul Poştal Stroieşti. În orele libere şi-a lucrat pământul, împreună cu so ia sa, şi ea fostă oficiant poştal la Oficiul Poştal Stroieşti. Dumitru Dumbravă (Dănu pentru cei apropia i), pensionar militar (fost maistru militar principal), este căsătorit cu Maria Simion (şef Serviciu Pre uri la Fabrica de Sticlă Suceava).

Din prima căsnicie, cu Elena, Dănu are trei copii: Ionu , absolvent al Conservatorului de Muzică, Daniela, absolventă a Academiei de Ştiin e Economice, şi Alina, absolventă a Conservatorului de Muzică. Elena Boaru, fiica so ilor Dumbravă, inspector la Starea Civilă a Consiliului Jude ean Suceava, a fost căsătorită cu regretatul inginer agronom Mircea Boaru, decedat în luna noiembrie a anului 2005. Împreună au avut o fiică, Daniela, actualmente consilier juridic principal la Prefectura Suceava.

Plutonierul-major Ioan Dumbravă a decedat în ziua de 27 martie 2006, cernind sufletele rudelor şi prietenilor. În ultima poezie, scrisă în ziua de 3 ianuarie 2006, intitulată „Un gând la despăr ire”, îşi anun ă trecerea în lumea veşnică:

Foaie verde solzi de peşte, Omu-n lume cât trăieşte Critică şi duşmăneşte Tot la rele se gândeşte. Nu gândeşte omul bine Că moartea pe furiş vine. Nu te-ntreabă dacă po i, Că moartea vine la to i. Î i laşi casă, î i laşi sat, Degeaba te-ai zbuciumat. Pe pământ cât ai stat, Foarte mult te-ai consumat. De eşti bogat sau sărac, Moartea soseşte în prag. De eşti rău sau hain, Bătrâne ele tot vin. Că aşa-i lumea făcută, Omul plecat se uită. Dacă ai fost bun pe pământ, Rudele şi prietenii vor veni la mormânt. La zile de sărbătoare, Vor pune lumânare şi floare. Ce-i pe care i-ai iubit, Şi de ei te-ai despăr it. Omul este ca ceara, Şi zăpada primăvara. Bate vântul, se topeşte Şi în scurt timp nu mai este.

Plutonier-major Ioan BORDEA

2008-11-17T08:18:00.001+01:00

S-a născut la data de 31 martie 1923 în oraşul Comăneşti, jude ul Bacău. A urmat şcoala primară şi şcoala de ucenici în Comăneşti. În perioada anilor 1941 - 1944 a fost salariat la Fabrica de Cherestea şi la Remiza C.F.R. din Comăneşti.

La data de 12 aprilie 1944 Ioan Bordea a fost încorporat, pentru satisfacerea stagiului militar, la Batalionul 18 Vânători de Munte, care atunci se afla în garnizoana Târgu Ocna. După perioada de intruc ie Ioan Bordea a fost mutat la Batalionul 3 Pontonieri. Înapoiat de pe front, batalionul se afla pentru refacere în satul Salcia, comuna Slătioara (în apropiere de oraşul Slatina). După 23 august 1944 unitatea a fost trimisă în Transilvania, unde a participat la luptele duse pentru eliberarea păr ii de nord a Transilvaniei. De la 25 octombrie şi până la 30 noiembrie 1944 unitatea a participat la eliberarea Ungariei şi apoi a fost trimisă în ară, pentru refacere şi reorganizare. În conformitate cu prevederile Conven iei de Armisti iu, efectivele unită ii au fost vărsate la alte unită i militare. Caporalul Ioan Bordea a fost mutat în Şcoala Militară de Ofi eri Geniu din Bucureşti, la Atelierul de Repara ii Armament şi apoi, în luna decembrie 1944, a fost avansat la gradul de sergent şi lăsat la vatră. Revenit acasă Ioan Bordea a lucrat în diferite întreprinderi din Comăneşti. În anul 1950 a fost scos din produc ie şi numit activist cultural şi sportiv la Comitetul Orăşenesc Comăneşti.

În anul 1953 Ioan Bordea a ieşit la pensie, stabilindu-se în municipiul Bacău. S-a căsătorit prima oară în anul 1949 şi apoi, în urma decesului so iei, s-a recăsătorit, în anul 1977. Veteranul Ioan Bordea a fost decorat cu medalia „Eliberarea de sub jugul fascist” şi medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doile război mondial. 1941-1945”. Este membru al Asocia iei Na ionale „Cultul Eroilor”, Filiala Bacău.

Plutonier-adjutant Elena CURSARU

2008-11-17T08:17:00.002+01:00

Judetul Botoşani a dat tării multe personalităti care s-au afirmat în domeniul ştiintei şi culturii: Mihai Eminescu, George Enescu, Nicolae Iorga, Ştefan Luchian şi multi altii. Şi în domeniul militar s-au afirmat o seamă de personalităti: generalii Nicolae Samsonovici, Alexandru Ioani iu, Gheorghe Avramescu, Filip Agricola, Vasile Ionel, Paul Cheler, Petru Bejinariu. Elena Cursaru s-a născut la data de 23 decembrie 1924 în comuna Răchiti, judetul Botoşani.

Împreună cu părintii, cei cinci frati şi cele patru surori au trăit clipe de mari emo ii în timpul celui de al doilea război mondial, când teritoriul jude ului Botoşani a fost folosit ca un câmp de lupte crâncene. În luna octombrie 1944 frontul se transferase în partea de nord a Transilvaniei. Răspunzând apelului Ministerului de Război, Elena Cursaru s-a înscris voluntar la Crucea Roşie. A fost repartizată la Grupul 132 Cercetare, din Divizia 9 Infanterie Dobrogea, care se afirmase în luptele de la Oarba de Mureş. Ajungând în zona Satu Mare, Elena Cursaru, care lucra ca infirmieră în cadrul Spitalului Militar de Campanie al Diviziei 9 Infanterie, a fost martoră la distrugerile provocate, prin minarea unei şosele, de către inamicul aflat în retragere. Elena Cursaru, împreună cu alte infirmiere şi un grup de ostaşi brancadieri, au transportat răni ii la spital, iar pe cei mor i i-au înhumat în curtea unei biserici.

Cu acelaşi curaj şi devotament a ac ionat Elena Cursaru şi la Carei, îngrijind răni ii şi bolnavii. În anul 1947 Elena Cursaru a fost încadrată la un penitenciar. La scurt timp a fost trimisă la Şcoala de Subofi eri Activi din Ministerul de Interne, pe care a absolvit-o cu gradul de sergent-major. A fost pensionată după 15 ani de muncă, pe caz de boală.

În prezent este membru al Asocia iei Veteranilor de Război din M.A.I., fiind cooptată în Comitetul de Conducere al Filialei Prahova. Prin Decretul 37/1995 Elena Cursaru a fost decorată cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

Plutonier-adjutant principal Chirilă COROIAN

2008-11-17T08:15:00.002+01:00

S-a născut la 23 martie 1921 în localitatea Igri a, comuna Corneşti, jude ul Cluj. A fost încorporat, ca voluntar, la data de 2 mai 1940, în Batalionul 8 Vânători de Munte. Unitatea fusese înfiin ată în anul 1921 şi era subordonată Grupului 4 Vânători de Munte şi Brigăzii 2 Vânători de Munte. În anul 1925 unitatea era subordonată Diviziei 2 Vânători de Munte şi Brigăzii 2 Vânători de Munte, dislocate în Bistri a-Năsăud. Conform Înaltului Decret Regal, nr. 1688, trupele de Vânători de Munte au fost reorganizate pe Brigăzi Mixte Munte. Batalionul 8 Vânători de Munte a fost subordonat Grupului 4 Vânători de Munte şi Brigăzii 2 Mixte Munte din Bistri a-Năsăud.

În luna octombrie 1939 Brigada 2 Mixtă Munte a fost încadrată în „Grupul Maramureş” şi dispusă în apărare, pe sectorul de nordvest al frontierei României, între Vârful Stog şi Halmeu. După răpirea păr ii de nord a Transilvaniei prin odiosul Dictat de la Viena, din 30 august 1940, efectivele Brigăzii 2 Mixte Munte au fost retrase în zona Hunedoara, Petroşani, Orăştie, Deva.

În iarna anului 1941 efectivele Brigăzii 2 Mixte Munte, comandate de generalul de brigadă Ioan Dumitrache, au fost dislocate în zona Câmpulung Moldovenesc – Gura Humorului. Conform ordinului comandantului Corpului Vânători de Munte, generalul de divizie Gheorghe Avramescu, vânătorii de munte au trecut la eliberarea păr ii de nord a Bucovinei şi a Basarabiei, la 3 iulie 1941. Ajungând pe Nistru la 12 iulie, ostaşii l-au traversat în zilele de 20 şi 21 iulie. Au urmat lupte foarte grele între Nistru şi Bug şi, apoi, între Bug şi Nipru, Niprul fiind traversat până la sfârşitul lunii septembrie 1941. Vânătorii de munte au pierdut până atunci 60% din efective.

La 15 martie 1942 brigăzile mixte munte s-au transformat în divizii de munte. Până la sfârşitul anului 1942 Divizia 2 Munte, subordonată Corpului 3 Blindat german, a luptat în apărare, în capul de pod Taman, din Crimeea. În vara anului 1943 efectivele Diviziei 2 Munte au fost dislocate pentru apărarea Crimeii de Sud. În perioada 8 aprilie - 12 mai 1944 s-a desfăşurat retragerea din Crimeea, pe mare şi prin aer, reuşindu-se evacuarea a 18.441 ostaşi. Pierderile vânătorilor de munte în ultimele faze ale luptelor din Crimeea au fost de 11.113 mor i, răni i şi dispăru i.

Vânătorii de munte s-au retras pe frontul din Moldova, reorganizându-se pe comandamente de munte. Divizia 2 s-a transformat în Comandamentul 102 Munte. Pierderile acestei mari unită i, în luna august 1944, au fost de 2.545 de oameni. După 1 septembrie 1944 Batalionul 8 Vânători de Munte a fost dislocat la Aiud. Sediul Diviziei 2 Munte (se revenise la vechea denumire) era la Deva. Marea unitate a primit misiunea de a interzice pătrunderea adversarului pe direc ia Gilău - Buru. De la 15 septembrie 1944 Divizia 2 Munte a fost comandată de generalul Constantin Iordăchescu. La data de 20 octombrie 1944 Divizia 2 Munte a ajuns aproape de grani a de vest a ării. În luptele duse pentru eliberarea păr ii de nord a Transilvaniei marea unitate a pierdut 63 de ofi eri, 37 de subofi eri şi 2.275 de ostaşi. Divizia 2 Munte a participat apoi la luptele pentru eliberarea Ungariei, aflându-se în subordinea Corpului 35 Armată sovietic, şi de la 31 octombrie 1944, în subordinea Corpului 104 Armată. La 7 noiembrie 1944 Divizia 2 Munte a traversat Tisa. De la 20 noiembrie Divizia 2 Munte s-a subordonat Corpului 4 Armată român. La sfârşitul lunii noiembrie divizia a luptat în mun ii Bukk, ajungând la sfârşitul lunii decembrie pe râul Ipel. De la 1 ianuarie 1945 vânătorii de munte din Diviziile 2 şi 3 Munte au participat la eliberarea Cehoslovaciei, în subordinea Armatei 1-a române, ac ionând pe ramurile sudice ale mun ilor Fatra Mare, Fatra Mică, peste Carpa ii Albi şi în Podişul Boemiei.

Plutonierul-adjutant principal Chirilă Coroian a fost decorat, pentru participarea la război, cu medaliile „Virtutea Militară”, „Bărbă ie şi Credin ă”, „Eliberarea de sub jugul fascist” şi „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”. Este căsătorit şi are 6 copii: Maria (pensionară, căsătorită cu colonelul în rezervă Radu Ivănescu), Constantin (pensionar), Elena (pensionară), Nicolae (director fisc), Petruş (inginer constructor), Pavel (muncitor).

Plutonier-adjutant principal Marin BĂDICA

2008-11-17T08:15:00.001+01:00

S-a născut la data de 25 iulie 1922 în localitatea Amărăştii de Jos, jude ul Dolj. A absolvit şcoala primară în localitatea natală şi şcoala profesională în capitala Olteniei, Craiova. După absolvirea şcolii profesionale a lucrat, timp de 5 ani, într-un atelier de lăcătuşărie din oraşul Craiova. În anul 1942 Marin Bădica s-a înscris la Şcoala Militară de Subofi eri Geniu-Pontonieri, din Râmnicu Vâlcea, pe care a absolvit-o la data de 1 martie 1943. La data de 15 martie 1943 sergentul major Marin Bădica a fost repartizat în Batalionul de Paraşutişti din Bucureşti.

Comandantul Batalionului de Paraşutişti, maiorul Dobre, şi comandantul de pluton, locotenentul Ion Stancu, l-au ajutat să devină un bun paraşutist şi să se formeze în calitate de cadru militar. A fost martor la ororile produse de bombardamentele avia iei anglo-americane la data de 4 aprilie 1944 şi la cele din iulie 1944.

În zilele de 24-28 august 1944 a participat, împreună cu camarazii săi, la dezarmarea trupelor germane care doreau să pătrundă în capitală. Marin Bădica îşi aminteşte că paraşutiştii au ac ionat în cooperare cu ostaşii infanterişti din Regimentul 40 Infanterie Medgidia şi cu artileriştii din Regimentul 13 Artilerie Constan a. După data de 5 septembrie 1944 a fost mutat în garnizoana Sibiu, îndeplinind misiuni de înso ire a transporturilor de muni ii, pe front, pentru unită ile militare româneşti care au participat la eliberarea păr ii de nord a Transilvaniei, Ungariei şi Cehoslovaciei.

În anul 1946 sergentul-major Marin Bădică a fost trecut în rezervă, acuzat fiind că a criticat modul în care a fost judecat şi condamnat la moarte mareşalul Ion Antonescu. După trecerea în rezervă Marin Bădică a lucrat în câteva întreprinderi de construc ii, participând atât la construirea şi repararea unor spa ii de produc ie pentru întreprinderile distruse de război, cât şi la construirea de locuin e. În anul 1946 s-a căsătorit cu vasluianca Elisabeta Angelescu. Din mariajul lor a rezultat Ştefan, de profesie avocat în Ploieşti.

Pentru comportarea curajoasă în timpul războiului a fost decorat cu medaliile „Virtutea Militară”, clasa a II-a, „Eliberarea de sub jugul fascist” şi „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

Sublocotenent Paul TARĂLUNGĂ

2008-11-16T18:16:00.000+01:00

Gheorghe şi Elena Tarălungă au avut 4 copii, dintre care doi gemeni. Gemenii Paul şi Titus s-au născut la data de 27 decembrie 1921 în comuna Prăjeşti, jude ul Bacău. Cei doi fra i au absolvit 5 clase primare, în anul 1934, în localitatea Prăjeşti şi 8 clase la Şcoala Normală din Bacău, în anul 1942. Apoi au fost încorpora i la Şcoala Militară Ofi eri Rezervă Infanterie din Ploieşti. Din septembrie 1942 şi până în iulie 1944 Paul şi Titus au fost trimişi la o şcoală militară în Germania, absolvind-o cu gradul de sublocotenent. Amândoi au fost repartiza i, ca ofi eri, la Batalionul 15 Vânători Munte din garnizoana Deva, în func ii de comandan i de plutoane. După cotropirea Cehoslovaciei, în martie 1939, guvernul României a decretat mobilizarea generală a trupelor de acoperire, pe data de 15 martie 1939.

Trupele de vânători de munte au fost mobilizate în întregime, fiecare brigadă de vânători de munte înfiin ând încă două batalioane. Brigada a 2-a Vânători de Munte a înfiin at Batalioanele 15 Vânători de Munte Deva şi 16 Vânători de Munte Ha eg. Batalionul 15 Vânători de Munte a participat la ac iunile militare din est, contribuind la eliberarea păr ii de nord a Bucovinei, în Caucaz şi Crimeea, pe frontul din Moldova şi în Transilvania. Fra ii arălungă au luptat, apoi, pe frontul de vest, aducându-şi aportul la eliberarea păr ii de nord a Transilvaniei. Ei s-au remarcat în luptele de la Buru, Gilău, Cluj, Aleşd, Avrămu , Sâniod, Bagomer, Şilindru, ajungând la grani a de vest a României. După 20 octombrie 1944 Divizia a 2-a Munte, din care făcea parte şi Batalionul 15 Vânători de Munte Deva, a trecut pe teritoriul Ungariei şi, ac ionând pe direc ia Debre in, a ajuns cu elementele înaintate pe Tisa, în seara zilei de 26 octombrie. În zilele de 7-9 noiembrie efectivele Diviziei a 2-a Munte au traversat Tisa, în capul de pod realizat de armata sovietică în zona localită ii Tiszakeszi. La data de 20 noiembrie 1944 Diviziile 2 şi 3 Vânători de Munte au fost trecute în subordinea Corpului 4 din Armata 1-a română.

Cucerind mun ii Buk, cele două divizii au trecut pe teritoriul Cehoslovaciei, la data de 1 ianuarie 1945. Aici luptătorii Diviziilor 2 şi 3 Munte au desfăşurat opera ia ofensivă pentru cucerirea masivului Javorina şi ieşirea pe cursul mijlociu al râului Hron. Între 25 martie şi 16 aprilie 1945 s-a desfăşurat opera ia ofensivă dintre râurile Hron şi Morava. În perioada 17 aprilie – 12 mai 1945 s-a desfăşurat opera ia ofensivă de la vest de râul Morava, ac iune care a durat, practic, până la capitularea Germaniei şi încheierea războiului în Europa. Cu pu in timp înainte de capitularea Germaniei Titus a căzut în timpul luptelor şi a fost înmormântat în cimitirul din Rhosnova. Sublocotenentul Paul arălungă, cu sufletul cernit de durere, s-a înapoiat în ară, în luna august 1945, şi a fost încadrat în învă ământ, de la data de 1 septembrie 1945, la Şcoala Generală din Prăjeşti, jude ul Bacău. În anul 1950 Paul arălungă a fost concentrat la Detaşamentul Rezervelor de Muncă nr. 3 Bacău, conducând, până în anul 1953, detaşamentele de muncă de la Dărmăneşti, Modârzeni şi Iteşti. Înapoiat în învă ământ, Paul arălungă a ob inut, prin examene, gradele didactice: definitivat (august 1959), gradul II (ianuarie 1966), gradul I (ianuarie 1976). În perioada petrecută în învă ământ a ob inut numeroase titluri acordate de Sec ia Învă ământ, Societă i şi Organiza ii Istorice şi Agrare din jude ul Bacău. A participat la numeroase simpozioane şi tabere de cercetare organizate în diferite jude e din ară. A publicat zeci de materiale şi articole dedicate elevilor, în publica iile: Carpica (Bacău), Analele Ştiin ifice (Iaşi), Arheologia Moldovei (Iaşi). Profesorul Paul arălungă este bine-cunoscut pentru realizarea Complexului Muzeistic Prăjeşti, inaugurat în anul 1970 (3.000 de piese grupate în 7 sec ii), şi a Grădinii Botanice din Prăjeşti, inaugurată în anul 1965.

Paul Tarălungă a fost pensionat în anul 1984, conducând mai departe cele două obiective rar întâlnite în satele româneşti. În calitate de veteran de război a vândut pământul primit de la părin ii săi, după 1989, şi, cu banii ob inu i, a ridicat, în anul 2000, în curtea bisericii, un monument închinat eroilor din localitate. Veteranul Paul arălungă este membru de onoare al Asocia iei Na ionale Cultul Eroilor, fiind distins cu numeroase medalii şi diplome de onoare. Nu are urmaşi, însă este respectat de către to i cei pe care i-a instruit şi educat.

Sublocotenent Nicolae TEMISTOCLE

2008-11-16T18:14:00.000+01:00

Nicolae Temistocle, fiul lui Mircea şi al Leontinei Temistocle, s-a născut la data de 23 august 1919, în localitatea Băicoi, jude ul Prahova. A fost cel de al doilea dintre cei trei fii ai acestei harnice familii. Absolvind cu rezultate foarte bune cursurile şcolii primare din localitatea natală a fost îndrumat, de către directorul şcolii şi părin i, spre prestigiosul Liceu „Sfin ii Petru şi Pavel”, din Ploieşti, pe care l-a absolvit, cu rezultate foarte bune şi bacalaureat, în anul 1938. Fiind pasionat de matematică şi fizică, Nicolae Temistocle a fost îndrumat de către profesorul diriginte să sus ină examenele de admitere în Şcoala Militară de Ofi eri Artilerie Antiaeriană Bucureşti, pe care a absolvit-o, cu rezultate foarte bune, în anul 1941, fiind avansat la gradul de sublocotenent. În carne elul de însemnări personale Nicolae Temistocle nota: „În timpul instruirii în şcoală m-am bucurat de îndrumarea unor profesori deosebi i, în frunte cu comandantul şcolii, locotenentul-colonel Ioan Bungescu, locotenentul-colonel Grigore Zadic, căpitanul Constantin Zamfiropol, locotenen ii Aurelian Bu an, Mircea Vasiliu şi al ii, care ne pregăteau profesional şi moral prin atitudinea lor profund patriotică.”. La 22 iunie 1941 sublocotenentul Nicolae Temistocle a fost mobilizat în Regimentul 3 Artilerie Antiaeriană, subordonat Diviziei 3 Artilerie Antiaeriană.

A îndeplinit misiuni de apărare antiaeriană a dispozitivelor de luptă a trupelor române şi combaterea avia iei inamice, în campaniile militare din Est şi din Vest. Pentru comportarea demnă, dârză şi curajoasă în toate misiunile primite, sublocotenentul Nicolae Temistocle a fost decorat cu ordinul „Coroana României”, cu spade, clasa a V-a, în grad de cavaler şi panglică de virtute militară. După încheierea războiului ofi erul a fost trecut în rezervă, folosindu-se argumentul comportării eroice în campania militară din Est.

În anii 1946-1960 a lucrat în calitate de func ionar la Direc ia Regională de Poştă. Din 1960 şi până la pensionare a îndeplinit func ia de administrator la Fabrica de Legume Gherghi a. A decedat în anul 1984. Nicolae Temistocle a fost căsătorit cu Elena Voinea, func ionară, în prezent pensionară, care-i păstrează o vie amintire.

Sublocotenent Aurelian MOŞOIU

2008-11-16T18:10:00.000+01:00

Prezentând familia Moşoiu pot fi amintite legendele locale ce vorbesc despre un bătrân cu numele Bran, care avea mai mul i fii, şi a dăruit fiecăruia câte un sat. Astfel s-au format cele 15 aşezări ale Branului pe drumul care lega Braşovul de prima capitală a ării româneşti, Câmpulung-Muscel. Trecătoarea Branului con ine urme de locuire încă din paleolitic. Zona a căpătat importan ă strategică în secolul al XIII-lea când cavalerii teutoni au înăl at Castelul Bran. În această zonă s-a dezvoltat familia Moşoiu, urmaşa unui anume “Moşu-are”, după cum arată profesorii Alexandru Dragomirescu şi Marius Pop, în lucrarea „General Traian Moşoiu, Memorial de război (august-octombrie 1916)”, sau, mai degrabă, urmaşa lui Radu Mo coiu, iobag din Branul de Jos.

Acesta apare în Conscrip ia Urbarială din 1761 drept „colibaş ce se ocupa cu creşterea vitelor, procurându-şi hrana din ara Românească unde cobora, în fiecare an, la iernat cu animalele”. Informa iile prilejuite de revolu ia de la 1848-1849 sunt mult mai clare. Aron Moşoiu a devenit vicetribun al Branului, numit de Comitetul Na ional Român de la Braşov (Emil Stoian, „Portrete din Bran”, Editura Melcilor, Braşov, 2002, pag. 157). În 1848 brănenii au ocupat Castelul Bran. Magistrul Braşovului a trimis la fa a locului un inspector care comunica, în noiembrie 1848, că la Bran există totală anarhie şi localnicii l-au ales în calitate de jude pe Ioan Moşoiu, organizatorul gărzii na ionale din zonă (Dragomirescu şi Pop, opera citată, pag. 14). La 15 februarie 1849, când în zonă au pătruns trupele interven ioniste ruse, prin pasurile Branului şi Predealului, autoritătile habsburgice au reuşit să-şi reinstaleze administra ia şi să-l înlocuiască din functie pe „judele Ioan Moşoiu”, pe motiv de „incompetentă” (Ibidem).

În octombrie 1849 locuitorii Branului s-au adresat comandantului militar al Districtului Sibiu căruia îi cereau stăpânirea definitivă a Castelului Bran şi scoaterea zonei Branului de sub jurisdic ia Braşovului. Între cei care au semnat această jalbă se afla şi Aron Moşoiu. Drept urmare a eforturilor cetă enilor din zonă castelul Bran a ieşit de sub stăpânirea Braşovului, iar brănenii au devenit oameni liberi (Ibidem). Rezultă cu claritate că în organizarea şi desfăşurarea evenimentelor din anii 1848-1849 Aron, Ioan şi Moise Moşoiu s-au remarcat în mod deosebit, împreună cu al i brăneni, încât au fost re inu i de documentele vremii, şi au fost călăuzitori pentru urmaşii neamului Moşoiu. Moise şi Ana Moşoiu făceau parte din categoria oamenilor gospodari, înstări i şi respecta i. Moise Moşoiu, născut la Şimon (lângă Bran), s-a ocupat cu creşterea animalelor (avea 3.500 de oi). Ana s-a născut la Tohanul Nou şi a fost o foarte bună gospodină. Moise şi Ana Moşoiu au avut cinci copii: trei băie i (Traian, Aurelian şi Ioan) şi două fete (Paulina şi Maria). Educa ia părintească, dotarea nativă şi împrejurările timpului au făcut ca descenden ii lui Moise şi Ana Moşoiu să devină oameni respecta i: ofi eri, profesori, avoca i, ingineri, personalită i ale vie ii politice şi intelectuale româneşti. Primul fiu, Traian, născut la Tohanul Nou, lângă Braşov, în 1868, a urmat cursurile liceului „Andrei Şaguna” din Braşov. După absolvirea liceului a urmat cursurile Şcolii Militare Ofi eri Infanterie din Viena, fiind avansat sublocotenent în armata austro-ungară.

În anul 1893 a dezertat din armata austro-ungară, a trecut Carpa ii, şi s-a angajat în armata română, urcând treptele ierarhiei militare până la gradul de general. S-a remarcat în opera iunile militare din toamna anului 1916, din Transilvania, în ofensiva militară de la Mărăşti, din iulie 1917, în opera iunile militare din Transilvania, din 1918-1919, şi în Campania Militară din 1919, în Ungaria. A fost guvernator militar al Transilvaniei (1918) şi guvernator militar al teritoriilor ungare (1919). După trecerea în rezervă a fost ministru de Război, ministru al Comunica iilor şi Lucrărilor Publice şi senator liberal de drept. A încetat din via ă în 1932, în Bucureşti. Aurelian, cel de al doilea fiu al familiei Moşoiu, s-a născut la data de 23 aprilie 1872, tot în localitatea Tohanul Nou. A urmat cursurile Gimnaziului Mare Public (azi Liceul „Andrei Şaguna”, din Braşov) pe care le-a absolvit cu bacalaureat şi calificativul „foarte bine”.

Pentru instructia şi educa ia sa a avut profesori de mare clasă, precum luptătorul unionist Vasile Goldiş, care avea să prezinte Rezolu ia la Marea Adunare Na ională de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, pe fruntaşul mişcării na ionale din Transilvania, Valeriu Branişte, pe dr. Iosif Blaga. Niciodată nu s-a uitat faptul că Aurelian Moşoiu era „fiul sufletesc ale vestitelor şcoli din Braşov”. După încheierea studiilor liceale Aurelian Moşoiu a trecut mun ii în ara liberă a românilor. În anul 1896 absolvea, cu rezultate excelente („Magna cum Laude”), Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti. În teza de licen ă a abordat tema: „Via a şi caracterul poeziei lui Quintus Hora ius Flaccus”. Rector al Universită ii din Bucureşti, în acea perioadă, era Titu Maiorescu. Pe diploma de licen ă se preciza că Aurelian Moşoiu sa născut în anul 1872, în comuna Tohanul Nou, din Austro-Ungaria. Setea de cunoaştere şi perfec ionare l-a îndemnat pe Aurelian Moşoiu să se înscrie în anul universitar 1896-1897, imediat după încheierea studiilor filologice, la cursurile Facultă ii de Drept din Bucureşti. În anul 1897 Aurelian Moşoiu şi-a început activitatea didactică la Liceul „Carol I” din Craiova (azi Liceul „Nicolae Bălcescu”), ca profesor de limba latină. În anul 1901 Aurelian Moşoiu s-a căsătorit cu Aurelia Rădulescu, fiica profesorului de desen Nicolae Rădulescu (sora colonelului Dumitru Rădulescu) şi s-a stabilit, definitiv, la Ploieşti Şi-a început activitatea la Şcoala Comercială, al cărui director a devenit în anul 1904, contribuind la fundamentarea acestui tip de învă ământ în oraşul Ploieşti. Profesorul Aurelian Moşoiu şi-a demonstrat, în anul 1902, calită ile de bun cunoscător al limbii latine, de om meticulos şi ambi ios, traducând lucrarea lui C. Plinius Cecilius, „Panegericul împăratului Traian”. Din anul 1902 Aurelian Moşoiu devenea profesor şi la şcoala în care a făcut carieră şi s-a consacrat: Liceul „Sfin ii Apostoli Petru şi Pavel”. În 1908 a întemeiat Societatea Culturală „Ion Luca Caragiale”, pe care a condus-o timp de 30 de ani, până la pensionare. Sub auspiciile acestei societă i a patronat şi condus apari ia revistei „Curierul liceului”, una din cele mai prestigioase publica ii şcolăreşti din ară. Profesorul Aurelian Moşoiu s-a integrat complet în via a oraşului Ploieşti, devenind tatăl a doi copii care s-au instruit în domeniul juridic: Virgiliu, născut în 1902, şi Corneliu, născut în 1903. A construit o casă pe Calea Târgoviştei (acum Gh. Gr. Cantacuzino). Declanşarea primului război mondial l-a determinat pe Aurelian Moşoiu să se gândească la posibilitatea eliberării transilvănenilor din mijlocul cărora plecase la sfârşitul secolului al XIX-lea. Dorind să se înroleze voluntar în armata română (satisfăcuse stagiul militar în 1893, în armata austro-ungară), în calitate de translator pentru limba germană şi maghiară, a adresat, la 19 martie 1915, o cerere şefului Statului Major al Armatei Române, generalul Vasile Zottu. În aceeaşi zi cererea înregistrată la nr. 15.874/19.03.1915 a fost aprobată, fiind înscrisă la nr. 9 din tabelul cererilor. A doua zi i s-a comunicat rezolu ia de aprobare (A.M.R., Fond 5417, Dosar 293, Filele 60-61). Din coresponden a purtată cu fratele său, Traian Moşoiu (atunci locotenent-colonel, dislocat în zona Silistra cu Batalionul 7 Vânători-Infanterie), Aurelian Moşoiu era înştiin at, la 29 mai 1915, de iminen a intrării României în război: „Sunt informat că în trei săptămâni intrăm în ac iune. Îngrijeşte-te de haine militare”. În luna iulie 1916 profesorul Aurelian Moşoiu a fost luat în eviden a Marelui Cartier General, cu gradul de sublocotenent (A.M.R., Fond 5417, Dosar 293, fila 66). Din Liceul „Sfin ii Petru şi Pavel” au fost mobiliza i şi au participat la războiul pentru întregire statală şi na ională profesorii: Alexandria Popescu, Ernest Târ escu, Aurelian Moşoiu, Constantin Becescu, Traian Mihaiu, R. Bulfinschi, D. Munteanu-Râmnic, I. A. Basarabescu, Grigore Orăşanu, Gheorghe Gheorghiu, Constantin Niculescu, A. Berar, N. Henzel, Constantin Cerchez şi T. Gh. Tomescu.

Au mai fost mobiliza i servitorii: Dumitru Cristea, Dumitru Sumandra şi Andrei Gheorghe. Clădirile liceului au fost destinate pentru spital. In refugiul de la Iaşi, în condi ii de jale şi restrişte pentru întreaga na iune, s-a stins din via ă prima sa so ie. După încheierea opera iunilor militare de pe frontul din Moldova Aurelian Moşoiu s-a înapoiat acasă, la Ploieşti. Pentru serviciile aduse armatei române sublocotenentul Aurelian Moşoiu a fost decorat cu Ordinul „Coroana României”, în grad de cavaler, „pentru devotamentul deosebit de care a dat dovadă (…) şi zelul cu care şia îndeplinit însărcinările în tot timpul campaniei 1916-1919”. Din Liceul „Sfin ii Petru şi Pavel” şi-au pierdut via a profesorii: căpitan Ernest Târ escu (Regimentul 72 Infanterie Mizil, mutat de la Calafat, a murit în jude ul Argeş), locotenent Constantin Becescu (Regimentul 2 Cetate Bucureşti, mort de tifos în Moldova), locotenent Traian Mihai (mort de tifos în Moldova), elev t.r. Nicolae Henzel (Şcoala Militară Dorohoi, mort de tifos), locotenent Constantin Niculescu (Regimentul 28 Infanterie Piteşti, mort de tifos) şi sublocotenent Vasile Ionescu (Regimentul 32 Infanterie „Mircea” din Ploieşti, mort la Orăştie). To i participan ii la război au fost înscişi pe tablouri care s-au afişat în fiecare clasă, deasupra catedrei. Revenit la liceu, profesorul Aurelian Moşoiu, în calitate de membru al Comitetului de Ac iune, s-a implicat în ac iunea de refacere a localului, care suferise avarii. În anul 1919 Aurelian Moşoiu s-a recăsătorit cu doctorul Eufrosina Slăvcescu. În paralel cu activitatea de dascăl de excep ie la Liceul „Sfin ii Petru şi Pavel”, Aurelian Moşoiu a reorganizat Şcoala de Arte şi Meserii, în calitate de preşedinte al Comitetului Şcolar (1919-1937). A de inut aceeaşi calitate şi la Liceul de fete „Despina Doamna” şi la Comitetul Jude ean Şcolar. La 10 mai 1925 Aurelian Moşoiu a publicat a doua edi ie a traducerii lui C. Plinius Cecilius Secundus: „Panegiricul împăratului Traian”, care, în contextul realizării Marii Uniri din 1918, avea menirea de a înăl a sufletul românesc. Aurelian Moşoiu a fost numit membru al ordinului „Coroana României”, în grad de comandor, prin decretul semnat de regele Ferdinand şi I. G. Duca, ministrul Afacerilor Străine, la data de 1 mai 1926. Întreaga activitate a profesorului Aurelian Moşoiu a fost omagiată de conducerea şi colegii din Liceul „Sfin ii Petru şi Pavel” cu ocazia pensionării sale, în anul 1937, după 40 de ani de activitate socială şi didactică neîntreruptă.

Cu acel prilej profesorul Constantin Popescu Gruia, preşedintele Asocia iei Profesorilor Secundari, Sec ia Ploieşti, a inut o impresionantă cuvântare: „… relev acele momente din via a sa care îl ridică şi în ochii noştri, ai colegilor săi, pentru că e vorba de mândria corpului didactic şi îl va ridica în ochii genera iilor tinere, prezente şi viitoare, care trebuie să ştie şi să sape adânc în conştiin a lor, ca exemplu de urmat, că profesorul Aurelian Moşoiu la vârsta de 45 de ani şi-a părăsit so ia şi copiii şi din porunca lăuntrică a conştiin ei sale s-a înrolat ca voluntar în marele răsboi de întregirea neamului. Nu putea să rămână indiferent la chemarea supremă a patriei, la jertfa pe care o poruncea în acel ceas instinctul na ional, acela care de la catedră propagase iubirea de patrie şi ca toată genera ia sa imperativul idealului na ional. El n-a făcut acest act pentru că i-au impus legile ării, nefiind în cadrele armatei, ci pentru că i-a cerut sângele său şi conştiin a sa. I-a impus-o conştiin a sa de profesor îndrumător de neam, i-a impus-o sângele său, pentru că, să nu uităm, că el e urmaşul aceloraşi părin i care a dat naştere unui alt brav fiu, generalul Traian Moşoiu, cel care după atâtea biruin e în campania militară din 1916-1918, era menit să înfingă steagul românesc până la malurile Tisei, în expedi ia contra Ungariei bolşevizată şi răsvrătită. Asocia ia profesorilor secundari din Ploieşti, al cărei întâiul preşedinte a i fost dumneavoastră, cu autoritate şi prestigiu, m-a delegat pe mine, prezidentul ei de azi, să vă aduc omagiul nostru, al tuturor Doamnelor colege şi Domnilor colegi şi vă dorim să vă bucura i încă multă vreme de sănătate şi voioşie, iar noi vom păstra pururea scump inimilor noastre exemplul ce a i fost ca om, ca cetă ean şi ca profesor“ (text reprodus din Anuarul Liceului „Sfin ii Petru şi Pavel, astăzi Colegiul Na ional „Mihai Viteazul”, din Ploieşti, pe anul şcolar 1935-1936 şi câteva date din 1937, întocmit de directorul liceului, Stoica Teodorescu). În acelaşi an i s-a atribuit medalia „Răsplata Muncii”, pentru 25 de ani de muncă în serviciul statului. Profesorul Aurelian Moşoiu s-a implicat activ şi în via a publică. A fost în mai multe rânduri consilier al primăriei Ploieşti şi vice-primar. A de inut aproape în întreaga perioadă interbelică func ia de vicepreşedinte al Partidului Na ional Liberal Prahova.

După al doilea război mondial profesorul Aurelian Moşoiu a fost preşedinte de onoare al Partidului Na ional Liberal Prahova (frac iunea Gh. Tătărăscu). A fost ales, în două legislaturi, în Parlamentul României. S-a stins din via ă la data de 13 februarie 1946.A.M.R. - Fond 5417, Dosar 93, filele 60-61, 66. Gheorghe Calcan şi Cantemir Moşoiu: Profesorul şi senatorul Aurelian Moşoiu.

Sublocotenent Stela MARINESCU-ADAMS

2008-11-16T12:13:00.000+01:00

S-a născut în anul 1915 în Bucureşti. Tatăl său, Sterie Marinescu, a murit în luptele pentru întregirea statală şi na ională a României (19161919). Sterie Marinescu, împreună cu so ia sa, Elena, au dat ării patru copii: Dumitru, inginer, Gheorghe, economist, Elena, profesoară, şi Stela, profesoară. Stela Marinescu a absolvit Facultatea de Fizică-Chimie în Bucureşti. După absolvirea facultă ii a lucrat în calitate de profesor la liceele „Despina Doamna”, „Al. I. Cuza”, nr. 4 şi nr. 6 din Ploieşti. Profesor deosebit de apreciat pentru pregătirea profesională şi conduita morală ireproşabilă, Elena Marinescu-Adams a contribuit la instruirea şi educarea multor genera ii de elevi. În anul 1941 profesoara Stela Marinescu-Adams a fost mobilizată la Comandamentul de Apărare Antiaeriană Zonal Prahova şi trimisă să urmeze cursuri de specialitate la Centrul de Instruc ie Apărare Pasivă al Zonei de Apărare Antiaeriană Prahova, ob inând Adeverin a nr. 5, cu calificativul „foarte bine”. Profesoara a fost asimilată în gradul de sublocotenent şi a îndeplinit misiuni specifice de apărare pasivă în cadrul Comisiei Jude ene Prahova. În anii 1943-1944 a lucrat în cadrul Comisiei de Apărare Pasivă a oraşului Ploieşti, contribuind la prevenirea popula iei împotriva bombardamentelor avia iei anglo-americane. A participat direct la instruirea popula iei civile pentru protec ia împotriva gazelor toxice. S

tela Marinescu a fost căsătorită cu locotenentul-colonel Rosco Adams, destoinic ofi5er de artilerie, participant, împreună cu camarazii din Regimentul 13 Artilerie Constan a, la luptele de dezarmare a trupelor germane în împrejurimile capitalei, în zilele de 26-28 august 1944 şi la luptele pentru eliberarea păr5ii de Nord a Transilvaniei, a Ungariei şi Cehoslovaciei. Au convie5uit în spiritul respectului reciproc, trecând la cele veşnice cu regretul că nu a putut să lase urmaşi.

Stela Marinescu-Adams este foarte mult regretată de către sot, nepoti şi strănepoti, precum şi de către foşti elevi şi prieteni.

Sublocotenent Ion LEFTER

2008-11-16T12:11:00.000+01:00

S-a născut la data de 4 mai 1896 în satul Bogzeşti, judetul Roman (actual Neamt). Tatăl său, Gheorghe Lefter, era unul dintre gospodarii harnici ai acestui sat. A avut băie i şi fete, între ei distingându-se Nică. Numirea lui Ion Stan în func ia de învă ător la Şcoala din Bogzeşti, în toamna anului 1907, avea să-i schimbe destinul lui Nică. De la primele ore învă ătorul a remarcat că elevul Ioan Lefter din clasa a 5-a era tare la Aritmetică şi la Limba Română. De aceea învă ătorul a socotit că Nică trebuie să meargă mai departe la şcoală şi l-a lămurit pe moş Gheorghe să-l lase.

Preparat de învă ător Nică a fost admis în toamna anului 1909, cu bursă, la Şcoala Normală „Vasile Lupu” din Iaşi. La sfârşitul lunii iunie 1915 a absolvit şcoala normală, fiind calificat învă ător. În acelaşi an a absolvit Şcoala Militară Ofi eri Infanterie şi de la 1 ianuarie 1916 a func ionat învă ător la Şcoala din Boteşti. În luna august 1916 sublocotenentul Ion Lefter a fost mobilizat la Regimentul 15 Infanterie „Războieni” din Piatra Neam , care se subordona ierarhic Grupului Bistricioara. A trecut mun ii pe la Prisăcani şi a luptat în masivul Gurghiului, pe culmea Almaşului şi valea superioară a Mureşului. Regimentul 15 a contribuit la eliberarea oraşelor Topli a şi Miercurea Ciuc, unde a căzut eroic, în fruntea companiei sale, căpitanul-poet Nicolae Vulovici. După suplimentarea efectivelor germane din Transilvania Regimentul 15 Infanterie „Războieni” s-a retras pe valea Uzului, participând la lupte foarte grele pentru apărarea Oituzului şi Uzului. Aici a fost lansată, de către generalul Eremia Grigorescu, deviza „Pe aici nu se trece”. Întrucât pe Valea Jiului se dădeau lupte şi mai dure, Regimentul 15 Infanterie a fost transportat grabnic la Cărbuneşti-Gorj.

Sublocotenentul Ioan Lefter a participat la trei atacuri. În ziua de 4 noiembrie 1916, înaintând sub focul nimicitor al artileriei, a fost lovit mortal de o schijă. În învălmăşeala produsă nimeni nu s-a ocupat de înmormântarea corpului sfârtecat şi nu se ştie dacă are un mormânt. Un camarad, rămas necunoscut, a cioplit tulpina unui stejar, pe care i-a săpat numele şi data mortii. Moş Gheorghe Lefter nu s-a împăcat cu ideea pierderii fiului său Nică şi tot aşteptându-l timp de un an, a slăbit fizic şi psihic, trecând la cele veşnice în anul 1917.

Sublocotenent Emil FURDUI

2008-11-16T12:10:00.000+01:00

Emil, fiul învă ătorului pensionar Petre Furdui, s-a născut la data de 8 decembrie 1895 în satul Brănişteni (actual Miron Costin), jude ul Roman (acum jude ul Neam ). Furduieştii sunt vechi locuitori, fruntaşi ai acestui sat atestat documentar la data de 23 august 1455. Conform datelor prezentate în lucrarea „Documente din Istoria României, A Moldova, volumul II: 14491486”, pagina 74, domnitorul Petru Aron a întărit lui Tudor al lui Limbădulce satul Brănişteri, denumit ulterior Brănişteni, şi, mult mai târziu, Miron Costin. Emil Furdui a absolvit Şcoala Normală „Vasile Lupu” din Iaşi, în anul 1914. După terminarea şcolii normale a fost încorporat în Şcoala Militară Ofi eri Rezervă din Bacău, pe care a absolvit-o, cu gradul de sublocotenent, la data de 1 august 1915. Pe data de 1 septembrie 1915 Emil Furdui a fost numit învă ător la Şcoala din Iugani, func ionând până la 1 ianuarie 1916, când a fost transferat la şcoala din Cârligi, jude ul Roman. Pe data de 1 august 1916 a fost transferat la şcoala din Brănişteni dar nu a mai apucat să func ioneze ca învă ător, fiindcă a fost mobilizat la Regimentul 67 Infanterie Bacău, şi a participat la războiul pentru întregire statală şi na ională.

Unitatea a fost subordonată Grupului Bicaz, care a pătruns în Transilvania pe la Bicaz, dând lupte crâncene şi curajoase la Topli a. La fel de dure au fost luptele de la Zseleset, la 12 octombrie 1916. Pe la ora 6:30, în toiul luptei, comandantul de companie a fost grav rănit. Sufletistul Emil Furdui s-a repezit să-şi panseze camaradul rănit, gest care i-a fost fatal, fiind rănit mortal de un glon .

Un camarad al lui Emil Furdui i-a scris familiei despre comportarea sa: „Domnule Furdui, Am primit c. p. de la dv. şi vă răspund că fiul dv. a murit ca un vrednic ostaş, în ziua de 12.10.1916 ora 6.30 în lupta de la Zseleseslt. A fost înmormântat alături de locotenentul Ion Munteanu, comandantul companiei sale. I s-a făcut cruce şi inscrip ie. Emil a fost copilul răsfă at al Batalionului nr. 2. Plin de curaj şi îndrăzneală de admira, a făcut totdeauna recunoaşteri grele. Moartea lui Emil a fost o mare pierdere pentru noi fiindcă îl iubeam ca pe un frate. Cu salutări, sublocotenent M.B.”

Maior Ion GRIGORE

2008-11-16T12:09:00.000+01:00

Ion Grigore, fiul lui Marin şi al Mariei, s-a născut la 18 octombrie 1921 în Coloneşti, jude ul Olt. A absolvit 7 clase la şcoala din localitate. În luna februarie 1942 Ion Grigore a fost încorporat în Regimentul 31 Infanterie Calafat şi în luna septembrie a fost avansat la gradul de fruntaş şi trimis pe frontul de la Cotul Donului. Încercuit, în ziua 22 noiembrie 1942, regimentul a reuşit să străpungă încercuirea, deplasându-se spre Marea de Azov. În ianuarie 1943 unitatea a fost încercuită a doua oară, la Marea de Azov, însă, cu sprijinul unor unită i militare germane, a ieşit din încercuire şi s-a retras, prin lupte, spre Moldova. În luna august 1944 caporalul Ion Grigore fusese avansat în 1943 - a participat la dezarmarea trupelor germane în Oltenia şi, la 1 septembrie 1944, a fost lăsat la vatră. De la data de 1 septembrie 1945 Ion Grigore a frecventat cursurile Şcolii Militare Subofi eri Jandarmi din Bucureşti, pe care a absolvit-o în luna august 1946, cu gradul de sergent-major. Ion Grigore a fost repartizat în Şcoala Militară Ofi eri a Ministerului de Interne de la Radna-Lipova, în func ia de lucrător la Biroul Documente Secrete. În anul 1949 a fost avansat la gradul de plutonier şi numit comandant de Pluton Aprovizionare şi Pază în Centrul de Instruc ie Alpin Muntele Mic.

Din 1951 şi până în 1952 a îndeplinit func ia de comandant pluton instruc ie la Marghita. În anii 19521957, a fost numit în func ia de şef Depozit Armament Geniu Transmisiuni, subordonat Regimentului 2 Pază din Ploieşti. În anul 1957 a fost avansat plutonier-major şi numit la Batalionul Pază Ploieşti, subordonat Brigăzii Ministerului de Interne din Bucureşti. Avansat plutonier-adjutant, în anul 1968, a fost pensionat la data 27 octombrie 1978. Asocia ia Veteranilor de Război a Ministerului de Interne l-a avansat pe Ion Grigore până la gradul de maior în rezervă. A fost decorat cu Ordinul „Meritul Militar”, clasele a II-a şi a III-a, şi medaliile „Eliberarea de sub jugul fascist”, „Meritul Cultural”, clasele a II-a şi a III-a, şi „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”.

Maior Ion GALITĂ

2008-11-16T12:08:00.000+01:00

Ion Gali ă s-a născut la 20 martie 1920 în localitatea Chetreni, comuna Stănuieşti, jude ul Tutova (astăzi, jude ul Bacău). A fost primul născut din cei şase copii (3 băie i şi 3 fete) ai lui Vasile şi ai Ecaterinei Gali ă. A absolvit 4 clase la Şcoala din Stănuieşti şi apoi a urmat cursurile prestigiosului Liceu „Roşca Codreanu” din Bârlad, pe care le-a absolvit, cu examen de bacalaureat, în anul 1941.

Chemat la satisfacerea stagiului militar în anul înscrierii României în războiul pentru reîntregire statală şi na ională, s-a înscris la Şcoala Militară de Ofi eri Artilerie, dislocată în oraşul Piteşti. La data de 1 iulie 1943 a terminat şcoala, clasându-se al 58-lea din cei 219 elevi. La absolvire a fost avansat la gradul de sublocotenent şi numit şef Sec ie Artilerie din Regimentul 11 Artilerie Bacău. În continuare a urmat cursurile Şcolii Speciale a Artileriei din Centrul de Instruc ie „Mihai Bravu”.

Înapoiat la unitate a fost încadrat comandant al Bateriei 5 Tragere şi a fost trimis pe frontul în retragere de la Odessa, la 1 august 1943. Pe front a executat misiuni de apărare, până la data de 1 septembrie. Revenit la Partea Sedentară a Regimentului 11 Artilerie şi-a reluat pregătirea la Şcoala de Trageri a Artileriei. În ziua de 28 martie 1944 s-a deplasat cu celelalte efective din unitate în dispozitivul de luptă, în apărare, de la Paşcani Sud. Întoarcerea armelor împotriva armatei germane, la 23 august 1944, l-a găsit pe Ion Gali ă la comanda Bateriei 5, cu care a participat la dezarmarea trupelor germane şi eliberarea păr ii de nord a Transilvaniei. A desfăşurat misiuni în sprijinul infanteriei şi cavaleriei pe traseul: Ghimeş Palanca - Reghin - Târgu Mureş - Careii Mari. După eliberarea ultimei brazde de pământ răpită de horthyşti din trupul ării, ostaşii Regimentului 11 Artilerie, împreună cu ceilal i ostaşi români din Armata a 4-a română, au participat la eliberarea Ungariei (25 octombrie - 18 decembrie 1944). Regimentul 11 Artilerie a sprijinit, prin lovituri de artilerie şi uneori prin ac iuni individuale, unită ile de infanterie şi cavalerie, ac ionând pe direc ia Tokay - Miscolc - Mun ii Heghialja. Îndeplinindu-şi misiunile pe teritoriul Ungariei, ostaşii din Regimentul 11 Artilerie au trecut pe teritoriul Cehoslovaciei, unde au participat de luptele opera iunii militare Roznava, contribuind la eliberarea mai multor localită i: Brezno, Bansca-Bystrica, Austerlitz şi Cador.

Vestea capitulării Germaniei i-a găsit în apropiere de Brno. Unitatea s-a înapoiat în ară la data de 1 iunie 1945. La 1 iulie 1945 Ion Gali ă a fost avansat la gradul de locotenent, continuând să lucreze în regiment până la data de 1 iunie 1946, când a fost disponibilizat şi pus la dispozi ia Cercului Teritorial Bacău La 1 septembrie 1948 a fost trecut în rezervă, deşi în acel an absolvise Facultatea de Drept, cu durata de 3 ani. În aceeaşi zi a fost concentrat, îndeplinind func ia de comandant de Baterie în Regimentul 11 Artilerie Bacău. A fost reîncadrat în rândul cadrelor militare active, la data de 10 februarie 1949, fiind numit în func ia de comisar special cu probleme de educa ie. A fost avansat căpitan, la data de 23 august 1949, şi de la 1 iulie 1950 a fost încadrat comandant de baterie artilerie. În luna mai 1950 căpitanul Gali ă a fost numit şef al Biroului Cercetare din Comandamentul Artilerie la Corpul 19 Armată, iar în anul 1951 a absolvit „Cursul de interpretatori”, cu durata de 3 luni. Avansat la gradul de maior, la data de 22 septembrie 1953, ofi erul a fost numit şef de stat major la Regimentul 242 Artilerie Grea. În anul 1955 a absolvit „Cursul de comandan i regimente”, îndeplinindu-şi foarte bine atribu iunile de serviciu.

Totuşi, în anul 1956, când a fost trecut în rezervă, i s-a făcut o mare nedreptate reproşându-i-se că a luptat în campania militară din est. În activitatea militară a fost decorat cu mai multe distinc ii militare: ordinul „Coroana României”, clasa a V-a, ordinul „Steaua României”, clasa a V-a, cu spade şi panglică de virtute militară cu frunze de stejar, medalia sovietică „Victoria” şi medalia „Eliberarea de sub jugul fascist”.

Căpitan-comandor Mircea BĂDULESCU

2008-11-16T12:05:00.000+01:00

Mircea Bădulescu s-a născut la data de 1 noiembrie 1917, în oraşul Buzău, fiind al treilea copil în familia lui Teodor (croitor) şi a Sofiei (casnică). A avut trei fra i: Virgil, Alexandru şi Maria. Mama a decedat în 1927, iar Virgil în 1936. Mircea a absolvit Şcoala Primară nr. 2 şi Liceul „B.P. Haşdeu” din Buzău. În august 1939 a fost admis la Şcoala Militară de Ofi eri Avia ie din Bucureşti, începând programul de aclimatizare, în luna septembrie 1939, cu multe ore de instruc ie de front, alarme şi un dens program gospodăresc.

. În octombrie 1939 Mircea Bădulescu a efectuat primul zbor, pe avionul Fleet F.10G nr. 88. La sfârşitul lunii octombrie, elevii anului I au fost muta i de la Otopeni, la Cotroceni. La 3 decembrie 1939 elevii au depus jurământul militar, în prezen a şefilor din şcoală, precum şi a ministrului Aerului şi Marinei, generalul adjutant Paul Teodorescu. La absolvirea şcolii, în anul 1941, Mircea Bădulescu s-a clasat al 57-lea din cei 113 elevi. Festivită ile de absolvire a şcolii şi ridicare în gradul de sublocotenent s-au desfăşurat în ziua de 10 mai 1941. Au urmat şase luni de instruc ie de specialitate la Centrul de Perfec ionare a Pilotajului de la Ghimbav. Breveta i pilo i de război, ofi erii s-au înapoiat la Cotroceni, fiind repartiza i la unită ile de pe teritoriu. Mircea Bădulescu şi-a început cariera militară la Flotila 3 Informa ii Buzău, împreună cu colegii săi, Constantin Dragomir şi Dumitru Pasăre. Sublocotenentul Bădulescu a desfăşurat primul zbor pe aerodromul din Buzău, la data de 17 aprilie 1942, pe avionul I.A.R.-37, cu care a făcut campania militară de la Cotul Donului. La 31 decembrie 1942 s-a înapoiat în zona interioară.

Căpitanul comandor Dumitru Săndulescu, comandantul Grupului de Bombardament Uşor, îl nota astfel: „A suportat cu uşurin ă greută ile campaniei în Cotul Donului. Este un bun pilot pe avionul I.A.R.37 cu care a executat misiuni de bombardament la inamic, în sprijinul Armatei a 3-a Române, cu bune rezultate.” La data de 26 martie 1943 sublocotenentul Bădulescu a fost încadrat la Grupul 3 Bombardament în Picaj Stuka, din cadrul Flotilei 3 Bombardament Craiova. Ulterior a participat la instruirea pe avionul german Junkers Ju.87, la şcoala de pe aerodomul Nikolaev, având instructori germani. Încadrat în Grupul 3 Picaj Stuka a participat la luptele din Kuban şi din Crimeea, în perioada iulie 1943 - aprilie 1944. Pe frontul din Kuban a fost grav rănit la şold, însă, după refacere, a revenit din nou pe front (august 1943). Prin Ordinul de zi nr. 90, din 24 septembrie 1943, a fost decorat, împreună cu al i camarazi, cu ordinul „Coroana României” cu spade, clasa a V-a şi panglică de virtute militară. Mircea Bădulescu a executat câte 3-4 misiuni pe zi. A fost avansat locotenent, împreună cu Dumitru Pasăre, Ovidiu Cercel şi Constantin Dragomir.

Pe data de 16 aprilie 1944 ofi erul a fost decorat cu „Crucea de Fier”, clasa I-a, împreună cu al i camarazi. După aducerea din Germania a 25 avioane Ju.87, locotenentul Mircea Bădulescu a executat, în perioada 26 mai – 23 august 1944, misiuni de zbor în zonele Sculeni, Popricani, Româneşti, Klinoje, Tiraspol, Huşi, Negreşti şi Vaslui. La data de 23 august Grupul 3 Picaj Stuka se afla pe aerodomul Iveşti, lângă Tecuci. Presa i de ofensiva sovietică, Grupul 3 Picaj Stuka s-a deplasat pe aerodromul Cioara Doiceşti. În diminea a zilei de 24 august, printr-un act de mare curaj, sub amenin area for elor germane, toate avioanele Junkers Ju.87 au decolat şi apoi au aterizat pe aerodromul Boteni (Argeş). De aici, în aceiaşi zi, s-au deplasat pe aerodromul Petreşti şi, ulterior, pe aerodromul de bază din Craiova. Avionul Ju.87 nr. 18, pilotat de locotenentul Mircea Bădulescu a fost „surprins” nealimentat, situa ie ce a condus la aterizarea for ată, pe aerodromul Bădeanu-Urziceni, la circa 30 km sud de Buzău. În ziua de 26 august Mircea Bădulescu a aterizat la marginea localită ii Gherăseni (Buzău), unde şi-a vizitat logodnica, Paula Dumitrescu. A doua zi echipajul avionului s-a deplasat la Craiova, pe aerodromul Flotilei 3 Bombardament. Până la 30 august pe acest aerodrom au aterizat toate for ele Corpului 1 Aerian Român. La data de 7 septembrie 1944 locotenentul Bădulescu s-a deplasat pe aerodromul Balomir. În zilele următoare, individual, dar şi cu forma ia al cărei conducător fusese numit, a executat misiuni de bombardare a vehiculelor şi gărilor în zona Luduş - Târgu Mureş - Cluj - Arad - Deta, oprind înaintarea inamicului spre Timişoara. În luna octombrie 1944 a executat misiuni de bombardament, în picaj şi atac la sol, în partea de nord a Transilvaniei.

La 11 octombrie grupul 6/3 Stuka s-a unit cu Grupul 8 Asalt, sub denumirea de Grupul 8 Mixt. Grupul avea în subordine Escadrila 41 Asalt şi Escadrila 74 Picaj, comandată de locotenentul Mircea Bădulescu. De la 14 noiembrie 1944 Escadrila 74 Picaj a fost dislocată pe aerodromul Turkeve din Ungaria. Trei zile mai târziu, Corpul 1 Aerian a primit ordin de la Armata a 5-a Aeriană sovietică să atace terenul de avia ie Sereghelyes. Au fost trimise 6 avioane Ju.87, comandate de Mircea Bădulescu, care nota în Carnetul de Însemnări Zilnice: „La ducere forma ia a fost atacată de către avia ia sovietică în regiunea sud Szolnok. Cu toate că am făcut semnalul zilei şi am tras rachete de semnalizare, avioanele de vânătoare sovietice şi-au continuat atacul la mică înăl ime, timp de cinci minute. Rezultatul: avionul nr. 28 şi echipajul au fost nimicite (pilotul, adjutant Zizda, radiotelegrafistul şi mitraliorul, sergent Constantin Petraru). Avionul nr. 17, lovit, a aterizat for at la Bagy Nagy, având la bord echipajul rănit (pilotul, adjutant Nicolae Stan, radiotelegrafistul şi mitraliorul, sergentul Bleandă). Ulterior, acesta a fost internat în spital. Avioanele nr. 2 şi 14, lovite în lupta aeriană, au devenit indisponibile. Celelalte două avioane Ju.87 au scăpat, aterizând pe terenul Toszeg (8 km sud Szolnok). De re inut că maiorul sovietic Denisov a asistat la acest masacru, despre care Corpul 1 Aerian Român a raportat Armatei a 5-a, însă nu a primit nici un răspuns. Eu am pilotat avionul Ju.87 nr. 2, şi cu Gh. Capdemai am văzut totul. Ne-au pedepsit pentru că am luptat excep ional în est.” La 18 decembrie aviatorii români s-au mutat de la Turkeve pe aerodromul Miskolc, pe axul central Miskolc - Lucenec - Zvolen - Olomuc - Praga. Cea mai grea şi mai importantă misiune de război îndeplinită de Escadrila 74 Picaj, comandată de locotenentul Bădulescu, s-a desfăşurat în ziua de 13 ianuarie 1945, când a fost bombardat podul de la Budapesta. Atunci au fost folosite avioanele Ju.87. La data de 1 februarie 1945 Grupul 8 Asalt Picaj a fost mutat la Lucenec.

Mircea Bădulescu a primit concediu de odihnă şi s-a căsătorit, în ziua de 2 martie 1945, cu Polixenia (Paula) Dumitrescu. Revenit pe front, în aprilie 1945, a îndeplinit 15 misiuni de război, fiind decorat cu ordinul „Virtutea Aeronautică” cu spade, a doua baretă la clasa cavaler şi clasa ofi er. La 4 mai 1945 ofi erul a fost decorat cu ordinul „Mihai Viteazul “ cu spade, clasa a III-a, pentru eroismul dovedit pe câmpul de luptă în executarea celor 230 de misiuni de bombardament în picaj, toate încheiate cu rezultate excep ionale. Mircea Bădulescu s-a înapoiat pe aerodromul Turda şi Escadrila 74 Bombardament Picaj a fost subordonată Flotilei 4 Bombardament Picaj, la data de 15 iulie 1945. Ofi erul Bădulescu a primit comanda Escadrilei 27 Bombardament Picaj. A fost avansat la gradul de căpitan, la 23 ianuarie 1946 şi la 1 iulie a fost numit comandant al Escadrilei 4 Picaj, din Flotila 3 Mixtă Braşov. La data de 29 iulie a fost decorat cu ordinul „Virtutea Aeronautică” cu spade, clasa comandor. În anul 1948 a fost numit ajutor E.C.P. (ajutor comandant) şi instructor de zbor la Şcoala de Pilotaj Ziliştea. În perioada 1949-1951 a fost membru de partid, fiind apoi exclus din cauza originii sociale a so iei şi a pozi iei antisovietice exprimate înainte şi după 23 august 1944. În 1951 func iona la Şcoala de Ofi eri Navigan i de la Focşani. Îndepărtat din armată pe nedrept, la data de 2 ianuarie 1952, Mircea Bădulescu s-a angajat la Gospodăria Agricolă de Stat Răduceşti (Râmnicu Sărat), în specialitatea contabil, func ia de referent tehnic.

La 20 septembrie 1955 a reuşit să se mute la Trustul Regional Gostat Ploieşti, în func ia de şef Birou Aprovizionare-Livrări-Transport (A.L.T.), unde a activat 12 ani. Mircea Bădulescu a decedat, în urma unui tragic accident pe calea ferată, la data de 19 iunie 1967. La trecerea barierei Nucet, personalul TituTârgovişte a lovit maşina I.M.S. în care se mai aflau Paula Smeianu şi Ovidiu Ilie.

Mircea Bădulescu a fost înmormântat în Cimitirul Bolovani din Ploieşti. Osemintele sale au fost transferate, de către fiul său, în Cimitirul Civil Ghencea din Bucureşti, la aleea principală, în stânga capelei.

Locotenent-colonel Ion DOBRESCU

2008-11-16T12:03:00.000+01:00

S-a născut la data de 15 decembrie 1915 în oraşul Ploieşti, fiind al şaptelea copil între cei opt ai familiei Petre şi Ana Dobrescu: Valerica, Maria, Mihai, Vasile, Alexandru, Paula, Ion şi Manole. Tatăl a decedat în anul 1920. Mama sa, o persoană energică, ambi ioasă şi autoritară, şi-a crescut copii în spiritul muncii. Trei dintre băie i au absolvit şcoli superioare, unul şcoala de meserii (strungar) şi altul a devenit specialist în comer . Una dintre fete a absolvit pensionul, iar celelalte două şcoala primară, afirmându-se ca bune gospodine. Ion Dobrescu a absolvit 5 clase primare, 3 clase elementare de comer şi 4 clase la Şcoala Superioară de Comer şi Contabilitate. La încheierea studiilor, în anul 1934, cunoscând bine limbile franceză şi germană, a lucrat timp de trei luni la un birou de schimb valutar, în oraşul Sinaia. Din luna octombrie 1934 şi până în luna octombrie 1936 Ion Dobrescu a lucrat la magazinul mamei sale, ca vânzător şi contabil.

La data de 1 noiembrie 1936 Ion Dobrescu a fost încorporat la Regimentul 7 Infanterie Prahova şi, după câteva zile, a fost repartizat la Şcoala Militară Ofi eri Rezervă Infanterie din Ploieşti, pe care a absolvit-o cu gradul de plutonier în rezervă. După trecerea în rezervă a lucrat, în calitate de func ionar, la Primăria oraşului Ploieşti, până la 30 iulie 1939. Concentrat, la 21 august 1939, în cadrul Regimentului 7 Infanterie Prahova, Ion Dobrescu a fost mobilizat pentru participarea la război începând cu data de 22 iunie 1941.

Ajuns la respectabila vârstă de 90 de ani îşi aminteşte cu emo ie ordinul dat de generalul Ion Antonescu: „Ostaşi: Vă ordon, TRECETI PRUTUL!”. A participat la eliberarea Basarabiei (26 iulie 1941), la luptele de la Odessa (1 august – 16 octombrie 1941) şi la luptele de la Cotul Donului, căzând prizonier la data de 22 decembrie 1942. A fost dus în captivitate în lagărul de la Riazan, situat pe râul Oka.

Formarea Diviziei de Voluntari „Tudor Vladimirescu” la data de 2 octombrie 1943, pe teritoriul Uniunii Sovietice, din prizonieri de război români, l-a determinat şi pe Ion Dobrescu să se înscrie în această mare unitate, dorind să scape din captivitate. A urmat Şcoala de Ofi eri în Rezervă din oraşul Riazan, la absolvire fiind avansat la gradul de sublocotenent şi numit la comanda unui pluton din Regimentul 2 Infanterie. Întors în ară la 24 august 1944, sublocotenentul Ion Dobrescu a participat la luptele pentru despresurarea oraşelor Ploieşti, Sfântu Gheorghe şi Oradea. Pe teritoriul Ungariei a participat la eliberarea oraşului Debre in, la for area Tisei şi a crestelor din mun ii Matra. După trecerea în Cehoslovacia a fost grav rănit, la mâna stângă şi la piciorul drept, la Tisovec, fiind internat în spitalele din Debre in, Oradea, Braşov şi Sinaia. Avansat la gradul de locotenent Ion Dobrescu a refuzat să se activeze şi a trecut în rezervă, la 16 noiembrie 1945, după 7 ani trăi i în concentrare şi război şi după 85 de luni de captivitate.

Pentru comportarea demnă şi curajoasă în război a fost decorat cu ordinele „Coroana României”, în gradul de cavaler, cu virtute militară şi frunze de stejar, „Crucea Serviciul Credincios”, cu spade, şi „Meritul Militar”, dar şi cu medaliile „Eliberarea de sub jugul fascist”, „20 de ani de la încheierea celui de al doilea război mondial” şi „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”. După efectuarea unor convocări a fost avansat până la gradul de locotenent-colonel. În perioada 1 decembrie 1945 - 2 februarie 1947 a fost comisar şef la Circa de Poli ie nr. 13 Ferentari, din Bucureşti. Dându-şi demisia din poli ie a lucrat, până în anul 1951, în func ia de şef serviciu la Cooperativa „Prietenul Plugarului”, din Ploieşti.

De aici s-a transferat la Întreprinderea Comunală Raională Văleni de Munte, muncind, până în 1960, în func ia de contabil şef. Din 1960 şi până la sfârşitul anului 1975 a fost contabil şef la Autobaza 6 Călători din Ploieşti, când s-a pensionat.

Ion Dobrescu s-a căsătorit, în anul 1949, cu Ortansa Constantinescu, care a fost soră medicală în Spitalul Militar Sinaia, Sec ia Ofi eri, şi în Spitalul de la Tiraspol, fiind decorată cu ordinul „Meritul Sanitar”. Familia Dobrescu a avut două fiice: Elena (căsătorită, lucrează în diploma ie) şi Petru a (căsătorită, maistru esător la Fabrica de Mătase din Văleni de Munte).

Colonel Dumitru RĂDULESCU

2008-11-16T12:01:00.000+01:00

Tatăl colonelului Dumitru Rădulescu, Nicolae Rădulescu, s-a născut la 4 februarie 1855 în comuna Di eşti, plasa Filipeşti, jude ul Prahova (a fost al doilea între cei cinci copii ai familiei, trei băie i şi două fete). În anul 1859 familia lui Nicolae Rădulescu s-au mutat în Ploieşti, pe strada Câmpinei, ocupându-se cu comercializarea băuturilor alcoolice. În 1871, după absolvirea şcolii primare, Nicolae a fost recomandat de tatăl său pictorului G. Pompilian, care în acel an restaura biserica „Sfântul Vasile” din Ploieşti. Supus unei probe artistice, Nicolae Rădulescu a fost acceptat ucenic în meşteşugul zugrăvelii. În anul 1872, după ce l-a instruit aproape doi ani, pictorul Pompilian l-a înscris pe elevul său la Şcoala de Belle Artes din Bucureşti, încredin ându-l marelui pictor Theodor Aman. Nicolae Rădulescu a absolvit facultatea la vârsta de 22 de ani, în anul 1877, atunci când România îşi proclama independen a na ională. Devenind profesor, Nicolae Rădulescu s-a prezentat la catedră în oraşul Craiova, la sugestia profesorului şi mentorului său, Theodor Aman.

A predat la Şcoala Comercială din Craiova (din 1877), Liceul Externat de Fete (din 1879), Şcoala Fiilor de Militari (din 1891, când a devenit liceu militar) şi Liceul „Carol I” (din 1892), unde şi-a desfăşurat activitatea didactică până la pensionare. S-a căsătorit cu craioveanca Ecaterina şi a avut doi copii: Aurelia (născută în 1883, căsătorită cu profesorul şi senatorul Aurelian Moşoiu, stabilită în Ploieşti) şi Dumitru (născut la 11 octombrie 1882). Ecaterina a murit în anul 1889 şi profesorul s-a recăsătorit, în 1891, cu Maria Grigorescu, institutoare la Craiova, şi împreună au mai avut doi copii: Elisabeta-Elisa (născută în 1893, căsătorită cu generalul Grigore Georgescu, fost ministru, mort în închisoarea de la Aiud) şi Constantin-Mircea (născut în 1897). Profesorul Nicolae Rădulescu a desfăşurat o intensă activitate cultural-artistică, devenind, în anul 1887, membru al Societă ii „Revista Literară”. A prezentat tablouri la mai multe expozi ii de pictură, împreună cu Theodor Aman şi Nicolae Grigorescu.

În anul 1889 a participat la Expozi ia Universală de la Paris, care inaugura şi celebrul turn Eiffel. A expus lucrări la Craiova, în anii 1903, 1904-1906, 1909 (împreună cu fiul său, Dumitru Rădulescu), 1911 şi 1914. A murit la 10 iunie 1916, lovit de un cancer necrutător. Nicolae Rădulescu a sesizat din timp că Dumitru are chemare pentru meseria armelor, fapt pentru care l-a înscris în liceul Militar din Craiova, pe care l-a absolvit în anul 1902. La 20 iulie 1902 Dumitru Rădulescu a fost admis la Şcoala Militară de Ofi eri Activi Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti, pe care a absolvit-o, cu rezultate bune, la 1 iulie 1904, fiind avansat la gradul de sublocotenent şi repartizat în Regimentul 26 Infanterie „Rovine” Craiova, în func ia de comandant de pluton. După un an de muncă la plutonul de recru i a urmat cursurile Şcolii de Fortifica ii din Huşi, fiind bine apreciat de către şeful şcolii. Înapoiat la unitate s-a înscris cu multă hotărâre în programul de instruire a recru ilor. Cu aprobarea comandantului unită ii s-a înscris la Şcoala de Belle Arte din Craiova, impresionându-şi profesorii prin talentul său la desen, grafică şi pictură. În aprecierile de serviciu din anii 1904-1908, se re in: „Ofi erul este sănătos, inteligent şi cu bună judecată, disciplinat şi ordonat, plin de ini iativă, călăreşte şi trage bine. Se ocupă cu multă aten ie şi grijă de via a solda ilor. În afara serviciului se ocupă de desen, grafică şi pictură”. Aprecierile au fost semnate de coloneii Şendrea şi Găluşcă. În anul 1909 ofi erul (fusese avansat locotenent în 1908) a îndeplinit bine func ia de adjutant al Regimentului 26 Infanterie şi lucrător la Biroul Mobilizare. Fiind conştiincios şi perseverent „ofi erul şi-a îndeplinit foarte bine atribu iunile func ionale, de aprovizionare a unită ii cu bunuri materiale, în anii 1910-1911”, aprecia colonelul Demetriad, comandantul Regimentului 26 Infanterie „Rovine”. Talentul şi preocupările sale pentru desen, grafică şi pictură i-au determinat pe şefii ierarhici să-l promoveze, la 15 martie 1912, în func ia de ataşat la Serviciul Geografic al Armatei din Bucureşti.

Timp de doi ani ofi erul a contribuit la realizarea hăr ilor topografice, care s-au dovedit utile în momentul înscrierii României în războiul de eliberare na ională şi întregire statală (1916-1919), fiind notat bine pentru realizarea lucrărilor. În baza raportului personal, la data de 1 octombrie 1913 locotenentul Dumitru Rădulescu a fost mutat mai aproape de familie, la Regimentul 2 Infanterie Vâlcea. Comandantul unită ii, colonelul Ion Mihăilescu, îl nota în anul 1914: „Ofi erul a îndeplinit cu mult zel atribu iunile func ionale, instruind foarte bine trupa.

A fost avansat la gradul de căpitan.”. Mobilizat la 15 august 1916, căpitanul Dumitru Rădulescu a comandat o companie din Regimentul 42 Infanterie Drăgăşani (dublura Regimentului 2 Infanterie) în luptele duse în toamna anului 1916 pe Valea Oltului şi în Transilvania, remarcându-se pe muntele Negru, la Şelimbăr şi pe muntele Băiaşu, după cum apreciau comandantul Regimentului 42 Infanterie, colonelul Apostol Dumitrescu, şi comandantul Diviziei 23 Infanterie, colonelul Traian Moşoiu. În bătălia de la Mărăşti (9 – 21 iulie 1917) a comandat Batalionul 2 din regiment, remarcându-se în crâncenele lupte desfăşurate pe Dealul Muncelul, aşa cum aprecia generalul Broşteanu din Divizia 11 Infanterie. Avansat la gradul de maior, la 1 aprilie 1917, ofi erul şi-a continuat activitatea în aceeaşi unitate până la 25 iulie 1918, când a fost ataşat la Serviciul Geografic al Armatei, unde a contribuit la realizarea noilor hăr i topografice. La data de 1 decembrie 1918 a fost mutat în func ia de şef Serviciu Geografic la Divizia 1 Vânători (Infanterie) Chişinău. Apreciindu-i-se eforturile depuse pentru rezolvarea atribu iunilor func ionale a fost avansat la gradul de locotenent-colonel şi numit şeful Sec iei Topografice din Comandamentul Trupelor Transilvania şi şeful Societă ii Mormintelor Eroilor din Sibiu (la data de 1 aprilie 1919). Pentru modul în care şi-a desfăşurat activitatea profesională, generalii Dumitrescu şi Mărdărescu îl notau cu calificativul foarte bine. În perioada 1920-1926 locotenentul-colonel Dumitru Rădulescu a lucrat la Comandamentul Corpului 7 Armată Sibiu, unde a condus, succesiv, Sec ia Topografică, Societatea Mormintelor Eroilor şi Biroul Pensiilor, „ob inând rezultate bune şi comportându-se demn fa ă de superiori şi inferiori”, cum apreciau generalii Mironescu şi Mărdărescu. Dorind să-şi perfec ioneze deprinderile la comandă de unitate a fost mutat la comanda Batalionului 3 din Regimentul 3 Infanterie „Olt” Slatina, pe care l-a comandat foarte bine în aplica ia de pe Valea Oltului (1927), cum aprecia comandantul Brigăzii 11 Infanterie, generalul Oprescu. În anul 1928 locotentul-colonel Dumitru Rădulescu a comandat Batalionul 3 Infanterie, mutat la Balş. „A aranjat foarte bine cazarma, care fusese lăsată „la pământ”. A realizat şi manutan ă în cazarmă. A condus foarte bine aplica iile în teren”, aprecia generalul Constantin Dumitrescu.

Avansat colonel, la data de 1 octombrie 1928, Dumitru Rădulescu a fost promovat în func ia de comandant al Regimentului 95 Infanterie Turnu Severin, „… comandându-l cu multă autoritate şi tact. La călătoria de comandament a brigăzii a executat lucrări foarte bune”, aprecia generalul Dumitru Popescu, comandantul Brigăzii 11 Infanterie. Sperând într-o îmbunătă ire a sănătă ii so iei, colonelul Dumitru Rădulescu a solicitat mutarea în garnizoana Sibiu unde erau specialişti în domeniul sănătă ii. Dând curs raportului său, ofi erul a fost mutat, în anul 1932, la comanda Regimentului 96 Infanterie din oraşul Sibiu. Deprimarea sufletească determinată de accentuarea bolii so iei, precum şi insuficientul aport adus de Adjutantul Regimentului în conducerea unită ii, au determinat şefii direc i sa-l înlocuiască din func ia de comandant al unită ii, la sfârşitul anului 1932. Colonelul Dumitru Rădulescu a fost mutat, la data de 1 octombrie 1932, la comanda Pie ei din oraşul Piteşti. Decesul so iei sale, la data de 15 aprilie 1933, l-a decep ionat profund. Totuşi comandantul Garnizoanei Militare Piteşti l-a apreciat, în anul 1933, cu calificativul bine şi i-a aprobat raportul de mutare, la 1 octombrie 1934, la comanda Cercului de Recrutare Ciuc. Timp de trei ani ofi erul şi-a îndeplinit bine atribu iunile func ionale la Cercul de Recrutare din Miercurea Ciuc. Aprecierile au fost semnate de coloneii Herescu şi Bucescu, inspectori pentru Cercurile de Recrutare, şi de generalul Iacob, comandantul Corpului 5 Teritorial Prahova. Colonelul Dumitru Rădulescu a fost un bun militar de carieră. Depresiile suferite ca urmare a îmbolnăvirii şi apoi a pierderii so iei l-au împiedecat să fie avansat la gradul de general.

În cursul carierei militare, a fost decorat cu medalia jubiliară „Carol I” (1906), medalia „Avântul ării” (1913), Ordinul „Coroana României”, în grad de ofi er (1918), Ordinul „Steaua României”, în grad de ofi er (1929), „Semnul onorific de aur pentru 25 ani de serviciu” (1929). A avut un fiu, Mihai Rădulescu, care a fost stomatolog militar şi civil. Datele biografice au fost culese din Arhivele Militare Române din Piteşti şi au fost întregite cu ajutorul strănepotului său, profesorul Cantemir Moşoiu, un talentat profesor de desen, grafician şi pictor.

A.M.R. - Memorii Bătrâni, Dosar 19.

Colonel Constantin RARINCA

2008-11-16T11:59:00.000+01:00

Constantin Rarinca s-a născut la data de 5 martie 1890 în localitatea Umbrăreşti, jude ul Tecuci (azi Gala i). A absolvit liceul în Tecuci, cu bacalaureat în anul 1910. După absolvirea liceului, îndrumat de diriginte, sa înscris la Şcoala Militară Ofi eri Activi Infanterie din Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1913. În anul 1914 a absolvit Şcoala de Trageri a Infanteriei, cu calificativul bine. Dorin a de perfec ionare l-a determinat să urmeze Şcoala de Aplica ie a Infanteriei, în anul 1921, şi un curs de perfec ionare în arma infanterie, în anul 1934. Tânărul ofi er şi-a început cariera militară în anul 1913, în Regimentul 24 Infanterie Tecuci, fiind încadrat comandant de pluton instruc ie. În foaia calificativă din anul 1913 se înserau următoarele aprecieri: „Sublocotenentul Constantin Rarinca este sănătos, inteligent şi rezistent la eforturi fizice îndelungate.

S-a eviden iat în Campania din Bulgaria (23 iunie – 25 august 1913), conducându-şi bine plutonul”. Notarea a fost făcută comandantul unită ii, colonelul Ion Ştefănescu. În anul 1914 colonelul Soltiş nota: „Ofi erul şi-a dat osteneala pentru buna instruire a recru ilor, dovedind ini iativă, înalt spirit de disciplină şi mult bun sim în rela iile cu inferiorii şi superiorii”. În anii 1915-1916 foile calificative scot în eviden ă evolu ia foarte bună a tânărului: „ofi erul este inteligent, cu preocupări majore pentru îmbunătă irea cunoştin elor generale şi profesionale. Trage foarte bine cu pistolul. Este prevăzător, perseverent, energic, are un dezvoltat sim al datoriei. A ob inut rezultate foarte bune în instruirea subordona ilor”. Astfel îl notau colonelul Târnoveanu (Regimentul 24 Infanterie) şi generalul Artur Văitoianu (Brigada 11 Infanterie). Mobilizat, la 15 august 1916, locotenentul Constantin Rarinca (fusese avansat în grad la 1 iulie 1916) a comandant Compania 1-a din Regimentul 24 Infanterie Tecuci, unitate subordonată Grupului Buzău (împreună cu Regimentul 11 Infanterie Gala i şi Regimentului 12 Infanterie Bârlad) şi Diviziei 6 Infanterie Focşani. Ostaşii Diviziei 6 Infanterie, alături de care luptau şi tecucenii, au pătruns cu entuziasm în Transilvania, reuşind să înainteze în spa iul transilvan de la curbura Carpa ilor până la sfârşitul lunii septembrie.

Datorită suplimentării efectivelor inamice în Transilvania, dar şi a unor greşeli săvârşite de către conducerea armatei române, unitătile româneşti au fost nevoite să se retragă din zona eliberată. Divizia 6 Infanterie şi-a retras efectivele pe la Bran, Rucăr, Câmpulung-Muscel. În luptele desfăşurate pentru apărarea satului argeşean Bârseşti, locotenentul Constantin Rarinca a fost luat prizonier de război, la 13 noiembrie 1916. Ofi erul s-a înapoiat din captivitate în ziua de 3 iunie 1918, fiind avansat căpitan, cu vechimea din 1 septembrie 1917. În foile calificative din anii 1918-1919 comandantul Regimentului 24 Infanterie îl caracteriza: „Ofi erul a comandat bine Compania a 2-a, fiind iubit de subalterni şi stimat de cadrele militare”. În anul 1920, „căpitanul Rarinca a fost numit comandant al Batalionului 2, pe care l-a instruit foarte bine”. În anii 1921-1922 ofi erul a absolvit cu succes Şcoala de Trageri a Corpului 3 Armată şi Cursul de Informare din Şcoala de Aplica ie a Infanteriei. În anul 1923 a fost avansat la gradul de maior şi promovat ajutor al şefului Biroului Opera ii din Divizia 10 Infanterie Focşani. De la 3 ianuarie 1924 a condus Biroul 1 Mobilizare, al cărui titular era detaşat la un curs, şi de la 1 aprilie 1924 a condus Biroul Adjutanturei. Foile calificative din anii 1923-1924, întocmite de colonelul Stănescu, şeful de stat major al Diviziei 6 Infanterie, consemnau: „ofi erul este muncitor şi priceput, constituind un exemplu pentru camarazii săi”. La începutul anului 1925 maiorul Rarinca a fost numit şeful Serviciului Mobilizare, în Regimentul 10 Infanterie Focşani, fiind apreciat ca un ofi er de excep ie în unitate.

În anul 1926 a fost numit la comanda Batalionului 1 Instruc ie şi, prin cumul, a condus şi Biroul Mobilizare, func ii îndeplinite şi în anul 1927, când a condus în calitate de arbitru aplica ia anuală a regimentului. Comandantul unită ii, colonelul Văleanu, la notat foarte bine pentru munca desfăşurată. În octombrie 1927 maiorul Rarinca a fost mutat, la cerere, în func ia de şef al Biroului Mobilizare din Regimentul 38 Infanterie Brăila, pe care l-a condus foarte bine. În octombrie 1928 a fost promovat şef al Biroului Mobilizare din Brigada 10 Infanterie Brăila. Comandantul Brigăzii 10 Infanterie, generalul Mălinescu, îl caracteriza în 1929: „ofi erul nu are nevoie de supraveghere pentru îndeplinirea atribu iunilor func ionale”. Şi în anii 1930-1931 ofi erul a întrunit frumoase aprecieri, după cum îl nota generalul Mălinescu: „Maiorul Rarinca este manierat, modest, perseverent şi consecvent în muncă. A condus foarte bine şi Biroul Adjutantură al brigăzii”.

La 1 octombrie 1932 maiorul Rarinca a fost numit şef al Biroului Mobilizare la Regimentul 38 Infanterie Brăila, iar după avansarea la gradul de locotenent-colonel, la 15 aprilie 1933, a fost numit la comanda Batalionului de Instruc ie şi la Şcoala Instructorilor. Timp de doi ani a muncit cu dăruire, constituind un exemplu pentru camarazii săi. În perioada anilor 1936-1937 locotentul-colonel Constantin Rarinca a îndeplinit func ia de ajutor al comandantului de unitate pentru administra ie, fiind notat foarte bine, în foaia calificativă, de către colonelul Tudosie, comandantul Regimentului 38 Infanterie Brăila: „… ofi er de mare valoare şi de nădejde cu frumoase însuşiri morale. Este un foarte bun exemplu pentru tot personalul unită ii”. La propunerea comandantului Corpului 3 Armată, locotenentulcolonel Rarinca a fost numit şi a condus foarte bine, în anii 1938-1939, Cercul de Recrutare Brăila, fiind regretat de către cadre pentru mutarea sa, în anul 1940, la comanda Regimentului 4 Grăniceri Ineu.

Comandantul Corpului 7 Armată Timişoara, generalul Leventi îl nota în anii 1940-1941: „Colonelul Constantin Rarinca (fusese avansat la 25 octombrie 1939) este un excelent comandant de regiment. A condus Regimentul 4 Grăniceri cu toată priceperea. Şi-a îndeplinit atribu iunile de serviciu cu multă fermitate, dragoste şi convingere.”. În foaia calificativă din 7 octombrie 1942 generalul Leventi îl aprecia: „Colonelul Rarinca este cel mai bun ofi er comandant din Corpul 7 Armată”. Dorind să se apropie de familie, colonelul Constantin Rarinca a fost mutat, la cerere, în Brăila, în func ia de comandant militar la Societatea Tramvaie - Iluminat şi, ulterior, la Întreprinderile Comunale din Brăila, subordonându-se Corpului 2 Teritorial.

S-a căsătorit în anul 1921 cu Aurelia Rădulescu, din Brăila, şi împreună au avut trei copii: Viorel, Corneliu şi Rodica. Rodica s-a căsătorit cu Virgil-Nicolae Popa şi au un fiu, Sorin-Emil Popa, medic chirurg. Colonelul Constantin Rarinca a fost decorat cu medaliile „Avântul ării” (1913), „Victoria” (1921) şi „Crucea Comemorativă a războiului. 1916-1919” şi cu ordinele: „Steaua României”, în grad de cavaler (1920) şi „Coroana României” (1924).

A.M.R. - Direc ia Cadre şi Învă ământ/1974, Curent 13.440.

Colonel Nicolae IANCU

2008-11-16T11:57:00.000+01:00

S-a născut la data de 15 iulie 1920 în localitatea Tărculeşti, comuna GornetCricov, jude ul Prahova. Părin ii săi, Dumitru şi Maria, oameni harnici, au avut trei copii: Ioana (casnică), Nicolae (economist, pensionar) şi Traian (muncitor la Combinatul Petrochimic Brazi, decedat). A participat la război împreună cu Regimentul Pionieri Asalt Otopeni, fiind rănit la Dalnic şi la Turda. Nicolae, cel de al doilea copil, a absolvit Liceul „Spiru Haret” din Ploieşti, în anul 1939. Situa ia critică politico-militară din Europa anilor 1939-1940 a determinat guvernul României să grăbească măsurile de pregătire a popula iei pentru apărarea grani elor ării. În acele momente adolescentul Nicolae Iancu a fost recrutat la Şcoala Militară Ofi eri în Rezervă GeniuAero Bucureşti.

Din luna iunie 1941 a participat la război, cu gradul de elev plutonier, îndeplinind func ia de comandant de detaşament de transmisiuni într-o unitate de avia ie. A participat la luptele de eliberare a Basarabiei (22 iunie – 26 iulie 1941), la luptele de la Odessa (1 august – 16 octombrie 1941) şi la luptele de la Cotul Donului (15 august 1942 – 3 februarie 1943). Despre luptele crâncene desfăşurate la Cotul Donului Nicolae Iancu îşi aminteşte, cu emo ie, următorul episod: „În ziua de 22 decembrie 1942 mă aflam pe aerodromul din localitatea Tacinskaia, arondat unită ilor de avia ie din armata română. În această zi s-a anun at că trupele sovietice au realizat a doua încercuire a trupelor române şi germane de la Cotul Donului. Ca urmare s-a primit ordin, de la Comandamentul Avia iei, de evacuare a zonei în care ne aflam şi s-a ordonat deplasarea în direc ia sudvest, la Rostov pe Don. În seara de 22 decembrie căpitanul Dumitru Popescu, Comandantul Centrului de Transmisiuni de pe lângă Comandamentul Avia iei, a organizat o grupă de ostaşi, condusă de un ofi er, care să se deplaseze la un depozit de carburan i şi materiale pentru avia ie, în scopul ridicării instala iilor de transmisiuni şi evacuarea personalului militar care asigura legătura cu comandamentul, situat la circa 10 km în direc ia est. În timpul deplasării, la circa 6 km, ostaşii noştri au fost ataca i de către inamic, fiind omorâ i ofi erul şi 6 ostaşi, al i doi dintre ostaşi fiind răni i uşor. Cei doi ostaşi sănătoşi, împreună cu cei 2 răni i, s-au refugiat pe calea ferată aflată în apropiere, înapoindu-se la unitate pe la ora 2:00, unde au raportat despre cele întâmplate. Fa ă de situa ia creată, comandantul avia iei a ordonat îmbarcarea şi pregătirea pentru evacuarea de la Tacinskaia, informând şi pe comandantul unită ilor germane. În zorii zilei de 23 decembrie coloanele de maşini, având în spate, pentru sus inere, artileria antiaeriană, au început retragerea spre Rostov. De asemenea, avioanele au decolat şi s-au îndreptat spre Rostov. Depozitele de materiale din zonă au fost incendiate. După două zile de deplasare am ajuns în garnizoana Rostov. Sărbătorile de iarnă le-am petrecut prin rugăciuni de mul umire lui Dumnezeu pentru că am scăpat cu via ă. După sărbători, ca urmare a unei contra-ofensive germano-române, inamicul a fost alungat din localitatea Tacinskaia. Căpitanul Dumitru Popescu s-a deplasat cu un avion uşor la locul unde căzuseră ofi erul şi cei 6 ostaşi transmisionişti, aducându-i la Rostov, unde au fost înhuma i într-un cimitir din oraş.” În luna februarie 1943 Nicolae Iancu a fost avansat la gradul de sublocotenent şi a participat la îndeplinirea misiunilor de luptă pe calea de întoarcere pe frontul din Moldova. La 15 martie 1945 a fost desconcentrat şi trecut în rezervă, cu gradul de locotenent. Refuzând să se activeze, în vara anului 1945 s-a înscris la Academia Comercială şi, după absolvire, s-a angajat la Banca Na ională, Sucursala Târgovişte, jude ul Dâmbovi a. Periodic a executat concentrări, fiind avansat, în rezervă, până la gradul de locotenent-colonel.

În perioada 1970-1984 a fost comandant al Forma iei de Gărzi Patriotice de la Sucursala Băncii Na ionale Târgovişte, în acea perioadă fiind directorul acelei institu ii. Prin Ordinul nr. 35, din 7 aprilie 2000, Nicolae Iancu a fost avansat colonel în rezervă. Este decorat cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, cu spade, clasa a III-a (în 1941), medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945” şi ordinul „Muncii”, clasa a III-a. Este căsătorit cu Aurelia Silion, din Iaşi (profesor, pensionară). Au avut un fiu, Cezar Iancu, de profesie inginer electronist (decedat), care le-a lăsat o nepoată, Bogdana (economist, căsătorită cu Bogdan Papagiu).

General de brigadă Vasile GHERASIM

2008-11-16T11:56:00.000+01:00

Fiu al meleagurilor băcăuane, cu o bogată istorie şi cu însemnate resurse materiale, Vasile Gherasim s-a născut la data de 23 martie 1926, în comuna Lucăceşti, jude ul Bacău. A absolvit opt clase la Şcoala Generală din Lucăceşti şi Liceul Teoretic la Moineşti şi Roman. La vârsta de 18 ani Vasile Gherasim s-a înscris voluntar în Regimentul 16 Artilerie din Bacău. După efectuarea perioadei de instruc ie a fost mobilizat, în luna septembrie 1944, pe frontul de vest. În luptele crâncene din Transilvania Vasile Gherasim a fost rănit, în ziua de 25 septembrie 1944, la Izvorul Mureşului. Fiind tratat ambulatoriu Vasile Gherasim a continuat să lupte, bucurându-se împreună cu camarazii săi, în ziua de 25 octombrie 1944, cu prilejul eliberării ultimei brazde de pământ din partea de nord a Transilvaniei, răpită prin Dictatul de la Viena. Pe teritoriul Ungariei Vasile Gherasim a contribuit la pregătirea şi sus inerea ac iunilor de luptă ale infanteriei, cavaleriei şi celorlaltor genuri de arme, de multe ori angajându-se şi în lupte directe, alături de infanterişti.

Şi astăzi, la respectabila vârstă de 80 de ani, el îşi aminteşte cu emo ie de participarea la durele încleştări militare cu inamicul din Nyregihihaza, Tisa şi mun ii Heghialja (Ungaria), care au pricinuit mari pierderi de vie i omeneşti (în Ungaria au căzut în lupte peste 43.000 de ostaşi români). De la data de 18 decembrie 1944 ostaşii Armatei a 4-a române, din care făcea parte şi Regimentul 16 Artilerie, au trecut pe teritoriul Cehoslovaciei, participând la opera iunile militare din Sina Turna, Roznava, Hron - Morava, masivul Tatra, Banska-Bistrica şi Brno. Capitularea armatei germane, la data de 9 mai 1945, a încărcat de bucurie sufletele ostaşilor români, care, pe teritoriul Cehoslovaciei, s-au confruntat cu numeroase probleme: o rezisten ă disperată a inamicului (care fortificase teritoriul cu mult timp înainte de desfăşurarea luptelor), un relief dificil de cucerit şi condi ii de climă total nefavorabile (temperaturi foarte scăzute, ninsori abundente, grosimea stratului de zăpadă fiind, uneori, de 2 metri, şi ploi abundente în lunile martie, aprilie şi mai). Toate acestea explică numărul mare de ostaşi români căzu i în luptele din Cehoslovacia (peste 67.000 de oameni). După înapoierea de pe front, la data de 5 august 1945, Vasile Gherasim, avansat la gradul de sergent, a fost repartizat la Detaşamentul de Poli ie din Bucureşti. A lucrat în această institu ie până în anul 1950 când s-a înscris la Şcoala Militară Ofi eri Mili ie. A absolvit cu rezultate bune cursurile şcolii şi, drept recompensă, a fost avansat la gradul de sublocotenent activ, în anul 1952. Sublocotenentul Vasile Gherasim a fost numit comandant la Unitatea de Mili ie Zemeş, jude ul Bacău, activând cu răspundere în această unitate, din anul 1952 până în anul 1955. În perioada 1955-1961 Vasile Gherasim a îndeplinit func ia de comandant la unită ile de mili ie din Dărmăneşti, Roman, Moineşti şi Târgu Ocna. Îndeplinindu-şi cu conştiinciozitate şi spirit de omenie atribu iunile func ionale, Vasile Gherasim a fost avansat la gradul de locotenent, în anul 1957, şi la gradul de locotenent-major, în anul 1961. Dornic să-şi aprofundeze pregătirea militară şi de specialitate, Vasile Gherasim a urmat, în perioada anilor 1961-1962, cursurile Academiei Militare din Bucureşti. După absolvire a fost numit Şef Serviciu Pază, Ordine şi Circula ie la Unitatea de Mili ie din oraşul Oneşti. Avansat la gradul de căpitan, în anul 1964, Vasile Gherasim a fost trecut în rezervă, cu drept de pensie. După trecerea la pensie Vasile Gherasim s-a angajat în func ia de Şef Serviciu Transport Auto la Trustul de Petrol Moineşti, pe care a îndeplinit-o, cu profesionalism, până în anul 1989. În această perioadă a îndeplinit şi func ia de Comandant de Batalion Gărzi Patriotice pe platforma petrolieră Moineşti. Apreciindu-se eforturile şi rezultatele ob inute în instruirea luptătorilor din gărzile patriotice, Vasile Gherasim a fost avansat succesiv la gradele de maior, locotenent-colonel şi colonel. Asocia ia Na ională a Veteranilor de Război din Ministerul de Interne şi Administra ie, apreciindu-i meritele din anii de război, l-a propus Preşedin iei României şi a ob inut avansarea la gradul de general de brigadă în retragere.

Veteranul Vasile Gherasim a fost decorat cu medaliile „Bărbă ie şi Credin ă”, „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945” şi multe alte medalii şi ordine militare şi civile, româneşti şi străine. Generalul de brigadă în retragere Vasile Gherasim este membru al Asocia iei Na ionale „Cultul Eroilor”, Filiala Bacău, sprijinind activ şi permanent ac iunile pentru cinstirea memoriei eroilor din municipiul Moineşti şi jude ul Bacău. Vasile Gherasim a fost căsătorit, so ia decedându-i în anul 1999. Împreună au dat ării un fiu şi o fiică: Vasile Gherasim, profesor universitar în Bucureşti, şi Silvia Gherasim, farmacistă în municipiul Moineşti, jude ul Bacău. Din dragoste pentru părin i, profesorul Vasile Gherasim a sprijinit financiar restaurarea bisericii din Lucăceşti şi construirea monumentului eroilor din curtea bisericii din Lucăceşti. Deasemenea, profesorul Vasile Gherasim sprijină financiar ac iunile Asocia iei Na ionale „Cultul Eroilor”. În anul 2005 a sponsorizat editarea albumului „Monumentele Eroilor”, lansat la Sala Bizantină a Cercului Militar Na ional Bucureşti, în luna octombrie 2005. Albumul a fost difuzat gratuit tuturor filialelor Asocia iei Na ionale „Cultul Eroilor”. În anul 2006 profesorul Vasile Gherasim a realizat o lucrare memoralistică dedicată eroilor patriei şi a sprijinit editarea lucrării monografice „Veterani în slujba patriei, volumul 2”.

General de divizie Gheorghe MANOLIU

2008-11-16T11:53:00.000+01:00

Participant la cel de al doilea război balcanic (1913), la războiul pentru întregire statală şi na ională (1916-1919) şi la războiul pentru reîntregire statală şi na ională (19411945), Gheorghe Manoliu s-a afirmat ca o mare personalitate a vânătorilor de munte şi a armatei române. S-a născut la data de 13 martie 1888 în pitoreasca localitate Piatra Neam , din jude ul Neam . Părin ii săi, Vasile şi Andromaca, func ionari, i-au asigurat fiului lor condi ii optime pentru absolvirea şcolii primare şi gimnaziale şi a Liceului „Petru Rareş” din localitatea natală.

După absolvirea liceului Gheorghe Manoliu a fost îndrumat de părin i, profesorii din liceu, dar şi de către un prieten de familie, ofi er în Regimentul 15 Infanterie „Războieni”, să urmeze cursurile Şcolii Militare de Ofi eri de Infanterie, pe care a absolvit-o, în anul 1909, cu gradul de sublocotenent. După trei ani a absolvit Şcoala Specială a Infanteriei, clasându-se al 44-lea din 223 de cursan i. În anul 1913 a absolvit Şcoala de Trageri Infanterie din Slobozia. Trecând prin încercările grele ale războiului, ofi erul a urmat, în perioada anilor 1919-1921, cursurile Şcolii Superioare de Război, pe care le-a absolvit cu rezultate bune. Ofi erul şi-a început cariera militară în anul 1909, la Regimentul 15 Infanterie „Războieni” Piatra Neam , în func ia de comandant de pluton puşcaşi. Avansat la gradul de locotenent, în 1912, a fost mutat în cadrul Regimentului 55 Infanterie Piatra Neam (dublura Regimentului 15 Infanterie „Războieni”), unde a instruit „… cu multă seriozitate, coştiinciozitate, profesionalism şi dăruire ostaşii concentra i pentru a-şi completa pregătirea de luptă”, după cum notau şefii direc i în Foile de Apreciere din anii 1912-1915.

Mobilizat, la data de 14 august 1916, ofi erul a comandat o companie de puşcaşi din Regimentul 54 Infanterie Roman (dublura Regimentului 14 Infanterie Roman) în luptele din Transilvania şi de la Oituz (după retragerea unită ii în Moldova, în luna octombrie 1916). La data de 25 mai 1917 Gheorghe Manoliu a fost avansat la gradul de căpitan şi numit comandant de companie în Regimentul unit 55/56 Piatra Neam - Fălticeni (datorită pierderilor suferite de ambele regimente în toamna anului 1916). Comportându-se eroic în luptele desfăşurate la Oituz, Gheorghe Manoliu a fost avansat la gradul de maior (1 septembrie 1917) şi numit ofi er în statul major al Diviziei 2 Infanterie. După absolvirea Şcolii Superioare de Război, în anul 1921, maiorul Manoliu a fost numit stagiar, în statul major al Diviziei 7 Infanterie Roman, fiind apreciat de către şeful de stat major şi comandantul diviziei ca „ofi er pasionat de întocmirea lucrărilor pentru pregătirea de luptă şi de mobilizare a unită ilor din organica marii unită i”. Ofi erul a fost avansat la gradul de locotenent-colonel, la data de 1 octombrie 1925, şi reorientat în cariera militară, întrucât a fost numit comandant al Batalionului 12 Vânători de Munte. Şeful de stat major al Diviziei 7 Infanterie Roman şi-a exprimat regretul pentru mutarea sa din marea unitate, întrucât a fost foarte mul umit de serviciile sale. Mutat la vânători de munte, armă de elită a armatei române, Gheorghe Manoliu a confirmat încrederea acordată, instruind temeinic efectivele de recru i şi concentra i. După 5 ani de muncă în noua armă, ofi erul a fost promovat la comanda Grupului 5 Vânători de Munte Sighetul Marma iei, care avea în subordine Batalionul 9 Vânători de Munte Satu Mare, Batalionul 10 Vânători de Munte şi Divizionul 5 Tunuri Sighetul Marma iei. Timp de trei ani s-a ocupat de instruirea temeinică a ostaşilor pentru lupta în mun i, fiind apreciat foarte bine de şefii direc i.

La data de 15 aprilie 1933 Gheorghe Manoliu a fost avansat colonel şi în luna octombrie a fost numit la comanda unită ii care l-a botezat în cariera militară (Regimentul 15 Infanterie „Războieni” Piatra Neamt), pe care l-a condus foarte bine până-n noiembrie 1937, când a fost numit şef de stat major în Brigada 6 Infanterie Focşani. Aici a dovedit aceeaşi „seriozitate şi dăruire în elaborarea documentelor pentru instruirea efectivelor în zona viitoarelor ac iuni probabile de luptă”, după cum îl nota generalul Leventi, comandantul Diviziei 6 Infanterie Focşani. Avansat general de brigadă, în anul 1939, Gheorghe Manoliu a fost numit la comanda Brigăzii 2 Mixte Munte, din oraşul Bistri a-Năsăud, pe care a condus-o până la 10 ianuarie 1940, când a fost numit la comanda Brigăzii 4 Mixte Munte, care avea în organică Grupurile 8 Vânători de Munte (Batalioanele 13, 14, 15, 16), 9 Vânători de Munte (Batalioanele 17, 18, 19, 20) şi 4 Artilerie Munte (Divizioanele 3 şi 6 Tunuri Munte). În luna iunie 1941 brigada a fost dislocată din reşedin ele transilvănene în nordul Moldovei (raioanele Tomnatec şi Şipotele Sucevei), de unde, în ziua de 2 iulie 1941, a trecut la ofensivă pe direc ia Vicovul de Sus - Cernău i - Hotin. Generalul Gheorghe Manoliu s-a aflat tot timpul în primele linii de luptă şi a impulsionat luptătorii să for eze Nistrul, în ziua 17 iulie, în zona localită ii Ojeva. Apoi au înaintat spre râul Bug, pe direc ia Varniarka - Voznesensk. Ostaşii brigăzii au reuşit să traverseze râul Nipru, pe la Berislav, în ziua de 18 septembrie 1941. La mijlocul lunii octombrie Brigada 4 Mixtă Munte a primit misiunea să apere litoralul Mării Negre, împiedicând trupele sovietice să pătrundă de pe mare. La 9 noiembrie 1941 Brigada 4 Mixtă Munte a fost scoasă din luptă şi trimisă în ară, întrucât suferise mari pierderi în oameni şi tehnică de luptă. Când capul coloanei ajunsese la Berislav, pe Nipru, după zeci de zile de marş, s-a anulat ordinul de înapoiere în ară, efectivele brigăzii fiind dirijate spre Simferopol, în Crimeea, pentru a ac iona în Mun ii Iaila, împotiva grupurilor de partizani sovietici. Debarcarea trupelor sovietice în Peninsula Kerci, la sfârşitul lunii decembrie 1941, a determinat comandamentul militar german să trimită Brigada 4 Mixtă Munte la Feodosia, unde a oprit ofensiva sovietică către centrul Crimeei şi a ajutat concentrarea unor unită i germane în această zonă. De la 15 ianuarie 1942 generalul Manoliu şi-a condus brigada în ofensiva declanşată de Corpul 50 Armată german, pentru încercuirea unei grupări de for e sovietice în zona localită ii Sudak. Prin Ordinul de Zi nr. 310, din 23 ianuarie 1942, comandantul Corpului de Munte, generalul de divizie Gheorghe Avramescu elogia vânătorii de munte: „… Cot la cot cu armata germană a i pornit la atac în diminea a de 15 ianuarie 1942 şi timp de 5 zile, hotărâ i şi cu dârzenie, a i zdrobit rezisten a inamicului, mult superior şi l-a i alungat din Feodosia… Ostaşi ai Brigăzii 4 Mixtă Munte! Cu opera iunile de la Feodosia a i înscris o nouă pagină de glorie, care cinsteşte Corpul de Munte, armata şi na iunea română… Cinste vouă!” Până în primăvara anului 1942 Divizia 4 Munte a primit misiunea de a apăra litoralul Mării Negre, între Sudak şi Aluşta.

În luna iunie 1942 Divizia 4 Mixtă Munte, condusă inteligent de generalul Gheorghe Manoliu, s-a luptat eroic în raionul fortificat de pe crestele de la Wald Kreuze şi Keghel (două puternice cazemate care dominau întreaga regiune, de la nord-est de calea ferată, până la mare). Divizia 4 Munte a fost singura mare unitate care a ajutat Corpul 54 Armată german să pătrundă pe Valea Ciornaia şi singura care a arborat drapelul tricolor pe monumentul comemorativ al războiului din anii 1854-1856, la Sevastopol. Luptele din luna iulie 1942 de la Sevastopol au constituit un greu examen pentru Divizia 4 Munte, pentru generalul Gheorghe Manoliu şi ostaşii din compunerea acestei mari unită i. Divizia 4 Mixtă Munte, comandată în continuare cu profesionalism de către generalul Gheorghe Manoliu, a apărat, începând cu luna septembrie 1942, litoralul Mării Negre, ini ial între Feodosia şi Akmecet, iar ulterior între Feodosia şi Kerci. Generalul Gheorghe Manoliu a fost nevoit să se despartă de ostaşii lui dragi, înainte de a fi muta i în Kuban, cu care a dus lupte foarte grele în Bucovina de Nord, Ucraina şi Crimeea. La data de 20 martie 1943 a fost avansat general de divizie şi numit la comanda Corpului 4 Teritorial Iaşi, retras în jude ul Dolj, cu Punctul de Comandă la Balş. Timp de doi ani de zile generalul Gheorghe Manoliu a îndrumat şi controlat activitatea de pregătire a cadrelor active şi de rezervă şi instruirea noilor contigente chemate sub arme în Diviziile 7, 8 şi 14 Infanterie Instruc ie. În perioada 23 - 31 august 1944 Corpul 4 Teritorial Iaşi a contribuit la alungarea trupelor germane din jude ele Dolj, Gorj şi Mehedin i. Generalul de divizie Gheorghe Manoliu a fost trecut în rezervă, cu drept de pensie, la data de 27 martie 1945, la vârsta de 58 de ani, din care 38 de ani au fost dedica i oştirii române.

În decursul carierei militare a fost decorat cu medalia „Apărarea tării” (1913), medalia „Crucea Comemorativă. 1916-1919”, „Semnul Onorific pentru 25 ani de serviciu”, medalia „Peleş”, ordinul rusesc „Sfântul Stanislas”, clasa a III-a, ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, ordinul „Coroana României”, ordinul „Steaua României”, ordinul „Meritul Cultural”, clasa a II-a şi ordinul german „Crucea de fier”. A fost căsătorit cu Adela Vasiliu şi a avut o fată, Veronica. Inima sa a încetat să mai bată la la vârsta de 92 de ani, la data de 28 augut 1980.

A.M.R. – Fond Memorii Bătrâni, Dosarul 27.

General de divizie Gheorghe IONITĂ

2008-11-16T11:51:00.000+01:00

S-a născut la data de 7 mai 1921 în oraşul culturii şi al luminii, Iaşi. Gheorghe Ioni ă, primul băiat din cei şase copii pe care i-au avut Dumitru şi Floarea Ioni ă, îşi aminteşte, cu mari emo ii, momente semnificative din via ă: „Am absolvit clasa a VII-a, în anul 1940, la Liceul Na ional din Iaşi, prestigioasă şi binecuvântată institu ie de învă ământ, care a dat ării numeroşi academicieni, savan i, oameni de cultură şi artă. Profesorii liceului erau personalită i marcante, apreciate pentru calitatea învă ământului pe care-l desfăşurau. În primăvara anului 1940 oraşul Iaşi dormita şi îşi depăna amintirile. Vechea cetate de scaun a Moldovei, Iaşi, a rămas cu pecetea privilegiată a locurilor în care se hotăra soarta ării. După Unirea Principatelor Române în anul 1859, ca o compensa ie a ştirbirii prerogativelor sale politice, oraşul Iaşi a continuat să fie capitala spirituală a ării. Numeroşi bărba i de seamă, băştinaşi sau veni i din alte inuturi româneşti, şi-au legat numele de urbea moldavă care le-a limpezit min ile şi le-a luminat sufletele. Unii au rămas aici definitiv, fiind încânta i de frumuse ea locurilor şi a oamenilor, de farmecul limbii române rostită într-un fel aparte, moale şi muzical.

Vorba moldovenilor era asemuită unui fagure de miere, dulce sau amar, precum sim ămintele pe care le exprima. Ştefan cel Mare, Alexandru Lăpuşneanu, Dimitrie Cantemir, Grigore Ghica, Cetă uia, Galata, Turnul Goliei, Universitatea „Al. I. Cuza”, Teatrul Na ional „Vasile Alecsandri”, Biserica „Trei Ierarhi”, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Copou, Socola, Sărărie, Galata etc., nume sonore încărcate de istorie şi poezie, definesc identitatea oraşului situat pe şapte coline, străbătut de Bahlui. În luna iunie 1940 cetatea moldoveană, ca şi celelalte localită i din Moldova şi din România, era tulburată de nelinişte şi nedumerire. Odată cu preocupările pentru învă ătură, via a elevilor era influen ată de senza ionalul evenimentelor interna ionale şi de frământările oraşului.

Cel de al doilea război mondial începuse în Europa la data de 1 septembrie 1939 iar noi, elevii, împăr i i în două „tabere”, filo-francezi şi filogermani, am primit cu surprindere vestea capitulării armatei franceze, la data de 22 iunie 1940. Nu puteam pricepe cum armata care a triumfat în primul război mondial a putut să fie aşa de uşor înfrântă. Dincolo de aceste evenimente, mai îndepărtate de spa iul nostru geografic, erau altele care s-au petrecut mai aproape de noi: creşterea influen ei mişcării legionare în rândurile popula iei şi vestea ultimatumului sovietic din seara zilei de 26 iunie 1940, care a căzut ca un trăsnet peste noi. Teama de comunism şi hotărârea conducerii politice a ării de a evacua Basarabia şi partea de nord a Bucovinei au determinat o stare de groază în mintea popula iei. Vestea că ruşii au trecut grani a înainte de termenul stabilit a stârnit indignare, dar şi nedumerire generatoare de noi tensiuni. Nu ştiam dacă ruşii se vor opri la Prut. Noi ştiam că încă din 1359 şi 1400 grani a Moldovei a fost fixată pe Nistru şi Rusia exista sub forma unui principat în jurul Moscovei. Rusia a ajuns la grani a noastră prin expansiune politică şi militară, prin anexări teritoriale succesive. Preten ia Uniunii Sovietice asupra Basarabiei era nejustificată istoriceşte. A urmat o învălmăşeală în gândurile şi în sufletele ieşenilor. Oraşul a fost înghesuit de puhoiul refugia ilor. Institu iile administrative evacuate din teritoriile Basarabiei şi Bucovinei de Nord îşi căutau noi sedii. Veştile despre comportamentul trupelor sovietice devansau înaintarea lor şi izbeau ca nişte ciocane în urechile oamenilor (jafuri, schingiuiri, deportări). La sfârşitul lunii iunie au sosit şi unită ile militare. Ostaşii se revărsau pe străzi cu armament de infanterie, artilerie şi cavalerie. Oamenii îi priveau cu mustrare, însă pe chipurile lor se distingea oboseală şi încrâncenare, umilin ă şi dezamăgire. Noi ne întrebam de ce nu au fost lăsa i să lupte? Revolta fa ă de nedreptatea şi drama prin care trecea ara mi-au grăbit op iunile pentru via ă. M-am decis să îmbră işez cariera armelor. Ca atare m-am prezentat la examenele de admitere în clasa a VIII-a a Liceului Militar „General de Divizie Makarovici”, din Iaşi, constatând că mul i tineri, unii foşti colegi de clasă, au judecat la fel ca mine. Candida ii erau numeroşi, locurile limitate, iar examenul sever. Totuşi, am reuşit. Cu documentul doveditor în buzunar am plecat în vacan ă, în satul Hârtoape, situat lângă Paşcani, unde se stabiliseră în 1925 părin ii, întrucât în Iaşi nu se puteau descurca din punct de vedere material. Revenit în localitatea natală, tata s-a angajat lucrător la Depoul Căilor Ferate Române din Paşcani, unde a lucrat 30 de ani. Aflat pe malul stâng al Siretului, între Lespezi şi Paşcani, satul avea circa 300 de case risipite pe dealuri.

Sfârşitul verii a multiplicat doliul din sufletele românilor. La 30 august 1940, prin „arbitrajul” de la Viena, partea de nord a Transilvaniei a fost smulsă din trupul ării, în beneficiul Ungariei horthyste. În luna septembrie a fost „cedat” şi Cadrilaterul, statului bulgar. În toamna anului 1940 am plecat la Liceul Militar „D. A. Sturdza” din Craiova, fiindcă la Liceul Militar din Iaşi nu mai erau locuri. În cursul lunii ianuarie 1941 via a oraşului a fost tulburată de evenimente interne cu urmări catastrofale pentru ară. S-a produs rebeliunea legionară, această mişcare dorind să guverneze singură ara. Generalul Ion Antonescu a ripostat, confruntarea armată durând trei zile, după care ara a cunoscut o relativă linişte. Am absolvit clasa a VIII-a, cu bacalaureat, mai devreme. Am plecat în vacan ă, dar războiul se apropia cu paşi repezi. În toamna anului 1941 am plecat la Şcoala Militară de Ofi eri de Artilerie „Regele Carol I”, care se afla în garnizoana Piteşti. Am început să desluşesc tainele artileriei în timpul când trupele române asediau rezisten ele sovietice din fortifica iile Odessei. După doi ani de instruire, de pe băncile şcolii am fost trimişi, direct, în focul războiului. Ne asumasem un destin fără constrângere, cu mândrie şi nemărginită dragoste de ară”. Sublocotenentul Gheorghe Ioni ă s-a prezentat, la 1 august 1943, la Regimentul 4 Artilerie Grea Moto din oraşul Bacău. După absolvirea unui curs scurt la Centrul de Instruc ie Motomecanizat din Bucureşti, ofi erul a fost încadrat în func ia de comandant sec ie (pluton) la Divizionul 14 Artilerie Grea Independent. În vara anului 1944 sublocotenentul Gheorghe Ioni ă a participat, cu acest regiment, la luptele din Moldova. În ziua de 26 aprilie a ocupat pozi ie de tragere la sud de Strunga (localitate aflată la 10 km sud-vest de Târgu Frumos). Astăzi, la vârsta de 85 de ani, generalul Ioni ă îşi aminteşte că cele mai grele lupte cu trupele ruseşti le-a purtat la începutul lunii mai 1944, dar şi în lunile iunie şi august 1944. Ca urmare a desfiin ării Divizionului 14 Artilerie Grea Independent, la începutul lunii octombrie 1944 sublocotenentul Ioni ă a fost mutat şef de sec ie la Bateria 8, din Divizionul 3 Artilerie al Regimentului 6 Artilerie Călărea ă, din Divizia 9 Cavalerie. Cu acest divizion a participat la luptele din Defileul Mureşului, din Ungaria şi din Cehoslovacia. Pentru comportarea eroică în război a fost decorat cu Ordinul „Coroana României”, clasa a V-a. În ultimele zile de război l-a pierdut pe cel mai bun camarad, fost coleg la Liceul Internat din Iaşi, sublocotenentul Ştefan Nacu.

După revenirea în ară, sublocotenentul Gheorghe Ioni ă a fost încadrat comandant de sec ie (pluton) la Bateria a 2-a elevi, din Şcoala Militară Ofi eri artilerie Piteşti. La data de 16 ianuarie 1946 a fost avansat la gradul de locotenent. Avansat ulterior la gradul de căpitan, la 30 decembrie 1948, Gheorghe Ioni ă a fost promovat comandant baterie elevi. În toamna anului 1949 căpitanul Gheorghe Ioni ă a fost trimis la Academia Militară, absolvindu-i cursurile în 1951. Ulterior a fost numit la Sec ia Opera ii din Marele Stat Major. Avansat la gradele de maior (30 decembrie 1952) şi locotenent-colonel (30 decembrie 1956), la data de 1 octombrie 1957 Gheorghe Ioni ă a fost numit şef de stat major la Regimentul 13 Artilerie Medgidia. Au urmat alte promovări în func ii: la 1 octombrie 1959 în statul major al artileriei Brigăzii de Artilerie din Târgovişte, de la 1 august 1962 a fost numit loc iitor al comandantului Brigăzii 17 Artilerie din Bârlad şi, după avansarea la gradul de colonel, în func ia de comandant al brigăzii, pe care a condus-o, cu profesionalism, până la 1 noiembrie 1963, când a fost promovat în func ia de şef al Sec iei Pregătire de Luptă în comandamentul artileriei For elor Armate. Şase ani mai târziu, în toamna anului 1969, a fost numit în func ia de loc iitor al Comandantului Artileriei For elor Armate. Avansat la gradul de general de brigadă, la date de 9 mai 1977, Gheorghe Ionită a muncit cu dăruire şi competen ă în Comandamentul Artileriei For elor Armatei, pensionându-se la 19 februarie 1982, la vârsta de 61 de ani. Respectat veteran de război, Gheorghe Ioni ă, avansat la gradul de general de divizie în ziua de 9 mai 1982, desfăşoară o bogată activitate de cercetare arhivistică şi publicistică.

Şi-a adus aportul la publicarea lucrării memorialistice „Veterani pe drumul onoarei şi jertfei (1941-1945)”. Cele opt volume publicate aduc o contribu ie esen ială la dezvoltarea istoriografiei şi memorialisticii militare româneşti, bucurându-se de aprecierea cititorilor români, militari şi civili. Activitatea desfăşurată timp de aproape patru decenii pentru dezvoltarea artileriei armatei române îl situează pe generalul de divizie Gheorghe Ioni ă în rândurile personalită ilor artileriei şi oştirii române.

General de corp de armată Leonard MOCIULSCHI

2008-11-16T11:47:00.000+01:00

Fiu al Moldovei încărcate de istorie, Leonard Mociulschi s-a născut la data de 27 martie 1889, în localitatea Siminicea, Plasa Burdujeni, jude ul Suceava, în familia harnicilor agricultori Gheorghe şi Elena Mociulschi. Părin ii, învă ătorii şi profesorii săi l-au ajutat să absolvească cu rezultate bune cursurile şcolii primare şi ale liceului în oraşul, cetate de scaun, Suceava.

De mic copil a cunoscut momente din zbuciumata istorie a meleagurilor natale, a Moldovei şi a României, care şi-au pus amprenta asupra formării sale în spiritul dragostei pentru patrie. După absolvirea liceului, la îndemnul dirigintelui şi al profesorului de istorie a îmbră işat cariera militară. În anul 1909 a reuşit printre primii candida i la examenele de admitere în Şcoala Militară Ofi eri de Infanterie, pe care a absolvit-o cu rezultate bune, la data de 1 iulie 1911, fiind avansat la gradul de sublocotenent şi numit în func ia de comandant de pluton în Regimentul de Infanterie „Dragoş” nr. 29, din oraşul Fălticeni. Ajuns în acest oraş patriarhal, care musteşte de istorie şi de cultură, ofi erul s-a aplecat cu multă dăruire şi ambi ie în procesul de instruire a recru ilor, fiind notat în Foaia de Apreciere de către şefii direc i (comandan ii de companie, batalion şi regiment) cu calificativul „bine”. Trimis la Şcoala de trageri de la Sfântul Gheorghe în anul 1912, s-a înapoiat în unitate cu aprecieri foarte bune. În anul 1913, a participat împreună cu ostaşii pe care i-a instruit la cel de al doilea război balcanic, luând contact cu toate greută ile războiului. În anii 1914-1915 ofi erul a căpătat încredere în posibilită ile sale pentru instruirea ostaşilor din subordine, afirmându-se ca un bun trăgător cu pistoletul, în exerci iile de scrimă, în folosirea calului pe câmpul de instruc ie şi grija atentă pentru cunoaşterea necazurilor şi bucuriilor subordona ilor, prelungind mult timpul de lucru peste cel stabilit prin programul unită ii.

Pentru perseveren a şi dăruirea în muncă Leonard Mociulschi a fost avansat la gradul de locotenent, la data de 1 august 1915. Mobilizat la data de 15 august 1916, locotenentul Leonard Mociulschi a participat la războiul pentru întregirea statului românesc, comandând, succesiv, o companie şi un batalion. A fost avansat, înainte de termen, la gradul de căpitan, la 1 aprilie 1917, afirmându-se în luptele din Transilvania şi de la Oituz, în campania din toamna anului 1916 şi în vara anului 1917. După demobilizarea armatei, căpitanul Leonard Mociulschi a fost mutat, la data de 21 mai 1918, la Regimentul 35 Infanterie Constan a. Remobilizarea armatei la data de 28 octombrie 1918 îl găseşte pe căpitanul Leonard Mociulschi în func ia de comandant de companie puşcaşi, în aceeaşi unitate. La data de 1 martie 1920 ofi erul a revenit în Regimentul 29 Infanterie din Fălticeni, fiind avansat la gradul de maior, la 1 aprilie 1920, şi numit comandant de Batalion Instruc ie. Asemenea unor confra i de genera ie, la 13 decembrie 1921 maiorul Leonard Mociulschi a solicitat mutarea în arma vânătorilor de munte, fiind numit comandant secund în Batalionul 6 Vânători de Munte şi, de la data de 1 noiembrie 1924, într-o func ie similară în Batalionul 12 Vânători de Munte. În această perioadă a absolvit cursurile de schi şi alpinism de vară, în Centrul de Instruc ie Zărneşti. După cinci ani de activitate în această unitate, ofi erul a fost mutat pentru cinci luni de zile (1 noiembrie 1929 – 1 aprilie 1930) în Regimentul 69 Infanterie Dorohoi (dublura Regimentului 29 Infanterie Fălticeni). Şefii de la Arma Vânătorilor de Munte au apreciat că nu pot renun a uşor la un ofi er de valoare şi l-au rechemat în această armă de elită a armatei române. La data de 1 aprilie 1932 Leonard Mociulschi a fost avansat la gradul de locotenent-colonel şi numit comandant secund în Batalionul 8 Vânători de Munte, din Bistri a-Năsud.

După un an şi şase luni, la 1 ocotmbrie 1933, Leonard Mociulschi, apreciat pentru eforturile depuse în instruirea efectivelor, a fost numit comandant al Batalionului 9 Vânători de Munte din oraşul Sighetul Marma iei, jude ul Maramureş. Timp de patru luni (1 octombrie 1933 – 1 februarie 1934), Leonard Mociulschi a condus, cu fermitate şi mult tact, unitatea de vânători de munte din Sighetul Marma iei, îngrijindu-se de asigurarea mijloacelor materiale necesare traiului şi de instruirea efectivelor, ob inând în Foile de Apreciere calificative bune şi foarte bune. Fiind un ofi er de nădejde, Leonard Mociulschi a fost numit, la data de 1 februarie 1934, la comanda Batalionului 4 Vânători de Munte din oraşul Predeal, dovedind aceeaşi pasiune pentru instruirea complexă a efectivelor unită ii.

Rezultatele frumoase pe care le-a ob inut în instruirea pentru luptă a vânătorilor de munte i-au adus lui Leonard Mociulschi o frumoasă recompensă: avansarea la gradul de colonel (1 aprilie 1937) şi numirea la comanda Grupului 5 Vânători de Munte din Sighetul Marma iei (1 noiembrie 1937), având în subordine Batalioanele 9 şi 10 Vânători de Munte şi Divizionul 5 Vânători de Munte. Până în august 1940 colonelul Mociulschi, s-a ocupat de instruirea efectivelor pentru apărarea grani ei de nord împotriva unei invazii străine. La 7 august 1940 colonelul Mociulschi a fost numit la comanda Grupului 4 Vânători de Munte din Bistri a-Năsăud. A trăit, cu multă durere sufletească, tristele zile ale răpirii păr ii de nord a Transilvaniei prin Dictatul de la Viena (30 august 1940), eveniment care l-a îndârjit în activitatea de instruire a personalului din subordine. Rezultatele pozitive în muncă i-au adus colonelului Leonard Mociulschi o bine meritată promovare în func ia de comandant secund al Brigăzii 1 Mixte Munte Braşov (10 februarie 1941), al cărei comandant era generalul Mihail Lascăr. Împreună au întreprins măsuri pentru instruirea pentru luptă a unită ilor din subordine: Grupurile 1 şi 2 Vânători de Munte, Grupul 1 Artilerie Munte, cu Divizioanele 1 Obuziere Munte şi 2 Tunuri Munte, şi Batalionul 2 Pionieri Munte. În preajma intrării României în război efectivul brigăzii s-a ridicat la 11.628 de militari, pregăti i în aplica ii şi exerci ii metodice efectuate pe crestele Mun ilor Bucegi. Vânătorii de munte din Brigada 1 Mixtă Munte au trecut la ofensivă, în zorii zilei de 3 iulie 1941, eliberând, în aceeaşi zi, oraşul Ştorojine şi, la 5 iulie, oraşul Cernău i (capitala Bucovinei), după care a trecut Prutul, respingând inamicul spre Nistru, râu pe care l-au for at, în ziua de 17 iulie, în zona localită ilor Voloscova - Korzlov. Brigăzile de vânători de munte au fost dirijate către Bug şi Nipru. Brigada 1 Mixtă Munte a desfăşurat lupte crâncene între Nistru şi Bug, reuşind să traverseze Bugul la 20 august.

După trecerea Niprului, în septembrie, cu mari pierderi în oameni şi tehnică de luptă, colonelul Leonard Mociulschi, din ordinul comandantului Brigăzii 1 Mixtă Munte, a editat Ordinul de zi din 11 octombrie 1941: „Ostaşi ai Brigăzii 1 Mixtă Munte! După trecerea Niprului a i înlocuit trupele Diviziei 1 Munte germană pe pozi ia din fa a satului Timoşevka, îndurând cele mai înverşunate atacuri date de sovietici pe care le-a i zdrobit prin bravura şi eroismul vostru legendar. Sub focul ucigător al aviatiei inamice, atacati necontenit de for e superioare şi de care de luptă, a i rezistat cu îndârjire sub bombardamentul violent al artileriei sovietice. Atacurile repetate ale inamicului din zilele de 25-28 septembrie 1941 au fost oprite cu vigoarea şi sângele vostru… În fa a mormintelor proaspăt deschise, în care zac bravii ostaşi din Brigada 1 Mixtă Munte, căzu i în lupta eroică şi dârză sus inută timp de 11 zile şi nop i contra celor mai vijelioase atacuri moscovite, mă înclin cu smerenie…”. Colonelul Mociulski, ajutat de şeful Biroului Opera ii al brigăzii a condus trecerea subunită ilor pe malul estic al Niprului, pe podul de la Berislav, şi angajarea lor, la 25 septembrie, la ac iunile de apărare, în flancul drept al Corpului de Munte (localită ile Malaia, Belozerka, Timoşevka), la nord-vest de Marea de Azov. La 29 octombrie 1941 Brigada 1 Mixtă Munte a pătruns pe frontul din Crimeea pe la Ciongar, împreună cu Brigada 8 Cavalerie română. La 7 noiembrie efectivele brigăzii au ajuns pe aliniamentul jalonat de localită ile tătăreşti: Uskut, Sudak, Kuciuk, Otusi şi Uzek. Colonelul Mociulschi a introdus Grupul 1 Vânători de Munte pe frontul de la Sevastopol, luptând alături de Divizia 72 Infanterie germană până la 20 decembrie, reuşind să cucerească Dealul Carela de la periferia Sevastopolului. Avansat general de brigadă, la data de 24 ianuarie 1942, Leonard Mociulschi a fost comandant secund al Diviziei 1 Munte şi după plecarea în altă func ie a generalului Mihail Lascăr. La 10 martie 1942 generalul Mociulschi a fost numit comandant secund la Brigada 3 Mixtă Munte (la 15 martie 1942 brigăzile de munte şi cavalerie s-au transformat în divizii) şi apoi, la 25 aprilie 1942, comandant secund la Divizia 4 Munte, comandată de generalul de divizie Gheorghe Manoliu, divizie care se afla în apărarea litoralului Mării Negre, între localită ile Sudak şi Aluşta. Ajutat de ofi erii din statul major, generalul Leonard Mociulski a îmbunătă it sistemul de apărare şi minare a direc iilor probabile de debarcare a inamicului. În luna iunie 1942 Divizia 4 Munte a fost introdusă pe frontul de la Sevastopol, remarcându-se în luptele de la Wald Kruze, Wald Nohe şi Kegel. În septembrie 1942 generalul Mociulski a organizat apărarea litoralului Mării Negre, între Feodosia şi Kerci, cu efectivele diviziei.

Experienta acumulată în conducerea trupelor de vânători de munte şi capacitatea sa organizatorică i-au îndreptătit pe şefii directi să-l promoveze pe generalul Leonard Mociulschi la comanda Diviziei 3 Munte, la 6 octombrie 1942, după numirea generalului Radu Korne în func ia de comandant al Diviziei 8 Cavalerie. Divizia 3 Munte se găsea în Kuban, în apropiere de KrasnodarAbinskaia, având în compunere Grupurile 3 şi 6 Vânători de Munte, cu Batalioanele 5, 6, 11, 12, 21 şi 22 Vânători de Munte, precum şi Grupul 23 Artilerie Munte, cu Divizioanele 1 Tunuri Munte şi 3 Obuziere Munte. Divizia a primit misiunea să interzică pătrunderea inamicului în Bazinul Kuban şi a apărat cu străşnicie comunica ia Krimskaia - Krasnodar. Împreună cu unită ile Diviziei 9 Infanterie germană, Divizia 3 Munte a constituit Grupul „Abin”. Sub conducerea generalului Mociulschi, Divizia 3 Munte a apărat eroic sectorul încredin at, respingând toate contraatacurile inamicului. In nop ile de 21/22 şi 22/23 februarie 1943 Divizia 3 Munte s-a repliat la vest de Abinskaia, în capul de pod Kuban. În perioada septembrie 1942 - februarie 1943 militarii diviziei au primit 7 ordine „Mihai Viteazul” şi 384 ordine „Crucea de Fier” germană, clasa a II-a. Divizia a pierdut în acea perioadă 4.506 bravi militari. De la data de 16 iulie 1943 Divizia 3 Munte a fost trecută în Krimeea, ocupând dispozitiv de luptă pe coasta de nord a Peninsulei Kerci. După retragerea de la Kerci, Divizia 3 Munte a luptat, de la 15 aprilie 1944, pentru apărarea Sevastopolului, luând în subordine, de la 25 aprilie, şi resturile Diviziei 19 Infanterie. La 10 mai efectivele rămase în via ă au fost evacuate în ară, stabilindu-se în garnizoanele de pace. Avansat la gradul de general de divizie Leonard Mociulschi a condus, după 23 august 1944, efectivele Diviziei 3 Munte (subordonate Corpului 7 Armată, comandat de generalul Nicolae Şova) la apărarea văilor Crişului Negru, repliindu-se, la 13 septembrie, la circa 15 km sud-est de Beiuş, pe care l-a pierdut la 17 septembrie. La 22 septembrie, prin lupte avântate, marea unitate a eliberat Beiuşul şi a continuat înaintarea spre Oradea, pe direc ia Uileacul de Beiuş - Mocraz - Tinca - Cheresig, ajungând la 27 septembrie pe aliniamentul Iclod - Sântandrei - Traian - Toboliu - Roit, unde a trecut în defensivă. La 2 octombrie efectivele diviziei au ajuns pe aliniamentul Cefa - Berechiu. La 11 octombrie Divizia 3 Munte a început luptele pentru eliberarea oraşului Oradea, ac ionând între calea ferată şi Crişul Repede.

La 13 octombrie a depăşit frontiera româno-maghiară, contribuind la eliberarea Ungariei, fiind oprită, la 16 octombrie, de o puternică rezisten ă inamică la Koyar, pe care l-a eliberat, prin mari sacrificii, în noaptea de 16/17 octombrie. În seara zilei de 19 octombrie 1944 a intrat în Debre in, împreună cu Diviziile „Tudor Vladimirescu” şi 337 Infanterie sovietică. Prin atacuri succesive Divizia 3 Munte a ajuns, până la 31 octombrie 1944, pe malul drept al Tisei, la sud de Tiszadada. For ând Tisa, Divizia 3 Munte a ajuns, la 21 noiembrie, în apropiere de Miscolc. De la 23 noiembrie a ac ionat ofensiv pentru cucerirea mun ilor Bukk, eliberând localită ile Homor, Nagyvisnyo, înă imea Balvany, şi ajungând, la 16 decembrie, în valea râului Szilvas. Înaintând şi eliberând alte localită i ungare a ajuns, la 1 ianuarie 1945, la râul Ipel, realizând capete de pod în localită ile Ipolitarnok şi Kaonda. În pofida rezisten ei inamicului, pe teritoriul Slovaciei Divizia 3 Munte a eliberat, la 4 ianuarie 1945, localitatea Velika. Împreună cu trupele sovietice a eliberat, la 12 ianuarie 1945, oraşul Lucenec. Ajunsă pe pantele mun ilor Javorina, la 29 ianuarie, a desfăşurat lupte extrem de grele pe direc ia Abelova - Homy - Tisovuk - Neresnice (18 februarie 1945), contribuind la cucerirea masivului muntos. În continuare a luptat la Kralova, Kozelnic, şi, înaintând spre râul Hron, a reuşit să cucerească capete de pod şi a trecut râul la 28 martie. După 4 aprilie 1945, efectivele diviziei au ajuns în mun ii Nitra, grupându-se în apărare. Înaintând prin lupte foarte grele a traversat Râul Vah, la 6 aprilie. La 8 aprilie 1945 generalul de divizie Leonard Mociulski a fost chemat în ară, lăsând comanda Diviziei 3 Munte generalului Pompeius Demetrescu, care comandase Divizia 2 Infanterie. Generalul de corp de armată Ion Boiteanu, comandantul Corpului 4 Armată, sub ordinele căruia a ac ionat Divizia 3 Munte în nord-vestul Ungariei şi pe teritoriul Cehoslovaciei, l-a notat pe generalul Leonard Mociulschi, în primăvara anului 1945: „Comandant de război prin excelen ă, care şi-a condus cu competen ă marea unitate în toate opera iile din mun ii Ungariei şi din mun ii Slovaciei”. Sosit în ară, generalul de divizie Leonard Mociulschi a fost numit, la 8 aprilie 1945, la comanda Corpului de Munte, func ie îndeplinită până la 12 mai 1945. Apoi a îndeplinit alte func ii în Marele Stat Major, până la 9 mai 1946, când a fost trecut în rezervă.

Asemenea altor cadre militare valoroase, la 12 august 1948 generalul de divizie Leonard Mociulschi a fost arestat şi trimis, fără a fi judecat, în Colonia de Muncă de la Canalul Dunăre - Marea Neagră, unde a îndurat cu stoicism calvarul unui regim de deten ie foarte dur. După şapte ani şi două luni de deten ie, la data de 10 octombrie 1955 generalul Mociulschi a fost eliberat, iar în anul 1964 a fost repus în drepturi, fiind avansat general de corp de armată. Cu acest prilej i s-a aprobat să poarte uniforma militară. În anul 1967 generalul de corp de armată Mociulschi a publicat lucrarea memoralistică „Asaltul vânătorilor de munte”, în care a relatat ac iunile de luptă ale Diviziei 3 Munte desfăşurate în perioada 23 august 1944 - 12 mai 1945.

Inima sa a încetat să mai bată la 15 aprilie 1969, într-o căsu ă modestă din Braşov, fiind incinerat la Crematoriul Uman din Bucureşti.

Cenuşa corpului său a fost presărată pe cele mai înalte piscuri montane din România, pentru gloria şi nemurirea trupelor de vânători de munte pe care le-a iubit. A fost decorat cu ordine militare şi civile: „Coroana României”, „Steaua României”, „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, „Tudor Vladimirescu”, clasa a III-a, „Crucea de fier” (ordin german), „Steagul Roşu” (ordin maghiar) şi alte medalii româneşti şi străine, militare şi civile.

A.M.R. – C.M.J. Braşov/1979, Curent 601.

General de corp de armată Ion DUMITRACHE

2008-11-16T11:41:00.000+01:00

Veteran al celui de al doilea război balcanic (1913), al războiului pentru întregire statală şi na ională (1916-1919) şi al războiului pentru reîntregire statală (1941-1945), Ion Dumitrache s-a născut la data de 27 august 1889 în comuna Ciorăşti, jude ul Râmnicu-Sărat (astăzi jude ul Vrancea). A fost singurul copil al familiei de plugari Gheorghe şi Ioana Dumitrache. Tânărul Ion Dumitrache a urmat cursurile gimnaziului din Râmnicu-Sărat şi ale liceului „Alexandru Ioan Cuza” din Focşani.

În anul 1909 a fost admis la Şcoala Militară de Ofi eri de Infanterie din Bucureşti, pe care a absolvit-o, la data de 15 iunie 1911, cu rezultate bune, fiind avansat la gradul de sublocotenent. Ofi erul şi-a început cariera militară la 1 iulie 1911, în Regimentul 38 Infanterie „Neagoe Basarab” Brăila. Timp de trei ani şi-a instruit cu ambi ie recru ii pe care i-a comandat în cel de al doilea război balcanic (1913), fiind apreciat de şefii direc i ca un ofi er inteligent, disciplinat, tenace şi perseverent. În anii 1914-1916 a urmat cursurile de trageri cu armamentul de infanterie şi de specializare militară şi profesională. Avansat la gradul de locotenent în anul 1916, a participat, din luna august, împreună cu ceilal i camarazi din Regimentele 38 Infanterie şi 78 Infanterie Brăila (dublura regimentului 38), subordonate Brigăzii 40 Infanterie şi Diviziei 10 Infanterie Tulcea (înfiin ată în 1910), la constituirea Rezervei Strategice. Efectivele Diviziei 10 Infanterie au fost folosite în manevra de la Flămânda, ca o încercare de a-l nimici pe inamic prin ac iuni purtate la sud de fluviul Dunărea, în spatele for elor lui Mackensen. Această manevră a fost executată de Armata a 3-a, cu Corpul 5 Armată, care avea în compunere Diviziile 10, 21 şi 22 Infanterie, cu efective complete, şi cu Corpul 6 Armată, alcătuit din Diviziile 16 şi 18 Infanterie.

Întrucât armata germană a început o puternică ofensivă în Transilvania, punând în pericol apărarea pe linia Carpa ilor Meridionali,coroborată cu condi iile nefavorabile de climă din sud (ploi abundente şi vânt puternic) precum şi cu lipsa unor mijloace care să permită trecerea, în scurt timp, a Corpurilor 5 şi 6 Armată la sud de Dunăre, ac iunea temerară de la Flămânda a fost întreruptă. Efectivele Corpului 5 Armată au fost trimise în ajutorul Armatei a 2-a române. Ostaşii brăileni au luptat cu multă dăruire, suferind mari pierderi în oameni. Ca urmare, în februarie 1917, Regimentul 78 Infanterie Brăila s-a unit cu Regimentul 73 infanterie Tulcea sub denumirea de Regimentul 73/78 Infanterie, subordonat Brigăzii 29 Infanterie şi Diviziei 15 Infanterie, instruindu-şi efectivele pentru marea confruntare din vara anului 1917, de la Oituz. Regimentul 38 Infanterie Brăila şi-a completat efectivele, fiind subordonat Brigăzii 20 Infanterie şi Diviziei 10 Infanterie. Divizia 10 Infanterie s-a remarcat în luptele de la Mărăşeşti-Răzoare (august 1917). Ion Dumitrache a fost rănit în luptele din 1916 şi 1917 şi decorat. După avansarea la gradul de căpitan, în anul 1917, Ion Dumitrache a fost admis la Şcoala Superioară de Război, în anul 1919 (se împlineau 30 de ani de la înfiin area acestei prestigioase institu ii de învă ământ din armata română), absolvind în anul 1921. S-a calificat pentru lucrul în stat major şi înalte comandamente, totodată fiind avansat la gradul de maior. După absolvirea Şcolii Superioare de Război, maiorul Ion Dumitrache a fost repartizat ofi er de stat major în comandamentul Diviziei 1 Vânători Munte din Arad, care întrunea toate trupele de vânători de munte, sporite considerabil fa ă de anul 1917, când constituiau doar un batalion. A activat cu mult succes în această func ie, până în anul 1924, contribuind la elaborarea planurilor de instruire, în cazarmă şi în teren, a trupelor de vânători de munte. Prin Decretul nr. 1674, din 1 august 1924, Comandamentul Trupelor de Vânători de Munte s-a transformat în Corpul Vânătorilor de Munte, dislocat în Bucureşti. De asemenea, s-au înfiin at Divizia 1 Vânători de Munte Sinaia şi Divizia 2 Vânători de Munte Bistri a-Năsăud. Fiecare divizie avea în compunere câte o brigadă, cu trei grupuri. Fiecare grup avea două batalioane de vânători de munte şi un regiment de obuziere de munte. Maiorul Ion Dumitrache a fost mutat în anul 1924 în comandamentul Diviziei 1 Munte Sinaia. Muncind cu pasiune a fost avansat la gradul de locotenent-colonel şi promovat, în 1927, ajutor al comandantului Diviziei 1 Munte. După doi ani a fost numit comandant al Batalionului 2 Vânători de Munte din Caransebeş, acumulând experien ă în conducerea trupelor. Din toamna anului 1931 locotenentul-colonel Ion Dumitrache a lucrat în statul major al Inspectoratului Teritorial din Bucureşti, aprofundându-şi cunoştin ele în lucrul de stat major. Avansat la gradul de colonel în anul 1935, Ion Dumitrache a comandat cu multă fermitate Grupul 4 Vânători de Munte din Bistri aNăsăud, format din două batalioane şi un divizion de tunuri vânători de munte. În anii 1938-1939, a îndeplinit şi func ia de prefect al jude ului Năsăud. În luna martie 1939 Grupul 4 Vânători de Munte, pe care-l comanda, a fost dislocat pe grani a de nord-vest. În toamna anului 1939 colonelul Ion Dumitrache a fost promovat comandant al Brigăzii 2 Mixte Munte, având în subordine Grupurile 4 şi 5 Vânători de Munte, Grupul 2 Artilerie Munte şi Batalionul 1 Pionieri Munte, cu misiuni de apărare în sectorul de nord-vest al frontierei României, între vârful Stog şi Halmeu. La data de 10 mai 1941 Ion Dumitrache a fost avansat la gradul de general de brigadă. După cedarea păr ii de nord a Transilvaniei, Brigada 2 Mixtă Munte a fost redislocată în zona Hunedoara - Petroşani - Orăştie - Deva (aici era punctul de comandă). La data de 9 iunie 1941 la comanda Corpului de Munte a fost numit generalul de divizie Gheorghe Avramescu. Din ziua de 20 iunie 1941 Corpul de Munte a trecut, din punct de vedere operativ, în subordinea Armatei a 11-a germană.

În zorii zilei de 22 iunie 1941, ordinul de atac al generalului Ion Antonescu suna astfel: „V-am făgăduit din prima zi a noii domnii şi a luptei mele nationale, să vă duc la biruin ă. Să şterg pata de dezonoare din CARTEA NEAMULUI şi umbra de umilire de pe fruntea şi epoletii voştri. Azi a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor strămoşeşti pentru vetrele şi altarele româneşti de totdeauna. OSTAŞI, vă ordon: Treceti Prutul! Zdrobiti vrăjmaşul din răsărit şi miază-noapte! Dezrobiti din jugul roşu al bolşevismului pe fratii voştri cotropiti! Reîmpliniti în trupul tării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre…!”

Întrucât frontul românesc era mai înaintat spre est decât restul frontului până la Marea Baltică, s-a prevăzut ca ofensiva pe Prut să înceapă mai târziu, când celelalte for e germane vor ajunge la acelaşi nivel. Astfel, în intervalul 22 iunie - 1 iulie 1941, de-a lungul Prutului s-au desfăşurat incursiuni de pe un mal pe celălalt al ambilor adversari. Un bombardament puternic al avia iei germano-române a distrus 400 de avioane ruseşti la sol şi au fost realizate capete de pod la Ştefăneşti, Sculeni şi Ungheni, pe malul stâng al Prutului. În zorii zilei de 2 iulie s-a trecut la ofensivă pe întregul front românesc. Brigăzile de vânători de munte au atacat pe direc ia principală Rădău i - Cernău i - Hotin, determinând Armata 18 sovietică să se retragă. La data de 4 iulie a fost eliberat oraşul Cernău i. În cadrul acestor ac iuni Brigada 2 Mixtă Munte, comandată de generalul Ion Dumitrache, a fost vârful de lance. Împreună cu Divizia 8 Cavalerie ea a for at Prutul, pe la Noua Suli ă, şi a eliberat inutul Her ei. Îndreptându-se spre Hotin ea a ajuns la periferiile acestuia, la 6 iulie. Până la 9 iulie toată partea de nord a Bucovinei a fost eliberată, for ele româno-germane ieşind pe cursul mijlociu al Nistrului, la data de 15 iulie. La Nistru şi-a încetat existen a Grupul de armate „General Antonescu”, Armata a 11-a germană fiind subordonată Grupului de Armate „Sud”, condus de mareşalul Rundstedt, cu misiunea de a înainta spre Bug. Armata a 3-a română s-a subordonat, începând cu data de 27 iulie, Armatei a 11-a germane (Ion Antonescu a acceptat cererea lui Hitler de a participa, mai departe, la ac iunile militare din Ucraina). Brigada 2 Mixtă Munte a înaintat, de la 20 iulie 1941, spre Bug, respingând inamicul, şi depăşind cu mari pierderi, la 21 august 1941, râul Bug. La 30 august brigada a ajuns în zona Berislav, pe Nipru. După lupte grele, vânătorii de munte au trecut Niprul, la 16 septembrie. Brigăzile 2 şi 4 Mixte Munte au fost dispuse pe litoralul Mării de Azov, iar Brigada 1 Mixtă Munte a fost trimisă în Crimeea. La data de 08 noiembrie 1941, Brigăzile 2 şi 4 Mixte Munte au fost trimise în ară, pentru completarea efectivelor, înzestrării şi instruirii în garnizoanele de pace şi aplica ii în mun i. În ziua de 06 iulie 1942 Divizia 2 Munte (brigăzile s-au transformat în divizii la 15 martie 1942) pleca spre front şi la 31 iulie întreaga divizie era în dispozitiv de luptă, cu capul de pod realizat la sud de Don, în zona Rostov. De la data de 06 august 1942 Divizia 2 Munte a fost subordonată, permanent, comandamentelor militare germane, care ac ionau în Caucaz.

Înaintând în ritm de marş a parcurs 7 etape, fiecare cu distan e de peste 35 de kilometri, pe arşi ă şi nori de praf, în lungul Caucazului şi râului Kuban. Până la 30 octombrie Divizia 2 Munte a ocupat oraşul Nalcik şi zona din împrejurimi, primind frumoase aprecieri din partea generalului von Kleist, comandantul Armatei 1-a Blindate: „Bătălia de la Nalcik constituie una dintre cele mai mari victorii ale opera iunilor din Caucaz. O comportare eroică a avut Divizia 2 Munte în luptele de la Vladicaucaz, când au scos din încercuire o divizie militară blindată germană”. Generalul Ion Dumitrache a fost decorat cu Ordinul „Crucea de fier”, în grad de cavaler. Frigul, zăpada şi starea proastă a drumurilor şi adăposturilor au îngreuiat desfăşurarea ac iunilor de luptă în luna decembrie 1942. Comandamentul militar german, convins că nu mai poate rămâne în Caucaz, a organizat retragerea pe etape, în deplină stăpânire a situa iei. În noaptea de 31 decembrie 1942 / 1 ianuarie 1943 a început retragerea pe pozi ii de apărare mai favorabile. La data de 19 ianuarie 1943 generalul Auleb, printr-un ordin de zi, aprecia: „Divizia 2 Munte s-a retras 200 de kilometri prin lupte continue, cu un spirit de sacrificiu demn de relevat, înfruntând cele mai mari greută i sub comanda eroicului şi viteazului ei comandant, generalul Ion Dumitrache”. În timpul retragerii în peninsula Taman, Divizia 2 Munte a constituit flancul stâng al for elor germanoromâne din Caucaz, asigurând siguran a până la Marea de Azov. La 20 martie 1943 a început trecerea efectivelor diviziei prin strâmtoarea Kerci, în Crimeea, şi de acolo la vest de oraşul Simferopol, refăcându-se efectivele pentru campania militară din vara anului 1943.

De la 13 iulie 1942 şi până la 15 aprilie 1943 divizia a pierdut 11.000 de oameni. În zilele de 5 şi 6 iunie 1943 divizia a fost inspectată de mareşalul Ion Antonescu, care arăta: „Divizia 2 Munte s-a acoperit de glorie în Caucaz şi merită recunoştin a şi admira ia tării. mul umiri întregului personal condus cu onoare şi demnitate de generalul Ion Dumitrache”. În perioada iulie - octombrie 1943 Divizia 2 Munte a desfăşurat lupte de uzură cu armata sovietică şi detaşamentele de partizani. Pe timpul iernii armata sovietică i-a decimat luptătorii şi tehnica de luptă din dotare.

La insistentele mareşalului Ion Antonescu, Comandamentul Militar German a acceptat retragerea trupelor române din Crimeea, începând de la 11 aprilie 1944 şi până la 12 mai 1944, pe mare şi pe calea aerului. Efectivele Diviziei 2 Munte s-au retras în ziua de 8 mai 1944. În a doua jumătate a lunii mai unită ile din Divizia 2 Munte au intrat în garnizoanele de pace, primind zone de responsabilitate, elaborând planuri de interven ie la obiective, împotriva unor tulburări sociale, contra paraşutiştilor şi partizanilor. La sfârşitul lunii mai Marele Stat Major a reorganizat diviziile de munte în comandamente operative. Comandamentul Diviziei 2 Munte s-a transformat în Comandamentul 102 Munte, dislocându-se, la sfârşitul lunii august 1944, în garnizoana Deva. Efectivele diviziei au trecut la dezarmarea forma iunilor germane existente în jude ul Hunedoara. Avansat general de divizie, la data de 1 august 1944, Ion Dumitrache a fost numit la comanda Corpului de Munte, care, de la 24 august, a trecut la anihilarea trupelor germane aflate în zona Braşovului. În ziua de 30 august, când se împlineau 4 ani de la Dictatul de la Viena, Divizia 1 Munte şi Divizia 3 Infanterie au executat un atac cu caracter local, eliberând localitatea Vâlcele, prima din teritoriul cotropit. De la 31 august trupele Corpului de Munte au trecut la ofensivă pe direc ia Urmeniş - Aita Seacă, în cooperare cu Corpul 33 Armată sovietic, în subordinea căruia se găsea şi Divizia 1 Infanterie de voluntari români „Tudor Vladimirescu” (înfiin ată pe teritoriul Rusiei Sovietice, la 2 octombrie 1943, din prizonieri români), reuşind să elibereze zona împădurită Bibor eni - Aita Seacă şi să degajeze calea ferată Feldioara - Augustin. În ziua de 8 septembrie a fost eliberat oraşul Sfântul Gheorghe. La 9 septembrie 1944 a fost rănit grav, în zona podului Arcuş, generalul Grigore Bălan, comandantul secund al Diviziei 1 Munte, născut la Avrămeşti, jude ul Bistri a-Năsăud, care a decedat în Spitalul din oraşul Sinaia. Înaintând spre nord, Corpul de Munte a eliberat, la data de 28 septembrie 1944, oraşul Târgu Mureş. Până la 1 octombrie Corpul de Munte a alungat for ele germane şi ungare din intrândul secuiesc, realizând un cap de pod la vest de Târgu Mureş. De la data de 9 octombrie Corpul de Munte a continuat ofensiva pe direc ia Panet - Band - Gherla. La data de 24 octombrie generalul Ion Dumitrache a sosit la Braşov, punându-se la dispozi ia Marelui Stat Major. Corpul de Munte şi Divizia 1 Munte au fost retrase din dispozitivul de luptă, urmând a fi desfiin ate în baza măsurilor adoptate de Comisia Aliată de Control Rusă. Acuzat pe nedrept de Comandamentul Militar sovietic de săvârşirea unor crime de război, generalul Ion Dumitrache a fost arestat, la data de 22 februarie 1945.

Postul de Radio Moscova a transmis, la data de 7 martie 1945, ora 21:30, nota informativă prin care era acuzat că a ordonat, în octombrie 1942, uciderea a 600 de prizonieri, partizani, femei şi copii la Nalcik (oraş eliberat de Divizia 2 Munte, la 28 octombrie 1942) şi a ordonat transportul unor materiale în ară. Aceste false acuza ii sunt infirmate de mărturia celor 127 de persoane care au participat la proces.

Motivele adevărate al arestării generalului Dumitrache sunt: comportarea eroică a ostaşilor Diviziei 2 Munte în Caucaz, fapt pentru care a fost supranumită „Divizia de cremene”, refuzul său de a continua luptele pe teritoriul Ungariei şi criticarea unor ordine de luptă date de comandan i din armata sovietică în intrândul secuiesc. Din autobiografia generalului Ion Dumitrache rezultă că la data de 15 august 1946 a fost reabilitat şi trecut la comanda Corpului de Munte, iar la data 1 septembrie 1947 a fost avansat la gradul de general de corp de armată şi trecut în rezervă, cu drept de pensie. În toamna anului 1948 organele securită ii reîncep persecu iile, generalul Dumitrache fiind chemat tot mai des la interogatorii. Ac iunile au culminat la data de 3 februarie 1949 când a fost re inut la dispozi ia securită ii din Bucureşti, fiind cercetat în perioada anilor 1949-1950.

Fără a fi judecat şi condamnat a fost închis în închisorile Aiud şi Jilava şi apoi a fost eliberat, la 6 octombrie 1950. S-a stabilit în Braşov, trăind retras, uitat şi lipsit de resurse materiale, preocupat de redactarea memoriilor sale. Textul dactilografiat l-a donat Muzeului de Istorie şi Arheologie Braşov, acesta păstrându-se în Arhiva de Istorie Contemporană. Constrâns la un nemeritat anonimat, hăr uit constant de angaja ii securită ii, care nu l-au scutit de vizite şi perchezi ii periodice, s-a stins din via ă la 6 martie 1977 şi îşi doarme somnul de veci în cimitirul Groaveri din Braşov.

Pentru meritele sale deosebite a fost decorat cu Ordinul „Coroana României”, Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a (de două ori) şi clasa a II-a, Ordinul „Apărarea Patriei”, clasa a III-a, Ordinul „23 August” şi alte ordine şi medalii româneşti şi străine.A.M.R. – Fond D.C.I./1990, Curent 1193, C.M.J. Braşov/1979. Memoriul de la Muzeul de Istorie şi Arheologie Braşov.

Veterani din comuna Şoimari

2008-11-16T11:18:00.000+01:00

Localitatea Şoimari este aşezată pe firul pârâului Lopatni a, la circa 40 km nord de municipiul Ploieşti, fiind atestată documentar de circa 500 de ani, de pe vremea lui Matei Basarab. Are circa 3.700 oameni harnici, care au dat ării profesori, învă ători, ingineri, medici, cadre militare şi al i specialişti. Din sursele pe care le de in Arhivele Statului şi Arhivele Militare Române, precum şi datele aflate la Parohiile Bisericii Ortodoxe Române, rezultă că în luptele desfăşurate de armata română în timpul războiului de independen ă din anii 1877-1877, în războiul pentru reîntregirea na ională, precum şi din războiul pentru eliberarea teritoriilor româneşti răpite în anul 1940, au pierit circa 300 de bărba i originari din această comună. Pentru omagierea acestor eroi primăria, sprijinită de locuitorii din comună, a construit Monumentul Eroilor, înscriind pentru eternitate numele celor căzu i în lupte.

Locuitorii acestei comune se mândresc şi cu veteranii de război care păstrează în amintire glorioase momente din război.

1. Vasile CÂRSTEA s-a născut la 3 iulie 1919. A făcut parte din Regimentul 6 Infanterie de gardă „Mihai Viteazul” Bucureşti, subordonat Diviziei 1 Gardă. El îşi aminteşte: „Am fost încorporat, în toamna anului 1940, împreună cu al i 50 de tineri din comună şi repartiza i la diferite arme şi garnizoane, dar ne-am înapoiat în comună numai doi, cu diferite infirmită i fizice, pricinuite de război. În momentul primirii ordinului generalului Antonescu, comandantul Armatei Române şi al frontului de Sud româno-german, „Ostaşi, vă ordon: Trece i Prutul!”, în noaptea de 21/22 iunie 1941, mă aflam, cu camarazii din plutonul 1, Compania 1-a, Batalionul 1, la Bogdăneşti, pe malul de vest al Prutului. În fa ă, peste Prut, se afla lacul iganca. După desfăşurarea unor ac iuni de tatonare şi recunoaştere a pozi iilor de luptă ale inamicului, la 2 iulie ostaşii din armata română au traversat Prutul. Compania 1-a şi celelalte subunită i din regiment au traversat Prutul cu bărci şi mijloace improvizate. După ce am ajuns pe un colnic, împreună cu al i camarazi din pluton, în ziua de 7 iulie am fost grav rănit de rafalele brandurilor, pe Dealul Carna, şi apoi am fost transportat de un brancadier la spitalul de campanie din spatele frontului. Nu am mai putut reveni pe front. Fratele meu, Ion Cârstea, a fost înrolat în Batalionul 4 Vânători Munte Predeal, contribuind la eliberarea păr ii de nord a Bucovinei. A luptat în Ucraina. A fost grav rănit la Feodosia (i-a fost rupt un picior) şi a fost declarat necombatant. Consăteanul meu, Aurel Aron, încorporat la Regimentul 1 Moto, încărcător 4 la tun şi vânător de tancuri, n-a reuşit să-şi adâncească suficient locaşul individual de tragere şi a tras o mare spaimă când un tanc a trecut peste adăpostul său. Numai şansa l-a salvat.”

2. Gheorghe MUŞAT povesteşte şi el: „În luptele de la Odessa miam pierdut o mână deoarece o schijă de brand mi-a retezat-o, iar unui camarad de grupă i-a fost perforat abdomenul, ieşindu-i intestinele, şi nu ştiu dacă brancadierii l-au transportat la timp la spital, pentru a fi salvat.”

3. Gheorghe DEACONU s-a născut la data de 17 mai 1922. A fost încorporat la data de 15 noiembrie 1943 la Batalionul 16 Vânători de Munte Turda (Partea Sedentară se găsea la Ha eg), timp în care Partea Operativă a unită ii, subordonată Diviziei 2 Munte, lupta în Crimeea. La sfârşitul lunii august 1944 Batalionul 16 Vânători de Munte se afla la Ha eg, împreună cu Batalionul 10 Vânători de Munte, executând misiuni de acoperire a grani ei stabilită temporar prin Dictatul de la Viena, de la data de 30 august 1940. Fruntaşul Deaconu (fusese avansat în grad la 1 aprilie 1944) a participat şi el la îndeplinirea acestor misiuni. De la 5 octombrie Batalionul 16 Vânători de Munte, împreună cu celelalte unită i subordonate Diviziei 2 Vânători de Munte au desfăşurat lupte foarte grele, înaintând spre Cluj, pe care l-au eliberat la 11 octombrie. Luptând în continuare pe direc ia Gilău - Huedin Oradea a ajuns, la 20 octombrie, pe grani a de vest a ării, la Diosig şi Săcuieni. Pe teritoriul Ungariei divizia a participat la opera iunile militare Salgotarjan, din mun ii Bukk şi Matra, traversând Tisa la data de 27 octombrie, şi apoi a trecut pe teritoriul Cehoslovaciei, după 1 ianuarie 1945. În luptele din partea de nord a Transilvaniei unitatea a pierdut 63 de ofi eri, 37 de subofi eri şi 2.275 de ostaşi. Avansat caporal, la 10 octombrie 1944, Gheorghe Deaconu a participat la luptele din Transilvania, Ungaria şi Cehoslovacia. Pe teritoriul Cehoslovaciei, Batalionul 16 Munte a fost subordonat Diviziei 2 Munte, Corpul 4 armată, Armata 1-a Română. A contribuit la înfrângerea trupelor germane din mun ii Javorina şi dintre râurile Hron şi Morava. Nenea Gheorghe îşi aminteşte luptele foarte grele desfăşurate, timp de 8 zile, pentru eliberarea oraşului Banovce şi a oraşului Moroviea, unde a fost rănit, în ziua de 23 martie 1945. A fost lăsat la vatră la 15 iunie 1945. A lucrat la Rafinăria „Astra” din Ploieşti. În prezent este pensionar şi se ocupă de gospodăria personală, în localitatea Şoimari. Copiii săi îi aduc multe bucurii. Stefan este colonel în rezervă, îndeplineşte func ia de secretar de redac ie la săptămânalul armatei, „Observatorul Militar”, şi are doi băie i: George-Valentin, inginer constructor, şi Alexandru-Cristian, student la Facultatea de Jurnalistică. Filofteia este lucrător comercial în Şoimari. Florica este lucrător comercial în Şoimari.

4. Gheorghe DRAGOMIR s-a născut la 18 martie 1923. A fost încorporat la 23 mai 1944 în Regimentul 10 Roşiori Purtat din Ploieşti, din Divizia 8 Cavalerie. După efectuarea perioadei de instruc ie, Gheorghe Dragomir a participat la dezarmarea trupelor germane din zona Prahova, remarcându-se în luptele de la Câmpina, Moreni, dealul Sângeriş, Valea Lungă, Cricov şi Urseiu. De la 15 septembrie Divizia 8 şi unită ile componente au participat la eliberarea păr ii de nord a Transilvaniei, remarcându-se în luptele de la Oarba de Mureş, Bon ida-Iclozel, Jibou, Ardud şi Boghiş. În ziua de 25 octombrie 1944 marea unitate a ajuns, cu mari emo ii, la grani a româno-maghiară. Divizia 8 Cavalerie, subordonată Corpului 2 Armată, a fost introdusă în luptă pe direc ia Nyirsahaly Mateszalka, înaintând spre Tisa. Au ajuns la Tisa la data de 1 noiembrie şi au traversat-o la data de 26 noiembrie. Avansat fruntaş, la 20 noiembrie 1944, Gheorghe Dragomir a fost mutat în cadrul Regimentului 3 Călăraşi din Ploieşti, la 25 noiembrie. De la 1 decembrie a pătruns în Mun ii Hegyalja. În ziua de 18 decembrie 1944 ostaşii Diviziei 8 Cavalerie, împreună cu celelalte unită i şi mari unită i din Armata a 4-a Română, au trecut pe teritoriul Cehoslovaciei, angajându-se în opera iunea militară Roznava şi în luptele din Mun ii Silica. La data de 31 ianuarie 1945 fruntaşul Gheorghe Dragomir a fost rănit în luptele de eliberare a oraşului Brezno. A fost internat în Spitalul de Zonă Interioară, la 15 februarie şi apoi a fost externat, la 4 iunie. A fost lăsat la vatră la data de 6 iunie 1945. Divizia 8 Cavalerie a continuat luptele în opera iunea militară Zvolen Banska Bystrica (februarie şi martie), şi apoi în opera iunea mun ilor Fatra Mare (aprilie). La 12 mai marea unitate se găsea în zona Vatin - Sazomin.

5. Aurelian NISTOROIU s-a născut la 5 iulie 1923. A fost încorporat la 23 mai 1944, la Regimentul 10 Roşiori Purtat Ploieşti. A fost mutat, la 25 noiembrie 1944, în cadrul Regimentului 3 Călăraşi din Ploieşti. A plecat pe front la data de 28 noiembrie, fiind rănit, la 3 februarie 1945, la Brezno. A fost internat în Spitalele de Zonă Interioară, 366 din Bucureşti, care l-au clasat invalid 40% (afectat maxilarul superior). Aurelian Nistoroiu a participat la lupte alături de Gheorghe Dragomir.

6. Vasile CRETU s-a născut la 24 iunie 1910. A fost încorporat la 18 aprilie 1932 în gloriosul Regiment 32 „Mircea” din Ploieşti. Această unitate s-a înfiin at la data de 16 martie 1883 în oraşul Brăila, dintr-un batalion din Regimentul 9 Doroban i Brăila-Făurei. În anul 1889 unitatea a fost mutată la Mizil şi s-a contopit cu o parte a Regimentului 5 Linie, la data de 23 august 1891. La 21 octombrie 1893 regimentul a fost mutat la Ploieşti, în str. Alexandru al II-lea (astăzi str. Stadionului), şi apoi în cazarma de pe str. Mărăşeşti (piatra fundamentală a cazărmii s-a pus la 21 mai 1907). Unitatea a participat la al doilea război balcanic (23.0631.07.1913), la războiul pentru întregire statală şi na ională (15.08.191601.04.1921) şi la războiul pentru reîntregire na ională (1941-1945). Vasile Cre u a fost lăsat la vatră la data de 30 aprilie 1933. Concentrat (08.03.1941) şi mobilizat (22.06.1941) în cadrul Regimentului 32 Doroban i/Infanterie „Mircea”, a participat la luptele pentru eliberarea Basarabiei (22.06-26.07.1941) şi în opera iunea militară Odessa, fiind rănit, în ziua de 26 august 1941, la Protofovka. După spitalizare a fost desconcentrat, la data de 10 noiembrie. Începând cu data de 10 septembrie 1942 a fost concentrat la aceeaşi unitate şi desconcentrat la 26 noiembrie. Concentrat în ziua de 27 iulie 1944 a fost trimis în zona de opera ii a Regimentului 32, la Podul Iloaei, şi apoi internat în spital, la data de 20 august 1944. A fost desconcentrat, la 5 noiembrie 1944, şi apoi concentrat, la 25 noiembrie 1944, în Regimentul 34 Infanterie Constan a, cu care a participat în luptele de eliberare a păr ii de nord a Transilvaniei, a Ungariei şi Cehoslovaciei. La 1 februarie 1945 a fost mutat la Batalionul 1 Pază C.F.R., iar din 5 septembrie 1945 la Batalionul 3 Pază C.F.R.

7. Gheorghe MĂCINIC s-a născut la 10 ianuarie 1913. În perioada 4 februarie 1935 – 21 martie 1936 a satisfăcut stagiul militar, în Batalionul 4 Vânători de Munte din Predeal. În anii 1939-1940 a fost concentrat periodic pentru instruc ie. A fost mobilizat la 22 iunie 1941 şi a participat, cu Batalionul 4 Vânători de Munte, la eliberarea nordului Bucovinei şi a nordului Basarabiei, în luptele din Ucraina fiind rănit în localitatea Timoşenko. A fost decorat cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, cu spade, clasa 1-a, (20.01.1942), şi clasat invalid cu 80% grad de invaliditate.